R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA-JUDEŢUL MUREŞ
PENAL
Dosar nr.1581/308/2010
SENTINŢA PENALĂ NR. 148
Şedinţa publică din : 9 noiembrie 2011
PREŞEDINTE : VOLANSCHI DOINA
GREFIER : CASIANOV NICOLETA
MINISTERUL PUBLIC reprez. prin PROCUROR : SÂRB CIPRIAN VASILE
Pe rol fiind pronunţarea acţiunii penale privind pe inculpatul S.G.V., având ca obiect nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p., Legea 295/2004).
La apelul nominal făcut în pronunţare nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 NOIEMBRIE 2011, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentinţa, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru azi 9 NOIEMBRIE 2011.
J U D E C Ă T O R I A
Prin rechizitoriul din 17 mai 2010 înregistrat la această instanţă sub nr.1581/308/2010 a fost trimis în judecată inculpatul S.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.279 alin.3 lit. a C.p. şi art.42 alin.1 lit. a, alin.2 lit.a şi d din Legea 407/2006, cu aplicarea art.33 lit. a C.p.
Din materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele :
Inculpatul s-a întâlnit în seara zilei de 6.07.2007, în jurul orei 23,00 cu numitul G.A.T..
Ambii au hotărât să meargă la vânătoare pe fondul AJVPS Mureş în raza localităţii Chibed, sens în care inculpatul a luat asupra sa o armă militară cu glonţ şi trei cartuşe şi s-au deplasat pe fondul de vânătoare cu autoturism marca Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare din Ungaria condus de G.A.T.. Ajunşi la faţa locului, acesta lumina cu ajutorul unui proiector câmpul pentru a căuta vânatul, iar inculpatul se afla pe locul din dreapta faţă, având arma încărcată cu glonţ pe ţeavă.
Cei doi au fost opriţi la un moment dat în timp ce căutau vânat de reprezentanţii AJVPS care efectuau pe fondul de vânătoare patrulări şi supravegheau pentru descoperirea eventualilor braconieri. Atât inculpatul cât şi numitul G.A.T. au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Chibed, unde s-a stabilit identitatea celor două persoane, faptul că inculpatul avea asupra sa arma de vânătoare având glonţ pe ţeavă şi arma fiind desasigurată. În autoturism s-a mai descoperit proiectorul care era în stare de funcţionare, iar în portbagaj o folie de naylon de aproximativ 2/3 metri.
Existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului rezultă cu certitudine din procesul verbal de constatare a infracţiunii ( f.11,12), declaraţiile martorilor Florea Răzvan ( f. 37, 43), Moga Gheorghe ( f.39, 44, 80), Szanto Laszlo ( 40,42,81), Sovolvi Karoly ( f. 41,45,82)raportul de constatare tehnico –ştiinţifică nr.164514 din 29.08.2007 întocmit de IPJ Mureş – Serviciul Criminalistic ( f.49-54), dovezile întocmite cu ocazia ridicării armei şi muniţiei aferente de la inculpat ( f. 56, 57).
Martorii au declarat că efectuau serviciul de patrulare pe fondul de Vânătoare Chibed. În jurul orei 1,30 au observat un proiector care lumina în căutare de vânat. Au mers spre locul respectiv şi au blocat drumul unui autoturism cu nr. de înmatriculare de Ungaria în care se aflau inculpatul şi o altă persoană. S-a procedat la imobilizarea lor. S-a luat arma pe care inculpatul o avea asupra lui şi atât el cât şi cealaltă persoană au fost conduse la postul de poliţie.
Prin raportul de constatare tehnico – ştiinţifică s-a stabilit că arma găsită asupra inculpatului este o armă militară cu glonţ cu ţeavă lisă confecţionată, mecanismele armei sunt în stare de funcţionare, la fel ca şi muniţia găsită asupra inculpatului, folosindu-se în acest sens pentru tragerea experimentală unul dintre cele trei cartuşe.
Audiat fiind de organele de poliţie ( f.20-22) inculpatul a declarat că în data de 5.07.2007, în jurul orei 7,00 a venit la domiciliul său numitul G.A.T. care i-a spus că doreşte să observe animalele sălbatice, respectiv vânatul. Au hotărât să iasă pe teren pentru a vedea vânatul .
În acest sens a luat de la domiciliul lui o armă de vânătoare şi trei cartuşe iar numitul G.A.T. avea un proiector.
Inculpatul a mai declarat că nu deţine autorizaţie de port armă, iar arma o deţine de aproximativ 10-11 ani şi a fost lăsat la domiciliul lui de un cetăţean maghiar cu numele de B..
De asemenea inculpatul a mai declarat că deplasarea pe câmp s-a efectuat cu autoturismul marca Skoda Octavia înmatriculat în Ungaria, condus de numitul G.A.T. în timp ce el se afla pe scaunul din dreapta faţă. Numitul Gyorgfi Antal Tamas lumina cu proiectorul câmpul în scopul de a se vedea vânatul.
Inculpatul a susţinut de asemenea că în timp ce se deplasa pe teren a încercat arma de vânătoare . Arma nu a luat-o în scopul de a vâna, iar G.A.T. nu cunoştea că el nu posedă autorizaţie de port armă, nefiind abordat de acest subiect în discuţiile purtate. Au mers cu maşina pe câmp până la capătul drumului apoi s-au întors şi se întorceau spre comună. La un moment dat au fost opriţi de nişte persoane, care i-au luat arma, i-au urcat în maşină şi s-au deplasat la Postul de poliţie Chibed, unde i-a fost ridicată arma şi cele trei cartuşe.
Arma nu a folosit-o de când i-a fost lăsată de numitul B. şi nu a predat-o organelor de poliţie deoarece i-a fost teamă că va avea probleme, deoarece nu avea autorizaţie.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut faptele materialitatea lor şi a arătat că la momentul săvârşirii lor nu a avut reprezentarea juridică a gravităţii acestora şi a consecinţelor lor.
Audiat fiind de instanţă în şedinţă publică din 1 octombrie 2010 inculpatul a declarat că regretă ceea ce s-a întâmplat . În după-amiaza aceea a mers cu acel cetăţean maghiar pe câmp pentru a vedea dacă ceva de vânat .Persoana care îl însoţea avea o lampă dar nu au văzut nimic şi când se întorceau spre casă s-au întâlnit cu paznicii care au oprit maşina. El avea arma în mână, aceasta deţinând-o din 2005 şi fiindu-i lăsată de un cetăţean maghiar. Nu au avut un scop anume când au plecat pe fondul de vânătoare ( f.79).
În şedinţa publică din 11 martie 2011 inculpatul, prin apărător ales, a formulat două cereri, în sensul că solicită instanţei aplicare legii penale mai favorabile respectiv să îi profite prevederile art.320 ind.1 alin.6 C.p.p şi completarea încadrării juridice în sensul reţinerii art.13 C.p. privitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
Instanţa a luat un supliment de declaraţie inculpatului. Acesta a declarat că recunoaşte faptele de care este acuzat aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, doreşte să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire şi solicită să se ţină cont şi de probele în faţa instanţei.
Instanţa reţine din interpretarea art.320 ind. 1 C.p.p. şi a principiilor generale care reglementează în procesul penal, că pentru a putea fi aplicată procedura recunoaşterii vinovăţiei, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: prima instanţă să fie competentă să judece cauza, prima instanţă să fie sesizată în mod legal, cercetarea judecătorească în primă instanţă, să nu fi început, inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei.
Începerea cercetării judecătoreşti are loc în condiţiile art.322 C.p.p. potrivit căruia preşedintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată, înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii, în tot parcursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.
În cauză, cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedura recunoaşterii vinovăţiei, prev. de art.320 ind.1 C.p.p. a fost formulată după citirea actului de sesizare, fiind depăşit prin urmare acest moment procedural. Astfel nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative pentru aplicarea acestei instituţii de drept procesual.
În consecinţă, cererea inculpatului va fi respinsă.
De asemenea va fi respinsă şi cererea inculpatului de completarea încadrării juridice în sensul reţinerii art.13 C.p., întrucât nu ne aflăm în situaţia reglementată de această dispoziţie legală potrivit căruia în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
De la data săvârşirii faptei 6.07.2009 nu au intervenit modificări ale limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată.
Fapta inculpatului S.G.V. constând în aceea că la data de 6.07.2009 în jurul orei 2,00, împreună cu numitul G.A.T., fără a poseda permis de vânătoare şi autorizaţie pentru deţinerea armelor de topul celei în cauză, a efectuat acte de vânătoare pe fondul AJVPS Mureş, în zara localităţii Chibed, având asupra lor o armă militară cu glonţ, calibru (x 57 mm şi trei cartuşe – respectiv luminau cu proiector suprafaţa solului în scopul găsirii de vânat,. Inculpatul având arma încărcată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art.27 alin.3 lit.a C.p. şi art.42 alin.1 lit.a , alin. 2 lit.a şi d din Legea 407/2006.
La individualizarea pedepselor instanţa va ţine seama criteriile generale prev. de disp.art.72 C.p., respectiv de dispoziţiile părţii generale ale acestui condamnat, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite.
De asemenea, instanţa va avea în vedere caracterizarea întocmită de primarul comunei Chibed şi referatul de evaluare întocmită de Serviciul de Probaţiune de pe lângă tribunalul Mureş privind persoana inculpatului care locuieşte cu soţia şi fiul încadrat în gradul II de handicap cu asistent personal, o persoană liniştită, harnică, un bun gospodar, se află în relaţii bune cu consăteni şi cu autorităţile locale, împrejurări care vor fi reţinute de instanţă ca circumstanţe atenuante.
În consecinţă inculpatul va fi condamnat în baza art.279 alin.3 lit.a C.p. cu aplicarea art.74 C.p. combinat cu art.76 lit.c C.p. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi în baza art.42 alin.1 lit.a , alin.2 lit.a şi d din Legea 407/2006 cu aplicarea art.74 C.p. combinat cu art.76 lit. c C.pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a C.pen. , art.34 lit.b C.pen. se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului urmând să execute pedeapsa ce mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
Fiind îndeplinite condiţiile legale şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art. 81 C.pen. instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate.
În baza art.191 alin.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E :
Respinge cererile inculpatului S.G.V., de judecare a cauzei potrivit procedurii prev. de art.320 ind.1 C.p.p şi de completarea încadrării juridice în sensul reţinerii disp.art.13 C.p.
În baza art.279 alin.3 lit. a C.p cu aplicarea art.74 combinat cu art.76 lit.c C.p. condamnă pe inculpatul S.G.V., fiul lui Iosif şi Irina, născut la 29.04.1954 în Ghindari, judeţul Mureş, domiciliat în com. Ghibed, nr.462, jud. Mureş, CNP 1540429264429, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art.42 alin.1 lit. a, alin2 lit. a şi d din Legea 407/2006 cu aplicarea art.74 C.p. combinat cu art.76 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a C.pen., art.34 lit. b C pen contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art.81 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate.
În baza art.191 alin.1 C.p.p obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, 09 noiembrie 2011.