Art. 155 din Codul de procedură penală nu impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv menţinerea temeiurilor iniţiale şi existenţa unor temeiuri noi, care să justifice privarea de libertate.
Natura infracţiunilor care se presupune că au fost săvârşite de către inculpat, modul în care a acţionat, consecinţele acţiunilor sale, constând în valoarea deosebită a prejudiciului, conturează gradul ridicat de pericol social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Lăsarea în libertate a inculpatului determină starea de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate şi neîncredere în rândul societăţii.
(încheierea nr. 19/R din 24 iulie 2003 – Secţia a Il-a penală)
Prin încheierea din camera de consiliu din 22 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti -Secţia a ll-a penală a respins sesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, privind prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M.G., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală a examinat cererea de prelungire a arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, de la 26.07.2003 la 24.08.2003, inclusiv.
în referatul anexat acestei cereri s-a arătat că din probele administrate în cauză a rezultat că în luna august 2002, în baza unei înţelegeri anterioare, inculpatul M.G. i-a remis, prin intermediar, comisarului C.l. suma de 50.000.000 lei, pentru a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu şi pentru a emite o soluţie favorabilă în lucrarea ce a făcut obiectul controlului la societăţile inculpatului, finalizat la sfârşitul lunii mai 2002.
De asemenea, în luna martie 2001, inculpatul a emis o filă cec în timpul derulării unei tranzacţii comerciale cu S.C. “F.” S.R.L. Gorj, ulterior retrăgând provizia existentă şi provocând posesorului cecului de la data scadenţei o pagubă în cuantum de 365.000.000 lei.
Prin Ordonanţa din 14.07.2003, Dosarul nr. 221/P/2003 al Secţiei de combatere a corupţiei a fost conexat Dosarului nr. 10/P/2003, astfel încât, pe ansamblul cauzei, se motivează în referat, este necesar a se efectua o serie de acte de urmărire penală constând în reaudierea martorei A.G., confruntarea numitului M.M. cu inculpatul şi cu numiţii C.I., U.C., precum şi confruntări între învinuiţii B.S., D.M., I.F, şi inculpatul B.D.G., întrucât declaraţiile acestora conţin contraziceri, efectuarea unei expertize financiar-contabile care să evidenţieze modul de înregistrare a cecurilor şi biletelor la ordin în evidenţa contabilă a Agenţiei Arad a S.N.P., precum şi a operaţiunilor comerciale şi financiar-contabile legate de relaţia cu S.C. “E.” S.R.L. şi prejudiciul produs S.N.P.
Tribunalul a apreciat cererea de prelungire a măsurii arestării preventive ca neîntemeiată, apreciind că, din perspectiva teoriei ce reglementează materia şi practica judiciară, infracţiunea de dare de mită nu poate coexista fără infracţiunea de luare de mită. Instanţa a reţinut că presupusul mituit, C.I., are simpla calitate de martor, iar de la momentul luării măsurii arestării preventive şi, respectiv, punerea în mişcare a acţiunii penale au trecut 5 luni. S-a mai reţinut că motivele invocate în cererile de prelungire anterioare au fost aproape identice cu cele din cererea supusă analizei şi nu au fost efectuate acte de urmărire penală.
S-a concluzionat că în cauză nu a rezultat că oferirea sau înmânarea sumei de bani a fost strâns legată de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunei atribuţiuni de serviciu şi, prin urmare, în cauză nu există indicii cu privire la comiterea acestei fapte de către inculpat.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a reţinut că a existat o filă cec emisă la data de 26.03.2001, dată la care inculpatul se afla în incapacitate de plată încă din 19.03.2001. în intervalul de timp de la emiterea filei cec şi până la emiterea mandatului de arestare preventivă potrivit art. 215 alin. 2 şi 4 din Codul penal au trecut aproximativ 2 ani, interval de timp în care inculpatul a achitat integral suma de 250.000.000 lei, motiv pentru care beneficiarul cecului nu a formulat o plângere penală, procurorul sesizându-se din oficiu.
între dosarele pentru care s-a dispus conexarea în dosarul în care s-a emis mandatul de arestare nr. 221 din 12.05.2003, în care sunt plângeri formulate de S.N.P. PETROM şi B.C.R. GORJ, având ca obiect tot infracţiuni de înşelăciune, nu există o legătură de conexitate.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul Naţional Anticorupţie -Secţia judiciară penală.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că temeiurile care au determinat iniţial luarea măsurii preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. în conformitate cu dispoziţiile art. 155 din Codul de procedură penală, la momentul examinării propunerii de prelungire a duratei arestării preventive, în primul rând trebuie avute în vedere în mod unitar criteriile generale prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală, dar şi cele complementare care au stat la baza luării măsurii menţionate, prevăzute în art. 136 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Concluzia ce se desprinde din dezvoltarea motivelor de recurs este că, în vederea pronunţării asupra cererii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, nu este necesar a se face o analiză a probelor administrate până la data introducerii aceleiaşi cereri cu privire la vinovăţia inculpatului, întrucât până la judecarea definitivă a cauzei operează prezumţia de nevinovăţie, ci este suficient să se examineze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea sau prelungirea acestei măsuri de prevenţie, respectiv art. 148, art. 143, art. 155 şi următoarele din Codul procedură penală.
Examinând cauza atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Măsura arestării preventive faţă de inculpat s-a dispus în temeiul art. 148 lit. d) şi h) din Codul de procedură penală. Potrivit textului de lege menţionat, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi numai dacă sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea sau alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Actuala modificare a textului de lege invocat, adusă prin Legea nr. 281/2003, nu este de natură a schimba în vreun fel temeiurile care au stat la baza luării’ măsurii arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că există date şi indicii temeinice pentru condiţia cerută de art. 143 alin. 3 din Codul de procedură penală, aceasta fiind îndeplinită, existând presupunerea că inculpatul M.G. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Referitor la infracţiunea de dare de mită, deşi inculpatul, încă de la momentul declanşării cercetărilor în prezenta cauză, în mod constant şi-a susţinut nevinovăţia, se poate constata că acesta, cu ocazia fiecărei audieri, a prezentat variante diferite, în încercarea de a justifica legalitatea remiterii sumei de bani.
Iniţial inculpatul nu a recunoscut şi a negat orice demers al său în legătură cu suma de 50.000.000 lei.
Ulterior, pe parcursul prezentării gradate a probelor în acuzare, inculpatul şi-a modificat declaraţia, fără a mai nega remiterea banilor către numitul C.I., precizând că această operaţiune viza o relaţie de afaceri, fără legătură cu controlul comisiei din care făcea parte acesta.
în declaraţia dată de inculpatul M.G. s-a precizat şi destinaţia sumei de 50.000.000 lei, care urma să fie folosită de C.I., pentru realizarea proiectului unei case în Bucureşti.
La rândul său, C.l. a prezentat o variantă diferită de cea a inculpatului, în ce priveşte modul în care urma să fie utilizată suma de bani în cauză (banii au fost primiţi de U.C., acesta fiind interesat în implicarea sa în activitatea unor societăţi producătoare de brânzeturi).
Declaraţiile inculpatului M.G. şi ale numitului C.I., pe de o parte conţin contradicţii evidente, iar pe de altă parte, sunt “afectate” de interese personale, asupra celor doi planând suspiciunea săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală (în cererea de prelungire a arestării preventive s-a arătat că unul din actele de urmărire penală care trebuie efectuat în cauză este punerea sub învinuire a numitului C.I.).
Referitor la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului sunt relevante declaraţiile martorului M.M., adresa B.N.R., care a indicat faptul că societatea al cărui administrator era inculpatul se afla în interdicţie bancară în perioada 19.03.2001 – 10.04.2002, şi declaraţia martorului C.D., economist în cadrul B.C.R. Târgu Jiu.
Natura infracţiunilor care se presupune că au fost săvârşite de către inculpat, modul în care inculpatul a acţionat, consecinţele acţiunilor sale, în cazul infracţiunilor de înşelăciune, constând în valoarea deosebită a prejudiciului, conturează gradul ridicat de pericol social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Acest fapt se reflectă şi în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul infracţiunii de înşelăciune, pedeapsa fiind de la 3 la 15 ani închisoare.
Lăsarea în libertate a inculpatului determină starea de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate şi neîncredere în rândul societăţii civile.
Deşi art. 155 din Codul de procedură penală nu impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii (respectiv menţinerea temeiurilor iniţiale, cât şi existenţa unor temeiuri noi), care să justifice privarea de libertate, şi această condiţie este îndeplinită în cauză.
în mod nejustificat susţine instanţa că între dosarele pentru care s-a dispus conexarea, având ca obiect tot infracţiunea de înşelăciune, nu există o legătură de conexitate (instanţa nefiind învestită ca instanţă de control a acestei măsuri).
în cauză, măsura dispusă de parchet prin Ordonanţa din 14.07.2003 este un element de noutate, aşa cum, de altfel, susţine recurentul în cauză, şi al cărei scop este întregirea activităţii infracţionale desfăşurată de inculpatul M.G., fiind vorba de infracţiuni de acelaşi gen.
Curtea reţine că se impune prelungirea duratei arestării preventive, fiind justificată de necesitatea stabilirii adevărului în cauză şi a efectuării tuturor actelor de urmărire penală, enumerate în cerere de Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru finalizarea anchetei.
Conform art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va fi admis recursul şi va fi prelungită arestarea preventivă pe o durată de 20 de zile.
