Prin sentinţa civilă nr. 4185/2003 a Judecătoriei Focşani a fost anulată acţiunea civilă formulată de G.T. în contradictoriu cu pârâţii S.C.”R.” S.A. şi A.S.”P.R.” S.A. Coteşti, M.A. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că deşi li s-a pus în vedere, reclamanta nu s-a conformat cerinţei instanţei de a timbra capătul de cerere prin care solicită ca pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul în cauză, imobil care a fost naţionalizat fără titlu valabil în baza Decretului 83/1949.
Totodată, a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C.”R.” S.A. şi A.S. „P.R.” S.A. pentru că vânzătorul nu era proprietarul bunului. Apelul reclamantului a fost respins prin decizia civilă nr. 222/2004 a Curţii de Apel Galaţi.
În recurs prin decizia civilă nr. 803/2005 s-a casat atât decizia civilă nr. 222/2004 cât şi sentinţa civilă nr. 4185/2004 a Judecătoriei Focşani şi s-a trimis cauza pentru judecata în fond la această ultimă instanţă, reţinându-se că potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 primul capăt de cerere privind revendicarea este scutit de plata taxei de timbru iar cel de-al doilea capăt de cerere fusese legal timbrat încă de la instanţa de fond situaţiei care impunea soluţionarea în fond a procesului cu ambele capete de cerere.