Decizia nr.480/6 iunie 2006 – Curtea de Apel Ploieşti * Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale
Reclamanta SC L.D.P. DÂMBOVIŢA SA a chemat în judecată civilă pe pârâtul OAD, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 936 lei RON reprezentând c/val a 279 litri motorină, reprezentând depăşire de consum normat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de şofer a avut în primire o autobasculantă de 16 tone şi la momentul încetării activităţii, odată cu predarea fişelor de activitate, s-a constatat că acesta depăşise consumul normat cu o cantitate de 279 litri motorină.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmboviţa, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit art.270 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, ipoteză în care angajatorul are obligaţia, în conformitate cu art.287 din acelaşi cod, să facă dovada atât a prejudiciului, cât şi a vinovăţiei salariatului.
Din înscrisurile depuse şa dosar întocmite în mod unilateral de către reclamantă şi care nu poartă semnătura de confirmare a pârâtului, nu rezultă că în luna august 2005 s-ar fi depăşit consumul normat la autobasculanta condusă de pârât, neexistând în primul rând confirmarea de către pârât a primirii combustibilului menţionat în fişa de activitate pe această lună.
Pentru a se face dovada acestei împrejurări, instanţa a dispus din oficiu să se depună la dosar foile de alimentare zilnică, care în mod obligatoriu trebuie să cuprindă şi semnătura persoanei care a primit combustibilul, însă reclamanta nu s-a conformat celor dispuse de către instanţă.
În atare ipoteză, tribunalul a concluzionat că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs, criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, în sensul că în mod greşit tribunalul nu şi-a însuşit probatoriul administrat de aceasta, întrucât fişele respective corespund realităţii, în acestea fiind evidenţiate atât cantităţile de combustibil primite de pârât, cât şi distanţele parcurse.
Apreciază recurenta că referirea din considerentele sentinţei la o altă hotărâre judecătorească pronunţată între aceleaşi părţi depăşeşte limitele învestirii, în raport cu obiectul acţiunii.
Examinând soluţia, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, curtea a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia.
În mod corect instanţa de fond a stabilit că angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator poate fi făcută numai în condiţiile prevăzute de art.270 Codul muncii şi că pentru a se face dovada prejudiciului şi a conduitei culpabile, constând în îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către salariat, angajatorului îi revine sarcina probei, conform art.287 din acelaşi cod.
În speţă, reclamanta în calitate de angajator avea obligaţia ca odată cu introducerea acţiunii să depună la dosar şi toate actele care au stat la baza stabilirii existenţei şi întinderii prejudiciului, ori, pentru a face această probă reclamanta nu a depus la dosar decât fişa de activitate pe luna august 2005, întocmită de aceasta, probă insuficientă atât pentru dovedirea culpei, cât şi pentru dovedirea prejudiciului.
În condiţiile în care reclamanta nu a depus şi alte probe la dosar, deşi i-au fost cerute de către instanţă, în temeiul rolului activ, cerere reiterată şi de către instanţa de recurs, curtea a constatat că în mod corect tribunalul a respins acţiunea, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat.
