Textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează procedura de soluţio¬nare a excepţiei de nelegalitate nu conţine nicio normă de competenţă, ci doar referirea la sintagma instanţa de administrativ. Prin urmare, în materia competenţei materiale şi teritoriale se aplică dispoziţiile de principiu consacrate în art. 10 din Legea nr. 554/2004.În cauza ce priveşte soluţionarea unei excepţii de nelegalitate instanţa de contencios administrativ (ad quem) nu este propriu-zis sesizată de una din părţile litigiului, ci de către instanţa de judecată (ad quo) în faţa căreia s-a invocat excepţia şi care are un anumit rol important în economia învestirii. Tot astfel, reclamant într-o atare excepţie, ce presupune un ciclu procesual distinct detaşat de litigiul pendinte, devine autorul sesizării care se poate astfel identifica cu oricare parte din litigiul principal iar pârât poate fi doar autorul sau emitentul actului administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal. Chiar şi în ipoteza în care instanţa care judecă litigiul principal sesizează din oficiu instanţa de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate în acest din urmă litigiu reclamant devine reclamantul din litigiul principal, iar pârât devine doar autorul sau emitentul actului administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal.
Secţia comercială şi de contencios administrative şi fiscal, Sentinţa nr. 467 din 13 octombrie 2009
Prin încheierea din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, Secția de contencios administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată în speță de către pârâta SC P.C. SA Alba Iulia, excepție ce are ca obiect certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor M09 nr. 124/22.12.2005 de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Reclamanta din dosarul pendinte la Tribunalul Bihor, SC I. S.A. Cluj-Napoca, prin întâmpinare la excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M09, nr. 1246 emis de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat excepția necompetentei teritoriale a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal de a soluționa excepția de ne legalitate invocată. în motivare s-a arătat în esență că excepția de nelegalitate a fost invocată de către pârâta SC P.C. SA, pârâtă ce în privința excepției de nelegalitate are calitatea de „reclamant” și, prin urmare, posibilitatea de a indica instanța competentă a soluționa respectiva excepție. Instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material, fiind vorba despre o excepție de nelegalitate a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, putea fi doar Curtea de Apel, competența din punct de vedere teritorial fiind alternativă, fie instanța de la sediul autorității publice emitente, fie cea de la sediul reclamantului din proces. Se mai învederează că, în opinia acesteia, soluționarea prezentei excepții putea fi deferită pe cale de consecință fie Curții de Apel București (instanța competentă de la sediul autorității publice emitente a actului administrativ), fie Curții de Apel Alba (instanța competentă de la sediul „reclamantului”).
Calitatea părților din litigiul de fond se schimbă în cadrul excepției de nelegalitate invocate, „reclamant” fiind considerat autorul excepției, SC P.C. SA (cu sediul în Alba Iulia) și nu subscrisa (cu sediul în Cluj-Napoca), Tribunalul Bihor sesizând în mod greșit Curtea de Apel Cluj.
De altfel, reprezentanta SC I. SA, la termenul din data de 18.06.2009, față de neindicarea instanței competente din punct de vedere teritorial de către autorul excepției de nelegalitate și având în vedere existența unei strămutări anterioare a litigiului dintre părți de la o instanță din raza teritorială a Curții de Apel Alba, a solicitat instanței de judecată ca, ulterior suspendării soluționării litigiului de fond, să trimită cauza spre justă și competentă soluționare Curții de Apel București, solicitare pe care o reiterează și în prezent. în drept au fost invocate dispozițiile art. 4 și art. 10 din Legea nr. 544/2004.
Având în vedere că în cauză s-a pus în discuție o excepție de procedură ce vizează regularitatea învestirii instanței competente să soluționeze în primă instanță excepția de nelegalitate sub aspect teritorial, Curtea reține aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.proc.civ. și, ca atare, urmează a proceda la soluționare acestui incident procedural.
Așa fiind, Curtea observă că textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează procedura de soluționare a excepției de nelegalitate nu conține nicio normă de competență, ci doar referirea la sintagma instanța de contencios administrativ. Prin urmare, Curtea va avea în vedere că în materia competenței materiale și teritoriale se aplică dispozițiile de principiu consacrate în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Alin. (3) al art. 10 din această lege cuprinde o normă de protecție edictată în favoarea reclamantului, care are dreptul de a alege între instanța de la domiciliul său și instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
Deci în materia contenciosului administrativ competența teritorială are caracter alternativ, singurul în măsură să opteze pentru una dintre instanțele deopotrivă competente fiind reclamantul.
în cauza ce privește soluționarea unei excepții de nelegalitate instanța de contencios administrativ (ad quem) nu este propriu-zis sesizată de una din părțile litigiului, ci de către instanța de judecată (ad quo) în fața căreia s-a invocat excepția și care are un anumit rol important în economia învestirii. Tot astfel, reclamant într-o atare excepție, ce presupune un ciclu procesual distinct detașat de litigiul pendinte, devine autorul sesizării care se poate astfel identifica cu oricare parte din litigiul principal, iar pârât poate fi doar autorul sau emitentul actului administrativ chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal. Chiar și în ipoteza în care instanța care judecă litigiul principal sesizează din oficiu instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate în acest din urmă litigiu reclamant devine reclamantul din litigiul principal, iar pârât devine doar autorul sau emitentul actului administrativ, chiar dacă acesta nu figurează ca parte în procesul principal.
Așa fiind, față de acesta se poate determina aplicând criteriile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care este instanța de contencios administrativ competentă teritorial să tranșeze pricina.
Aplicând acest raționament în speță, se observă că două instanțe sunt deopotrivă competente să judece excepția de nelegalitate: Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, dacă ne raportăm la domiciliul (sediul) autorului excepției, reclamantul din acest litigiu, respectiv Alba Iulia, sau Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, dacă ne raportăm la domiciliul (sediul) pârâtului.
Deși Tribunalul Bihor nu a motivat în niciun fel opțiunea pentru alegarea competenței în favoarea Curții de Apel Cluj, ci probabil (subliminal) a ținut seama de solicitarea făcută de autorul excepției, totuși se poate observa că această alegere nu răspunde niciunui criteriu prevăzut de lege așa cum rezultă din interpretarea redată anterior.
Drept urmare, în temeiul art. 158, raportat la art. 159 pct. 3 C.proc.civ., statuându-se că norma specială instituită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este derogatorie de la dreptul comun și are valoare imperativă pe care părțile nu pot înlătura decât cu observațiile mai sus arătate, se constată că din punct de vedere teritorial competența nu aparține Curții de Apel Cluj, ci uneia dintre cele două instanțe mai înainte menționate, sens în care se va dispune declinarea competenței și stabilirea instanței competente să soluționeze cauza în continuare.
La stabilirea instanței competente unde se va dispune declinarea, Curtea apreciază că în logica textului art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar fi trebuit să aibă prioritate Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind instanța din raza teritorială a sediului reclamantului. Cu toate acestea, Curtea va stabili competența în favoarea Curții de Apel București, deopotrivă competentă conform criteriilor prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reținând că față de Curtea de Apel Alba Iulia există o incompatibilitate obiectivă de soluționare a cauzei, derivată din efectele strămutării cauzei ce formează litigiul principal și care are o înrâurire și asupra litigiilor derivate.
Din această perspectivă, Curtea va admite excepția de necompetență teritorială invocată de SC I. SA Cluj-Napoca și, ca o consecință, va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei de față în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
