(Curtea de Apel Ploieşti, decizia civilă nr. 603/19.07.2006 )
Reclamanta DST a chemat în judecată civilă pe pârâtul NI, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 90.379.905 lei ROL reprezentând prejudiciu cauzat patrimoniului unităţii prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 2536/2005 Ocolul Silvic Târgovişte i-a adus la cunoştinţă că în urma unui control efectuat pe fondul forestier gestionat de pârât în calitate de pădurar s-au constatat sustrageri de material lemnos, ceea ce a determinat începerea unui control de fond al gestiunii, ocazie cu care s-a constatat lipsa nejustificată a unui volum de 151,835 m.c. masă lemnoasă.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii arătând că deşi reclamantei îi incumbă sarcina probei, aceasta nu a făcut dovada cu actele depuse la dosar a cuantumului pagubei, precum şi a culpei, în cauză fiind necesară administrarea probei cu expertiză de specialitate.
După efectuarea probatoriilor, Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa 367/2006 a admis în parte acţiunea obligând pârâtul la plata sumei de 55.852.650 lei ROL reprezentând pagubă adusă unităţii reclamante.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâtul este salariat al Direcţiei Silvice Târgovişte în funcţia de pădurar la cantonul 16 Zăvoaie-Săcuieni, iar cu ocazia unui control parţial s-a constatat lipsa nejustificată a unui volum de 46,369 m.c. material lemnos, prejudiciu care nu a fost contestat de către pârât, iar în perioada 23-31 martie 2005 în urma controlului de fond prejudiciul total a fost stabilit la suma de 69.054.510 lei ROL, paguba fiind produsă în perioada cât la cantonul respectiv au funcţionat ca pădurari pârâtul împreună cu numitul NM, numai că, după cioatele existente pe teren nu se poate stabili cu certitudine anul tăierilor ca fiind 2004 sau 2005, ipoteză în care nu se poate reţine răspunderea pârâtului care a preluat gestiunea la 30 decembrie 2004, decât pentru perioada recunoscută de acesta.
Sub acest aspect s-a reţinut că preluarea gestiunii s-a făcut în timpul iernii, iar cioatele rezultate în urma tăierilor ilegale nu au putut fi identificate fiind acoperite de zăpadă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, în sensul că în urma controlului dispus de aceasta s-au constatat nereguli în exercitarea atribuţiunilor de serviciu de către pârât, ceea ce atrage răspunderea patrimonială a acestuia pentru întreg prejudiciu, în condiţiile în care dând dovadă de pasivitate nu a identificat cioatele rezultate de pe urma tăierilor ilegale şi care trebuiau menţionate în condica de serviciu cu consecinţa luării măsurilor legale de cercetare în vederea descoperirii făptuitorilor.
Pretinde recurenta că sub acest aspect raportul de expertiză întocmit în cauză este subiectiv, afirmaţiile expertului nefiind susţinute cu probe, iar expertul nu a ţinut seamă de prezumţia de culpă instituită în sarcina gestionarilor în temeiul art. 24 din Legea nr. 22/1969.
Examinând soluţia în raport de probatoriile administrate în cauză şi criticile formulate de recurentă, Curtea constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia.
Intimatul-pârât NI, salariat al unităţii recurente în funcţia de pădurar, are potrivit obligaţiunilor de serviciu şi atribuţii de gestionar, acesta fiind răspunzător de integritatea fondului forestier aferent cantonului la care a fost numit, ipoteză în care acesta este răspunzător şi de prejudiciile rezultate în urma tăierilor ilegale de pădure, dacă nu respectă obligaţiile menţionate în motivele de recurs ca fiind în sarcina sa în vederea identificării autorilor tăierilor ilegale şi recuperării prejudiciului.
Conform raportului de expertiză şi actelor depuse la dosar preluarea gestiunii cantonului 16 Zăvoaie-Săcuieni a fost făcută de către pârât la data de 30 decembrie 2004, deci în perioada de iarnă, când nu au putut fi identificate cu precizie lipsurile de masă lemnoasă în urma tăierilor ilegale întrucât cioatele rezultate erau acoperite de zăpadă şi gheaţă şi ca urmare aceste lipsuri nu-i pot fi imputate pârâtului, prejudiciul neavând un caracter cert, astfel că în mod corect tribunalul prin sentinţa recurată a admis numai în parte acţiunea.
Menţiunile din raportul de expertiză sub acest aspect nu pot fi considerate ca subiective şi lipsite de suport probatoriu pentru simplul motiv că data şi împrejurările în care s-a produs preluarea gestiunii nu au fost contestate nici de către recurentă.
Este adevărat că în sarcina gestionarilor există o prezumţie legală de culpă, dar aceasta produce efecte numai în măsura în care se face dovada existenţei unui prejudiciu cert şi a unei legături de cauzalitate între acestea pentru că singură prezumţia legală de culpă nu este în măsură să atragă şi răspunderea materială.
Aşa fiind recursul a fost respins ca nefondat.
