Reducerea duratei pentru care s-a dispus prelungirea arestării


PROCEDURĂ PENALĂ

REDUCEREA DURATEI PENTRU CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA ARESTĂRII

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 143/DLC/03 noiembrie 2014

Dosar nr. 2642/83/2014

CURTEA DE APEL ORADEA

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Curtea a apreciat că o durată de 15 zile este suficientă pentru administrarea probei care, în raport de procesele verbale din 27. 10. 2014, demonstrează că vizează alţi membri ai reţelei infracţionale şi, pentru întocmirea rechizitoriului, organele judiciare având obligaţia de a respecta principiul consacrat de dispoziţiile art. 8 Cod procedură penală.

 

Prin încheierea penală de arestare preventivă nr. 82/JDL din data de 29.10.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi  Tribunalul S. M., a admis propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial S. M..

În baza art. 236 combinat cu art. 234 Cod procedură penală, a prelungit durata măsurii arestării preventive privind pe inculpaţii: Z. S.,  O. A.Z., şi R. A.C., pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 04.11.2014 până la data de 03.12.2014, inclusiv.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de drepturi şi libertăţi a Tribunalului S. M. a reţinut următoarele:

Prin referatul cu propunere nr. 34/D/P/2014 din data de 27.10.2014, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.10.2014 sub dosar cu nr. de mai sus, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial S. M. a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor Z. S., O. A.Z. şi R. A.C.  pe o  perioadă de 30 de zile, de la data de 04.11.2014 până la data de 03.12.2014, inclusiv.

În susţinerea propunerii, s-a arătat că prin încheierea penală nr. 43/CC/Jdl pronunţată în data de 21 august 2014 în dosarul nr. 2171/83/2014 a Tribunalului S. M. s-a admis propunerea Ministerului Public – DIICOT Biroul Teritorial S. M. şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Z. S., O. A.Z., F. Z. şi R. A.C.  pe o  perioadă de 30 de zile începând cu data de 21.08.2014 până la data de 19.09.2014, inclusiv. Prin încheierea nr. 91/DLC/2014 din 26.08.2014, Curtea de Apel O. a respins contestaţiile inculpaţilor Z. S., O. A.Z. şi R. A.C. împotriva încheierii Tribunalului S. M. prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestora.

La solicitarea D.I.I.C.O.T. S. M., prin încheierea nr. 55/JDL din 15.09.2014, Tribunalul S. M. a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv în privinţa celor patru inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 19.10.2014, inclusiv, măsura fiind definitivă prin respingerea de către Curtea de Apel a contestaţiei formulate de inculpaţii O. A.Z. şi R. A.C.. Prin încheierea nr. 63/JDL din 25.09.2014, Tribunalul S. M. a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv în privinţa inculpatului O. A.Z. cu arestul la domiciliu, însă prin încheierea nr. 121/JDL din 02.10.2014, Curtea de Apel O. a admis contestaţia Parchetului împotriva încheierii sus-menţionate. Prin încheierea nr. 74/JDL din 15.10.2014, Tribunalul S. M. a admis propunerea unităţii Parchetului şi a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv în privinţa celor patru inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 18.11.2014, inclusiv.

Această hotărâre a fost contestată de inculpaţii Z. S., O. A.Z. şi R. A.C., iar prin încheierea nr. 137/JDL din 20.10.2014, Curtea de Apel O. a admis contestaţia acestora, reducând durata pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive de la 30 la 15 zile, respectiv la 20.10.2014 la 03.11.2014.

În fapt, la data de  28.05.2014, organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. S. M. s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat care acţionează pe raza jud. S. M., cu preponderenţă în oraşele C. şi T., ce are ca scop săvârşire infracţiunilor  de introducere de droguri în ţară fără drept, trafic şi consum de droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis) şi mare risc (cocaină, heroină şi  L.S.D.).

Ca urmare, prin ordonanţa din data de 28.05.2014 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  – Biroul teritorial S. M., s-a început urmărirea penală cu privire la infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea  143/2000, introducere în ţară şi deţinere fără drept, de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea  143/2000, deţinere şi cumpărare de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept prev. şi ped. de art. 4 alin 1 şi 2 din Legea 143/2000 şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 2 din Codul Penal.

Prin ordonanţa din data de 18.08.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de: Z. S., R. C. şi B. J., sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul Penal, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea  143/2000, introducere în ţară şi deţinere fără drept, de droguri de risc prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 din Legea  143/2000, O. A.Z., F. Z., B. L.J., R. A.C.,M. E.R., B. J., S. Ş.M., sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul Penal şi trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea  143/2000 şi R. M.A., P. C., S. A.D.,G. R.I., P. E., J. D.V., B. D.R.,P. F.H.O., B. M.  şi T. A. sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere şi cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Prin ordonanţele de reţinere din data de 20.08.2014, suspecţii Z. S., R. C., O. A.Z., F. Z.,B. L.J., R. A.C., M. E.R. au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore de la data de 20.08.2014, ora 17.00 până la 21.08.2014, ora 16.00. Prin ordonanţa din data de 20.08.2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Z. S., R. C. şi B. J., O. A.Z., F. Z. şi R. A.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul Penal şi trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea  143/2000.

Cu privire la vinovăţia inculpaţilor s-au precizat următoarele: Z. S. a recunoscut că este consumator de haşiş, însă a arătat că face acest lucru deoarece este bolnav de epilepsie (depunând în acest sens acte medicale) şi că aşa i-au recomandat medicii, fără însă a putea prezenta o reţetă medicală în acest sens.

De altfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la acesta s-au găsit 9,6 grame de rezină de cannabis (haşiş) ambalate individual în 10 foiţe de aluminiu şi o cultură indoor formată din trei plante cu sistemele aferente de încălzire – ventilaţie.

Substanţa găsită la inculpat este rezină de cannabis (haşiş), astfel cum rezultă din concluziile provizorii ale constatării tehnico – ştiinţifice efectuate de Laboratorul de Analiză şi Profil Droguri Precursori din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate C. N..

Cu privire la cultura indoor, testul MMC – Narcotic Internaţional BV a reacţionat pozitiv la reactivul cannabis, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de lucrătorii SCCO S. M.

Deşi inculpatul Z. S. a recunoscut că doar în mod sporadic a dat haşiş şi altor persoane, fără a percepe o sumă fixă, obţinând în schimb plata unor mese la restaurant sau alte foloase nesemnificative, probele administrate îl contrazic.

Astfel, la data de 07.07.2014 în jurul orelor 12.00, în urma unei înţelegeri telefonice prealabile, care avea drept scop efectuarea unei tranzacţii de droguri, investigatorul sub acoperire (autorizat în cumpărarea de droguri) s-a întâlnit cu numitul F. Z., în mun. C., jud. S. M..

În continuare, F. Z., i-a spus investigatorului că a vorbit cu “italianul” şi că acesta din urmă îi vinde 12 grame rezină de cannabis cu suma de 60 lei/gram. Primind de la investigator suma de 750 lei, F. Z. s-a întors după circa 20 minute şi i-a dat acestuia un pachet de ţigări marca Pall Mall roşu, care conţinea 12 pacheţele din staniol de culoare argintie, specificând că în fiecare se află cantitatea de 1 gram de haşiş (ciocolată) şi suma de 30 lei.

De asemenea, în aceleaşi condiţii, în data de 15.07.2014, în jurul orelor 11.00, în C., investigatorul sub acoperire a cumpărat cu suma de 650 lei de la F. Z., iniţial, cantitatea de 10 grame  rezină de cannabis, ambalată în 10 pacheţele de staniol de culoare argintie, de câte un gram fiecare, iar la scurt timp încă 10 grame, cu suma de 650 lei, ambalate în 10 pacheţele din staniol de culoare argintie. Prin adresa nr. xxxxxxx/23.07.2014 a Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada C. N. a rezultat că în substanţele cumpărare de investigatorul sub acoperire s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis. Pus în faţa acestor probe, inculpatul Z. S. a recunoscut că i-a dat lui F. Z. câteva grame de haşiş, însă că nu i-a dat cantitatea totală de 32 de grame, aspect contrazis atât de raportul investigatorului sub acoperire şi de recunoaşterea inculpatului F. Z. că această cantitate i-a fost vândută de Z. S. pentru a fi vândută investigatorului sub acoperire. Mai mult această tranzacţie este redată şi în procesele verbale de interceptare a convorbirilor inculpatului F. Z. (în baza unui mandat de interceptare emis de Tribunalul S. M.).

În ziua de 07.07.2014, la ora 12:35:17,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.,) este contactat de un domn, aflat la postul  telefonic: xxxxxxxxxx (numărul lui Z. S., astfel cum rezultă din declaraţia sa de suspect).

 În ziua de 07.07.2014, la ora 12:37:43,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un domn, aflat la postul  telefonic: xxxxxxxxxx (numărul lui Z. S., astfel cum rezultă din declaraţia sa de suspect).

În ziua de 07.07.2014, la ora 13:48:05,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un domn, aflat la postul  telefonic: xxxxxxxxxx numărul lui Z. S., astfel cum rezultă din declaraţia sa de suspect).

În ziua de 08.07.2014, la ora 16:05:39,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un domn, aflat la postul  telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: xxxx-xx-xx 00:00:00, Actualizare: xxxx-xx-xx 17:28:52.

 În ziua de 14.07.2014, la ora 15:28:25,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: xxxx-xx-xx 00:00:00, Actualizare: xxxx-xx-xx 17:28:52.

În ziua de 14.07.2014, la ora 19:43:51,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează  pe R. aflată la  postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: xxxx-xx-xx 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

În ziua de 15.07.2014, la ora 09:00:26,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) este contactat de un  domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx –  Nume: Prepaid, Conectare: 2014-06-03 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

În ziua de 15.07.2014, la ora 09:04:29,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) transmite un mesaj SMS, către postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: 2013-04-08 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52 „îi trebe la dansul, pe la ora 11 îi aici. Până atunci să pregăteşti”.

În ziua de 15.07.2014, la ora 09:21:20,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) primeşte un mesaj SMS, de la postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: xxxx-xx-xx 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52. “Bine. Pa”.

În ziua de 15.07.2014, la ora 10:30:29,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) este contactat de un  domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx –  Nume: Prepaid, Conectare: 2014-06-03 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

În ziua de 15.07.2014, la ora 10:49:44,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) transmite un mesaj SMS, către postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: 2013-04-08 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

“Cam într-o oră îi aici băiatu”.

În ziua de 15.07.2014, la ora 11:18:47,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un  domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: 2013-04-08 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

În ziua de 15.07.2014, la ora 11:42:26,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un  domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: 2013-04-08 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

În ziua de 15.07.2014, la ora 11:55:13,  F. Z. aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx (aflat în zona: Celula: xxxxx, Cgi: xxx-xx-xxxx-xxxxx, Operator: S.C. O. R. S.A.) contactează un  domn, aflat la postul telefonic: xxxxxxxxxx – Nume: Prepaid, Conectare: 2013-04-08 00:00:00, Actualizare: 2014-07-07 17:28:52.

Aceste convorbiri între inculpaţii F. Z. şi Z. S. confirmă fără nici un dubiu împrejurarea că între ei exista o înţelegere care s-a consolidat în timp, primul fiind distribuitorul drogurilor deţinute de cel de-al doilea, însuşi F. Z. recunoscând că Z. S. i-a spus că are droguri (haşiş), iar dacă va şti persoane interesate de cumpărare să le intermedieze această operaţiune.

În baza acestei înţelegeri, înainte de cele două cumpărări autorizate, F. Z. a intermediat vânzarea de către Z. S. a unei cantităţi de 2 grame rezină de cannabis (haşiş) către o persoană pe nume „B.”, astfel cum rezultă din declaraţia primului inculpat. La gruparea coordonată de Z. S. a aderat şi inculpatul R. A.C., acesta recunoscând că a cumpărat circa 100 de grame de rezină de cannabis de la Z. S. cu suma de 3500 de lei, circa 30 de grame folosindu-le pentru consum propriu, iar 70 de grame vânzându-le la M. E., lui B. M., lui O. A.Z., lui P. C. (în luna mai), lui P. F.H. şi lui S. A.D., fără a şti ce cantitate a dat fiecăruia, însă a scris pe un caiet banii pe care îi are de primit, acesta fiind găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare. Declaraţia inculpatului R. A.C. se coroborează cu declaraţia suspecţilor B. M. şi P. C., care arată că au cumpărat haşiş de la inculpat. Declaraţia inculpatului R. A.C. se coroborează de asemenea cu interceptarea convorbirilor telefonice (în baza mandatului de supraveghere tehnică emis de Tribunalul S. M.).

În ziua de 07-07-2014, la ora 19:54:29, R. A. (de la postul telefonic xxxxxxxxxx) este contactat de către un domn aflat la postul telefonic xxxxxxxxxx, telefon: Prepaid.

În urma unor certuri cu inculpatul Z. S., R. A.C. a încercat să-şi creeze condiţiile pentru a avea propria marfă (droguri de risc), cultivând 6 plante de cannabis, iniţial în 6 ghivece din locuinţa sa, pe care le-a mutat la data de 17.08.2014 într-o pădure lângă loc. F., jud. S. M., unde au fost găsite de organele de poliţie cu ocazia conducerii în teren a acestuia, astfel cum rezultă din declaraţia sa şi din procesul verbal de percheziţie.

Cu privire la cultura mutată de inculpatul R. A.C., testul MMC – Narcotic Internaţional BV a reacţionat pozitiv la reactivul cannabis, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de lucrătorii SCCO S. M..

Discuţii despre cultura de cannabis au fost surprinse în urma punerii în executare a mandatului de interceptare emis de Tribunalul S. M., acestea fiind confirmate de martorul R. T.E., care trebuia să ude plantele.

F. Z., pe lângă intermedierile mai sus arătate a cumpărat rezină de cannabis şi de la R. A.C., astfel cum rezultă din declaraţia acestuia.

Al patrulea membru al grupării este inculpatul O. A.Z., acesta recunoscând că a intermediat vânzarea de către R. A.C. a unei cantităţi de 3 grame de cannabis şi un număr de 6 timbre unui colaborator sub acoperire, aspecte care se coroborează cu raportul acestuia.

La data de 03.06.2014, investigatorul sub acoperire autorizat în cauză, s-a întâlnit pe raza municipiului C. cu numitul O. A.Z., care i-a intermediat cumpărarea în aceeaşi zi a unui număr de 6 timbre L.S.D. drog de mare risc,  de la o persoană cu porecla „C” care utilizează postul telefonic cu nr. xxxxxxxxxx.

Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. xxxxxxx/13.06.2014 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate a rezultat că substanţa cumpărată este o substanţă psihoactivă nouă în înţelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive.

În cursul aceleiaşi zile, O. A.Z. i-a intermediat investigatorului sub acoperire cumpărarea unei cantităţi de 3 grame de cannabis de la o persoană cu numele „A.”, care utilizează postul telefonic cu nr. xxxxxxxxxx şi care ulterior a fost identificat în persoana numitului R. A.C..

Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. xxxxxxx/10.06.2014 a Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada C. N., substanţa cumpărată este cannabis.

Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul Z. S. este liderul grupării infracţionale, iar inculpaţii R. A.C., O. A.Z. şi F. Z. au aderat la această grupare, având rolul de a distribui drogurile de risc (cannabis şi rezină de cannabis) procurate de la primul inculpat, către consumatorii finali.

Pentru întărirea acestei acuzaţii se redă mesajul SMS trimis de inculpatul R. A.C. inculpatului Z. S. (interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică emis de  Tribunalul S. M.) la data de 17.08.2014, la ora 15:19:36 „Hey tu dai la nandi cu 60 de lei şi jumătate din oamenii mei au plekat la el nu team crezut asa nah in fine îmi fac eu rost de altundeva”.

Pe lângă aceste fapte care au avut ca obiect distribuirea de cannabis şi rezină de cannabis, inculpaţii R. A.C., O. A.Z. şi F. Z. au deţinut şi vândut numeroase substanţe etnobotanice, astfel cum rezultă din procesele verbale de redare şi notele de redare a convorbirilor telefonice.

Din probatoriul administrat în cursul urmării penale (declaraţiile inculpaţilor, ale suspecţilor, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoarte ale investigatorului sub acoperire, procese verbale de percheziţii şi rapoarte de constatare tehnico ştiinţifică), s-a apreciat că există indicii temeinice care conturează bănuială rezonabilă în sensul art. 5 pct.1 lit. c) din CEDO că inculpaţii Z. S., O. A.Z., F. Z. şi R. A.C. au comis infracţiunile de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul Penal şi trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea  143/2000.

În raport cu prevederile art.5 din CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

De asemenea, se consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală, infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală sunt prevăzute de lege cu pedepse între 1 şi 5 ani, respectiv între 2 şi 7 ani.

Gravitatea faptelor constând în comiterea acestora de către mai multe persoane, într-un cadru organizat, punerea în primejdie a dezvoltării fizice şi intelectuale a multor tineri din zonă, precum şi ecoul pe care infracţiunile l-au generat în comunitatea restrânsă în care s-a produs, conduc la concluzia că prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Z. S., O. A.Z. şi R. A.C. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Prin încheierea nr. 14/S/08.10.2014, Tribunalul S. M. a admis propunerea Parchetului de încuviinţare a percheziţiilor informatice cu privire la sistemele informatice ridicate de la inculpaţi şi suspecţi cu ocazia percheziţiilor domiciliare, acestea urmând a fi efectuate în intervalul următor de timp.

Temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun privarea de libertate a inculpaţilor Z. S., O. A.Z. şi R. A.C..

Prelungirea măsurii arestării preventive este motivată de faptul că urmărirea penală este în desfăşurare, iar cercetările ce se vor efectua în continuare vizează efectuarea de percheziţii informatice.

Având în vedere că infracţiunile săvârşire sunt de o gravitate deosebită, că faptele s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, cu o relativă ritmicitate, prelungirea măsurii arestării preventive se impune ca o necesitate, întrucât  lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.

Faţă de acestea în temeiul art. 234 din Noul Codul de Procedură Penală, art. 223 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3 din Noul Cod de Procedură Penală, se solicită admiterea propunerii.

Alăturat propunerii a fost înaintat şi dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2014 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial S. M., în copie certificată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa nr. 34/D/P/2014 din data de 20.08.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial S. M. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Z. S., O. A.Z. şi R. A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. 2 Cod penal şi trafic de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Faţă de inculpaţi s-a dispus arestarea preventivă, în cursul urmăririi penale prin Încheierea penală nr. 43/CC/21.08.2014 pronunţată de către Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului S. M., pentru o durată de 30 de zile, de la data de 21.08.2014 la data de 19.09.2014, inclusiv.

În fapt, s-au reţinut cu această ocazie următoarele:

În ce-l priveşte pe inculpatul Z. S., „a iniţiat şi a constituit un grup infracţional organizat care acţionează pe raza jud. S. M., cu preponderenţă în oraşele C. şi T., ce are ca scop săvârşirea infracţiunilor  de introducere de droguri în ţară fără drept, trafic şi consum de droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis) şi mare risc (cocaină, heroină şi  L.S.D.). Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la acesta s-au găsit 9,6 grame de rezină de cannabis (haşiş) ambalate individual în 10 foiţe de aluminiu şi o cultură indoor formată din trei plante cu sistemele aferente de încălzire – ventilaţie. În activitatea de distribuire a drogurilor inculpatul  este sprijinit printre alţii şi de către  trei  membrii importanţi ai grupării, respectiv de coinculpaţii O. A.Z., F. Z. şi R. A.C.;

În ce-i priveşte pe inculpaţii O. A.Z. şi R. A.C., „au aderat la grupul infracţional organizat de către inculpatul Z. S., care acţionează pe raza jud. S. M., cu preponderenţă în oraşele C. şi T. şi ce are ca scop săvârşirea infracţiunilor  de introducere de droguri în ţară fără drept, trafic şi consum de droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis) şi mare risc (cocaină, heroină şi  L.S.D.), având rolul de a distribui drogurile de risc (cannabis şi rezină de cannabis) procurate de la coinculpatul Z. S., către consumatorii finali”.

Totodată s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 202 şi ale art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Ulterior măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost prelungită, în mod succesiv, prin Încheierile penale cu nr. 55/15.09.2014 şi 74/15.10.2014, ambele ale Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului S. M., ultima dintre ele astfel cum a fost modificată prin Încheierea penală nr. 137/20.10.2014 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel O. Prin această din urmă hotărâre a fost prelungită măsura arestului preventiv a celor trei inculpaţi până la data de 03.11.2014.

Potrivit art. 234 alin. (1) Cod procedură penală, „arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii”.

Analizând propunerea Ministerului Public în raport cu actele şi lucrările dosarului dar şi cu dispoziţiile legale menţionate, s-a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât se menţin temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, temeiuri care se regăsesc în dispoziţiile ale art. 223 alin. 2 teza I Cod procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii sunt autori ai infracţiunilor pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva acestora (de altfel inculpaţii recunosc săvârşirea faptelor).

Măsura arestului preventiv este necesară pentru atingerea scopului măsurilor preventive respectiv al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, iar celelalte măsuri preventive cum sunt controlul judiciar şi arestul al domiciliu nu sunt suficiente pentru asigurarea aceluiaşi scop, cât timp infracţiunile reţinute în sarcina acestora privind activităţile ilicite cu droguri au fost comise pe o durată mare în timp, nu au un caracter izolat ci din contră au fost comise în cadrul unu grup infracţional organizat care a implicat un număr mare de persoane.

Prin prisma acestor argumente, împrejurările invocate de inculpaţi privind lipsa antecedentelor penale, sinceritatea şi cooperarea deplină cu autorităţile judiciare şi conduita anterioară corespunzătoare în societate nu afectează oportunitatea şi necesitatea măsurii arestării preventive, ele urmând a fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.

Pe de altă parte, s-a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală. Sub acest aspect judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că nu a fost depăşită durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, fiind astfel respectate exigenţele art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei şi specificul probator. În plus, nu au fost identificate perioade de inactivitate, ancheta penală decurgând cu celeritate. Totodată măsura arestării preventive apare ca fiind proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor inculpaţilor date fiind gravitatea acuzaţiilor aduse şi particularităţile cauzei.

Revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nu conferă suficiente garanţii în ce priveşte preîntâmpinarea săvârşirii altor infracţiuni cu privire la traficul şi consumul ilicit de droguri.

Faţă de cele de mai sus, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat întemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial S. M., astfel că aceasta a fost admisă şi, în baza art. 236 combinat cu art. 234 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2014 până la data de 03.12.2014, inclusiv.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal au formulat inculpaţii O. A.Z., R. A.C. şi Z. S. contestaţie împotriva încheierii penale nr. 74/JDL din data de 15 octombrie 2014 pronunţată de către Tribunalul S. M., solicitând desfiinţarea acesteia, în principal în sensul respingerii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar în sensul înlocuirii acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

În motivarea contestaţiilor s-a făcut referire la împrejurarea că percheziţiile informatice s-au realizat în ceea ce-i priveşte, la circumstanţele personale ale inculpaţilor contestatori şi la împrejurările concrete în care aceştia au comis infracţiunile, susţinându-se că urmărirea penală se poate desfăşura în bune condiţii şi cu inculpaţii contestatori în stare de libertate.

S-a mai arătat că aceştia nu ar putea influenţa buna desfăşurare a urmăririi penale, sens în care s-a făcut referire la motivele pentru care parchetul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 425/1 alin. 4 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este legală, dar netemeinică sub aspectul perioadei pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, sens în care contestaţiile formulate de inculpaţi au fost admise, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, prin ordonanţa din data de 28 mai 2014 a DIICOT  – Biroul Teritorial S. M., s-a început urmărirea penală cu privire la infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, introducere în ţară şi deţinere fără drept, de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, deţinere şi cumpărare de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, fără drept prev. şi ped. de art. 4 alin 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 2 Codul penal.

S-a reţinut că, în data de 28 mai 2014, organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. S. M. s-au sesizat din oficiu cu privire la existenţa unui grup infracţional organizat care acţionează pe raza judeţului S. M., cu preponderenţă în oraşele C. şi T., ce are ca scop comiterea infracţiunii de introducere de droguri în ţară fără drept, trafic şi consum de droguri de risc (cannabis şi rezină de cannabis) şi mare risc (cocaină, heroină şi LSD) şi că, din actele efectuate a rezultat că grupul infracţional a fost iniţiat şi constituit de către cetăţeanul italian Z. S., care coordonează introducerea în ţară a drogurilor de risc şi mare risc, pe filiera Italia-România, respectiv Ucraina-România.  De asemenea, s-a reţinut că, în activitatea de distribuire a drogurilor numitul Z. S. este sprijinit, printre alţii, şi de către trei membri importanţi ai grupării, respectiv numiţii O. A.Z., poreclit „R.”, F. Z. şi B. V.E..

Prin ordonanţa din data de 18 august 2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Z. S., R. C. şi B. J., sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul penal, trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, introducere în ţară şi deţinere fără drept, de droguri de risc prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000,  O. A.Z.,  F. Z., B. L.J., R. A.C., M. E.R., B. J. şi S. Ş.M., sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prev. de art. 367 alin. 2 din Codul penal şi trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi R. M.A., P. C., S. A.D., G. R.I., P. E., J. D.V., B. D.R., P. F.H.O., B. M. şi T. A. sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere şi cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. şi ped. de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 20 august 2014 (filele 1-8 din vol. III al dosarului de urmărire penală) s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Z. S., R. C. şi B. J., O. A.Z., F. Z. şi R. A.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat, prev. de art. 367 alin. 2 din Codul penal şi trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea  nr. 143/2000.

În data de 20 august 2014, s-a dispus reţinerea inculpaţilor Z. S., R. C., O. A.Z., F. Z., B. L.J., R. A.C., M. E.R. pe o durată de 24 de ore, începând cu 20 august 2014, ora 17,00.

Prin încheierea penală nr. 43/CC/JDL/21.08.2014  a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalului S. M., definitivă prin încheierea nr. 91/DLC din 26 august 2014 a Curţii de Apel O. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Z. S., O. A.Z.,  F. Z. şi R. A.C. pe o durată de 30 de zile începând cu data de 21 august 2014 până la 19 septembrie 2014, inclusiv, măsură prelungită ulterior cu 30 de zile, din 19 septembrie 2014 până în 19 octombrie 2014 inclusiv, prin încheierea nr. 55/JDL din 15.09.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul S. M..

Prin propunerea formulată în 13 octombrie 2014, DIICOT – Biroul Teritorial S. M. a solicitat să se dispună prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu încă 30 de zile, din 20 octombrie 2014 până în 18 noiembrie 2014, inclusiv, propunere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul S. M., prin încheierea contestată.

De asemenea, se va constată că, prin propunerea din 12 septembrie 2014, DIICOT – Biroul Teritorial S. M., a solicitat să se dispună prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Z. S., O. A.Z., T. Z. şi R. A.C. pe o durată de 30 de zile, în vederea efectuării unor percheziţii informatice, a audierii unor suspecţi, cât şi a comunicării rezultatelor constatării tehnico-ştiinţifice de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada C. N..

Cu toate acestea, prin propunerea formulată în 13 octombrie 2014, s-a cerut din nou prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile, tot pentru efectuarea unor percheziţii informatice şi comunicarea rezultatelor constatării tehnico-ştiinţifice de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada C. N..

Prin încheierea penală nr. 137/DLC/din 20 octombrie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel O. s-au admis  contestaţiile formulate de către inculpaţii O. A.Z., R. A.C. şi Z. S. şi s-a desfiinţat încheierea atacată în ceea ce-i priveşte pe aceştia, în sensul că s-a redus durata pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive de la 30 de zile la 15 zile, respectiv din 20 octombrie 2014 până în 3 noiembrie 2014, inclusiv.

La data de  27 octombrie 2014, procurorul de caz a formulat o nouă cerere de prelungire a măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii contestatori, învederându-se că nu au putut fi efectuate percheziţii informatice.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul B., analizând propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul S. M. în raport cu actele şi lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale menţionate, a apreciat că aceasta este întemeiată, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului contestator.

Astfel, din materialul probator administrat s-a constatat că se menţine caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul a săvârşit fapta pentru care sunt cercetat. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate până în prezent, respectiv declaraţiile suspecţilor şi inculpaţilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoartele investigatorului sub acoperire, procesele-verbale de percheziţie şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care s-a dispus faţă de aceştia punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, introducerea în ţară şi deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, deţinere şi cumpărare de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 şi constituirea unui grup infracţional organizat,  infracţiune prev. şi ped. de art. 367 alin. 2 Cod penal şi că este necesară continuarea privării de libertate a inculpaţilor contestatori pentru a asigura buna desfăşurare a urmăririi penale.

Instanţa de control judiciar a constatat că în raport de complexitatea cauzei, natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor contestatori prin ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale, măsura arestării preventive este proporţională dar şi necesară pentru a asigura buna desfăşurare a urmăririi penale, o măsură restrictivă de libertate nefiind de natură, în acest moment procesual,  a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 202  alin. 1 Cod procedură penală şi nici nu este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor ce le sunt aduse inculpaţilor contestatori.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, simpla presupunere rezonabilă că inculpaţii ar fi comis faptele nu este suficientă în lipsa şi a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic care prevalează faţă de regula generală a cercetării în stare de libertate (cauza W c/a Elveţiei, Stasuits c/a Lituaniei). Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat cu titlu de principiu general în materia arestării că detenţia preventivă trebuie să aibă caracter excepţional, starea de libertate fiind regula, iar persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoanele private de libertate ar fi săvârşit infracţiunile de care sunt acuzate, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autorităţile fiind obligate să analizeze situaţia personală a acuzaţilor şi să găsească motive specifice pentru menţinerea acestora în stare de detenţie( cauzele Wehoff c/a Germaniei, Khudoyrov c/a Rusiei).

Totodată, din economia art. 5 paragraful 3 din CEDO, rezultă că orice persoane arestate, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 litera  c) trebuie aduse de îndată în faţa unui judecător şi au dreptul să fie judecate într-un termen rezonabil sau eliberate în cursul procedurilor.

Menţinerea stării de detenţie preventivă se justifică dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea (cauza W c/a Elveţiei, cauza Tase c/a României), iar organul de anchetă trebuie să ofere motive concrete în acest sens.

Detenţia preventivă nu poate depăşi o durată rezonabilă. În acest sens, văzând şi necesitatea respectării principiului prezumţiei de nevinovăţie, instanţa trebuie să ia în considerarea toate argumentele pentru şi împotriva existenţei unei necesităţi de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertăţii individuale şi care să constituie motiv pentru respingerea infracţiunile de care sunt acuzate este o condiţie sine qua non pentru legalitatea menţinerii stării de detenţie, însă, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este necesară şi suficientă (a se vedea cauza Contrada c/a Italiei) punerii în libertate.

Revenind la speţă, curtea a constatat că inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni grave – trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, introducerea în ţară şi deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, deţinere şi cumpărare de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 2 Cod penal.

Curtea a apreciat că privarea de libertate a inculpaţilor este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, stare de pericol ce rezultă din natura infracţiunilor pretins a fi comise, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii contestatori existând suspiciunea rezonabilă că fac parte dintr-un grup organizat care introducea în ţară şi comercializa pe raza judeţului S. M., cu preponderenţă în oraşele C. şi T., droguri de risc şi de mare risc, fiind evident că infracţiunile de comiterea cărora sunt acuzaţi inculpaţii contestatori tulbură ordinea juridică şi creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale şi normala lor desfăşurare.

Circumstanţele personale ale inculpaţilor contestatori, precum şi conduita lor procesuală vor putea fi avute în vedere în cazul în care aceştia vor fi trimişi în judecată, de instanţa ce va judeca cauza în fond, ele nefiind de natură a duce la concluzia că ar fi suficientă luarea faţă de aceştia a unor măsuri restrictive de libertate.

S-a constatat însă că, inculpaţii contestatori au fost reţinuţi în data de  19 august 2014 şi arestaţi preventiv începând cu data de 20 august 2014, deci de 77 de zile.

De reliefat că mijloacele de probă aflate la dosar confirmă această stare de fapt, recunoscută de către inculpaţi cu anumite nuanţări.

Prin raportare la modul în care s-au comis faptele, curtea a apreciat că durata arestării preventive este proporţională cu gravitatea acesteia acuzaţii şi necesară în această etapă procesuală, când dosarul este în faţa organelor de urmărire penală, în curs de finalizare, corespunzând exigenţelor impuse de art. 202 alineat 3 Cod procedură penală.

Durata scursă de timp de la luarea măsurii arestării preventive, în raport şi de faptul că suntem în prezenţa unei cauze complexe, iar organele de anchetă au desfăşurat recent ample activităţi şi urmează să finalizeze urmărirea penală, justifică cererea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii contestatori, privarea de libertate continuând să fie necesară pentru înlăturarea stări de pericol pentru ordinea publică, care nu s-a estompat şi este necesară pentru finalizarea urmăririi penale în condiţii optime.

Astfel fiind, având în vedere motivele pentru care s-a cerut prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor contestatori prin sesizarea ce formează obiectul prezentului dosar, ţinând seama că şi în anterioarele propuneri s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor contestatori pentru acest motiv, curtea a apreciat că o durată de 15 zile este suficientă pentru administrarea acestei probe, care în raport de procesele verbale din 27.10.2014 demonstrează că vizează alţi membri ai reţelei infracţionale, şi pentru întocmirea rechizitoriului, organele judiciare având obligaţia de a respecta principiului consacrat de dispoziţiile art. 8 Cod procedură penală.

Faţă de cele ce preced curtea, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 204 Cod procedură penală, raportat la art. 234 şi următoarele Cod procedură penală, a admis contestaţiile formulate de inculpaţii O. A.Z., R. A.C. şi Z. S. şi a desfiinţat încheierea atacată în ceea ce-i priveşte pe aceştia, în sensul că s-a redus durata pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive de la 30 de zile la 15 zile, respectiv de la 4 noiembrie 2014 până la 18 noiembrie 2014, inclusiv.

De reliefat că măsura arestului preventiv prelungită pentru inculpatul F. Z. expira la 18.11.2014, iar cu privire la acest inculpat nu s-a formulat cerere de prelungire în cauza dedusă judecăţii, conform dispoziţiilor art. 234 alin. 5 Cod procedură penală, ceea ce îndrituieşte instanţa de control judiciar să aprecieze că procurorul de caz a considerat că urmărirea penală poate fi finalizată până la această dată.

Având în vedere motivele mai sus arătate, curtea în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 204 Cod procedură penală raportat la art. 234 şi următoarele Cod procedură penală, a admis contestaţiile formulate de către inculpaţii O. A.Z., R. A.C. şi Z. S., în prezent deţinuţi în Arestul IPJ S. M., împotriva încheierii penale nr. 82/JDL din data de 29 octombrie 2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul S. M., pe care a desfiinţat-o în sensul că a redus durata pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive de la 30 de zile la 15 zile, respectiv din 4 noiembrie 2014 până la 18 noiembrie 2014, inclusiv, menţinând restul dispoziţiilor încheierii atacate care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.