Prin decizia civila nr.336 pronuntata la data de 6.05.2009 de Sectia Civila a Tribunalului Prahova au fost respinse apelul declarat de apelantul-pârât C.M.M. împotriva încheierii interlocutorii de partaj din data de 14.04.2006, a celorlalte încheieri premergatoare, precum si a sentintei civile nr.7301/14.09.2007 pronuntate de Judecatoria Ploiesti, în contradictoriu cu intimata – reclamanta M.V.P.M. si cu intimata intervenienta M. S, ca fiind nefondat, precum si cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a retinut ca prin încheierea pronuntata la data de 08.10.2008 in baza art. 295 cu aplicarea art. 167 alin.1 cod pr. civila, tribunalul a dispus suplimentarea probatoriului cu efectuarea unei adrese la Primaria Comunei P. pentru a indica titlul de proprietate in baza caruia s-a realizat înscrierea in registrul agricol al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 0,04 ha. cu destinatia arabil in favoarea celor 2 fosti soti.
Prin adresa nr. 1993/02.03.2009 (fila 50 dosar apel), s-a învederat faptul ca actul de proprietate in baza caruia s-a realizat înscrierea in evidentele agricole a terenului intravilan de 445 mp. nu exista in arhiva Primariei Com. P..
Prin nota de sedinta depusa la dosar de apelant la data de 01.04.2009 (fila 62 dosar apel), s-a solicitat efectuarea unei adrese la Oficiul Judetean de Cadastru Prahova pentru a comunica informatiile cuprinse in cartea funciara – partea a II a cu privire la terenul invocat in motivele de apel, iar in subsidiar efectuarea de cercetari cu privire la înscrisurile aflate la Cartea funciara conform art. 176 alin.2 cod pr. civila, precum si obligarea intimatei sa depuna originalul titlului de proprietate asupra respectivului teren, dar si a originalelor înscrisurilor sub semnatura privata aflate la filele 106 si 107.
Prin încheierea de sedinta pronuntata la 01.04.2008, instanta a pus in vedere apelantului – pârât sa indice numarul cartii funciare in care este înscris dreptul de proprietate asupra terenului identificat prin adresa Primariei Com. P. dar si sa-si probeze sustinerea conform careia înscrisul constatator al contractului de dobândire se afla in posesia intimatei – reclamante ori sa indice biroul notarial la care a fost încheiat, precum si sa precizeze cererea de înscriere in fals referitoare la înscrisurile de la filele 106-107 dosar fond.
La termenul de judecata din 29.04.2009, constatând ca apelantul -parat nu s-a conformat niciuneia dintre obligatiile stabilite in sarcina sa, fata de împrejurarea ca masura suspendarii întemeiata pe disp. art. 155/1 cod pr. civila are caracter facultativ, tribunalul a respins cererile cuprinse in nota de probatorii aratata anterior, ca fiind neîntemeiate, urmând ca motivele acestei solutii sa fie dezvoltate mai jos.
Examinând sentinta atacata, prin prisma motivelor de apel formulate de parat, a dispozitiilor legale incidente, dar si a probatoriilor solicitate, respectiv administrate la instanta de apel, tribunalul a apreciat ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.
In ceea ce priveste motivul de apel vizând nelegalitatea procedurii urmate la instanta de fond începând cu termenul din 07.04.2006, tribunalul a constatat ca potrivit art.129 alin.6 cod pr.civila, ce instituie principiul disponibilitatii, judecatorul are obligatia de a hotarî numai asupra obiectului cererii sau cererilor deduse judecatii.
In plus, fiecare parte litiganta are obligatia de a-si dovedi pretentiile, prin producerea unor mijloace de proba legale, verosimile, pertinente si concludente, in conformitate cu dispozitiile art. 1169 cod civil.
Practic, având in vedere ca apelantul-parat a iesit din pasivitate, formulandu-si aparari pentru a demonstra netemeinicia pretentiilor reclamantei, pe calea intampinarii si avand pretentii proprii, prin cererea reconventionala formulata si completata, este indubitabil faptul ca i s-a transferat sarcina probei propriilor afirmatii, potrivit regulilor generale “probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”, respectiv “in excipiendo reus fit actor”.
Asa cum s-a statuat in literatura juridica dar si in practica judiciara, in cadrul procesului civil sarcina probei este împartita intre reclamant si parat, la care se adauga si rolul activ al instantei care, potrivit art. 129 alin.5 cod pr. civila, poate ordona administrarea probelor considerate necesare chiarc daca partile se impotrivesc.
Cu toate acestea, existenta rolului activ al judecatorului nu poate conduce la concluzia ca întreaga sarcina a probei ar cadea asupra instantei, ceea ce nu se întâmpla nici macar in cadrul proceselor spuse principiului oficialitatii, sau ca nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la propunerea si administrarea probelor nu ar avea pentru parti consecinte procedurale.
Pe cale de consecinta, in masura in care partea ce formuleaza anumite pretentii nu este solitara in efortul de a proba, aceasta ramân singura sanctionata in caz de esec, deoarece daca nu administreaza probele care sa-l convinga pe judecator, cu toata eventuala colaborare a adversarului si in pofida rolului activ al instantei, va pierde procesul, iar adversarul va triumfa.
In cauza de fata, aplicând principiile cu caracter teoretic enuntate mai sus, tribunalul a apreciat ca in solutionarea pretentiilor apelantului- parat acesta ar fi trebuit ca, in prealabil, sa dovedeasca faptul ca pretinsul inscris autentic prin care s-a dobandit terenul situat in Com. P., pe care nu a fost in masura sa îl depuna la dosar se afla in posesia intimatei-reclamante, in conditiile in care aceasta a negat permanent detinerea unui asemenea inscris, atat in primul ciclu procesual, cat si in apel.
Or, apelantul s-a limitat la a sustine ca partile au dobândit in timpul casatoriei si respectivul bun imobil, contractul fiind in posesia intimatei, fara insa a produce vreo proba care sa demonstreze realitatea afirmatiei sale.
Concluzia anterioara este valabila si in privinta înscrisurile sub semnatura privata aflata in copie la filele -106 si 107 din dosarul de fond, in legatura cu care intimata a sustinut ca nu le mai detine in original pentru a fi depuse potrivit cererii apelantului.
In acest sens, trebuie mentionat ca potrivit art. 139 alin.1 cod pr. civila, neprezentarea originalului unui înscris depus la dosar de catre parte in copie certificata se sanctioneaza cu pedeapsa neluarii in seama, iar, asa cum rezulta din considerentele încheierii de partaj pronuntata la 14.04.2006, instanta de fond nu a luat in considerare respectivele inscrisuri la stabilirea situatiei de fapt si adoptarea solutiei atacate de catre apelantul – parat.
Prin urmare, solutia adoptata de prima instanta la termenul din 07.04.2006 (fila 293 dosar fond) de respingere a cererilor paratului vizand respectivele inscrisuri, este legala, nefiind oportuna masura suspendarii judecarii cauzei conform art. 155/1 cod pr. civila, mai ales ca textul legal indicat instituie un caz facultativ de suspendare, iar nu obligatoriu, astfel incat judecatorul este acela care are abilitarea de a aprecia daca se impune o astfel de sanctiune.
In ceea ce priveste cererea de recuzare depusa de parati la acelasi termen de judecata, tribunalul retine ca aceasta declaratie a fost formulata initial oral, dupa ce instanta a acordat partilor cuvantul asupra încheierii interlocutorii, iar ulterior in scris, fiind solutionata la data de 10.04.2006, in sensul respingerii ca fiind neîntemeiata, intre momentul dezbaterilor si momentul pronuntarii respectivei încheieri potrivit art. 673/6 cod pr. civila.
Practic, respingerea cererii de recuzare, apreciata de instanta de apel ca fiind temeinica si legala, in conditiile in care nu era incident niciunul din cazurile instituite de art.27 cod pr. civila, conduce la concluzia ca solutia cuprinsa in încheierea din 14.04.2006 a fost pronuntata de un judecator compatibil, astfel incat nu este aplicabila sanctiunea nulitatii pentru ca nu s-a pricinuit paratului vreo vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea acestui act procesual, neputand a se face confuzie intre o asemenea vatamare si nemultumirea partii indicate in privinta solutiei adoptate.
Sub aspectul incalcarii principiului rolului activ, raman perfect valabile consideratiile de mai sus, in sensul ca apelantul-parat nu a demonstrat detinerea inscrisului constatator al contractului de vanzare cumparare de catre reclamanta, situatie in care nu se poate discuta despre obligatia procesuala a acestei parti de a prezenta instantei actul invocat de partea adversa.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, privind nulitatea incheierii de partaj si a sentintei atacate, întrucât nu contin sustinerile, apararile si dovezile prezentate de parat, tribunalul constata ca ambele hotarâri atacate respecta dispozitiile art.261 alin.1 cod pr. civila, cuprinzând atât obiectul actiunii principale cat si al cererii reconventionale, sustinerile prescurtate ale partilor, cat si motivele de fapt si de drept care au format convingerea judecatorului fondului, precum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.
Asa cum s-a statuat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in interpretarea si aplicarea art.6 din Conventie, dreptul la un proces echitabil implica obligatia instantelor de a-si motiva hotarârile, dar aceasta obligatie nu trebuie înteleasa in sensul ca trebuie sa raspunda in mod detaliat la fiecare argument al partilor procesului (Hotarârea data in cauza Ruiz Torija contra Spaniei).
Tot din jurisprudenta CEDO se desprinde ideea ca pentru îndeplinirea misiunii lor naturale de a transa un litigiu, instantele de judecata au nevoie sa obtina cooperarea partilor care, in masura posibilului, sunt tinute sa-si expuna pretentiile in mod clar, neambiguu si rezonabil structurate (Hotararea data in cauza Janquie et Ledun contra Frantei).
Or, apelantul -parat s-a rezumat atat in primul ciclu procesual dar si in apel la a formula sustineri neînsotite de dovezi, pretinzând instantelor investite cu solutionarea cauzei sa realizeze demersurile necesare, in locul sau, ceea ce evident ca nu poate fi acceptat, atat timp cat procesul civil ramane supus, in primul rand, principiului disponibilitatii.
In acest sens, trebuie mentionata nota de sedinta depusa in apel la 01.04.2009, in legatura cu care apelantul-parat nu s-a conformat obligatiilor stabilite de instanta, enumerate anterior, nerealizând macar demersuri minime pentru a indica biroul notarial la care contractul de vanzare- cumparare pentru terenul de 445 mp.a fost încheiat sau numarul cartii funciare in care pretinde ca ar fi înscris dreptul de proprietate asupra respectivului teren.
În plus, atât timp cât încheierea de partaj cuprinde pe larg toate aspectele referitoare la elementele stabilite cu caracter interlocutoriu, potrivit art.6736 Cod procedura civila, instanta de control judiciar constata ca nu mai era necesara reluarea integrala a continutului acestei încheieri în hotarârea data asupra fondului.
Legat de motivul de apel privind partinirea intimatei – reclamante, instanta de control judiciar a constatat ca determinarea componentei masei partajabile, dar si a contributiei partilor la dobândirea bunurilor comune s-a realizat in stricta concordanta cu materialul probatoriu administrat in cauza si analizat in încheierea de partaj.
Practic, contributia mai mare a intimatei – reclamante a fost determinata de faptul ca aceasta a obtinut venituri mai mari de natura salariala ca inginer la SC CONPET SA, respectiv cadru didactic universitar, de împrejurarea ca a fost titulara unor depozite la CEC lichidate in timpul convietuirii, primind de la mama sa suma de 50.000 lei pentru plata avansului la cumpararea apartamentului, potrivit depozitiilor martorelor Mutu Camelia Mihaela si Popovici Eugenia (filele 109-110 si 124-125 dosar fond).
In schimb, potrivit copiei carnetului de munca al apelantului, acesta a obtinut venituri mai mici din salariu, fiind timp de câteva luni in concediu fara plata.
Sub aspectul existentei terenului in suprafata de 445 mp. in masa bunurilor comune, tribunalul a constatat ca apelantul nu a produs mijloacele de proba necesare pentru a-si dovedi aceasta afirmatie, adresa Primariei Com. P. neavând relevanta sub aspectul analizat, fata de împrejurarea ca înregistrarile in evidentele agricole au un simplu caracter declarativ, in lipsa titlului de proprietate.
Se impune precizarea ca determinarea bunurilor proprii ale partilor s-a realizat tot in baza materialului probatoriu existent la dosar, martora Mutu Camelia Mihaela confirmând disparitia bijuteriilor avute de intimata ce in momentul in care aceasta era internat in spital, iar apelantul a parasit domiciliul comun.
În alta ordine de idei, împrejurarea ca la termenul din data de 7.10.2005 prima instanta a respins cererea apelantului privind decaderea reclamantei din dreptul la administrarea probei cu martori nu poate constitui un motiv de nelegalitate a solutiei date în cauza, atât timp cât respectivele mijloace probatorii erau concludente si utile lamuririi litigiului sub toate aspectele, putând fi chiar ordonate din oficiu, în virtutea principiului rolului activ, de catre judecator.
Fata de toate ratiunile expuse mai sus, în baza art.296 cu aplicarea art.139, art.1551 si art.261 Cod procedura civila, coroborate cu art.129 alin.5 si 6 din acelasi act normativ, tribunalul a respins apelul declarat de pârâtul-reclamant împotriva încheierii interlocutorii de partaj din data de 14.04.2006, a celorlalte încheieri premergatoare, precum si a sentintei civile nr.7301/14.09.2007 ale Judecatoriei Ploiesti, ca fiind nefondat.
În baza art.274 Cod procedura civila, desi nu se poate retine în sarcina intimatei-reclamante vreo culpa procesuala, tribunalul a respins cererea acestei de acordare a cheltuielilor de judecata întrucât nu a dovedit existenta si cuantumul acestor cheltuieli
