Din economia art. 2 din Legea nr. 544/2001 rezultă că o persoană fizică, indiferent de funcţia pe care o ocupă în instituţia publică, nu are calitate procesuală pasivă într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile acestei legi. Solicitarea de a se răspunde la întrebări legate de raporturile juridice în care reclamantul se află cu instituţia publică reprezentată de pârât nu poate fi considerată o informaţie de interes public.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 459 din 24 aprilie 2009
Prin acţiunea înregistrată la data de 27.12.2008, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâtul P.N.F., secretar de stat la S.S.P.R. pentru a se constata că pârâtul nu i-a răspuns la solicitarea de comunicare a informaţiilor de interes public, pentru a fi obligat să-i răspundă chiar şi post termen şi pentru a fi îndatorat în baza art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivare s-a arătat că în temeiul art. 7 din Legea nr. 544/2001, reclamantul a solicitat pârâtului să-i furnizeze informaţii de interes public, lipsite de echivoc şi care privesc raporturile juridice în care acesta se află cu instituţia publică pe care cel din urmă o reprezintă.
Cum pârâtul nu a înţeles să respecte îndatoririle ce-i revin din Legea nr. 544/2001 şi din României, atitudine de natură a crea reclamantului prejudicii, întrucât nu poate intra în posesia certificatului doveditor al calităţii de revoluţionar, se impune ca în sarcina celui care a nesocotit legea să se stabilească şi obligaţia de plată a unor daune.
Prin sentinţa nr. 119/CAF/2009, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea, reţinând, pe de o parte, că s-a îndeplinit procedura prealabilă şi această instanţă este competentă să soluţioneze pricina, iar pe de altă parte că la 15.10.2008 pârâtul a comunicat reclamantului informaţiile solicitate, aşa încât cererea acestuia a rămas fără obiect, iar pretenţiile privind plata daunelor morale sunt nefondate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. şi susţinând în esenţă următoarele:
– autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să comunice informaţiile de interes public în termen de 10 zile sau cel mult 30 zile, dar numai după ce se comunică solicitantului că urmează a fi depăşit termenul iniţial. În cauză, astfel de înştiinţări nu s-au făcut, aşa cum rezultă şi din copia recipiselor evidenţiate în recurs;
– întrucât nu s-a dovedit că s-a făcut comunicarea informaţiilor în termen, aspect ce nu poate fi probat cu data înscrisă de pârât pe adresa de răspuns, trebuia să se facă aplicarea art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 şi să fie admisă în totalitate cererea de chemare în judecată.
Examinând calea de atac, s-a apreciat că ea este nefondată, reţinându-se incidenţa în cauză a unor excepţii de ordine publică puse în discuţie de către instanţă.
În condiţiile art. 137 C.proc.civ., instanţele sunt datoare să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor ce pot face inutilă cercetarea fondului, iar în condiţiile art. 306 din acelaşi act normativ, excepţiile de ordine publică pot fi ridicate şi din oficiu de către instanţa de recurs care are însă îndatorirea să le pună în discuţia părţilor.
În şedinţa de judecată s-a cerut părţilor să pună concluzii şi asupra calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată, în raport de cererea cu care instanţa a fost învestită şi să facă aprecieri asupra caracterului de informaţie publică sau nu a răspunsurilor pe care le solicita reclamantul.
Articolul 2 din Legea nr. 544/2001 defineşte trei dintre termenii utilizaţi de acest act normativ, definiţie ce aparţine, aşadar legiuitorului şi este obligatorie cu ocazia interpretării legii.
Din economia acestei legi, rezultă că are calitatea procesuală pasivă în solicitarea de a se comunica informaţii de interes public, autoritatea sau instituţia publică, aşa cum ea este definită la lit. a) din articolul precitat. Este vorba de autorităţi sau instituţii publice care administrează resurse financiare publice, dar şi de agenţi economici aflaţi sub controlul unei autorităţi publice, centrale sau locale la care Statul român sau unitatea administrativ teritorială este acţionar cel puţin majoritar.
Din această definiţie, rezultă că o persoană fizică, indiferent de funcţia pe care o ocupă nu are calitate procesuală pasivă într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001.
Faţă de aceste aprecieri, s-a impus concluzia potrivit căreia raportul juridic procesual s-a legat cu o persoană fizică, iar acesteia nu-i reveneau obligaţiile impuse de actul normativ precitat, aşa încât s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Sub cel de-al doilea aspect pus în discuţie de către instanţă, urmează a se observa că acelaşi art. 2 defineşte la lit. b) şi c) informaţiile de interes public, dar şi informaţiile cu privire la datele personale, acestea din urmă fiind orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.
În conformitate cu art. 12 lit. d) din aceeaşi lege, informaţiile cu privire la datele personale sunt exceptate de la aplicarea actului normativ, aşa încât ele nu pot face obiectul unei solicitări de natura celei cu care a fost învestită instanţa.
Examinând cererea formulată de reclamant, s-a reţinut că acesta dorea să i se răspundă, potrivit propriei precizări, la întrebări legate de raporturi juridice în care el se află cu instituţia publică reprezentată de pârât.
Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi considerat o informaţie de interes public, aşa încât şi sub acest aspect acţiunea nu putea fi primită şi soluţionată în procedura specială reglementată de Legea nr. 544/2001.
Faţă de aceste statuări, s-a reţinut incidenţa în cauză a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului şi s-a apreciat că se impune respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., concluzie faţă de care a devenit inutilă analiza criticilor formulate în această cale de atac.
