Durată rezonabilă a detenţiei preventive. Criterii.
C. pr. Pen., art. 139, art. 160a alin. 2 şi 4, art. 160b, art. 3001
Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5 par. 3
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauzele Calmanovici contra României şi Mihuţă contra României
Motivarea sumară a hotărârii prin care prima instanţă a menţinut starea de arest preventiv nu echivalează cu lipsa motivării, în condiţiile în care nicio dispoziţie legală nu prevede cât de întinsă trebuie să fie motivarea unei hotărâi judecătoreşti.
Având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a recursului îndreptat împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra măsurii arestării preventive, instanţa de control judiciar poate să suplinească eventualele neajunsuri ale hotărârii atacate printr-o motivare corespunzătoare şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Caracterul rezonabil al arestului preventiv nu poate fi apreciat „in abstractio”, ci de la caz la caz, în funcţie de trăsăturile specifice ale fiecărei cauze, fiind relevantă doar necesitatea reală şi de interes public, care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
Prin încheierea penală din 8 iulie 2010, Tribunalul Harghita, a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor G.R. şi T.L., în baza art. 160b alin. 3, art. 3001 Cod procedură penală, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000, modificată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Împotriva celor doi inculpaţi s-a început în mod legal urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Prin încheierea penală nr.126/20 iunie 2010 a Tribunalului Harghita, s-a admis propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita şi în baza art.136 alin.5, art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, începând cu data de 20 iunie 2010 şi până la data de 18 iulie 2010, inclusiv.
În fapt s-a reţinut că inculpaţii în data de 19 iunie 2010 au fost prinşi în flagrant în faţa benzinăriei P.V. nr.1 Miercurea Ciuc, deţinând 100 grame cannabis pe care intenţionau să le vândă unei persoane de sex masculin, pentru suma de 2000 euro.
În baza art.160 raportat la art.3001 Cod procedură penală, după înregistrarea dosarului, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu lealitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Verificând dosarul de urmărire penală, instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, astfel că instanţa va menţine arestarea preventivă a inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii, solicitând judecarea lor în stare de libertate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, în conformitate cu disp. art.3856 Cod procedură penală, instanţa, cu opinie majoritară, apreciază că recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.148 alin.1 Cod procedură penală, măsura arestării inculpaţilor poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.143 Cod procedură penală, (respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală) şi vreunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lit.a-f ale art.148 Cod procedură penală.
Conform art.160b alin.1 Cod procedură penală, în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitate şi temeinicia arestării preventive.
Cu privire la inculpatul G.R. în mod corect a reţinut instanţa de fond că există o presupunere rezonabilă că acest inculpat ar fi comis fapta pentru care este dedus judecăţii, având în vedere probatoriul administrat în cauză, acesta fiind surprins în flagrant de către organele de urmărire penală, în data de 19 iunie 2010, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 100 grame de droguri de mare risc, într-o benzinărie din municipiul Miercurea Ciuc.
De asemenea, cu privire la temeiurile de drept ale arestării preventive, instanţa de control judiciar, în opinie majoritară, apreciază că acesta sunt încă actuale şi nu se impune a fi modificate.
Astfel, sunt incidente şi prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret reprezentat de inculpat pentru ordinea publică este dat nu numai de gradul de pericol social deosebit de mare al acestor infracţiuni, pedepsite de lege cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cât mai ales prin faptul că activitatea infracţională a acestuia a fost brusc oprită de către organele de urmărire penală, astfel că dacă nu ar fi fost oprit, inculpatul continua să desfăşoare o asemenea activitate.
Dacă astfel de persoane care au comis infracţiuni atât de grave ar fi cercetate în stare de libertate, s-ar crea un efect negativ în rândul opiniei publice şi un sentiment de insecuritate în rândul acesteia.
Dacă astfel de persoane care au comis infracţiuni atât de grave ar fi cercetate în stare de libertate, s-ar crea un efect negativ în rândul opiniei publice şi un sentiment de insecuritate în rândul acesteia.
Cu privire la inculpatul T.L., instanţa de control judiciar, cu opinie majoritară, apreciază că prima instanţă în mod corect a reţinut că există o bănuială legitimă şi o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii, având în vedere probele administrate în cauză, acesta fiind surprins în flagrant alături de inculpatul G.R. de către organele de urmărire penală, în data de 19 iunie 2010, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 100 grame de droguri de mare risc într-o benzinărie din municipiul Miercurea Ciuc.
De asemenea, Curtea, cu opinie majoritară, apreciază că în cauză sunt actuale şi dispoziţiile art.148 lit. f Cod procedură penală reţinute de instanţa de fond, întrucât, pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece inculpatul împreună cu o altă persoană, pe timp de zi, în loc public, a intenţionat să vândă unei persoane droguri de mare risc.
Pericolul concret reprezentat de inculpat pentru ordinea publică este dat nu numai de gradul de pericol social deosebit de mare al acestor infracţiuni pedepsite de lege cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cât mai ales prin faptul că activitatea infracţională a acestuia a fost brusc oprită de către organele de urmărire penală, astfel că dacă nu ar fi fost oprit, inculpatul continua să desfăşoare o asemenea activitate.
Totodată, Curtea apreciază că nu poate fi acceptat motivul de recurs invocat de către inculpatul G.R. cu privire la lipsa de motivare a încheierii atacate şi prin urmare, incidenţa dispoziţiilor 3859 pct.10 Cod procedură penală.
Este adevărat că hotărârea instanţei de fond este sumar motivată, însă aceasta nu înseamnă că este lipsită de motivare, nicio dispoziţie legală nu prevede cât de întinsă trebuie să fie motivarea unei hotărâi judecătoreşti şi având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a recursului în astfel de cauze, instanţa de control judiciar poate să suplinească eventualele neajunsuri ale hotărârii atacate printr-o motivare corespunzătoare şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în special la cauzele Calmanovici contra României şi Mihuţă contra României), ceea ce în cauză s-a şi făcut, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 3859 pct.10 Cod procedură penală şi prin urmare nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
De asemenea, Curtea apreciază că nu s-a depăşit termenul rezonabil al arestului preventiv, impus de art. 5 par. 3 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ancheta fiind finalizată, iar în prezent cauza se află pe rolul instanţei de judecată.
Instanţa europeană a statuat că durata rezonabilă a arestului preventiv nu poate fi apreciată „in abstractio”, ci de la caz la caz, în funcţie de trăsăturile specifice ale fiecărei cauze (a se vedea în acest sens cauza Yalcin contra Turciei, Contrada contra Italia, Markus contra Rusiei), fiind relevantă doar necesitatea reală şi de interes public, care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală şi care este demonstrată în cauză, conform argumentelor arătate mai sus.
