-art. 17- 18 din Decretul – Lege 115/1998;
-art.44 din Constituţie;
-art.1 şi urm. din Legea 554/2004.
Hotărârea de guvern prin care se atestă apartenenţa unor bunuri ca fiind în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale nu are efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ ce stabileşte doar regimul juridic al acestor bunuri; în situaţia în care un bun înscris în hotărârea de guvern este şi a fost proprietatea tabulară privată a unei persoane fizice sau juridice, el nu poate fi inventariat de autoritatea publică locală în inventarul bunurilor domeniului public câtă vreme prin mijloacele prevăzute de lege proprietarul tabular nu a pierdut proprietatea asupra bunului; existenţa doar a unui drept de superficie asupra bunului nu împiedică autoritatea publică la inventarierea bunului respectiv.
Prin sentinţa nr.412/CA din 30 iunie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL JUDEŢEAN şi JUDEŢUL S.M., reprezentat de Preşedintele Consiliului Judeţean S.M.
A anulat în parte Hotărârea Consiliului Judeţean nr.10/2007, în sensul că a dispus excluderea din lista de inventariere, anexă a Procesului verbal nr.8858/11.12.2006, ce face parte integrantă din hotărâre, a bunurilor individualizate la poziţia nr.59 şi 60.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr.10/31.01.2007 s-a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al jud.S.M., aflate în administrarea Consiliului Judeţean, conform Procesului verbal nr.8858/11.12.2006 care face parte integrantă din hotărâre, la poziţiile nr.59 şi 60 din lista de inventariere anexa figurând „Clădire Biblioteca Jud.S.M.”, cu nr.de inventar 302, şi „Teren aferent”, cu nr.de inventar 303.
După cum rezultă din copiile extraselor de carte funciară depuse în probaţiune de reclamantă, cu privire la imobilul situat în S.M., str.Decebal nr.2, reclamanta este proprietară asupra construcţiilor şi are un drept de folosinţă asupra terenului, ce aparţine Judeţului S.M., pe durata existenţei construcţiei.
Dreptul de proprietate a reclamantei asupra clădirii, bibliotecă judeţeană nu a fost contestat de pârâţi, iar din prevederile cuprinse în art.3 din Legea nr.213/1998 rezultă fără echivoc că bunurile proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat nu pot face parte din domeniul public. În consecinţă, clădirea proprietatea reclamantei nu putea fi atestată ca făcând parte din domeniul public al unităţii administrative.
Cât priveşte terenul aferent construcţiei aflate în proprietatea reclamantei, după cum rezultă din dispoziţiile art.3 din Legea nr.213/1990, bunurile care alcătuiesc domeniul public sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public, ori, terenul pe care se află edificată o construcţie, proprietatea unei persoane juridice de drept privat nu poate fi consideră a fi de utilitate publică.
Susţinerea pârâtului Consiliul Judeţean în sensul că hotărârea atacată a fost emisă în baza HCJ 16/2002 şi HG nr.967/2002 este nefondată, acest aspect nerezultând din cuprinsul actului administrativ contestat. Actele normative menţionate nu pot fi invocate de pârâţi pentru a justifica perpetuarea unei situaţii juridice nereale. Pentru acest motiv, instanţa nu poate primi apărarea pârâtului, potrivit căreia actul atacat reprezintă un act juridic efect al HCJ nr.16/2002 şi HG nr.967/2002, care nu e de natură a provoca reclamantului nicio vătămare.
Hotărârea atestă o situaţie juridică nereală, cu privire la imobilul în cauză, prin care este vătămat dreptul de proprietate a reclamantei, consacrat de art.44 din României.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs în termen Consiliul Judeţean, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanţei că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, este dată cu aplicarea greşită a legii, iar instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Prin hotărârea atacată s-a aprobat rezultatele inventarierii bunurilor din domeniul public al judeţului în sensul înregistrării în evidenţa contabilă şi tehnic operativă a consiliului judeţean a rezultatului acţiunii de inventariere contabilă a patrimoniului public pe anul 2006, aşa cum a fost atestat HGR 967/2002. La poziţia 59 în procesul verbal apare indicată clădirea Bibliotecă Judeţeană iar la poziţia 60 apare înregistrat terenul aferent, fără sa la valoarea contabilă să se treacă vreo sumă.
Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa a fost investită să se pronunţe cu privire la nelegalitatea inventarierii contabile a clădirii biblioteci şi terenului aferent, însă în susţinerea dispozitivului, instanţa dezvoltă ideea că hotărârea a fost emisă în activitatea de inventariere a bunurilor din domeniul public şi nu în cea contabilă de reactualizare a valorii de inventar a bunurilor aflate în domeniul public. În motivarea expusă, prima instanţă a dezvoltat aprecieri care nu au nici o legătură cu natura pricinii atunci când reţine că, clădirea proprietatea reclamantei, nu poate fi atestată ca făcând parte din domeniul public.
Ori, reclamanta nu a afirmat că prin hotărârea de consiliu atacată s-ar fi inventariat în domeniul public, imobilele faţă de care aceasta pretinde un drept. Legea 213/1998 stabileşte clar procedura de inventariere şi atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public, inventarierea făcându-se de Consiliul Judeţean, iar atestarea de Guvernul României.
Reţinerea instanţei cu privire la imposibilitatea atestării domeniului public prin hotărârea atacată este o reţinere străină de natura pricinii şi pe de altă parte o aplicare greşită a legii. Instanţa de fond a schimbat şi natura juridică a actului dedus judecăţii prin calificarea actului ca fiind unul de arestare, desconsiderând faptul că , cu privire la acest fapt s-a pronunţat instanţa supremă irevocabil.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa de fond în aprecierea art.3 din Legea 213/1990 act normativ care nu are legătură cu cauza s-a pronunţat asupra nelegalităţii hotărârii privind terenul aferent construcţiei.
În condiţiile în care instanţa de fond a făcut confuzii între faptul că legea în a cărei s-a emis hotărârea, este Legea 213/1998 şi nu Legea 82/1991, soluţia pronunţată este nelegală.
Intimata F. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând că motivele de recurs invocate sunt nefondate.
În mod corect a reţinut prima instanţă că, clădirea proprietatea sa nu poate fi inventariată în domeniul public, iar terenul aferent deşi atestat în domeniul public nu se află în administrarea recurentului. Pe teren există înscris în cartea funciară un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei în favoarea reclamantei. Instanţa de fond prin hotărârea recurată a aplicat corect prevederile legale şi nici nu a schimbat natura juridică a actului dedus judecăţii câtă vreme hotărârea nr.10/2007 atacată inventariază clădirea proprietatea sa şi terenul aferent ca fiind bunuri proprietate publică a judeţului.
Prin hotărârea irevocabilă invocată de recurent instanţa supremă nu a stabilit legalitatea HG 967/2002 ci a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.4 din Legea 554/2004.
Dispoziţiile art.3 din Legea 213/ 1998 au legătură cu cauza deoarece privesc bunurile din domeniul public aflate în administrarea directă a consiliilor judeţene.
Instanţa de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, a reţinut că este fondat şi în baza prev. art. 20 alin.3 din Legea 554/2004, art.312 cod procedură civilă, a dispus admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei.
Prin hotărârea Consiliului Judeţean nr.10/31.01.2007 s-a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al judeţului aflate în administrarea Consiliului Judeţean, conform procesului verbal nr.8858/11.12.2006 care face parte integrantă din hotărâre, la poziţiile nr.59 şi 60 din lista de inventariere anexă, figurând „clădire biblioteca jud.S.M.” cu nr. inventar 302 şi „ teren aferent ” cu nr.de inventar 303.
Cu privire la aceste două poziţii, reclamanta intimată a solicitat anularea parţială a hotărârii de consiliu arătând că, clădirea bibliotecii este proprietatea sa iar asupra terenului are un drept de superficie pe toată durata existenţei construcţiei.
Analizând hotărârea recurată s-a constatat că intr-adevăr, prima instanţă a analizat acţiunea reclamantei doar prin imposibilitatea atestării ca bunuri în domeniul public a unor bunuri care sunt proprietate privată a altei persoane juridice, fără a se referi la operaţiunea de inventariere contabilă efectuată de recurentul pârât, motivele de recurs invocate sub acest aspect fiind fondate.
Însă, având în vedere că prezenta cauză a fost odată casată cu trimitere spre rejudecarea cauzei datorită neanalizării fondului cauzei, neputându-se dispune o nouă casare chiar dacă ar exista motive de casare cu trimitere, instanţa de recurs a procedat conform prevederilor art.20 alin. 3 din Legea 554/2004 la rejudecarea cauzei în fond.
Sub acest aspect s-a reţinut că autoritatea publică a procedat prin hotărârea atacată cu acţiune în anulare, la inventarierea bunurilor din domeniul public al judeţului Satu Mare aflate în administrarea sa, sens în care a întocmit procesul verbal nr.8858/11.12.2006 în cuprinsul căruia la poziţia 59 a trecut clădirea bibliotecii judeţene iar la poziţia 60 terenul aferent.
La baza inventarierii efectuate a stat Hotărârea de Guvern br.967/2002 prin care s-au atestat bunurile aparţinând domeniului public al judeţului Satu Mare.
Hotărârea de guvern prin care se atestă apartenenţa unor bunuri ca fiind în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale locale sau judeţene nu are un efect constitutiv de drepturi ci unul declarativ de dreptul stabilind doar regimul juridic al acestor bunuri. Ca urmare a acestui efect declarativ, bunurile respective nu devin în mod automat proprietatea acestor unităţi administrativ teritoriale, mai ales dacă în privinţa lor există constituită prin înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele de carte funciară, proprietatea în favoarea altor persoane fizice sau juridice.
Din copiile extraselor de carte funciară depuse în probaţiune de reclamantă cu privire la imobilul situat în S.M., str.Decebal nr.2 reclamanta este proprietară asupra construcţiilor din anul 1982 şi are un drept de folosinţă asupra terenului ce aparţine judeţului Satu Mare pe durata existenţei construcţiei.
Dreptul de proprietate al reclamantei înscris cu efect constitutiv potrivit prev. art. 17 şi 18 din Decretul – lege nr.115/1938 în cartea funciară, nu a fost contestat de partea recurentă, el nefiind desfiinţat prin vreunul din cazurile prevăzute de lege, reclamanta fiind în continuare proprietara tabulară asupra construcţiei respective.
Ori, în această situaţie autoritatea publică judeţeană, nu putea proceda la inventarierea unor bunuri ce aparţin altor peroane juridice, hotărârea de consiliu judeţean emisă fiind nelegală sub acest aspect al inventarierii clădirii bibliotecii judeţene.
Efectul declarativ de drepturi al hotărârii de guvern ce atestă bunurile din domeniul public al judeţului nu-i conferă dreptul autorităţii de a inventaria în patrimoniul şi evidenţa sa, a unor bunuri proprietatea tabulară a altor persoane fizice ori juridice, deoarece s-ar vătăma dreptul constituţional prevăzut la at.44 din Constituţie.
Drept urmare sub acest aspect acţiunea reclamantei este întemeiată, dispunându-se anularea în parte a hotărârii de consiliu judeţean atacate, cu privire la „ clădirea bibliotecii judeţene ” înscrisă în lista de inventariere la poziţia 59, bun ce va fi exclus din această listă.
Cu privire la capătul de cerere vizând anularea parţială a hotărârii autorităţii judeţene în partea privind inventarierea terenului aferent clădirii înscris la poziţia nr.60 în procesul verbal anexă, s-a reţinut că, acţiunea este neîntemeiată, motivele de recurs invocate fiind fondate.
Astfel, în privinţa terenului aferent clădirii, reclamanta nu a invocat existenţa vreunui drept de proprietate asupra bunului ci doar a unui drept de superficie pe durata existenţei construcţiei, necontestând de fapt proprietatea publică asupra terenului, atestată prin hotărâri de guvern.
Existenţa unui drept de superficie ce grevează terenul din litigiu, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, nu putea justifica ca drept temei invocarea nelegalităţii hotărârii de consiliu. Terenul respectiv a fost atestat ca fiind parte a domeniului public al judeţului, situaţie în care autoritatea publică judeţeană este îndreptăţită să procedeze la inventarierea lui, câtă vreme nu s-a contestat în vreun fel apartenenţa acestuia la domeniul public.
Dreptul de superficie ce grevează imobilul teren nu este echivalent al dreptului de proprietate pentru a se putea susţine cu drept temei nelegalitatea inventarierii efectuate datorită apartenenţei bunului la altă persoană.
Cu efect declarativ de drepturi acest teren a fost atestat ca fiind în domeniul public al judeţului putând fi inventariat chiar dacă el este grevat de un drept de superficie, exercitarea în continuare a dreptului respectiv nefiind îngrădită ca urmare a inventarierii respective.
În consecinţă, instanţa a reţinut că acest capăt de cerere al acţiunii reclamantei este neîntemeiat fiind respins ca atare.
Pentru aceste considerente, instanţa de recurs a dispus admiterea ca fondat a recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate.
