-art. 31 din Legea 94/1992 modificată prin Legea 217/2008;
-art.8, 10, 18 din Legea 554/2004;
-art.137, 161, 312 Cod procedură civilă.
După modificarea art.31 din Legea 94/1992 prin Legea 217/2008 Curtea de Conturi nu mai justifică interes legitim şi calitate procesual activă în acţiunile promovate împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciilor în bugetele autorităţilor publice; în situaţia în care se constată abateri în urma controlului prin rapoartele de audit, acestea se comunică conducerii entităţii publice auditate care stabileşte măsurile ce se impun pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Prin sentinţa nr.133/CA din 11 martie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis excepţiile neîndeplinirii condiţiilor de formă privind actul de sesizare al instanţei, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes juridic a reclamantei invocată de „unitatea păgubită” Consiliul Judeţean Satu Mare.
A respins pentru acest motiv încheierea nr. 26/09.12.2008 a completului constituit conform art. 31 lit. b din Legea nr. 94/1992 (în prezent modificat) din cadrul Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Satu Mare împotriva pârâţilor B.C., P.S. şi unitatea păgubită Consiliul Judeţean Satu Mare pentru pretenţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, potrivit art. 137 C.proc.civ. că, excepţiile invocate de pârâţi care ar putea face inutilă cercetarea celorlalte excepţii invocate în cauză, respectiv soluţionarea în fond a cauzei, instanţa a apreciat că acestea sunt cele procesuale legate de exerciţiul dreptului la acţiune, respectiv următoarele: excepţia neîndeplinirii condiţiilor de formă privind actul de sesizare al instanţei, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes juridic a reclamantei.
În soluţionarea excepţiilor anterior enumerate, instanţa a reţinut cu prioritate data emiterii încheierii de sesizare a instanţei –09.12.2008, respectiv data sesizării instanţei de contencios administrativ – 12.12.2008.
Acest lucru prezintă relevanţă deoarece, la data de 24.10.2008 a fost adoptată Legea nr.217/2008 de modificare a Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi publicată în Monitorul Oficial nr. 724/24.10.2008.
Prin prisma modificărilor aduse Legii Curţii de Conturi nr.94/1992, prin Legea nr. 217/2008 s-a constatat că, la data sesizării instanţei de contencios administrativ art.31 are un conţinut diferit, iar potrivit noii legi, „ activitatea de valorificare a rapoartelor de se face potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor art. 12 alin. (2).
În situaţia în care se constată regularitatea conturilor, se emite certificatul de conformitate şi se comunică entităţii auditate.
În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.
În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată.
Atunci când se constată imposibilitatea întocmirii unui raport de audit, se dispune entităţii auditate completarea şi/sau refacerea conturilor verificate.”
De asemenea, la data pronunţării prezentei hotărâri, în Monitorul Oficial nr. 78 din 10 februarie 2009 s-a publicat Hotărârea nr.1 din 4 februarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi adoptată de Curtea De Conturi a României.
În condiţiile în care reclamanta Curtea de Conturi a României, în urma confirmării actelor juridice îndeplinite de entitatea juridică care sesizează instanţa de judecată „completul constituit conform art. 31 lit. b din Legea nr. 94/1992” invocă ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile Legii nr. 94/1992 în forma în vigoare înainte de înregistrarea sesizării adresate instanţei de contencios administrativ, instanţa a constatat că se află în situaţia de a stabili legea aplicabilă cauzei.
În ce priveşte aplicarea legii în timp s-a constatat că aceasta este guvernată de două principii: principiul neretoractivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi, principii desprinse din art. 15 alin. 2 din României, potrivit căruia “legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”, şi în Codul civil în art. 1. “legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă”.
Prin prisma acestor principii, instanţa a reţinut că, la data sesizării sale erau în vigoare şi se aplică dispoziţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi astfel cum a fost modificată de Legea nr. 217/2008.
În ce priveşte existenţa unui vid legislativ invocat de reclamantă existent între momentul modificării art.31 din Legea nr.94/1992 şi adoptarea de către Plenul Curţii de Conturi a unui regulament privind procedura de valorificare a actelor de control ale reclamantei, instanţa a constatat în principal că, într-o astfel de situaţie se aplică dispoziţiile legale de drept comun atât în privinţa dreptului material – răspunderea civilă delictuală cât şi în privinţa dreptului procesual – Legea nr. 554/2004, respectiv şi nu legea abrogată care, potrivit Constituţiei României nu poate ultraactiva.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că Hotărârea nr. 22/19.11.2008 adoptată de Plenul Curţii de Conturi nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nu a fost depusă la dosarul cauzei şi a fost adoptată după înregistrarea Încheierii la instanţă.
Întrucât în actele normative în vigoare la data sesizării instanţei de judecată nu mai figurează ca entitate juridică „completul constituit conform art. 31 lit. b” din Legea nr. 94/1992, procedura de valorificare a actelor rezultate din activitatea Curţii de conturi şi a structurilor sale este diferită de cea existentă înainte de modificarea legii, printre aceste modalităţi de valorificare a actului de control nu se găseşte acţiunea în justiţie directă promovată împotriva persoanelor fizice apreciate ca fiind răspunzătoare pentru producerea unui prejudiciu în bugetul autorităţii publice controlate, între atribuţiile legale ale Curţii de Conturi şi ale structurilor sale teritoriale nu este prevăzută posibilitatea promovării acestui tip de acţiuni în justiţie, instanţa a apreciat că cele trei excepţii procesuale invocate în cauză sunt întemeiate.
Astfel, prin prisma lipsei atribuţiilor legale ale reclamantei de a promova acţiuni în justiţie împotriva persoanelor vinovate de producerea unui prejudiciu în bugetul unei autorităţi publice instanţa a apreciat că reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă în cauză, iar în condiţiile existenţei unor modalităţi legale, respectiv regulamentare diferite de valorificare a actelor de control întocmite de structurile teritoriale ale reclamantei, instanţa a constatat lipsa interesului juridic al acesteia în promovarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 998 Cod civil.
În ce priveşte forma actului de sesizare al instanţei de judecată, instanţa a apreciat că, chiar în situaţia în care reclamanta ar justifica calitatea sa procesuală respectiv un interes juridic în promovarea unei acţiuni civile împotriva unor persoane fizice, aceasta trebuie să formuleze actul de sesizare al instanţei în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv în condiţiile art. 112 C.proc.civ raportat la art. 82 C.proc.civ.
Astfel, actul de sesizare al instanţei de judecată trebuie să îmbrace forma unei cereri de chemare în judecată în care să fie indicată denumirea şi sediul reclamantei, numele şi domiciliul pârâţilor, obiectul şi temeiul de drept al cererii, cu indicare modalităţii legale în care persoana juridică în patrimoniul căreia s-a produs prejudiciul a cărui reparare se solicită este atrasă în litigiu.
Este adevărat că dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti potrivit căruia „după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, investirea instanţelor judecătoreşti, competente potrivit art. 2 alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege” nu au fost abrogate, însă instanţa constată că această dispoziţie legală a fost tranzitorie cu aplicabilitate până la reglementarea viitoare a activităţii Curţii de Conturi şi a modalităţii de valorificare a actelor întocmite de acesta, în condiţiile legislative actuale (când nu mai există instituţia procurorului financiar şi a „completelor din cadrul Curţii de Conturi”), în momentul sesizării instanţei, acest text de lege nefiind aplicabil.
În condiţiile în care pentru exercitarea dreptului privind accesul la justiţie este necesară îndeplinirea unor cerinţe legale minime privind forma actului de sesizare al unei instanţe judecătoreşti, însăşi reclamanta este o autoritate publică chemată să vegheze asupra legalităţii privind modul de cheltuire a banului public, pârâţii au invocat lipsurile de formă ale actului de sesizare al instanţei, iar reclamanta nu a înţeles să le suplinească şi în condiţiile în care activitatea de judecată este guvernată şi de principiul imparţialităţii judecătorului, instanţa urmează să constate că „încheierea completului constituit potrivit art. 31 lit. b din Legea nr. 94/1992” nu îndeplineşte condiţiile formale legale privind actul de sesizare, motiv pentru care a admis şi excepţia procesuală invocată de pârâţi în acest sens.
Având în vedre considerentele de mai sus în temeiul, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 137, art. 161 C.proc.civ., instanţa a admis excepţiile procesuale invocate în cauză şi a respins încheierea de sesizare a reclamantei, pentru acest motiv, conform dispozitivului prezentei.
În temeiul art. 29 din Legea nr. 554/2004, verificând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., în sensul obligării Curţii de Conturi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către pârâţi, instanţa a apreciat că această dispoziţie procedurală este incompatibilă cu dispoziţiile legii contenciosului administrativ în general şi cu cele ale Legii nr. 94/1992, în special, având în vedere că prin atribuţiile sale Curtea de Conturi a României urmăreşte realizarea unui interes public general şi nu un interes propriu şi că aceasta a introdus acţiuni în justiţie în considerarea existenţei unei atribuţii legale în acest sens, astfel că, s-a apreciat de către instanţă că nu se poate fi reţinută existenţa unei culpe procesuale în sarcina acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Curtea de Conturi a României, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond în mod greşit a respingând ca inadmisibilă Încheierea de sesizare emisă de Camera de Conturi Satu Mare.
În temeiul prevederilor art.140 din Constituţia României, revizuită, coroborate cu cele ale art.1 din O.U.G. nr.117/2003, aprobată prin Legea nr.49/2004, până la înfiinţarea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile născute din activitatea Curţii de Conturi nu se mai soluţionează de instanţele Curţii de Conturi, ci au fost preluate spre competentă soluţionare de instanţe judecătoreşti ordinare. Potrivit art.2, acest instanţe ordinare sunt tribunalele şi Curtea de Apel Bucureşti pentru litigiile de competenţa colegiilor jurisdicţionale judeţene şi, respectiv, de competenţa Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi, precum şi Secţia de Contencios Administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru litigiile de competenţa Secţiei Jurisdicţionale şi a Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.947/192 republicată.
Din cele redate mai sus, a arătat recurenta, rezultă competenţa materială şi teritorială a tribunalelor în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor născute din activitatea Curţii de Conturi a României.
Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008, prin care s-au stabilit, ca şi soluţie tranzitorie, instrucţiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum şi ulterior acesteia, instrucţiuni care au fost comunicate în ţară tuturor Camerelor de Conturi teritoriale şi în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
A subliniat faptul că, prin art.4 din O.U.G. nr.117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, probat prin Legea nr.49/2004, s-a prevăzut: „După intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, investirea instanţelor judecătoreşti, competente potrivit art.2 alin.1, se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege”.
Această prevedere legală nu a fost abrogată prin Legea nr.217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, constituind fundament legal al investirii instanţelor de judecată de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi judeţene, pentru stabilirea răspunderii juridice, în condiţiile legii.
Raportat la art.4 din O.U.G. nr.117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, Curtea Constituţională în jurisprudenţă în mod constant a statuat că, această structură din cadrul Curţii de Conturi a României, denumită de legiuitor „complet”, are posibilitatea de a sesiza instanţele de judecată în vederea stabilirii răspunderii juridice, potrivit legii.
Aşadar, a arătat recurenta, este o sesizare procedurală făcută în strictă corelare cu prevederea legală şi solicită instanţei de judecată să o califice ca atare.
A admite soluţia inadmisibilităţii sesizării a României, înseamnă a admite situaţia în care Curtea de Conturi a României să constate că s-au săvârşit anumite nereguli şi abateri financiar – contabile, că există persoane ce se fac vinovate de comiterea lor, însă să nu fie antrenată răspunderea acestora şi prejudiciul să nu fie recuperat.
O asemenea soluţie nu este posibilă, a arătat recurenta, nici din punct de vedere juridic şi nici moral. În cauză este vorba despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalităţii modului în care aceste resurse sunt folosite, reprezintă o obligaţie atât pentru Curtea de Conturi a României, cât şi pentru instanţele de judecată.
Avem de a face cu un caz de ultraactivitate a legii civile, când vechea lege trebuie să continue să-şi producă efectele până când o altă reglementare instituită o va înlocui.
Aspectul de ultraactivitate a legii ţine atât de prelungirea efectelor prevederilor din Legea nr.94/192 republicată, care între timp au fost modificate, cât şi a efectelor dispoziţiilor art.4 din O.U.G. nr.117/2003, aprobată de Legea nr.49/2004 până la înlocuirea lor cu alte norme adoptate potrivit procedurii instituite de lege, în speţă adoptarea regulamentului de valorificare a actelor rezultate din activitatea instituţiei, în conformitate cu art.12 din Legea nr.217/2008.
Din toate aceste argumente, a arătat recurenta, rezultă că există temei legal pentru ca sesizarea sa să fie admisă, că aceasta ţine de o dispoziţie a ei, în special a legii, precum şi de principiile care guvernează efectele în timp a normelor juridice.
În ceea ce priveşte forma Încheierii de sesizare a instanţei de judecată, a considerat că aceasta conţine toate condiţiile de formă şi fond ale unei cereri potrivit art.112 Cod procedură civilă, întocmai ca şi în litigiile de până acum, aflate pe rolul instanţei de judecată, în care Curtea de Conturi a României avea calitatea de reclamant.
Prin întâmpinare, Consiliul Judeţean Satu Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, sesizarea instanţei efectuată prin Încheierea nu poate constitui temei de drept al cererii de chemare în judecată, acest mod de promovare a acţiunii în justiţie fiind netemeinic şi nelegal.
În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, a arătat intimatul, aceasta este guvernată de două principii: principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legi civile noi, principii desprinse din art.15 alin.2 din Constituţia României, potrivit căruia : „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile” şi în Codul civil în art.1 „legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”.
Prin prisma acestor principii, în mod corect instanţa a constatat că, la data sesizării erau în vigoare şi se aplică dispoziţiile Legii nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată de Legea nr.217/2008.
A subliniat faptul că, Legea nr.217/2008 nu are dispoziţii tranzitorii şi nici alte dispoziţii care ar da dreptul Curţii de Conturi să adopte hotărâri tranzitorii, nepublicate în Monitorul Oficial al României.
Întrucât în actele normative în vigoare la data sesizări instanţei de judecată nu mai figurează ca entitate juridică „completul constituit conform art.31 lit.b” din Legea nr.94/1992, procedura de valorificare a actelor rezultate din activitatea Curţii de Conturi şi a structurilor sale este diferită de cea existentă înainte de modificarea legii, printre aceste modalităţi de valorificare a actului de control nu se găseşte acţiunea în justiţie directă promovată împotriva persoanelor fizice apreciate ca fiind răspunzătoare pentru producerea unui prejudiciu în bugetul autorităţii publice controlate, între atribuţiile legale ale Curţii de Conturi şi ale structurilor sale teritoriale nu este prevăzută posibilitatea promovării acestui tip de acţiuni în justiţie.
În această situaţie, a arătat intimatul, Curtea de Conturi a României nu are calitate procesuală activă şi nici interes de a promova asemenea proceduri judiciare, nesuferind sub acest aspect, vreo vătămare a drepturilor sale, care să atragă incidenţa dispoziţiilor Legii nr.554/2004.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta Curtea de Conturi a României ca fiind nefondat.
Art.31 din legea nr.94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat, în totalitate, prin art.I pct.39 din Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.724 din 24 octombrie 2008, dându-i-se un alt conţinut.
De asemenea, prin pct.12 al art.I din Legea nr.217/2008, a fost modificat art.12 din Legea nr.94/192 referitor la Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, consacrându-se soluţia adoptării unei noi proceduri de valorificare a rapoartelor de audit, care urmează să fie adoptate printr-un regulament , aprobat prin Hotărâre a Plenului Curţii de Conturi a României, ce se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor legale.
Prin Hotărârea nr.22/19.11.2008 a Curţii de Conturi a României s-au stabilit, ca şi soluţie tranzitorie, până la elaborarea regulamentului de valorificare a rapoartelor de audit, instrucţiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum şi ulterior acesteia, instrucţiuni care au fost comunicate în ţară tuturor Camerelor de Conturi teritoriale şi în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Prin hotărârea nr.1/04.02.2009 a Curţii de Conturi a României, publicată în Monitorul oficial nr.78 din 10.02.2009 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
În speţă, instanţa de judecată a fost sesizată prin Încheierea completului Camerei de Conturi Satu Mare nr.26/09.12.2008, reclamanta invocând drept temei de drept al acţiunii, dispoziţiile Legii nr.94/1992, în forma în vigoare înainte de înregistrarea sesizării adresate instanţei de contencios administrativ (completul constituit conform art.31 lit.b din Legea nr.94/1992, anterior modificării acestui text prin pct.39 al art.I din Legea nr.217/24.10.2008).
Corect s-a reţinut de către prima instanţă că la data sesizării sale prin Încheierea Camerei de Conturi Satu Mare (12.12.208), erau în vigoare dispoziţiile art.94/1992. astfel cum a fost modificată prin Legea nr.217/24.10.2008, care a instituit o nouă procedură de valorificare a rapoartelor de audit, adoptată ulterior prin Hotărârea nr.1/04.02.2009 a Curţii de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial nr.78/10.02.2009.
De asemenea, judicios s-a motivat că în situaţia existenţei unui vid legislativ, între momentul modificării art.31 din Legea nr.94/1992 (24.10.2008) şi adoptarea de către Plenul Curţii de Conturi a unui regulament privind procedura de valorificare a actelor de control (04.02.2009), se aplică dispoziţiile legale de drept comun, atât în privinţa dreptului material – răspunderea civilă delictuală, cât şi în privinţa dreptului procesual – Legea nr.554/2004, respectiv Codul de procedură civilă şi nu legea adoptată, care potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României nu poate ultraactiva.
Nu poate fi luată în considerare nici Hotărârea nr.22/19.11.2008 a Curţii de Conturi a României prin care s-au instituit instrucţiuni pentru valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum şi ulterior acesteia, deoarece soluţia tranzitorie adoptată până la momentul elaborării regulamentului menţionat de Legea nr.217/2008 nu are suport legal şi nu poate fi justificată prin procesul anevoios şi de durată al adoptării unui astfel de regulament.
Referitor la invocarea prevederilor art.4 din O.U.G. nr.117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, aprobată prin Legea nr.49/2009, în conformitate cu care „după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, investirea instanţelor judecătoreşti, competente potrivit art.2 alin.1, se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege”, instanţa de fond a reţinut corect că aceste dispoziţii nu au fost abrogate, însă au avut un caracter tranzitoriu cu aplicabilitate până la reglementarea viitoare a activităţii Curţii de Conturi şi a modalităţii de valorificare a actelor întocmite de aceasta (când nu mai există instituţia procurorului financiar şi a completelor din cadrul Curţii de Conturi), în prezent dispoziţiile nefiind aplicabile.
Pe de altă parte, nu poate fi primit motivul de recurs privind imoralitatea soluţiei inadmisibilităţii sesizării Curţii de Conturi a României, pe considerentul că în cauză este vorba de bani publici şi nici invocarea ultraactivităţii legii civile deoarece, după cum s-a precizat mai sus, instanţa de fond a avut în vedere la admiterea excepţiei neîndeplinirii condiţiilor de formă privind actul de sesizare a instanţei – Încheierea completului constituit conform art.31 lit.b din Legea nr.94/192, anterior modificării prin Legea nr.217/2008, existenţa unui vid legislativ şi, implicit aplicarea dispoziţiilor legale de drept comun.
De asemenea, cu privire la ultraactivitatea legii civile, această excepţie de la principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp (principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legii civile noi) înseamnă aplicarea, încă un timp oarecare, a legii vechi, deşi a intrat în vigoare legea nouă, la unele situaţii determinate, precizate în legea nouă. Fiind o excepţie, şi supravieţuirea legii vechi trebuie consacrată expres de lege, ceea ce nu este cazul în speţă.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Curtea de Conturi a României a fost respins ca nefondat.
(Decizia nr.436/CA/8.10.2009 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
