Litigiu privind functionarii publici Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 289/CA

Şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier RALUCA EHOR

?????Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VASLUI, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează următoarele: cauza se află la al patrulea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 04.12.2009 prin serviciul registratură pârâţii au depus înscrisurile solicitate; se solicită judecarea cauzei în lipsă.

S-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care, instanţa, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, invocă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009 şi reţine cauza spre soluţionare cu privire la excepţia invocată, la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice invocată de pârâţi prin întâmpinare, şi pe fondul cauzei.

?????

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele

Prin cererea înregistrată sub nr. 1686/89/2009, reclamantul E G a chemat în judecată şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui solicitând obligarea părţilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009 până la data pronunţării hotărârii.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vaslui din anul 2000 şi în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 lit. c şi d din legea nr. 188/1999, republicată, are dreptul la un salariu compus din : salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Până la republicarea legii nr. 188/1999 din anul 2007, când legii i s-a dat o nouă numerotare, suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. 1 lit. c şi d din lege, care, prin art. 44 din OUG 92/2004 au fost suspendate până la data de 31.12.2006. Deşi în conformitate cu cap. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007, Direcţia generală a Finanţelor Publice Vaslui refuză acordarea acestor drepturi lună de lună. Susţine reclamantul că suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare al nu echivalează cu stingerea acestui drept , ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul sau până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004. de asemeni, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art.15 alin. 2 din României şi ale Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv: adeverinţă din care rezultă calitate de funcţionar public, cerere către DGFP Vaslui de acordare a suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare; practică judiciară.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Legal citaţi, pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motivat de faptul că acesta este ordonator principal de credite şi reclamantul nu are raporturi de muncă directe cu ministerul. Totodată, au solicitat suspendarea cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a fost sesizată pentru pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999 şi art. 1 alin. 1 din OG 6/2007. Pe fondul cauzei pârâţii au solicita respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

La termenul din data de 7 decembrie 2009, din oficiu, în baza art. 163 Cod procedură civilă, instanţa a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 38/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui cu privire la drepturile salariale din perioada 2004-26.10.2009.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă se vor analiza prioritar în următoarea excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtului Ministerul Finanţelor publice.

Sentinţa 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 555/CA/26.10.2009 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de Sindicatul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal şi al reclamantului E G are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada 2004 – 26.10. 2009.

Între cele două cauze există triplă identitate de părţi, de obiect-suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2004 – 26.10.2009 şi de cauză-legea 188/1999.

În consecinţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 1201 pentru a fi admisă excepţia invocată din oficiu cu privire la autoritatea de lucru judecat .

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice va fi respinsă pentru că acesta deşi nu are raporturi de serviciu cu reclamanta, în calitate de ordonator principal de credite îi revine obligaţia alocării resurselor pentru asigurarea executării sentinţei în eventualitatea admiterii acţiunii. În virtutea acestei obligaţii se apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Pe fond instanţa constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora „pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcţionarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeaşi lege.

Pentru aplicarea art. 31 din Legea nr.188/1999 tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici, proiect care instituia mecanismul de stabilire a salariului funcţionarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime şi sporuri.

Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului treptei de salarizare.

Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Instanţa reţine că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului şi a suplimentului gradului, ca părţi componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară existenţa unor dispoziţii date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) şi d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuţie ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Cum nici în cuprinsul O.G. nr.6/2007 nu sunt reglementate şi definite cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanţă ar fi arbitrară şi fără suport legal, instanţa depăşindu-şi, astfel, atribuţiile şi funcţiunea instituită prin Legile nr.303 şi 304/2004 şi C.pr.civ, aceea de aplicare a legii în cazul de speţă. Practic instanţa ar legifera în locul legiuitorului şi în favoarea funcţionarilor reclamanţi prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente .

În plus, este evident, în concordanţă cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 – cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.

Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecata s-ar nesocoti şi decizia nr. 820/ 2008 a în cuprinsul căreia se învederează expres că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudenţială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autorităţile competente.

Rezultă aşadar, că atât timp cât vocaţia reclamanţilor la primirea sporurilor din litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administraţia competentă identificată de legiuitor, în condiţiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamantul nu dispune de vreun drept salarial „recunoscut prin lege”, în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanţa de administrativ, în actualul cadru legislativ.

În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înţelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanţe certe, lichide si exigibile.

Pronunţarea unor sentinţe prin care s-au acordat asemenea drepturi în cauze similare nu reprezintă o justificare pentru admiterea prezentei acţiuni pentru că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept în sistemul român de drept.

În şedinţa din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a soluţionat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si   prin decizia nr. 20/2009 s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. „c” şi „d” din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Deşi această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru a fi obligatorie se va lua în considerare această soluţie ce tinde la unificarea practicii.

Faţă de cele expuse, acţiunea formulată de către reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul E G, domiciliat în…, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale pentru perioada 2004-26.10.2009 întrucât este autoritate de lucru judecat a sentinţei 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect drepturi salariale începând cu 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2009.