1.DREPT COMERCIAL. DEBLOCARE CONTURI. LIPSA
CALITĂŢII PROCESUALE A PÂRÂTEI ÎN SITUAŢIA
SOLICITĂRII DEBLOCĂRII CONTURILOR, ATUNCI
CÂND BLOCAREA LOR S-A PRODUS PRIN MĂSURA
DISPUSĂ DE EXECUTORUL JUDECĂTORESC, ÎN
PROCEDURA POPRIRII.
Art. 453, art. 460 Cod proc.civilă
În ipoteza blocării conturilor prin poprirea înfiinţată ca măsură
de executare silită luată de executorul judecătoresc, pârâta nu poate fi
titulara unei obligaţii comerciale de deblocare de conturi ale reclamantei,
întrucât o asemenea obligaţie nu îi este impusă legal şi nici nu şi-a
asumat-o convenţional.
Prin urmare, obligaţia ce poate forma obiectul unei acţiuni în
Prin urmare, obligaţia ce poate forma obiectul unei acţiuni în
justiţie în contradictoriu cu pârâta într-o procedură de executare silită,
nu poate forma obiectul unei acţiuni comerciale în justiţie şi nu se poate
cere în contradictoriu cu pârâta altfel decât în procedura executării silite.
(Decizia nr. 306/R/C din 07.03.2008, pronunţată de Curtea
de Apel Piteşti – s.c.c.a.f.)
Prin cererea nr.977/1259/7.09.2007, înregistrată la Tribunalul
Comercial Argeş şi precizată la data de 17.09.2007, reclamanta SC T. SA
Piteşti a chemat în judecată pe SC DGN D.S. SA Bucureşti, solicitând
instanţei ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art.581 Cod
pr.civilă, să dispună deblocarea conturilor sale deţinute la băncile
comerciale şi poprite de executorul judecătoresc la cererea pârâtei.
Prin sentinţa nr.971/C/18.10.2001 Tribunalul Comercial
Argeş a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a
declinat competenţa la Judecătoria Piteşti, reţinând că acţiunea
reclamantei este în fapt o contestaţie la executare silită supusă
dispoziţiilor art.403 alin.4 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr.1208/R-C/30.11.2007 Curtea de Apel Piteşti
– Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis
recursul reclamantei, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare
aceleiaşi prime instanţe, cu motivarea că litigiul este unul comercial şi
neevaluabil în bani, deci de competenţa Tribunalului Comercial care o va
putea examina sub orice aspect.
În rejudecare, prin sentinţa nr.16/C/10.01.2008,
Tribunalul Comercial Argeş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive a SC DGN D.S. SA şi a respins ca atare cererea reclamantei
pentru deblocarea conturilor bancare. Prima instanţă a reţinut în
motivarea hotărârii că blocarea conturilor reclamantei nu s-a făcut de
către pârâta însăşi, ci de către executorul judecătoresc în procedura
executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, în baza unui titlu
executoriu.
Pe de altă parte, conturile reclamantei nu sunt în deţinerea
pârâtei, iar obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de deblocare a conturilor
dată în contradictoriu cu pârâta nu ar putea produce efecte juridice şi nu
s-ar putea executa.
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta care,
invocând dispoziţiile art.304 pct.7,8 şi 9 Cod procedură civilă, a criticat-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în mod greşit a fost soluţionată cauza pentru a doua
oară pe excepţie, după ce se epuizaseră discuţiile asupra tuturor
excepţiilor invocate de pârâtă la termenul din 18.10.2007 şi la cel din
10.01.2008.
Calitatea procesuală a pârâtei a fost lămurită fără dubii prin
decizia de recurs nr.1208/R-C/2007.
Persoanele interesate în deblocarea conturilor sunt debitorul
şi creditorul, adică reclamanta şi pârâta, iar nu terţii popriţi, întrucât
litigiul nu se poartă în legătură cu validarea popririi, conform art.460 Cod
procedură civilă.
Art.453 Cod procedură civilă arată în mod neechivoc faptul
că poprirea este înfiinţată la cererea creditorului prin intermediul
executorului judecătoresc, motiv pentru care recursul trebuie admis
conform art.582 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai precizat că executarea titlului executoriu al
pârâtei – Ordonanţa nr.616/C/5.06.2007 – a fost suspendată prin
încheierea din 12.12.2007 emisă în dosarul nr.8942/280/2007. Pentru a
dispune de funcţionarea normală a conturilor bancare este necesară
admiterea acţiunii din cauza de faţă.
Recurenta a mai susţinut că judecătorul instanţei de fond era
dator să se abţină de la judecata cauzei, având în vedere că în perioada în
care a fost avocat este posibil să fi avut legături cu pârâta. În plus, într-o
perioadă anterioară, a fost înlăturat din activitate datorită unor conflicte
de interese.
Examinând sentinţa prin prima motivelor de recurs invocate,
având în vedere şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea
constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin prima decizie de recurs nr.1208/R-C/2007 nu s-a
tranşat asupra calităţii procesuale a pârâtei, ci asupra naturii litigiului şi a
competenţei Tribunalului Comercial în soluţionarea lui, fiind avute în
vedere pretenţiile reclamantei aşa cum au fost motivate în fapt şi în drept
şi calitatea părţilor.
Obiectul litigiului este, într-adevăr, unul de natură comercială,
dar prestaţia la realizarea căreia se solicită a fi obligată pârâta nu poate fi
executată de aceasta.
Cum corect a reţinut prima instanţă, pârâta nu poate fi
obligată să deblocheze conturile reclamantei. Poprirea nu a fost înfiinţată
de pârâtă, ci a fost o măsură de executare silită luată de executorul
judecătoresc investit cu executarea titlului executoriu al pârâtei. În mod
similar blocării conturilor prin poprire în procedura executării silite,
deblocarea conturilor se poate face în cadrul aceleiaşi proceduri de
executare silită.
În litigiul comercial de faţă, pârâta nu poate fi titulara unei
obligaţii comerciale de deblocare de conturi ale reclamantei, întrucât o
astfel de obligaţie nu îi este impusă legal şi nici nu şi-a asumat-o
convenţional.
justiţie în contradictoriu cu pârâta într-o procedură de executare silită, nu
poate forma obiectul unei acţiuni comerciale în justiţie şi nu se poate cere
în contradictoriu cu pârâta altfel decât în procedura executării silite.
O dovadă a faptului că deblocarea conturilor poprite în
executarea silită nu poate fi dispusă în cauza de faţă în sarcina pârâtei este
şi faptul că reclamanta a obţinut suspendarea executării titlului pârâtei în
aceeaşi procedură de executare silită în care s-a înfiinţat poprirea,
suspendare ce are efecte asupra popririi înfiinţate.
Aşadar, în mod corect a apreciat prima instanţă că pârâta nu
poate fi obligată să execute o obligaţie al cărei titular nu este.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost pusă în
discuţie doar la data de 10.01.2008, când a fost soluţionată, iar nu şi la un
alt termen anterior.
În privinţa motivului de recurs ce vizează faptul că
judecătorul de primă instanţă nu s-a abţinut de la soluţionarea cauzei,
Curtea constată că recurenta nu a adus elemente concrete în acuzaţia de
imparţialitate a acestuia, astfel că nu poate reţine că respectivul judecător
era obligat să se abţină de la judecată.
Pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art.312 alin.1 Cod
procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
