Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9755 din 15 octombrie 2013
Prin sentinţa civila nr. 1450/2013 pronunţata în data 25.01.2013, de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în soluţionarea cererii având ca obiect obligaţie de a face, invocata de către pârâta si s-a respins cererea formulata de reclamanta SC T.P.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.S. SA, ca fiind lipsita de interes.
S-a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata, fiind obligata reclamanta la plata în favoarea paratei a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocaţial redus. De asemenea s-a respins cererea paratei cu privire la obligarea reclamantei la plata diferenţei de onorariu avocaţial, ca neîntemeiata.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţa a reţinut faptul ca excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absoluta si peremptorie, iar reclamanta nu justifica un folos practic legitim, născut, actual, personal si direct prin soluţionarea cererii sale. Astfel cum reiese din conţinutul cererii, din împuternicirea avocaţiala de la fila 45, precum si din susţinerile reprezentantei reclamantei în cadrul şedinţei publice de la acest termen de judecata, cererea a fost formulata în nume propriu de către SC T.P.C. SRL, prin reprezentant legal B.E., respectiv prin reprezentant convenţional, avocat
O.I.. Înscrisurile a căror predare se solicita în cadrul prezentei proceduri, dintre care o parte se regăsesc la filele 23-30, reprezintă înscrisuri la care societatea reclamanta a fost parte, înscrisuri pentru a caror legala încheiere s-a asigurat reprezentarea societatii reclamante prin ambii sai administratori, numitul B.E. si numitul S.V., conform încheierilor de autentificare de la dosar.
Cu privire la centralizatorul plăţilor, a situaţiei plaţilor pentru fiecare contract instanţa de fond a retinut ca nu s-a justificat un interes pentru promovarea acţiunii.
Instanţa de fond a reţinut ca din cuprinsul stării de fapt prezentata, a motivelor de fapt care stau la baza acţiunii, interes în predarea documentelor prezintă administratorul societatii, în nume propriu, iar nu societatea reclamanta.
Cu privire la cererile partilor privitoare la plata cheltuielilor de judecata, instanţa de fond a reţinut ca în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite intre avocat si client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibila. Contractul încheiat de avocat cu clientul sau, ca orice act juridic, isi produce efectele numai intre parti, nu si fata de terte persoane. Fundamentul acordării cheltuielilor de
judecata avansate de partea care a câştigat procesul, în care sunt incluse si sumele de bani platite cu titlu de onorariu avocaţial, îl reprezintă culpa procesuala. în consecinţa, raporturile contractuale dintre partea care a câştigat în pretenţii si reprezentantul sau convenţional isi produce efectele si fata de partea căzuta în pretenţii, nu ca o consecinţa a participării sale personale, sau prin reprezentare la derularea respectivelor raporturi contractuale, ci în virtutea principiului răspunderii civile delictuale.
Instanţa de fond a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata, raportat la solutia pe care urmează a o pronunţa asupra cererii principale si a obligat reclamanta la plata în favoarea paratei a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocaţial redus, apreciind ca aceasta suma respecta caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata, diferenţa pana la 3.100 lei datorându-se prestigiului reprezentantului convenţional, dincolo de orice culpa a reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 36 din 20.05.2013, a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de recurenta SC C.S. SA în contradictoriu cu intimata SC T.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1450/25.01.2013pronunţata de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că aspectele de ordin teoretic expuse de apelanta cu privire la principiul contradictorialităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, sunt în principiu corecte. Principiul contradictorialităţii nu impune insa instanţei de judecata obligaţia de a pune în discuţia partilor orice aspect de fapt sau de drept al cauzei respective, care se circumscrie noţiunii de motive ale cererii sau de aparari formulate de partea parata, acestea fiind expuse prin actul de procedura prin care au fost invocate si la care cealaltă parte are dreptul de a răspunde printr-un alt act de procedura (intampinare, raspuns la intampinare). De asemenea, pentru unele aspecte care reprezinta o facultate acordata de lege instanţei, cum este si posibilitatea de a cenzura cheltuielile de judecata solicitate de partea care a câştigat procesul, principiul invocat de apelanta nu impune instanţei sa procedeze la punerea în discuţia parţilor a respectivelor aspecte, dar nici nu limitează sau restrânge dreptul parţilor de a pune concluzii referitoare la acestea. Ca urmare, nu se poate retine o încălcare a principiului contradictorialităţii prin modul în care prima instanţa a tranşat problema cheltuielilor de judecata, reducând onorariul avocaţial pretins de parata, fara sa pună în discuţia partilor acest aspect.
Apoi, în mod neîntemeiat s-a invocat de către apelanta încălcarea principiului egalitatii partilor în fata justiţiei, cu corolarul sau, egalitatea de arme. Este real ca partile sunt egale în fata justiţiei si ca se impune a fi păstrat un echilibru în ce priveşte poziţia procesuala a partilor, astfel ca niciuna dintre acestea sa nu fie puse intr-o situaţie de inferioritate fata de celelalte parti litigante. Aceste considerente nu se opun insa posibilităţii instanţei de judecata de a aprecia asupra caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecata pretinse de partea care a castigat procesul. Atâta timp cat insasi legiuitorul roman a prevazut la art.274 al.3 Cod procedura civila ca judecatorii au dreptul sa mărească ori sa micşoreze onorariile avocaţilor, ori de cate ori vor constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii si îndeplinita de avocat, este evident ca instanţa care soluţionează litigiul are aceasta prerogativa legala acordata de insasi legiuitor, de a lua măsura reducerii onorariului avocatial, fara ca aceasta reducere sa fie considerata o măsura de privilegiere a partii căzute în pretentii. Reducerea onorariului avocaţial nu are semnificaţia acordării unui avantaj acelei parti si a prejudicierii partii câştigătoare întrucât este o măsura legala, care nu se aplica discreţionar ci numai daca sunt întrunite condiţiile prevăzute de
normele legale anterior menţionate, fiind necesar sa fie întrunita ipoteza prevăzuta de lege pentru a se proceda în acest sens.
Nu au putut fi reţinute nici susţinerile apelantei cu privire la incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, asa cum este acesta reglementat de art.6 pct.1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si art.21 al.3 din României. Apelanta nici nu a motivat cum anume si ce aspect al dreptului la un proces echitabil ar fi fost încălcat, iar principiilor contradictorialităţii si egalitatii partilor, menţionate de apelanta în detalierea noţiunii de proces echitabil, nu li s-a adus atingere, după cum s-a menţionat anterior.
Contrar susţinerilor apelantei, tribunalul a constatat ca hotărârea primei instanţe cu privire la reducerea onorariului avocaţial a fost motivata corespunzător, fiind indicate criteriile avute în vedere de instanţa pentru a dispune în acest sens, respectiv valoarea pricinii si munca îndeplinita de avocat. De asemenea, a fost menţionata, pe langa criteriile legale indicate, si jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul ca obligarea la plata cheltuielilor de judecata se va realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare si au fost facute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil. Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg era relevanta în cauza si a fost invocata în mod just de către prima instanţa, întrucât cheltuielile de judecata pretinse de către apelanta cu titlu de onorariu avocaţial nu aveau un caracter necesar, cheltuielile de judecata achitate, în cuantum de 3100 lei, dovedite cu factura nr.333/18.01.2013 si OP nr.72/21.01.2013, având un cuantum prea ridicat în raport de gradul de complexitate al cauzei si activitatea prestata de către mandatarul avocat, angajat sa susţină interesele apelantei.
Cu privire la acest aspect, tribunalul a mai reţinut ca pricina dedusă judecaţii nu a ridicat probleme deosebite, cauza fiind soluţionata ca efect al admiterii unei excepţii procesuale de fond, la primul termen de judecata. Nivelul de complexitate si volumul activităţii prestate de avocatul angajat de parata nu pot fi neglijate, acesta redactând întâmpinarea si susţinând excepţia lipsei de interes, invocata prin intampinare, asupra căreia instanţa a reţinut cauza spre soluţionare. Raportat la acest volum de munca, gradul de complexitate al cauzei, precum si complexitatea probatoriului administrat (in cauza fiind administrata exclusiv proba cu inscrisuri), valoarea neevaluabila a litigiului demarat de intimata SC T.P.C. SRL si “miza” litigiului din perspectiva paratei apelante, tribunalul apreciaza, în acord cu cele retinute de prima instanta, ca s-a justificat un onorariu avocatial în limita sumei de 1200 lei, suma care are un cuantum adecvat si rezonabil prin raportare la aceste aspecte.
In sfârşit, deşi apelanta a susţinut ca din punct de vedere legal se impune ca partea care cade în pretenţii sa suporte toate cheltuielile de judecata pe care partea care a câştigat procesul a dovedit ca le-a făcut, tribunalul a constatat ca principiul stabilit de art.274 al. 1 Cod procedura civila, potrivit căruia partea în culpa procesuala va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata către partea care a câştigat litigiul, nu înseamnă ca partea căzuta în pretenţii va fi obligata cu necesitate la achitarea tuturor cheltuielilor de judecata efectuate de partea câştigătoare, întrucât dispoziţiile art.274 al.3 Cod procedura civila permit în mod expres judecătorului sa diminueze cuantumul cheltuielilor de judecata, constând în onorariu avocaţial, în ipotezele expres prevăzute de lege, iar existenta si aplicabilitatea acestei norme legale nu poate fi negata sau ignorata.
Pentru toate considerentele expuse, constatând ca nu pot fi primite criticile apelantei, tribunalul a constatat ca apelul declarat de apelanta SC C.S. SA împotriva sentinţei civile nr.1450/25.01.2013 pronunţata de Judecătoria Cluj-Napoca nu este
întemeiat si, în temeiul dispoziţiilor art.296 Cod procedura civila, acesta a fost respins ca atare.
Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. C.S. S.A. CLUJ-NAPOCA a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul de ai fi acordate în totalitate cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecat şi pentru recurs. În motivarea recursului, pârâta a arătat ca instanţa de fond, fără ca vreuna din părţi să facă vreo solicitare în acest sens si fără să pună în discuţia părţilor acest aspect, a decis diminuarea onorariului avocaţial, ceea ce este o diminuare ilegală şi inechitabilă fiind o ingerinţă în dreptul părţii care a câştigat procesul de a-si recupera integral cheltuielile efectuate. În primul rând, arată recurenta, sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului procesual civil si anume: principiul contradictorialităţii, al egalităţii părţilor in fata justiţiei, al dreptului la un proces echitabil, al dreptului la apărare, drepturi consacrate de art. 124 alin.(2) din Costitutie, art.6 pct.l din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului precum si de art. 21 alin.(3) din Constituţie.
În continuarea motivării recursului, recurenta a reiterat cele susţinute şi în cuprinsul recursului formulat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, aducând aceleaşi critici deciziei recurate referitoare la nelegalitatea acesteia sub aspectul faptului că în mod nelegal s-a dispus diminuarea onorariului avocaţial. In opinia recurentei, solicitarea sa de acoperire a cheltuielilor realizate în scopul respingerii pretenţiilor reclamantului este legitimă, atâta timp cât aceste cheltuieli se prezintă într-un cuantum rezonabil, au caracter necesar, fiind compuse doar din onorariu avocaţial, iar realitatea acestora a fost dovedită prin actele depuse la dosarul cauzei. Apoi, raportat la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, respectarea principiului disponibilităţii presupune acordarea cheltuielilor de judecată numai în măsura şi în cuantumul în care au fost solicitate. În mod corelativ, tot principiul disponibilităţii impune ca judecătorii să micşoreze cuantumul cheltuielilor de judecată numai în situaţia în care partea care a căzut în pretenţii a solicitat acest lucru. S-a mai arătat faptul că rezolvarea corecta a cererilor privind cheltuielile de judecată are o deosebită importantă, deoarece repararea completa a pagubei suferite de partea care câştigă procesul nu este posibilă decât în situaţia în care toate cheltuielile făcute îi sunt integral restituite de partea în culpă. Prin urmare, din punct de vedere legal, se impune ca partea care a “căzut în pretenţii” să suporte toate cheltuielile, pe care partea care a câştigat procesul a dovedit că le-a făcut, respectiv onorariul de avocat.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin motivele de recurs recurenta a reluat argumentele legate de nerespectarea principiilor contradictorialităţii şi ale dreptului la apărare motivate de faptul că prima instanţă a dispus reducerea onorariului de avocat conform dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din vechiul C.p.c. fără a pune acest aspect în discuţia contradictorie a părţilor.
Aşa cum a reţinut în mod întemeiat şi instanţa de apel, pentru unele aspecte care reprezintă o facultate acordată de lege instanţei, cum este si posibilitatea de a cenzura cheltuielile de judecata solicitate de partea care a câştigat procesul, principiul invocat de către recurentă nu impune instanţei sa procedeze la punerea în discuţia parţilor a respectivelor aspecte, dar nici nu limitează sau restrânge dreptul parţilor de a pune concluzii referitoare la acestea. Ca urmare, nu se poate retine o încălcare a principiului contradictorialităţii prin modul în care prima instanţa a tranşat problema cheltuielilor de judecata, reducând onorariul avocaţial pretins de parata, fara sa pună în discuţia partilor acest aspect.
Mai mult, în plus faţă de cele reţinute de către instanţa de apel, instanţa de recurs mai reţine faptul că recurenta pârâtă a avut la dispoziţie două căi de atac, cea ordinară a apelului şi cea extraordinară a recursului pentru a invoca şi supune atenţiei instanţelor toate argumentele care pledează pentru o soluţie contrară celei adoptate de către prima instanţă în privinţa reducerii cheltuielilor de judecată. În aceste condiţii, dreptul la apărare şi contradictorialitatea sunt pe deplin respectate deoarece atât instanţa de apel cât şi cea de recurs au plenitudine de jurisdicţie pentru a adopta o soluţie contrară celei pronunţate de către prima instanţă după analizarea tuturor argumentelor din căile de atac. Trebuie enunţat în acest context şi faptul că, în condiţiile în care pârâta a câştigat procesul în faţa primei instanţe calea de atac a apelului precum şi cea subsecventă a recursului pe care le-a declarat au vizat exclusiv acest aspect al reducerii cheltuielilor de judecată. În aceste condiţii este total neîntemeiat a susţine că recurenta pârâtă a fost privată de vreun drept procesual sau că nu a avut deplina libertate de a supune atenţiei instanţelor toate argumentele în susţinerea propriei poziţii procesuale.
Este real ca partile sunt egale în fata justiţiei si ca se impune a fi păstrat un echilibru în ce priveşte poziţia procesuala a partilor, astfel ca niciuna dintre acestea sa nu fie puse intr-o situaţie de inferioritate fata de celelalte parti litigante. Aceste considerente nu se opun insa posibilităţii instanţei de judecata de a aprecia asupra caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecata pretinse de partea care a castigat procesul, aspect care în sine nu are vreo legătură cu soluţia pe fondul cauzei şi pentru care instanţa are competenţa atribuită expres prin dispoziţiile art. 274 alin. 3 C.p.c. Aşa cum a reţinut întemeiat şi a doua instanţă de fond, atât timp cat insăsi legiuitorul roman a prevazut la art.274 al. 3 că judecătorii au dreptul sa mărească ori sa micşoreze onorariile avocaţilor, ori de cate ori vor constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii si munca îndeplinita de avocat, este evident ca instanţa care soluţionează litigiul are aceasta prerogativa legala acordata de insasi legiuitor, de a lua măsura reducerii onorariului avocatial, fara ca aceasta reducere sa fie considerata o măsura de privilegiere a partii căzute în pretentii. Reducerea onorariului avocaţial nu are semnificaţia acordării unui avantaj acelei parti si a prejudicierii partii câştigătoare întrucât este o măsura legala, care nu se aplica discreţionar ci numai daca sunt întrunite condiţiile prevăzute de normele legale anterior menţionate, fiind necesar sa fie întrunită ipoteza prevăzuta de lege pentru a se proceda în acest sens.
Pentru toate aceste considerente sunt apreciate ca total neîntemeiate argumentele recurentei legate de încălcarea dreptului său la un proces echitabil, aşa cum este acesta reglementat de art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si art. 21 al. 3 din Constituţia României. Principiile contradictorialităţii si egalităţii părtilor menţionate de recurentă în detalierea noţiunii de proces echitabil au fost respectate, aşa cum s-a menţionat anterior.
Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea primei instanţe cu privire la reducerea onorriului avocaţial a fost motivată corespunzător, fiind indicate criteriile avute în vedere de instanţa pentru a dispune în acest sens, respectiv valoarea pricinii si munca îndeplinita de avocat. De asemenea, a fost menţionata, pe langa criteriile legale indicate, si jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în sensul ca obligarea la plata cheltuielilor de judecata se va realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare si au fost facute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil. Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg era relevanta în cauza si a fost invocata în mod just de către prima instanţa, întrucât cheltuielile de judecata pretinse de către apelanta cu titlu de onorariu avocaţial nu aveau un caracter necesar,
cheltuielile de judecata achitate, în cuantum de 3100 lei, dovedite cu factura nr.333/18.01.2013 si OP nr.72/21.01.2013, având un cuantum prea ridicat în raport de gradul de complexitate al cauzei si activitatea prestata de către mandatarul avocat, angajat sa susţină interesele apelantei.
Instanţa de recurs reţine la rândul său că pricina dedusă judecaţii nu a ridicat probleme deosebite, cauza fiind soluţionata ca efect al admiterii unei excepţii procesuale de fond, la primul termen de judecata. Nivelul de complexitate si volumul activităţii prestate de avocatul angajat de parata nu pot fi neglijate, acesta redactând întâmpinarea si susţinând excepţia lipsei de interes, invocata prin intampinare, asupra căreia instanţa a reţinut cauza spre soluţionare. Raportat la acest volum de munca, gradul de complexitate al cauzei, precum si complexitatea probatoriului administrat (in cauza fiind administrata exclusiv proba cu inscrisuri), valoarea neevaluabila a litigiului demarat de intimata SC T.P.C. SRL instanţa de recurs apreciază, în acord cu primele două instanţe de fond că este rezonabil ca partea care a căzut în pretenţii să suporte un onorariu avocatial în limita sumei de 1200 lei, suma care are un cuantum adecvat si rezonabil prin raportare la aceste aspecte. Sunt pe deplin respectate astfel inclusiv principiile care stau la baza soluţiei adoptate de legiuitor legate de culpa procesuală, principii pe care recurenta le-a enunţat prin motivele de recurs. Astfel, deşi din punct de vedere legal se impune ca partea care cade în pretenţii sa suporte toate cheltuielile de judecata pe care partea care a câştigat procesul a dovedit ca le-a făcut, principiul stabilit de art.274 al. 1 Cod procedura civilă nu înseamnă ca partea căzuta în pretenţii va fi obligata cu necesitate la achitarea tuturor cheltuielilor de judecata efectuate de partea câştigătoare, întrucât dispoziţiile art.274 al.3 Cod procedura civila permit în mod expres judecătorului sa diminueze cuantumul cheltuielilor de judecata, constând în onorariu avocaţial, în ipotezele expres prevăzute de lege, iar existenta si aplicabilitatea acestei norme legale nu poate fi negata sau ignorata. Mai mult, norma enunţată a fost temeinic şi legal aplicată de către prima instanţă.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din vechiul C.p.c., instanţa va respinge recursul declarat de pârâta S.C. C.S. S.A. împotriva deciziei civile nr. 36 din 20.05.2013, a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine în întregime.
