R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA PENALĂ
Dosar nr. XXXX/40/2015 propunere arestare preventivă
ÎNCHEIERE NR. XX
Şedinţa camerei de consiliu din data de xx.xx.xxxx
Completul compus din:
Judecător de drepturi şi libertăţi
Grefier
Ministerul Public, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani este reprezentat prin
procuror
La ordine judecarea propunerii formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani, în baza art. art. 224 Cod procedură penală, art.223 alin. (2) din Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e din Cod procedură penală, prin care a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a inculpaţilor A. M., B. A., P. F., P. L. M., L. D., B. D.-C., I. C.-A. şi M. A., cercetaţi în dosarul de urmărire penală nr. XXX/P/2013 , pentru comiterea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 4 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 707 acte materiale) , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal.
La apelul nominal, făcut în şedinţa camerei de consiliu, au răspuns inculpaţii A. M., B. A., P. F., P. L. M., L. D., B. D.-C., I. C.-A. şi M. A., în stare de reţinere, asistaţi de apărători, după cum urmează: A. M., B. A., P. F. sunt asistaţi de apărător ales, M. V. L., P. L. M.- avocat oficiu D. M., L. D. – apărător ales P. O., B. D.-C. – avocat oficiu P. B., I. C.-A. – avocat G. A. cu delegaţie de substituire a apărătorului desemnat din oficiu P. L. I. şi M. A. asistat de apărător ales G. D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, după ce li se explică inculpaţilor învinuirile aduse prin propunerea de arestare preventivă, că au dreptul de a nu face declaraţii şi că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor, inculpaţii A. M., B. A., P. F. şi B. D.-C. arată că doresc să uzeze de dreptul la tăcere.
Inculpaţii P. L. M., L. D., I. C.-A. şi M. A. au arătat că doresc să fie audiaţi în această fază procesuală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi trece la ascultarea acestora, potrivit art. 225 alin. 7 Cod procedură penală, susţinerile lor fiind consemnate în procese verbale separate ataşate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că propunerea de arestare preventivă este în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.
Procurorul arată că în dosarul de urmărire penală nr. XXX/P/2013 al DIICOT – Biroul teritorial Botoşani se efectuează cercetări faţă de inculpaţii: A. M., pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; .B. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 4 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 707 acte materiale) , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal, P. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 , trafic de droguri de risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011( 52 acte materiale) ,cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; P. L. M., pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 37 acte materiale), cu aplicarea art. 38 şi 39 cod penal; L. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 16 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal; B. D. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 2 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 6 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 , 2 şi art. 39 cod penal ; I. C.-A., pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 12 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal şi M. A. pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 15 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal.
S-a reţinut din probatoriul administrat că în perioada 2013-2015, au acţionat în cadrul unei grupări infracţionale organizate săvârşind în mod repetat fapte penale incriminate de legea 143/2000 şi 194/2011, astfel rezultând din probatoriul administrat în cauză că au preluat, transportat , depozitat şi vândut către diverşi consumatori de pe raza mun. Botoşani diverse droguri şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În perioada monitorizată 2013 – 2015, gruparea infracţională în care a acţionat inculpata A. M. şi inculpatul B. A. a comercializat pe raza mun. Botoşani importante cantităţi de droguri de risc şi de substanţe psihoactive. În aceeaşi perioadă fiind depistată asupra inc. B. A. şi alţi consumatori 71 de plicuri de substanţă ridicată în vederea continuării cercetărilor. Totodată, cu aceeaşi ocazie, asupra inc. a fost găsită şi ridicată suma de 472 lei obţinută de acesta în urma comercializării acestor produse.
Această cantitate nu reprezintă decât o parte infimă din cantitatea de substanţe psihoactive comercializate de grupare. În susţinerea acestei afirmaţii reliefează cele 711 acte materiale comise de inculpatul B. A. reprezentând atât situaţiile unor consumatori surprinşi în flagrant de lucrătorii de ordine cât şi mesajele şi convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere emise în cauză de Tribunalul Botoşani, ce dovedesc fără nici un dubiu intensa activitate ilicită desfăşurată de inc. B. A. .
În perioada 2013-2014 gruparea infracţională în care au acţionat şi inculpaţii din prezenta cauză au comercializat pe raza municipiului Botoşani importante cantităţi de droguri de risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive,în cursul cercetărilor fiind identificate şi ridicate de lucrătorii de poliţie şi jandarmerie, de la membrii grupări sau consumatori, 77 pliculeţe cu droguri de mare risc, droguri de risc şi substanţe susceptibile, aflate sub incidenţa legii 194/2011, precum şi cantitatea de 250 grame de droguri de mare risc, de risc şi substanţe de a avea efecte psihoactive.
În urma analizei convorbirilor telefonice interceptate au rezultat indicii ale comercializării a mai mult de 561 pliculeţe cu droguri sau substanţe psihoactive ce au ajuns la consumatorii din municipiile. Botoşani şi Suceava.
Pentru definitivarea cercetărilor au fost efectuate la data de xx.xx.xxxx un număr de 22 percheziţii domiciliare la imobilele în care locuiesc inculpaţii şi suspecţii sau care au fost folosite de aceştia pentru depozitarea bunurilor, obiect al infracţiunilor din prezenta cauză, fiind descoperite cu această ocazie bunuri şi înscrisuri de interes în cauză, respectiv telefoanele mobile utilizate de inculpaţi şi suspecţi în activitatea infracţională, înscrisuri dar şi diverse cantităţi de substanţe psihoactive .
Pentru definitivarea cercetărilor au fost efectuate la data de xx.xx.xxxx un număr de 22 percheziţii domiciliare la imobilele în care locuiesc inculpaţii şi suspecţii sau care au fost folosite de aceştia pentru depozitarea bunurilor, obiect al infracţiunilor din prezenta cauză, fiind descoperite cu această ocazie bunuri şi înscrisuri de interes în cauză, respectiv telefoanele mobile utilizate de inculpaţi şi suspecţi în activitatea infracţională, înscrisuri dar şi diverse cantităţi de substanţe psihoactive .
-Astfel la inculpata A. M. a fost descoperită cantitatea de aproximativ 2 kg de asemenea produse, de fragmnente vegetale, ambalate diferit o parte din acestea fiind analizate de bcătrre specialişti, fiind evidenţiate substanţe psihoactive ce intră sub incidenţa Legii 194/2011 dar şi droguri de risc cuprinse în tabelul nr. 3 din Legea nr. 143/2000.
-De asemenea la locuinţa inculpatului P. F. s-au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ de 169,94 gr fragmente vegetale, ce urmează a fi analizate dar şi alte bunuri care dovedesc activitatea infracţională desfăşurată de acesta, respective un număr foarte mare de pliculeţe autosigilante şi alte obiecte. ;
-Şi la locuinţa inculpatului B. D.-C. s-au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, circa 11,7 gr. de substanţă solidă, moade de culoare verzuie ce urmează a fi analizată precum şi un număr de pliculeţe autosigilante din plastic transparent, cu urme de resturi vegetale şi de praf;
Pentru faptele comise de către inculpaţi şi dovedite cu probatoriul administrat, solicită în temeiul art.224 C. proc. pen., art.223 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 202 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor întrucât consideră că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptelor comise de aceştia ce sunt deosebit de periculoase, reprezentând una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate cu impact social deosebit, a modului şi a circumstanţelor de comitere a infracţiunilor şi a altor împrejurări privitoare la persoana inculpaţilor, relevanţă având împrejurarea că nici unul din inculpaţi nu realizează venituri în mod licit şi au înţeles să-şi asigure mijloacele necesare traiului prin desfăşurarea unor activităţi ilicite, consideră că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, se va avea în vedere impactul săvârşirii acestor infracţiuni asupra opiniei publice, cu atât mai mult cu cât vânzarea în vederea consumului de substanţe psihoactive a devenit un fenomen în continuă creştere, pe raza judeţului Botoşani, afectând un segment de populaţie cu vârste tot mai fragede, fenomen ce tinde să degenereze motivat, pe de o parte, de numărul redus al forţelor capabile să documenteze acest gen de activităţi infracţionale, iar pe de altă parte de câştigurile însemnate realizate de persoanele implicate în comiterea acestui gen de fapte, de îndrăzneala deosebită manifestată de către o parte din inculpaţi care, deşi au fost depistaţi în flagrant în perioada monitorizată sau într-o perioadă anterioară acesteia, au continuat activitatea infracţională dovedind dispreţ faţă de prevederile legale şi organele chemate să apere legea.
Numărul mare de persoane internate, în majoritate tineri între 14 şi 18 ani, precum şi numărul mare de consumatori identificaţi în timpul cercetărilor, efectele devastatoare pe care consumul de produse psihotrope l-au avut asupra organismului acestora, situaţie evidenţiată de consemnările medicale din foile de observaţie ale tinerilor internaţi, depuse la dosrul cauzei, precum şi declaraţiile consumatorilor audiaţi, sunt factori ce trebuie avuţi în vedere la aprecierea pericolului social deosebit al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi. De asemenea trebuie avute în vedere şi reacţiile din presa scrisă sau online, unde titluri ca „X” (Y din xx.xx.xxxx) „Z”(Z din xx.xx.xxxx) au devenit din ce în ce mai frecvente, reacţii ce dovedesc îngrijorarea comunităţii pentru sănătatea membrilor acesteia şi dorinţa de combatere a acestui fenomen devastator asupra tinerilor.
Lipsa unei reacţii ferme din partea autorităţilor împotriva traficanţilor de droguri de risc, de mare risc şi de substanţe psihotrope, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea traficanţilor impresia că pot persista în sfidarea legii şi pot aduce atingere în continuare sănătăţii tinerilor botoşăneni.
Lipsa unei reacţii ferme din partea autorităţilor împotriva traficanţilor de droguri de risc, de mare risc şi de substanţe psihotrope, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea traficanţilor impresia că pot persista în sfidarea legii şi pot aduce atingere în continuare sănătăţii tinerilor botoşăneni.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi având în vedere următoarele aspecte care caracterizează persoana şi conduita infracţională a acestora.
Inculpata A. M., zisă “M”, persoană matură în vârstă de 60 de ani, deşi realizează venituri fiind pensionară, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale,a desfăşurat o intensă activitate de procurare, preparare, porţionare, ambalare a unor însemnate cantităţi de fragmente vegetale ce conţin atât droguri de mare risc , cât şi substanţe psihoactive, o perioadă îndelungată de timp, de peste 3 ani de zile, implicându-i în activitatea infracţională şi pe fiii săi, suspecţii A. I. I.-şi A. P. M.-” , fiind de notorietate în rândul consumatorilor de produse etnobotanice din mun. Botoşani că în dispreţul legilor şi a organelor de ordine, inculpata desfăşoară zilnic, ca un adevărat serviciu, în detrimentul statului şi a sănătăţii populaţiei tinere din mun. Botoşani, fapte penale incriminate de prevederile Legii 143/2000 şi a Legii 194/2011, comercializând zilnic de la domiciliul său produse etnobotanice către diverşi tineri, situaţie evidenţiată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, inculpata procurând , preparând şi ambalând personal pliculeţele cu asemenea produse, distribuite ulterior către consumatori, situaţie dovedită de convorbirile telefonice purtate de inculpată care, în mod disimulat le comunica celorlalţi membri ai grupării că desfăşoară activităţile de preparare şi ambalare a produsului infracţional folosind expresia „ croşetez” deşi în locuinţa acesteia nu au fost identificate obiecte lucrate manual.
Pentru a putea distribui o cantitate cât mai mare de produse psihoactive şi a nu atrage atenţia organelor de ordine asupra sa, inculpata l-a implicat în activitatea infracţională şi pe inculpatul B. A., care, din anul 2013 şi până la data intervenţiei forţelor de ordine pentru stoparea fenomenului infracţional, respectiv data de xx.xx.xxxx, a realizat zilnic distribuţia produselor psihoactive , pe stradă, în mod ambulant, către consumatori ,fiind reţinut un număr de 711 acte materiale de distribuţie comise de inculpatul B. A..
Amploarea activităţii desfăşurată de inculpată, este dovedită şi de cantitatea mare şi diversificată de produse psihoactive descoperite în locuinţa acesteia cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate, o parte din aceste produse fiind droguri de risc incriminate de prevederile Legii 143/2000,
Deşi s-a prevalat de dreptul la tăcere, pentru a evita luarea unor măsuri privative de libertate asupra sa, inculpata a depus al dosarul cauzei înscrisuri medicale din care rezultă că suferă de anumite afecţiuni cardiace. Analizând înscrisurile depuse de inculpată s-a constatat că deşi aceasta a avut diverse afecţiuni cardiace, beneficiind de asistenţă medicală din partea statului, situaţie ce ar fi trebuit să o facă să se gândească nu numai la sănătatea sa dar şi a celorlalte persoane din jurul său, nu a întrerupt în perioada ulterioară activitatea infracţională ,ci a continuat să procure, prepare şi să distribuie în rândul tinerilor din mun. Botoşani produse psihotrope periculoase pentru sănătatea acestora, situaţie evidenţiată de internările frecvente pe care unul dintre consumatori, client al inculpatei , le-a avut în spital datorită acestui consum, de convorbirile telefonice purtate de inculpată cu ceilalţi membri ai grupului şi nu în ultimul rând de cantitatea foarte mare de aproximativ 2 kg de produse psihotrope descoperită la locuinţa acesteia, din care inculpata urma să pregătească şi să distribuie un număr de peste 4.000 de plicuri, calcul efectuat funcţie de cantităţile de substanţă găsite în plicurile ce au fost confiscate de la consumatori şi care au fost achiziţionate de la aceasta sau de la inculpatul B. A..
Având în vedere aceste aspecte referitoare la conduita şi persoana inculpatei, gravitatea faptelor consideră necesară privarea de libertate a inculpatei pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, a împiedica sustragerea inculpatei de la urmărirea penală sau de la judecată şi a preveni săvârşirea de către aceasta a unor noi infracţiuni.
Inculpatul B. A., persoană ce nu realizează venituri din activităţi licite, a realizat legătura dintre membrii familiei A. şi consumatori, având rolul de a comercializa, în regim stradal, în mod ambulant, substanţele psihoactive procurate de ceilalţi membri ai grupării , realizând în fapt, în perioada 2013-2015, zilnic, ca un adevărat serviciu, distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive prin transportarea acestora la diverse locaţii indicate de consumatori prin intermediul unor mesaje de tip sms către un post telefonic mobil dedicat utilizat de inculpatul B. A. în acest scop, inculpatul fiind sprijinit uneori în activitatea de distribuţie de alte persoane din anturajul său.
Inculpatul B. A. a comis în perioada monitorizată un număr de 711 acte materiale având ca obiect atât droguri de mare risc cât şi substanţe psihoactive.
Inculpatul B. A. a comis în perioada monitorizată un număr de 711 acte materiale având ca obiect atât droguri de mare risc cât şi substanţe psihoactive.
Deşi la data data de xx.xx.xxxx a fost surprins în timp ce deţinea un număr de 43 de pliculeţe conţinând droguri de mare risc, a continuat activitatea infracţională, comercializând substanţe psihoactive pe raza municipiului Botoşani, dovedind perseverenţă infracţională şi dispreţ faţă de autorităţile şi legile statului.
Deşi la data data de xx.xx.xxxx a fost surprins în timp ce deţinea un număr de 43 de pliculeţe conţinând droguri de mare risc, a continuat activitatea infracţională, comercializând substanţe psihoactive pe raza municipiului Botoşani, dovedind perseverenţă infracţională şi dispreţ faţă de autorităţile şi legile statului.
Având în vedere aceste aspecte referitoare la conduita şi persoana inculpatului, gravitatea faptelor comise de acesta, modul şi circumstanţele de comitere a faptelor, considerăm că este necesară privarea de libertate
Inculpatul P. F., zis “J”, persoană ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, în calitate de organizator şi coordonator al grupului infracţional organizat , în perioada 2014 -2015 a procurat,din diverse surse, direct sau prin intermediari, produse conţinând droguri de risc şi de mare risc şi substanţe psihoactive pe care le-au prelucrat şi le-au pus la dispoziţia celorlalţi inculpaţi, membrii ai grupării dar şi a altor persoane fiind distribuite şi vândute de aceştia în regim ambulant către consumatori în baza unui număr de 231 acte materiale de distribuţie comise de aceşti din urmă inculpaţi. Inculpatul P. F. a avut şi rolul de vânzător, fiind implicat direct în relaţiile cu persoanele consumatoare ori alţi beneficiari, săvârşind personal un număr de 52 acte materiale de distribuţie de asemenea produse.
Apreciază că pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică este necesară privarea de libertate a inculpatului.
Inculpatul P. L. M., zis “M”, persoană consumatoare de droguri , ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit grupul infracţional coordonat de P. F. rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr 37 de acte materiale de distribuţie de produse psihoactive.
Pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pentru a asigura buna desfăşurare a rocesului penal, a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată şi a preveni săvârşirea de către acesta a unor noi infracţiuni. considerăm că este necesară privarea de libertate a inculpatului
Inculpatul L. D., zis “L”, persoană consumatoare de droguri, ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din aceeaşi dorinţă de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit aceeaşi grupare infracţională, rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr 16 de acte materiale de distribuţie de produse psihoactive.
Apreciază că pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică este necesară privarea de libertate şi a acestui inculpat.
La rândul său, inculpatul B. D. C., zis “G” persoană ,de asemenea consumatoare de produse psihoactive, ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit acelaşi grup infracţional rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr de 6 acte materiale, având ca obiect atât droguri de mare risc cât şi substanţe psihoactive.
Apreciază că este necesară privarea de libertate a inculpatului pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată şi a preveni săvârşirea de către acesta a unor noi infracţiuni.
Inculpaţii M. A. şi I. A., din municipiul Suceava, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, au aderat la grupul infracţional şi s-au deplasat în repetate rânduri în mun. Botoşani preluând, mai întâi de la inculpatul L. D. şi apoi şi de la inculpaţii P. F. , A. G. şi P. L. M., diverse cantităţi de produse psihoactive în vederea vânzării lor către consumatori din municipiul Suceava, săvârşind într-un interval de numai 6 luni de zile un număr de 15 acte materiale de procurare de produse psihoactive, inculpatul M. şi 12 acte materiale inculpatul I. şi ocazie cu care au achiziţionat cantităţi însemnate de pliculeţe conţinând asemenea produse, activitatea acestora pe raza mun. Botoşani fiind stopată doar datorită intervenţiei forţelor de ordine ale statului.
Apreciază că faţă de numărul de acte materiale comise de inculpaţi, conduita procesuală a acestora inculpatului, faptul că au aderat la o frupare infracţională din municipiul Botoşani, pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, se impune arestarea preventivă a acestor inculpaţi.
Faţă de cele expuse mai sus, consideră că este necesară privarea de libertate a inculpaţilor A. M., zisă “M”, B. A., P. F., zis “J”, P. L. M., zis “M”, L. D., zis “L”, B. D. C., zis “G”, I. C.-A. şi M. A., atât pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, cât şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal,pentru desfăşurarea cu eficienţă a urmăririi penale şi definitivarea cercetărilor,pentru a împiedica sustragerea inculpaţilor de la urmărirea penală şi a preveni săvârşirea de către aceştia de noi infracţiuni.
Pentru considerentele expuse solicită admiterea propunerii de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor 8 inculpaţi.
Domnul avocat M. V. având cuvântul în ceea ce priveşte pe inculpata A. M. arată că întra-devăr la locuinţa sa s-a descoperit o cantitate de 2 kg de substanţe dar consideră că în primul rând nu există în dosar un raport de expertiză privind compoziţia acestei substanţe şi nici nu sunt probe certe că acele substanţe vegetale ridicate de la locuinţa inculpatei ar fi droguri sau substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Mai arată că a depus la dosarul cauzei, actele medicale privitoare la starea de sănătate a inculpatei respectiv la filele 257 – 270 vol. XXVII, există înscrisuri medicale dintre care unul din 2015 prin care se atestă faptul că inculpata a suferit un infarct miocardic, este cardiacă, chiar astăzi a avut o criză la arest şi a fost dusă la spital, deci starea de sănătate a acesteia, fără să aibă parte de o atenţie şi o îngrijire deosebită poate fi pusă în pericol în situaţia arestării preventive. Consideră că măsura controlului judiciar pentru îndeplinirea scopului cercetării penale este suficient pentru inculpată . Probatoriul care este administrat privind constituirea, aderare sprijinire grup infracţional, nu s-au administrat toate probele care să ateste clar , că în acest moment inculpata s-ar face vinovată de această infracţiune. Fapta de deţinere şi comercializare substanţe s-a probat. Mai mult decât atît în descrierea actelor materiale săvârşite se precizează cantitate de substanţă nedeterminată, astfel că nu se poate ajunge la o concluzie certă că este o substanţă psihoactivă. Abia în urma unei analize de specialitate se poate vorbi de număr de acte materiale reale. Pentru inculpata Apostuil Maria spolicită respingerea măsurii arestării preventive iar în subsidiar instaurarea măsurii controlului judiciar.
Pentru inculpatul B. A. de asemenea consideră că se impune respingerea propunerii de arestare preventivă şi în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar. Într-adevăr din materialul probator inculpatului i s-au reţinut un număr de 711 acte materiale. Arată că încă nu a reuşit să studieze dosarul în totalitate pentru a pune concluzii concludente, dar din ceea ce a observat actul material din xx.xx.xxxx se arată că inculpatul B. A. a vândut unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanmţe psihoactive , ori nu se poate reţine un act material fără a se identifica nici persoana şi nici cantitatea de substanţă . Acest act material a fost luat la întâmplare din cele 711 acte reţinute în sarcina acestui inculpat, act material ce se bazează pe o supoziţie pe baza căreia nu poate fi trimis în judecată un om. Nu contestă că nu sunt acte materiale reale, dar contestă numărul de 711 reţinute, în sensul anterior arătat. Mai mult decât atît este probat faptul că inculpatul B. A. a comercializat substanţe, dar la percheziţia efectuată la locuinţa acestuia în ziua de xx.xx.xxxx nu s-au găsit substanţe . Nici în legătură cu fapta din 2014 nu s-a efectuat un raport de expertiză care să stabilească natura substei , că ar fi psihoactivă sau drog de risc iar cu privire la gradul de pericol social nu se poate anticipa pedeapsa cât acuzarea se bazează pe supoziţii , iar susţinerea că prin dispunerea arestării preventive se va preveni săvârşirea altor infracţiuni , nu sunt probe care să susţină acest temei.. Faţă de aceste aspecte solicită şi pentru inculpatul Bompa în principal respingerea propunerii de arestare preventivă iar în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar.
Pentru inculpatul P. F. solicită respingerea propunerii arestării preventive şi luarea măsurii controlului judiciar. Inculpatul este căsătorit, are un copil minor, practic se ocupă cu comerţul de maşini, nu desfăşoară o activitate care să confere un pericol public, este practic întreţinător de familie. Solicită a se observa că în afara faptului că s-au reţinut un număr de 52 de acte materiale, este vorba tot de substanţă nedeterminată şi persoane neidentificate. Cu privire la infracţiunea de constituire grup infracţional, nu este un probatoriu cert în acest moment care să conducă indubitabil la idea că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni. Măsura preventivă nu se ia în legătură cu fondul cauzei, pentru că toţi inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Măsura preventivă se ia pentru buna desfăşurare a procesului penal, dar nu a văzut probe în acest dosar că lăsat în libertate ar putea influenţa martori la cercetarea penală.
Solicită a se observa că inculpaţii s-au prezentat în faţa instanţei, sunt dispuşi chiar să dea şi declaraţii în cauză dar după ce apărătorul va studia întreg dosarul pentru a le conferi cea mai bună apărare. Inculpaţii nu pot da declaraţii pentru anumite situaţii şi persoane pe care nu le cunosc. Deci pentru a da o declaraţie elocventă, clară şi conformă cu adevărul ei trebuie să ştie exact ce acuzaţii li se aduc şi cum este demonstrată acea situaţie pentru a nu se crea situaţia de a da declaraţii neconforme cu adevărul. Dreptul la tăcere este un drept conferit de lege, de care practic ei au uzat doar în scopul acesta. Pentru toate acestea, solicită şi faţă de acest inculpat respingerea propunerii de arestare preventivă iar în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar.
Domnul avocat P. O. pentru inculpatul L. depune la dosar acte medicale din care reiese efortul inculpatului de a scăpa de acest viciu. Cu privire la propunerea DIICOT de arestare preventivă solicită ca în temiul art. 227 alin..9 cod proc.pen. să se dispună repingerea propunerii şi continuarea procesului penal în stare de libertate. Practic activitatea infracţională a acestui inculpat s-a desfăşurat într-o perioadă relativ scurtă, respectiv de la xx.xx.xxxx – xx.xx.xxxx. Inculpatul, aşa cum se observă a dat declaraţii, a recunoscut în cea mai mare parte activitatea infracţională, cu precizările de rigoare, practic această activitate de comercializare a fost motivată de procurarea substanţelor pentru consum propiu aşa cum a arătat .Era o persoană interpusă între cel ce vindea şi consumatorul final, îşi extrăgea o cantitate de produs pentru a-şi asigura propiul consum.. Inculpatul a conştientizat gravitatea consumului acestor produse şi din punctul de vedere al apărării, inculpatul doreşte practic să stea departe atât de ceilalţi inculpaţi din cauză, dar cel mai mult de consumul de astfel de substanţe care practic i-au făcut foarte mult rău. Un alt argument în sprijinul respingerii, din procesul verbal de percheziţie domiciliară efectuată la inculpat, cel mai surprinzător este faptul că în acest proces verbal se regăsesc numai două telefoane, un telefon al mamei inculpatului iar un telefon al său şi un laptop. Nu s-a găsit nici cea mai mică cantitate de produse, sau urme, plicuri sau alte obiecte care ar fi indicat cu adevărat faptul că acesta ar comercializa asemenea produse. Solicită a se observa că nu există niciun risc ca inculpatul să se sutragă de la urmărirea penală sau judecată sau de la o eventuală executare a pedepsei, nu este nici un risc ca inculpatul ar influenţa părţi sau martori din dosar şi solicită a se observa că în cadrul art. 223 teza finală, se arată că în cazul infracţiunilor de trafic de droguri este şi în acest caz facultativă aplicarea măsurii arestării preventive. În acest sens este şi prevederea art. 9 alin.2 cod procedură penală care consacră practic caracterul de excepţie a măsurii arestării preventive. Practic această măsură se ia numai în situaţia în care pentru buna desfăşurare a procesului penal este necesar. Faţă de poziţia inculpatului nu se impune instituirea unei asemenea măsuri atît de restrictivă, cea mai aspră măsură dintre măsurile preventive. Aşa cum a subliniat şi doamna procurer, trebuie înlăturat păericolul consumului de astfel de substranţe, dar pericolul concret trebuie raportat la inculpate, activitatea desfăşurată de către acesta. Se reţine în sarcina sad oar 16 acte materiale , din punct de vedere al apărării un numpr de bun simb, un alt aspect ce trebuie avut în vedere, prev. art. 202 alin.1 cpp, ref. la limitele de pedeapsă în cazul inculpatului pt. 367 alin.1, 2 3-5 ani, infr. Prev. de art…. Lg. 194/2011 6 luni – 3 a ni. Solicită a fi avut în veder şi aspectul că inculpatul nu are antecedente penale, practice este la primul conflict cu legea penală, din punctual de vedere al apărării inculpatul este el însuşi o victimă a unei democraţii prot înţeleasă şi prin prisma acestor substanţe şi a unui anturaj total nefavorabil. Aşa cum a arătat inculpatul doreşte să scape de aceste substanţe, care i-au distrus viaţa. Pentru toate aceste aspecte şi argumente apreciază că nu se impune măsura arestăriui preventive şi solicită să dispuneţi respingerea propunerii de arestare preventivă. Totodată, aşa cum dispoz. art. 227 alin.2 cod proc.pen. arată că în măsura în care instanţa poate opta şi pentru o măsură preventivă neprivativă de libertate. Pe cale de consecinţă solicită a se dispune msărua controlului judiciar, care ar garanta buna şi normala desfăşurare a procesului penal.
Doamna avocat D. M. pentru inculpatul P. L. M. solicită respuingerea propunerii de arestare preventivă iar în subsidiar luarea faţă de acest inculpat a măsurii controlului judiciar. Apreciază că nu sunt împlinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune arestarea preventivă, din probe nu rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat. Aşa cum rezultă din declaraţiile date a arătat că nu a efectuat niciodată operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihactive. Raportat la persoana inculpatului, infractor primar, asupra căruia în urma percheziţiilor efectuate nu au fost descoperite asemenea substanţe sau sume de bani, apreciază că măsura arestului preventiv este mult prea aspră şi că buna desfăşurare a procesului penal se poate realiza şi cu inculpatul în stare de libertate. În situaţia în care instanţa va aprecia că se impune aplicarea unei măsuri preventive solicită a avea în vedere că măsura prevăzută de art. 202 alin.4 lit. d cod proc.pen. este suficientă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Domnul avocat P. B. pentru inculpatul B. D. depune la dosar în circumstanţiere înscrisuri medicale referitoare la starea precară a sănătăţii inculpatului precum şi un certificat de deces al fratelui inculpatului pentru a dovedi traumele prin care trec părinţii şi familia acestuia. Având cuvântul asupra propunerii formulate de DIICOT solicită respingerea propunerii de arestare, iar în subsidiar în condiţiile în care se va considera că se impune luarea unei măsuri preventive solicită a se dispune măsura preventivă a controlului judiciar. Arată că din lecturarea propunerii de arestare preventivă şi faţă de temeiul juridic pe care se întemeiază această propunere art. 223 alin.2 cod procedură penală va răspunde cu privire la acest temei. Articolul cadrul care reglementează această măsură la alin. 1 prevede că pentru a se dispune o măsură preventivă trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: în primul rând existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către persoana adusă la arestare şi a doua condiţie, dacă sunt necesare aceste măsuri preventive în scopul desfăşurării în bune condiţii a procesului penal. Plecând de la aceste condiţii trebuie să se facă referire la încadrarea juridică cu care a fost sesizată instanţa pentru inculpatul B.. S-a solicitat arestarea pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin.1, 2,3 cod penal, art. 2 din Legea 143/2000 şi art. 16 din Legea 194/2011. cea mai gravă încadrare juridică ar fi cea pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin.2 din L 143/2000 raportat la pedeapsa prevăzută de legiutor, potrivit legii noi fiind de la 5 la 12 ani. Însă se va referi la modul în care parchetul a construit această încadrare juridică, referitor la procesul verbal din xx.xx.xxxx în care sunt evidenţiate 6 acte materiale în ce îl priveşte pe inculpatul B.. In toate aceste acte materiale se vorbeşte doar de substanţe psihoactfive şi nu de droguri de mare risc. Din acest considerent există un semn de întrebare real cu privire la încadrarea juridică prev. de art. 2 alin.2 din legea 143/2000. Un alt aspect este faptul că din acest grup inc. B. are cele mai puţine acte săvârşite. Pornind de la prezumţia de nevinovăţie cu privire la cele 6 acte materiale, nu se poate compara 711 acte materiale cu 6 acte. Actele materiale săvîrşite de inculpat au fost constatate într-o perioadă relativ scurtă din ianuarie 2015 până în iunie 2015, deci ar fi vorba de 6 luni în care a săvârşit doar 6 acte materiale, astfel că frecvenţa infracţională a inculpatului, de a distribui aceste substanţe psihotrope a fost extrem de redusă. La percheziţia efectuată la domiciliu inculpatului a fost ridicată o substanţă verzui maronie în greutate de 11 grame care va fi analizată de persoane abilitate şi după cum a arătat inculpatul, se va constata că este vorba de seu de oaie pentru tratarea bătăturilor. Deci, nu se poate susţine o propunere de arestare preventivă pe cele 11 grame de substanţă . În raport de prevederile legale, trebuie analizată şi persoana inculpatului, în funcţie de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că familia inculpatului se află într-o situaţie critică, tatăl său a suferit o intervenţie chirurgicală, inculpatul are afecţiuni destul de grave şi a mai avut un frate care a muncit în Turcia şi acolo a fost ucis, deci are o familie afectată în primul rând de decesul fratelui şi acum cu cel de-al doilea copil, inculpatul, care are şi probleme medicale. O altă chestiune supusă atenţiei: în procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirilor cât şi în propunerea de reţinere se face vorbire de acest grup infracţional structurat pe două paliere. Palierul de coordonare şi palierul de execuţie. Se arată şi persoanele care fac parte din aceste paliere şi implicarea personală în activitatea infracţională, din aceste persoane doar 8 au fost aduse pentru arestare. Consideră că trebuie să fie o egalitate de tratament procesual în această cauză, deci persoane aflate în palierul de organizare sunt lăsate în libertate sau nu se iau măsuri procesuale, faţă de persoanele care se află în al doilea palier de execuţie din care s-a stabilit că face parte inculpatul B. D.. Inculpatul a fost atras în acest de-al doilea palier, la mult timp după constituirea acestui grup, după cum se susţine şi în procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii. Deci se ocupa de acte de vânzare în regim ambulant pe bază de comenzi telefonice, iar sumele ar fi fost încasate şi predate altor suspecţi. Sumele încasate în urma acestor tranzacţii sunt infime, având în vedere că în procesul verbal se arată că la data de xx.xx.xxxx inculpatul B. D.s i-a vîndut suspectului G. F. substanţe în schimbul sumei de 10 lei. Ca şi parateză, consideră că se consumă astfel de substanţe pentru că o sticlă de băutură este mai scumpă de 10 lei. Mai arată că într-un alt dosar similar unii martori au arătat ce consecinţe au consumul sporadic de etnobotanice asupra organismului uman şi s-a arătat că au efectul unui pahar de vin.
O altă chestiune ce o pune în discuţie – în dosar nu există un raport de expertiză judiciar din care să rezulte efectul psihotrop sau dacă acele substanţe se încadrează în dispoziţiile legii 143/2000 respectiv acele tabele anexe la lege. Nu în ultimul rând face referire la dosarul nr. 8564/40/2010 al Tribunalului Botoşani, dosar în care inculpaţii au fost ţinuţi în stare de arest preventiv vreo 6 luni , au solicitat efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, care a stabilit că acele substanţe ce erau considerate ca fiind psihotrope nu se încadrau în dispoziţiile legii 143 /2000 iar ca soluţie judiciară s-a dispus achitarea tuturor inculpaţilor, soluţie definitivă prin decizia ICCJ.
Aşadar, la momentul procesual actual faţă de inculpatul B. D. nu se impune luarea măsurii arestului preventiv, chiar din cele relatate de parchet s-a reţinut că B. a obţinut un profit din vânzare de 10 lei. Arată că nu trebuie făcută o discriminare între persoane în funcţie de veniturile pe care le realizează, au aceleaşi drepturi procesuale, aceleaşi trăiri şi dorinţe de a trăi mai bine. Nu trebuie făcută o coroborare între lipsa veniturilor şi persistenţa infracţională.
Ca urmare în temeiul art. 226 alin.1 cpp solicită respingerea cererii de arestare preventivă a inculpatului mai ales având în vedere afecţiunile medicale de care suferă inculpatul.
În replică doamna procuror arată că nu sunt necesare rapoarte de expertiză care să stabilească dacă acele substanţe subt susceptibile de a produce efecte psihotrope, substanţele conţinute de fragmentele vegetale pe care inculpatul le-a comercializat sunt prevăzute ca substanţe psihoactive în anexele Directivelor Consiliului Europei şi nu sunt necesare rapoarte de expertiză în acest sens. De asemenea solicită a se avea în vedere că nu sumele de bani obţinute ca profit de inculpat prin vânzare acestor substanţe sunt importante, ci efectul devastator pe care aceste produse de droguri de mare risc îl au asupra consumatorilor, situaţie dovedită prin fişele de internare a diferiţilor tineri existente la dosarul cauzei, sunt declaraţiile pe care martorii consumatori le-au dat în cauză.
În timpul concluziilor doumnului avocat P., durata reţinerii de 24 de ore a inculpatului L. D. a expirat la ora 21,10, motiv pentru care acesta părăseşte boxa arestaţilor fiind invitat să ia loc în sala de judecată.
Domnul avocat G. I. pentru inculpatul I. A. arată că situaţia juridică a inculpatului este cunoscută, este cercetat pentru 2 infracţiuni aderare la infracţiunea de constituire grup infracţional organizat şi efectuare de operaţiuni cu sbstanţe psihotrope. Cu privire la cea de-a doua infracţiune pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Legiuitorul a stabilit nişte pedepse mai puţin severe având în vedere că latura subiectivă a acestei infracţiuni este uşor de manevrat de către cei ce se ocupă de astfel de operaţiuni. Cu privire la condiţiile cerute de lege pentru luarea măsurii preventive au fost deja analizate, însă în legătură cu situaţia personală a inculpatului I., supune atenţiei faptul că pe lângă cele cerute de codul de procedură pentru arestare preventivă, cuprinse în propunerea de arestare, în ce îl priveşte pe inculpat reprezintă 15 rânduri din referat. În propunere parchetul arată că este necesară arestarea preventivă a inculpatului pentru că infracţiunile sunt grave şi că este nevoie pentru înlăturarea unei stări de pericol. Aşa cum s-a statuat în cauza Doumont-Malivaire contra Franţei, simpla gravitate a unei infracţiuni nu este suficientă pentru a duce obligatoriu la arestarea preventivă. S-a stabilit că potrivit circumstanţelor cauzei în special antecedentele şi personalitatea inculpatului , riscul de a săvârşi noi infracţiuni, aceste aspecte trebuie analizate la luarea măsurii preventive. Se pare că pentru inculpatul I. aceste împrejurări îi sunt favorabile: nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor şi locuieşte cu chirie în cartierul Burdujeni Suceava. A dat declaraţia în faţa organelor de urmărire penală şi a judecătorului ,în care a recunoscut situaţia de fapt. Situaţia juridică exactă şi existenţa laturii obiective şi subiective a infracţiunii pentru care este cercetat vor fi analizate de judecătorul de fond. În urma studierii dosarului cauzei, consideră că cel puţin în privinţa aderării la un grup infracţional organizat nu există indicii care să conducă la idea că inculpatul a avut reprezentarea aderării, că şi-a dorit să adere la un grup infracţional creat în 2013 la doi ani după constituirea acestui grup . În principal solicită analizarea situaţiei personale a inculpatului I. care, potrivit jurisprudenţei şi codului de procedură penală contează la luarea unei măsuri preventive. Consideră că luarea măsurii controlului judiciar este suficientă pentru a crea garanţia că procesul penal se va desfăşura în bune condiţii. Inculpatul are un loc stabil de muncă, nu are antecdente penale, lucruri foarte importante la conturarea personalităţii inculpatului.
Pentru aceste motive, solicită respingerea propunerii de arestare iar în subsidiar apreciază că măsura controlului judiciar este suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Domnul avocat G. D. pentru inculpatul M. A. arată că a studiat dosarul de urmărire penală în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, precum şi motivarea propunerii. Personal apreciază că în cauză nu sunt date condiţiile prevăzute de normele procesual penale pentru a se putea dispune măsura arestării preventive, motiv pentru care solicită respingerea acestei propuneri. Practic parchetul îşi întemeiază propunerea pe disp. 223 cpp pentru existenţa la dosar a unor probe că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Apreciază că acest pericol trebuie constatat şi dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei. Probe în acest sens nu există la dosar. Cu privire la încadrarea juridică ce se reţine, personal apreciază că nu există dovezi în sensul comiterii de către inculpatul M. A. însă solicită a fi avut în vedere, că într-.adevăr faptele constituie o anumită gravitate însă este vorba doar de 15 acte materiale ce se impută acestui inculpat. În raport de situaţia altor inculpaţi cercetaţi în prezentul dosar, activitatea infracţională a inculpatului M. este extrem de redusă, apreciază că nu ar fi echitabil aplicarea acelui tratament juridic unui inculpat care a comis 15 acte materiale cu tratamentul juridic aplicat altor inculpaţi care au comis 711 acte materiale.
În concluzie solicită a fi avute în vedere elementele care caracterizează persoana inculpatului, care provine dintr-o familie modestă, fără mijloace materiale deosebite, că este unicul întreţinător al familiei, că are în întreţinere doi copii minori, unul de 10 ani şi unul de 1 an şi 3 luni. Doreşte să îşi ajute familia în această perioadă dificilă, cu atît mai mult cu cât are un frate cu o situaţie precară de sănătate, mama suferindă de diverse afecţiuni, solicită a fi avută în vedere şi starea precară de sănătate a inculpatului M. care a fost supus la multiple intervenţii chirurgicale în sfera ORL, urmează a fi supus unei noi intervenţii chirurgicale, practic riscul de sustragere este redus raportat la circumstanţele personale astfel încât nu s-ar justifica privarea de libertate. Apreciază că lipsa sustragerii de la urmărirea penală nu poate fi raportată la severitatea pedepsei , ci ar trebui analizat şi din perspectiva altor factori în funcţie de personalitatea, moralitatea inculpatului şi lipsa antecedentelor penale. În acest sens s-a pronunţat CEDO care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţa de judecată nu trebuie să se raporteze doar la gravitatea faptei ci şi la alte circumstanţe, privitoare la caracterul persoanei în cauză, la, moralitatea sa, legăturile de familie, loc de muncă, etc. Solicită a fi avută în vedere poziţia inculpatului care a colaborat cu organelle judiciare, a dat declaraţii cu privire la contribuţia sa la fatele ce i se impută. Solicită a se avea în vedere în special lipsa antecedentelor penale, suportul familiei, are un loc de muncă, realizează venituri, practic prezenţa sa în această situaţie reprezintă un accident în viaţa sa, pe care înl regretă şi se datorează unei situaţiei mai deosebite legat de despărţirea de soţia sa, de situaţia specială a fratelui şi a familiei. Revine şi arată poziţia CEDO care a constatat că instanţele au obligaţia de a analiza profilul personal al acuzatului şi situaţia sa familială iar altfel de motive trebuie luate în considerare la alegerea celor mai potrivite măsuri preventive. Tot CEDO reaminteşte că potrivit art. 5 alin.3 autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive în măsura în care acuzatul oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea la proces. Ori inculpatul M. A. prezintă garanţii în acest sens, nu a mai fost cercetat în alte cauze, nu a mai creat probleme organelor judiciare, nu a mai fost sancţionat, nu reprezintă nici un risc de sustrage de la urmăirea penală. Se va prezenta şi va da declaraţii ori de cite ori va fi chemat în prezenta cauză.
În concluzie arată că nu s-au prezentat riscurile concrete în cazul punerii în libertate a acestui inculpat, existenţa pericoluliui concret pentru ordinea publică care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului fiind apreciat în mod abstract,nefiind probe nici măcar indicii la dosar din care să rezulte o stare de nesiguranţă în rîndurile opinei publice ce ar fi generată prin lăsarea în libertate a acestui inculpat, în condiţiile în care se reţin doar 15 acte materiale faţă de un număr de 711 acte materiale cum se reţine în cazul altui inculpat.
În consecinţă nefiind făcută dovada niciunui risc pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive şi având în vedere şi profilul inculpatului, fără antecedente penale, cu domiciliul stabil şi sprijinul familiei, nu sunt condiţii pentru a se dispune arestarea preventivă, solicită respingerea propunerii.
În subsidiar dacă se va aprecia că se impune luarea unei măsuri preventive solicită a fi avute în vedere şi măsurile alternative mai puţin restrictive cum ar fi măsura aresstului la domiciliu sau controlul judiciar.
Inculpata A. M. având personal cuvântul solicită cercetarea sub control judiciar fiind de acord cu concluziile apărătorului său. Arată că suferă de afecţiuni cardiace şi suportă greu starea de arest, stă singură într-o boxă în arest şi îi este frică să nu i se facă rău. Întrebată fiind, arată că în situaţia în care se va dispune arestarea preventivă a sa, apărătorul ales, domnul avocat M.ciuc va anunţa membrii familiei.
Inculpatul B. A. achiesează la concluziile apărătorului său şi solicită a fi judecat sub control judiciar. De asemenea în cazul în care va fi arestat apărătorul ales domnul avocat M.ciuc va anunţa familia.
Inculpatul P. F. solicită a fi judecat în libertate, sub control judiciar pentru a-şi ajuta soţia, având în vedere că are un copil nou născut şi îi este greu singură. În situaţia în care se va dispune arestarea sa solicită a fi anunţată soţia Prisacariu Alexandra Petronela cu acelaşi domiciliu cu al său.
Inculpatul P. L. M. îşi însuşeşte concluziile apărătorului şi solicită a fi judecat în libertate, pentru a-şi căuta un loc de muncă, cele două zile de arest l-au ajutat, nu mai simte nevoia de consume substanţe.
Inculpatul L. D. ar dori să fie judecat sub control judiciar, faptele sunt săvârşite de mult, nu mai consumă droguri şi doreşte să îşi continue tratamentul.
Inculpatul B. D.-C., solicită a fi judecat în stare de libertate pentru că suferă de o alergie foarte gravă şi are nevoie să facă o operaţie. În situaţia în care se va dispune arestarea sa domnul avocat îi va anunţa familia.
Inculpatul I. C.-A. îşi însuşeşte concluziile apărătorului şi solicită a fi judecat în libertate pentru că locuieşte cu chirie iar soţia nu-şi permite singură să o achite, existând riscul să fie dată afară din locuinţă. Mai arată că are probleme de sănătate ce urmează să le trateze la o clinică din Bucureşti.
Inculpatul M. A. regretă tot ceea ce a făcut până acum, nu a mai comis fapte penale, fratele şi mama sa sunt bolnavi iar el trebuie să-şi trateze probleme de sănătate. Are un copil de 1 an şi 3 luni şi unul de 9 ani şi doreşte să fie alături de familia sa.
Deliberând,
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI ,
Asupra propunerii de arestare preventivă de faţă:
Prin referatul din data de xx.xx.xxxx, întocmit în dosarul nr. XX D/P/2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani în baza 224 Cod procedură penală, art. 223 alin. (2) din Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e din Cod procedură penală, a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, a inculpaţilor A. M., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; .B. A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 4 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 707 acte materiale) , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal, P. F., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 , trafic de droguri de risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011( 52 acte materiale) ,cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; P. L. M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 37 acte materiale), cu aplicarea art. 38 şi 39 cod penal; L. D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 16 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal; B. D. C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 2 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 6 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 , 2 şi art. 39 cod penal ; I. C.-A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 12 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal şi M. A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 15 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal.
În motivarea propunerii s-a invocat incidenţa cazului reglementat de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, pornind de la următoarea situaţie de fapt:
La data de xx.xx.xxxx, lucrătorii din cadrul S.C.C.O. Botoşani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către numitul N. A. S. a infracţiunii de cumpărare şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, reţinându-se că, în cursul lunii martie 2013 a cumpărat şi deţinut la domiciliul său, pentru consum propriu, mai multe pliculeţe cu substanţe în formă vegetală sau granulată, ce au fost ridicate de la acesta şi predate organelor de poliţie de către mama sa, R. I. C., cauza fiind înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani sub numărul XX D/P/2013.
Prin Ordonanţa nr. XXX/P/2013 din data de xx.xx.xxxx, s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de numitul D. S. I. şi A.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare, de droguri de risc, fără drept prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal şi art. 33 lit.a cod penal.
Prin Rezoluţia nr. XXX/P/2013 din data de xx.xx.xxxx, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de D. S. I. şi A.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare, de droguri de risc, fără drept prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal şi art. 33 lit.a cod penal.
La data de xx.xx.xxxx, organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Botoşani s-au sesizat despre faptul că, la data de xx.xx.xxxx, orele 14:00, în mun. Botoşani, numitul L. A. a fost oprit şi legitimat de către o patrulă a I.J.J. Botoşani, fiind găsite asupra sa două pliculeţe din plastic transparent, autosigilante, ce conţineau un amestec vegetal de culoare verde şi despre care acesta a declarat că sunt substanţe „etnobotanice” (produse cu efect psihoactiv) pe care le cumpărase cu puţin timp înainte de la două persoane necunoscute de sex masculin la preţul de 20 lei/pliculeţ, cauza fiind înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani sub numărul XX/D/P/2013.
Prin Ordonanţa nr. XX/D/P/2013din data de xx.xx.xxxx, s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de numiţii D. S. I. şi A. P. M. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal.
Prin Rezoluţia nr. XX/D/P/2013 din data de xx.xx.xxxx s-a dispus conexarea dosarului nr. XX/D/P/2013la dosarul nr. XXX/P/2013.
Prin Ordonanţa nr. XXX/P/2013 din data de xx.xx.xxxx, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de D. S. I. şi A.N., din infracţiunile de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare, de droguri de risc, fără drept prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal şi art. 33 lit.a cod penal, în infracţiunile de procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare, de droguri de risc, fără drept prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, ambele cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal şi art. 38 alin.1 şi 39 cod penal.
Prin Ordonanţa nr. XXX/P/2013 din data de xx.xx.xxxx, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 cod penal şi trafic de droguri de mare risc şi de risc în modalitatea normativă de procurare,transport,preparare, ambalare, deţinere în vederea vânzării , distribuţie şi vânzare, fără drept, prev de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 şi de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000.
Prin Ordonanţele nr. XXX/P/2013 din xx.xx.xxxx s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor: A. M., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; .B. A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 4 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 707 acte materiale) , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal, P. F., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 , trafic de droguri de risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011( 52 acte materiale) ,cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal; P. L. M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 37 acte materiale), cu aplicarea art. 38 şi 39 cod penal; L. D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 16 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal; B. D. C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 2 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 6 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 , 2 şi art. 39 cod penal ; I. C.-A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 12 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal şi M. A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 15 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal.
În concret, activitatea infracţională s-a desfăşurat după cum urmează :
În perioada 2013-2014, pe raza judeţului Botoşani au fost puse bazele unor grupări infracţionale organizate, care au acţionat până în cursul anului 2015, fără întreruperi, în mod coordonat,desfăşurînd în mod repetat, activităţi de procurare, transport, ambalare, deţinere în vederea vânzării, distribuţie şi vânzare, fără drept de droguri de risc şi de mare risc, precum şi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, obţinând importante foloase materiale fără a ţine seama de efectul nociv asupra sănătăţii consumatorilor.
1. Astfel, în cursul anului 2013, inculpata A. M.-zisă “M” , suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”şi inculpaţii B. A. , D. S. I., au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat până în cursul anului 2015, fără întreruperi, în mod coordonat, săvârşind fapte penale incriminate de Legea nr. 143/2000 şi de Legea 194/2011, respectiv procurare,transport,preparare, ambalare, deţinere în vederea vânzării , distribuţie şi vânzare, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obţinerii de profit bănesc.
Inculpata A. M.-zisă “M” , suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” şi inculpaţii B. A. , D. S. I., au participat la constituirea acestui grup înţelegându-se cu privire la desfăşurarea unor activităţi de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare, distribuţie şi vânzare a unor produse conţinând substanţe psihoactive, ori droguri de risc şi de mare risc, precum şi la obţinerea, predarea şi împărţirea profitului bănesc în cadrul a două paliere, unul de organizare şi coordonare a activităţilor ilicite şi unul de execuţie.
Inculpata A. M.-zisă “M” , suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” şi inculpaţii B. A. , D. S. I., au participat la constituirea acestui grup înţelegându-se cu privire la desfăşurarea unor activităţi de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare, distribuţie şi vânzare a unor produse conţinând substanţe psihoactive, ori droguri de risc şi de mare risc, precum şi la obţinerea, predarea şi împărţirea profitului bănesc în cadrul a două paliere, unul de organizare şi coordonare a activităţilor ilicite şi unul de execuţie.
Palierul de execuţie al grupării a fost sprijinit după constituire, în cursul anului 2013 de către suspectul B. R. E.-zis “M.”, în cursul anului 2014 de către suspectul H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.”şi în perioada 2014-2015 de către suspectul T. I. – zis “Ţ.”, care, în diverse intervale de timp, în repetate rânduri, au realizat activităţi de distribuţie la nivel stradal a substanţelor către consumatori în regim ambulant, produsele conţinând droguri de risc,de mare risc ,ori substanţe psihoactive fiind preluate de aceştia de la inculpatul B. A..
Palierul de execuţie al grupării a fost sprijinit după constituire, în cursul anului 2013 de către suspectul B. R. E.-zis “M.”, în cursul anului 2014 de către suspectul H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.”şi în perioada 2014-2015 de către suspectul T. I. – zis “Ţ.”, care, în diverse intervale de timp, în repetate rânduri, au realizat activităţi de distribuţie la nivel stradal a substanţelor către consumatori în regim ambulant, produsele conţinând droguri de risc,de mare risc ,ori substanţe psihoactive fiind preluate de aceştia de la inculpatul B. A..
Palierul de organizare şi coordonare alcătuit din inculpata A. M.-zisă “M” şi suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, a realizat activitatea de procurare a produselor psihoactive, direct sau prin intermediari, de prelucrare acestora în vederea distribuţiei stradale a acestora, organizând totodată activitatea de distribuţie a acestor produse către consumatori prin intermediul palierului de execuţie format din inculpaţii B. A. şi D. S. I., ori alţi intermediari ai acestora,prin punerea la dispoziţie a mijloacelor auto necesare deplasării, a telefoanelor mobile, suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” , implicându-se, în cursul anului 2013 şi personal în activitatea de distribuire şi vânzare la nivel stradal a produselor psihoactive către consumatori.
Palierul de organizare şi coordonare alcătuit din inculpata A. M.-zisă “M” şi suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, a realizat activitatea de procurare a produselor psihoactive, direct sau prin intermediari, de prelucrare acestora în vederea distribuţiei stradale a acestora, organizând totodată activitatea de distribuţie a acestor produse către consumatori prin intermediul palierului de execuţie format din inculpaţii B. A. şi D. S. I., ori alţi intermediari ai acestora,prin punerea la dispoziţie a mijloacelor auto necesare deplasării, a telefoanelor mobile, suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” , implicându-se, în cursul anului 2013 şi personal în activitatea de distribuire şi vânzare la nivel stradal a produselor psihoactive către consumatori.
Palierul de execuţie format din inculpaţii B. A. şi D. S. I., acesta din urmă acţionând doar în cursul anului 2013, au realizat, în perioada 2013-2015 , distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive.
Palierul de execuţie format din inculpaţii B. A. şi D. S. I., acesta din urmă acţionând doar în cursul anului 2013, au realizat, în perioada 2013-2015 , distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive.
Poziţia inculpatei A. M.-zisă “M” în cadrul grupului a fost de lider, rolul acesteia constând în coordonarea fiilor săi – suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, precum şi a inculpaţilor B. A. şi D. S. I., în ceea ce priveşte activităţile de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare, distribuire şi vânzare a cantităţilor de produse psihoactive către consumatori şi preluare zilnică a sumelor de bani încasate astfel.
Poziţia inculpatei A. M.-zisă “M” în cadrul grupului a fost de lider, rolul acesteia constând în coordonarea fiilor săi – suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, precum şi a inculpaţilor B. A. şi D. S. I., în ceea ce priveşte activităţile de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare, distribuire şi vânzare a cantităţilor de produse psihoactive către consumatori şi preluare zilnică a sumelor de bani încasate astfel.
Inculpata A. M.-zisă “M” avea rolul de a porţiona, cântări şi ambala substanţele în pliculeţe şi de a le furniza suspecţilor A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” şi inculpaţilor B. A. şi D. S. I. pentru distribuire şi vânzare la nivel stradal, în regim ambulant pe raza municipiului Botoşani.
Inculpata A. M.-zisă “M” avea rolul de a porţiona, cântări şi ambala substanţele în pliculeţe şi de a le furniza suspecţilor A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” şi inculpaţilor B. A. şi D. S. I. pentru distribuire şi vânzare la nivel stradal, în regim ambulant pe raza municipiului Botoşani.
Inculpata A. M.-zisă “M” s-a implicat în mod direct şi în vânzările către consumatori, mulţi dintre aceştia având acces zilnic în holul apartamentului de la adresa de domiciliu a suspectei , achiziţionând de la aceasta diverse produse psihoactive în schimbul unor sume de bani sau alte produse.
Inculpata A. M.-zisă “M” s-a implicat în mod direct şi în vânzările către consumatori, mulţi dintre aceştia având acces zilnic în holul apartamentului de la adresa de domiciliu a suspectei , achiziţionând de la aceasta diverse produse psihoactive în schimbul unor sume de bani sau alte produse.
De asemenea, inculpata A. M.-zisă “M” a preluat zilnic de la membrii grupării sumele de bani încasate din vânzarea produselor psihoactive către consumatori, stabilind totodată şi remuneraţia fiecăruia pentru activitatea prestată în funcţie de câştig, această remuneraţie fiind exprimată în bani.
De asemenea, inculpata A. M.-zisă “M” a preluat zilnic de la membrii grupării sumele de bani încasate din vânzarea produselor psihoactive către consumatori, stabilind totodată şi remuneraţia fiecăruia pentru activitatea prestată în funcţie de câştig, această remuneraţie fiind exprimată în bani.
Rolul suspecţilor A. I. I.-zis “JH.” şi A. P. M.-zis “P.” în cadrul grupului a fost atât de organizatori ai activităţii infracţionale sub directa coordonare a mamei lor, inculpata A. M.-zisă “M” , dar s-au implicat, în cursul anului 2013 şi personal în activitatea de distribuire şi vânzare la nivel stradal a produselor psihoactive către consumatori.Pentru a nu atrage atenţia organelor judiciare asupra lor, începând cu anul 2014, suspecţii nu s-au mai implicat în mod direct în vânzările către consumatori, ci au desfăşurat doar activităţi de coordonare şi aprovizionare cu produse psihoactive a celorlalţi membri din palierul de execuţie, comenzile efectuate de consumatori în mod direct către suspecţii A. I. I. zis “JH.” şi A. P. M. zis “P.” fiind dirijate de aceştia pentru onorare către inculpatul B. A. şi suspectul H. G..
Inculpatul B. A. a realizat legătura dintre membrii familiei A. şi consumatori, având rolul de a comercializa, în regim stradal, în mod ambulant, substanţele psihoactive procurate de ceilalţi membri ai grupării , realizând în fapt, în perioada 2013-2015, zilnic, distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive prin transportarea acestora la diverse locaţii indicate de consumatori prin intermediul unor mesaje de tip sms către un post telefonic mobil dedicat utilizat de inculpatul B. A. în acest scop, suspectul fiind sprijinit uneori în activitatea de distribuţie de suspecţii B. R. E.-zis “M.”, T. I. – zis “Ţ.”, care au preluat de la acesta , în repetate rânduri , diferite cantităţi de produse psihoactive pe care ulterior le-au vândut către consumatori, precum şi de suspectul H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.” care, l-a ajutat în activitatea de distribuire a produselor psihoactive, deplasându-se zilnic în perioada iunie-august 2014 împreună cu inculpatul B. A., în timpul efectuării transporturilor produselor psihoactive către consumatori , comunicând de pe telefonul utilizat de inculpatul B. A. ,prin mesaje, cu consumatorii, în ce priveşte locul şi timpul de onorare a comenzilor , realizând însă şi în mod direct activităţi de vânzare către consumatori a produselor psihoactive.
Inculpatul B. A. prelua zilnic un număr semnificativ de doze de substanţă de la inculpata A. M.-zisă “M” pentru vânzare către consumatori, iar după epuizarea acestuia se deplasa din nou la domiciliul suspectei menţionate pentru a preda sumele de bani încasate şi pentru a prelua un nou stoc de substanţe.
Inculpatul B. A. prelua zilnic un număr semnificativ de doze de substanţă de la inculpata A. M.-zisă “M” pentru vânzare către consumatori, iar după epuizarea acestuia se deplasa din nou la domiciliul suspectei menţionate pentru a preda sumele de bani încasate şi pentru a prelua un nou stoc de substanţe.
Uneori inculpatul B. A. prelua dozele de substanţă de la suspecţii A. I. I.-zis “JH.” sau A. P. M.-zis “P.”, iar sumele de bani rezultate din vânzarea acestora către consumatori erau predate de inculpatul B. A. în mod direct celor din urmă menţionaţi.
Uneori inculpatul B. A. prelua dozele de substanţă de la suspecţii A. I. I.-zis “JH.” sau A. P. M.-zis “P.”, iar sumele de bani rezultate din vânzarea acestora către consumatori erau predate de inculpatul B. A. în mod direct celor din urmă menţionaţi.
Inculpatul D. S. I., zis „H.”, sau „H.”, a acţionat în cadrul grupării în perioada ianuarie 2013- iunie 2013, având rolul de a comercializa, în regim stradal, în mod ambulant, substanţele psihoactive procurate de ceilalţi membri ai grupării, respectiv familia A., realizând în fapt, în perioada susmenţionată,zilnic, distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive prin transportarea acestora la diverse locaţii indicate de consumatori prin intermediul telefoanelor mobile .
Fapta inculpaţilor A. M.-zisă “M”, B. A., D. S. I., zis „H.” şi a suspecţilor A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, constituie infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. 1, 2 şi 3 din Cod Penal.
Fapta suspecţilor B. R. E.-zis “M.”, H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.”, T. I. – zis “Ţ.”, constituie infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. 1, 2 şi 3 din Cod Penal.
Activitatea infracţională descrisă rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice aflşate în volumul V al dosarului de urmărire penală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că gruparea infracţională organizată formată din A. M.-zisă “M”, A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”, B. A., D. S. I., zis „H.”, B. R. E.-zis “M.”, H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.”, T. I. – zis “Ţ.”, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au săvârşit în perioada 2013-2015 mai multe fapte incriminate de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Inculpatul B. A. a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de patru acte materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16 alin.1 din Legea 194/2011 şi în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx, un număr de 707 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16 alin.1 din Legea 194/2011, în forma autoratului, după cum urmează:
1.La data de xx.xx.xxxx inculpatul B. A. a vândut colaboratorului A. O. cu suma de 15 lei cantitatea de 0,15 grame de fragmente vegetale în care, în urma analizei de laborator, s-au pus în evidenţă compuşii chimici de sinteză UR-144 şi AM-2201.
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de consemnare a activităţii desfăşurate de investigatorul acoperit I. A. la data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 58-59)
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de predare-primire şi sigilare a substanţei cumpărate cu anexa; ( VOL. I, fila 60)
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de consemnare a activităţii desfăşurate de investigatorul acoperit I. A. la data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 62-63)
•Procesul-verbal din xx.xx.xxxx de consemnare a declaraţiei colaboratorului acoperit A. O. din data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 64-65)
•Rezoluţie motivată nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx; ( VOL. I, fila 67)
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXXdin xx.xx.xxxx – UR-144 şi AM-2201; ( VOL. I, filele 69-70)
2.La data de xx.xx.xxxx, la solicitarea inculpatului B. A., două persoane de sex masculin neidentificate au vândut colaboratorului A. O. cantitatea de 0,13 grame de fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă în urma analizei de laborator compusul chimic de sinteză AM-2201 cu suma de 10 lei de la persoane neidentificate din legătura sa.
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de consemnare a activităţii desfăşurate de investigatorul acoperit I. A. la data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 92-93)
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de predare-primire şi sigilare a substanţei cumpărate cu anexă; ( VOL. I, filele 90-91)
•Procesul-verbal din xx.xx.xxxx de consemnare a declaraţiei colaboratorului acoperit A. O. din data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 94-95)
•Rezoluţie motivată nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx; ( VOL. I, fila 99)
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AM-2201; ( VOL. I, filele 101-102)
•Proces-verbal din xx.xx.xxxx de redare scrisă a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental la data de xx.xx.xxxx ( suport optic nr. XXXXXXX din xx.xx.xxxx); ( VOL. I, filele 96-97)
•Planşă imagini înregistrate; ( VOL. I, filele 105-107)
3.La data de xx.xx.xxxx inculpatul B. A. împreună cu inculpatul A. Paul Marian, au vândut prin intermediul numitului B. R. E. zis “M.” colaboratorului A. O. cu suma de 10 lei cantitatea de 0,13 grame de fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă în urma analizei de laborator compusul chimic de sinteză JWH-122.
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de consemnare a activităţii desfăşurate de investigatorul acoperit I. A. la data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 126-127)
•Procesul-verbal din data de xx.xx.xxxx de predare-primire şi sigilare a substanţei cumpărate cu anexă foto; ( VOL. I, filele 124-125)
•Procesul-verbal din xx.xx.xxxx de consemnare a declaraţiei colaboratorului acoperit A. O. din data de xx.xx.xxxx; ( VOL. I, filele 128-129)
•Rezoluţie motivată nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx; ( VOL. I, fila 131)
•Adresa nr. XXXX/xx.xx.xxxx a I.M.L. Iaşi; ( VOL. I, fila 48)
•Adresa nr. XXXX/xx.xx.xxxx a I.M.L. Iaşi; ( VOL. I, fila 50)
4.La data de xx.xx.xxxx, inculpaţii B. A. şi H. G. au fost surprinşi de lucrători din cadrul I.P.J.Botoşani în timp ce deţineau 22 de plicuri cu substanţă vegetală şi respectiv 14 plicuri.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx;
• R.C.T.S. nr. XXXXXXX din xx.xx.xxxx- AB Fubinaca şi AB-PINACA;
5.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut suspectului I. V. M., un plic conţinând droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în schimbul a 20 lei.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx; ( VOL. XXI, filele 10-11 )
• procesul verbal de investigaţii întocmit la data de xx.xx.xxxx; ( VOL. XXI, filele 22-23
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – UR-144 ( de mare risc) şi AB-PINACA; (VOL. XXI, filele 16-17 )
6.În ziua de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut suspectului C. A. A., un plic conţinând droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei.
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
Activitatea infracţională rezultă din:
-procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx (vol. XXII, filele 108-109);
-R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – STS-135, AB-PINACA, AB-FUBINACA isomer 2, JWH 122 6-ethylnaphtyl isomer şi MAM-2201-N(3-fluoropentyl) isomer. (vol. XXII, filele 121-123)
7.Inculpatul B. A. i-a vândut suspectului S. C. în ziua de xx.xx.xxxx un plic conţinând droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
-procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx (vol. XXII, fila 134);
-R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AKB 48, AB-CHMINACA şi JWH 210 5-ethylnaphtyl isomer (vol. XXII, filele 146-148).
8.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a fost surprins în flagrant în timp ce avea asupra sa 43 de plicuri conţinând 19,9 grame droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, deţinute în vederea vânzării şi 472 lei.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx (vol. XXII, filele 220-223);
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – MAM 2201, STS 135 (de mare risc), AB-PINACA şi AB-FUBINACA (vol. XXII, filele 238-243).
9.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. împreună cu suspectul H. G., i-au predat suspectului T. I. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în vederea vânzării acesteia suspectului P. F..
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:49:51 (vol. XIII, fila 9);
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:13:53 (vol. XIII, filele 10-12);
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:21:15 (vol. XIII, filele 13-14);
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:55:44 (vol. V, fila 48);
10. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. împreună cu suspectul H. G., i-au predat suspectului T. I. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, din care a vândut ulterior două plicuri, unei persoane neidentificate în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:46:28 (vol. V, filele 51-52);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:47:33 (vol. XIII, filele 18-19);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:53:19 (vol. V, filele 53-54);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:58:50 (vol. XIII, fila 22);
11.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Adi” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:54:30-12:18:48 (vol. V, fila 90);
12.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:57:57-11:58:10 (vol. V, fila 91);
13.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:58:35-11:58:54 (vol. V, fila 92);
14.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului B. S. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:59:33-12:07:44 (vol. V, fila 93);
15.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:02:58-12:20:11 (vol. V, fila 95);
16.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:03:15-12:25:04 (vol. V, fila 96);
17.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:04:55-12:18:27 (vol. V, fila 97);
18.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:06:48-12:15:27 (vol. V, fila 98);
19.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:06:57-12:13:12 (vol. V, fila 99);
20.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:13:03-12:13:10 (vol. V, fila 100);
21.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:16:34-12:21:33 (vol. V, fila 101);
22.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:17:09-12:27:38 (vol. V, fila 102);
23.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul „C.” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:19:18-12:42:44 (vol. V, filele 103-106);
24.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:28:45-12:31:35 (vol. V, fila 107);
25.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. V. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:29:01-12:36:05 (vol. V, filele 108-109);
26.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Cz” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:29:27-12:31:38 (vol. V, fila 110);
27.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “K” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:33:09-12:36:50 (vol. V, fila 111);
28.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:33:47-12:34:00 (vol. V, fila 112);
29.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:08:02-13:51:40 (vol. V, filele 115-116);
30.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “E” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:24:53-14:05:21 (vol. V, filele 117-118);
31.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “A.” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:36:39-13:41:23 (vol. V, fila 121);
32.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:43:47-14:34:00 (vol. V, filele 123-124);
33.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:44:48-13:56:35 (vol. V, fila 125);
34.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “S” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:58:42-14:01:34 (vol. V, fila 126);
35.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:01:22-14:20:52 (vol. V, filele 127-128);
36.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:12:39-14:16:09 (vol. V, filele 129-130);
37.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul „Vamp” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:21:15-15:09:24 (vol. V, filele 131-132);
38.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:22:20-14:22:49 (vol. V, fila 133);
39.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:26:23-15:18:02 (vol. V, fila 134);
40.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul „Mita” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:27:15-15:01:09 (vol. V, filele 135-136);
41.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:29:10-15:06:22 (vol. V, filele 137-138);
42.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:35:36-15:13:55 (vol. V, filele 139-140);
43.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “D” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:40:28-15:13:41 (vol. V, fila 141);
44.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:41:29-15:10:21 (vol. V, filele 142-143);
45.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul „G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:44:30-14:58:27 (vol. V, filele 144-145);
46.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:46:21-14:58:46 (vol. V, fila 146);
47.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:52:46-15:13:09 (vol. V, fila 147);
48.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Se” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:57:04-15:02:22 (vol. V, filele 148-149);
49.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:04:26-15:19:11 (vol. V, fila 150);
50.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:22:28-15:39:07 (vol. V, filele 152-153);
51.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “T” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:43:06-15:43:29 (vol. V, fila 156);
52.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:31:40-19:41:22 (vol. V, fila 157);
53.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:33:26-15:38:50 (vol. V, fila 158);
54.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. C. G. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:34:31-19:37:24 (vol. V, fila 159);
55.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:36:33-19:51:33 (vol. V, fila 160);
56.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:37:29-19:44:39 (vol. V, fila 161);
57.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “N” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:39:32-19:57:12 (vol. V, filele 162-163);
58.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:40:22-19:40:56 (vol. V, fila 164);
59.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:41:34-19:48:39 (vol. V, filele 165-166);
60.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. V. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:41:47-19:42:46 (vol. V, fila 167);
61.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:46:44-19:55:00 (vol. V, fila 168);
62.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:50:08-19:50:21 (vol. V, fila 170);
63.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:52:16-19:53:00 (vol. V, fila 171);
64.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:49:16-19:52:57 (vol. V, filele 169, 172);
65.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:53:25-19:58:45 (vol. V, fila 173);
66.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:57:36-20:09:21 (vol. V, fila 174);
67.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:02:23-20:02:32 (vol. V, fila 175);
68.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:07:06-20:16:03 (vol. V, fila 176);
69.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “C” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:19:58-21:01:25 (vol. V, fila 177);
70.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. V. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:28:28-20:29:40 (vol. V, fila 178);
71.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:44:44-20:45:06 (vol. V, fila 183);
72.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. V. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:50:45-20:53:42 (vol. V, filele 184-185);
73.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:53:51-20:55:42 (vol. V, fila 186);
74.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “E” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:53:54-20:54:07 (vol. V, fila 187);
75.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sh” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:58:04-20:58:20 (vol. V, fila 188);
76.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. L. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:00:26-21:00:38 (vol. V, fila 189);
77.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 10:17:08 – 14:04:32 (vol. V, filele 190-191);
78.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:48:27 – 11:49:08 (vol. V, filele 194-195);
79.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 10:49:10 – 12:48:16 (vol. V, filele 196-197);
80. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:54:53 – 12:56:53 (vol. V, filele 198-199);
81.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:04:26 – 12:34:20 (vol. V, filele 200-201);
82.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativele “M” şi “MK”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:07:07 – 14:41:38 (vol. V, filele 202-205);
83.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”I„ o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:16:15 – 12:38:21 (vol. V, filele 206-207);
84.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:07:55 – 12:44:29 (vol. V, filele 208-209);
85.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:24:22 – 12:47:17 (vol. V, filele 210-211);
86.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:20:16 – 16:21:03 (vol. V, fila 211);
87.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:29:10 – 12:46:41 (vol. V, filele 212-213);
88.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:29:13 – 12:29:32 (vol. V, fila 214);
89.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului D. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:39:27 – 12:39:27 (vol. V, fila 215);
90.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:40:49 – 12:52:17 (vol. V, fila 216);
91.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:41:05 – 13:00:39 (vol. V, fila 217);
92.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:22:03 – 14:55:07 (vol. V, fila 218);
93.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:41:43 – 13:05:53 (vol. V, filele 219-220);
94.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:43:20 – 12:51:07 (vol. V, filele 221-222);
95.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului H. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:43:54 – 12:58:32 (vol. V, fila 223).
96.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:44:54 – 13:03:38 (vol. V, fila 224);
97.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:58:25 – 13:08:27 (vol. V, fila 225);
98.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:16:57 – 13:50:57 (vol. V, filele 226-227);
99.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:20:15 – 13:47:47 (vol. V, filele 228-229);
100.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:24:21 – 13:52:39 (vol. V, filele 230-231);
101.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:26:58 – 13:56:26 (vol. V, filele 232-233);
102.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:34:06 – 14:01:14 (vol. V, filele 234-235);
103.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:06:58 – 14:41:18 (vol. V, filele 236-237);
104.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:16:59 – 14:45:12 (vol. V, filele 238-239);
105.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:18:57 – 14:47:57 (vol. V, filele 240-241);
106.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:23:00 – 15:00:10 (vol. V, filele 242-243);
107.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:25:26 – 14:44:53 (vol. V, filele 244-245);
108.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. I. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:32:12 – 14:35:50 (vol. V, filele 246-247);
109.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:34:26 – 14:51:38 (vol. V, filele 248-249);
110.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:34:35 – 14:53:54 (vol. V, filele 250-251);
111.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:37:08 – 15:04:47 (vol. V, filele 252-253);
112.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”B”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:37:14 – 15:14:25 (vol. V, filele 255-256);
113.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:47:10 – 14:51:37 (vol. V, filele 257-258);
114.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:48:18 – 15:16:44 (vol. V, filele 259-260);
115.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Si”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:52:55 – 15:03:13 (vol. V, filele 261-262);
116.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:02:17 – 18:19:47 (vol. V, filele 263-264);
117.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “C”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:09:13 – 15:14:57 (vol. V, fila 267);
118.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:20:24 – 15:20:49 (vol. V, fila 269);
119.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “P. m.”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:37:31 – 16:13:21 (vol. V, filele 274-275);
120.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:38:36 – 16:30:26 (vol. V, filele 276-277);
121.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:43:13 – 16:16:03 (vol. V, filele 278-279);
122.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:51:00 – 16:45:39 (vol. V, filele 280-281);
123.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:54:16 – 16:14:44 (vol. V, fila 282);
124.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:57:40 – 16:36:51 (vol. V, filele 283-284);
125.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:01:52 – 16:02:04 (vol. V, fila 285);
126.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Ch”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:12:50 – 16:30:19 (vol. V, filele 287-288);
127.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. I. C., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:16:57 – 16:18:55 (vol. V, filele 290-291);
128.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ” Adi”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:20:06 – 17:05:13 (vol. V, filele 292-293);
129.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “L”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:22:08 – 16:23:23 (vol. V, fila 294);
130.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte numele B. D., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:23:01 – 16:24:44 (vol. V, filele 296-297);
131.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului T. V., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:30:53 – 16:40:53 (vol. V, filele 299-300);
132.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “N”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:37:44 – 16:38:00 (vol. V, fila 301);
133.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei B. R., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:39:53 – 16:50:15 (vol. V, filele 304-305);
134.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:07:33 – 17:07:49 (vol. V, fila 306);
135.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “P. m.”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:10:53 – 17:11:12 (vol. V, fila 307);
136.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:20:19 – 17:21:15 (vol. V, fila 308);
137.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”I”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:20:22 – 17:21:37 (vol. V, fila 309);
138.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:26:14 – 17:39:33 (vol. V, filele 311-312);
139.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:28:11 – 17:28:36 (vol. V, fila 313);
140.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:39:21 – 17:39:45 (vol. V, fila 314);
141.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “B”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:43:37 – 18:15:31 (vol. V, fila 315);
142.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:52:57 – 18:15:44 (vol. V, fila 318);
143.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:59:57 – 18:00:15 (vol. V, fila 320);
144.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “C”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:00:56 – 18:01:30 (vol. V, fila 321);
145.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului S. C. C., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:06:42 – 18:16:43 (vol. V, filele 322-323).
146.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:18:04 – 18:18:16 (vol. V, fila 324);
147.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:32:23 – 18:32:36 (vol. V, fila 327);
148.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “pr”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:37:33 – 18:37:42 (vol. V, fila 328);
149.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “E”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:38:13 – 18:38:32 (vol. V, fila 329);
150.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”I”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:38:51 – 18:39:10 (vol. V, fila 330);
151.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:45:41 – 19:11:34 (vol. V, fila 331);
152.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:50:18 – 18:58:33 (vol. V, fila 333);
153.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:51:54 – 19:02:23 (vol. V, fila 335);
154.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:53:24 – 19:01:46 (vol. V, fila 337);
155.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului H. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:54:18 – 19:17:39 (vol. V, filele 339-340);
156.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”I”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:10:23 – 21:04:14 (vol. V, filele 341-343);
157.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:11:09 – 19:24:42 (vol. V, filele 344-345);
158.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:11:50 – 19:12:42 (vol. V, fila 346);
159.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:12:08 – 19:12:58 (vol. V, fila 347);
160.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:21:06 – 19:26:25 (vol. V, fila 348);
161.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:22:23 – 19:33:20 (vol. V, fila 349);
162.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:23:41 – 19:36:36 (vol. V, fila 350);
163.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:37:16 – 19:39:13 (vol. V, fila 351);
164.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei M. C. G., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:39:04 – 19:39:41 (vol. V, fila 353);
165.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:57:34 – 21:01:14 (vol. V, filele 354-355);
166.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:03:55 – 20:04:13 (vol. V, fila 356);
167.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:14:13 – 20:21:29 (vol. V, fila 357);
168.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:14:31 – 20:41:33 (vol. V, filele 359-360);
169.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. F., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:15:20 – 20:15:30 (vol. V, fila 361);
170.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “L”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:16:03 – 20:17:14 (vol. V, fila 362);
171.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:40:59 – 21:00:46 (vol. V, fila 364);
172.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:48:12 – 21:03:16 (vol. V, filele 366-367);
173.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:57:58 – 20:58:16 (vol. V, fila 368);
174.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:02:09 – 21:02:21 (vol. V, fila 370);
175.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:02:21 – 21:02:33 (vol. V, fila 371);
176.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:37:42 – 13:16:14 (vol. VI, filele 5-6);
177.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:26:57 – 16:51:10 (vol. VI, filele 6-7);
178.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:46:53 – 18:47:43 (vol. VI, filele 147-149);
179.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:37:36 – 12:43:30 (vol. VI, filele 3-4);
180.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:03:52 – 17:08:59 (vol. VI, filele 125-126);
181.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:47:44 – 18:23:33 (vol. VI, filele 126-127);
182.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:40:37 – 13:51:36 (vol. VI, filele 8-10);
183.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:31:49 – 17:32:17 (vol. VI, filele 135-136);
184.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:42:29 – 13:26:46 (vol. VI, filele 11-12);
185.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:08:19 – 21:43:56 (vol. VI, filele 198-199);
186.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:42:20 – 13:37:24 (vol. VI, filele 13-14);
187.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:43:30 – 13:41:09 (vol. VI, filele 15-16);
188.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:44:49 – 13:24:51 (vol. VI, filele 17-18);
189.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:47:03 – 12:47:54 (vol. VI, fila 19);
190.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:47:51 – 13:17:13 (vol. VI, filele 21-22);
191.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “J”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:49:17 – 13:17:30 (vol. VI, fila 23);
192.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Gu”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:49:17 – 13:48:00 (vol. VI, filele 24-25);
193.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:03:57 – 14:00:06 (vol. VI, filele 26-27);
194.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:33:55 – 15:53:51 (vol. VI, filele 87-88);
195.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:00:58 – 17:21:42 (vol. VI, filele 123-124);
196.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A1”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:05:15 – 19:10:39 (vol. VI, filele 28-29);
197.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:13:56 – 13:34:20 (vol. VI, filele 30-32);
198.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:44:17 – 18:27:51 (vol. VI, filele 145-146);
199.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:14:47 – 13:22:10 (vol. VI, filele 33-34);
200.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:15:58 – 13:45:04 (vol. VI, filele 35-36);
201.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:22:19 – 19:29:17 (vol. VI, filele 180-181);
202.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. F., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:55:55 – 18:56:14 (vol. VI, fila 38);
203.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. F., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:45:39 – 20:54:49 (vol. VI, filele 209-210);
204.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:25:59 – 13:33:19 (vol. VI, fila 39);
205.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:29:41 – 20:45:16 (vol. VI, filele 205-206);
206.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:40:07 – 13:46:57 (vol. VI, filele 40-41);
207.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:41:36 – 14:04:36 (vol. VI, filele 42-43);
208.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:45:56 – 13:46:06 (vol. VI, fila 44);
209.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:51:52 – 13:52:01 (vol. VI, fila 45);
210.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:56:25 – 14:00:35 (vol. VI, fila 46);
211.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:41:58 – 18:19:34 (vol. VI, filele 112-114);
212.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:51:50 – 20:55:05 (vol. VI, filele 188-190);
213.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:05:39 – 14:10:18 (vol. VI, fila 49);
214.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “At”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:11:22 – 14:12:04 (vol. VI, fila 51);
215.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “E”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:15:31 – 14:15:41 (vol. VI, fila 52);
216.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:22:32 – 15:17:33 (vol. VI, filele 53-55);
217.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:35:15 – 15:20:52 (vol. VI, filele 62-63);
218.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:38:46 – 15:13:20 (vol. VI, filele 64-66);
219.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:17:01 – 17:22:12 (vol. VI, filele 133-134);
220.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “R”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:41:03 – 15:21:22 (vol. VI, filele 67-68);
221.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:42:24 – 15:32:04 (vol. VI, filele 69-70);
222.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:42:49 – 18:43:01 (vol. VI, fila 167);
223.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:51:00 – 16:01:45 (vol. VI, filele 71-74);
224.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:59:14 – 15:27:02 (vol. VI, filele 75-76);
225.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:01:54 – 15:02:07 (vol. VI, filele 77-78);
226.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:03:15 – 15:57:52 (vol. VI, filele 79-80);
227.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:58:13 – 19:19:14 (vol. VI, filele 172-173);
228.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:09:01 – 15:15:28 (vol. VI, filele 81-82);
229.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Di”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:12:16 – 15:32:25 (vol. VI, filele 83-84);
230.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Di”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:34:02 – 19:07:58 (vol. VI, filele 163-164);
231.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:14:47 – 15:25:39 (vol. VI, fila 85);
232.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:35:15 – 21:51:49 (vol. VI, filele 220-221);
233.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:16:17 – 22:39:17;
234.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:43:15 – 15:50:59 (vol. VI, filele 89-90);
235.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:42:21 – 22:56:21;
236.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “C”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:43:50 – 15:57:40 (vol. VI, fila 91);
237.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “J”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:54:27 – 16:48:27 (vol. VI, filele 93-94);
238.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului H. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:56:08 – 16:51:16 (vol. VI, filele 96-97);
239.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:14:59 – 16:51:37 (vol. VI, fila 99);
240.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “P. m.”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:24:33 – 15:43:09 (vol. VI, filele 103-104);
241.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Ch”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:27:29 – 16:46:13 (vol. VI, filele 105-107);
242.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Ch”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:06:11 – 18:20:51 (vol. VI, filele 131-132);
243.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:32:12 – 16:42:05 (vol. VI, filele 108-109);
244.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:33:47 – 18:28:45 (vol. VI, filele 110-111);
245.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:48:32 – 17:10:07 (vol. VI, fila 115);
246.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”H”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:48:42 – 16:54:04 (vol. VI, fila 117);
247.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”H”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:04:17 – 18:22:05 (vol. VI, filele 152-153);
248.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:51:26 – 17:26:48 (vol. VI, filele 119-120);
249.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:54:07 – 17:30:56 (vol. VI, filele 121-122);
250.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:01:07 – 17:31:02 (vol. VI, filele 128-130);
251.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:42:05 – 18:45:20 (vol. VI, filele 141-142);
252.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:42:23 – 18:32:31 (vol. VI, filele 143-144);
253.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:50:10 – 20:43:23 (vol. VI, filele 184-185);
254.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:16:25 – 18:17:00 (vol. VI, filele 154-155);
255.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Am”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:18:20 – 18:47:21 (vol. VI, filele 156-157);
256.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:25:39 – 18:31:58 (vol. VI, filele 158-160);
257.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:32:17 – 18:32:55 (vol. VI, filele 161-162);
258.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:37:14 – 18:47:23 (vol. VI, filele 165-166);
259.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:49:39 – 19:04:24 (vol. VI, filele 168-169);
260.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:57:13 – 18:57:48 (vol. VI, fila 170);
261.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:10:25 – 19:10:35 (vol. VI, fila 174);
262.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:11:13 – 20:51:58 (vol. VI, filele 175-177);
263.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:15:48 – 19:25:44 (vol. VI, filele 178-179);
264.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:51:34 – 20:54:56 (vol. VI, filele 186-187);
265.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei Mirăuţi Casandra, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:04:05 – 20:22:46 (vol. VI, filele 192-193);
266.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:04:51 – 20:05:35 (vol. VI, filele 194-195);
267.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:05:50 – 20:37:31 (vol. VI, filele 196-197);
268.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:19:02 – 21:00:20 (vol. VI, filele 201-202);
269.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:23:23 – 20:34:47 (vol. VI, filele 203-204);
270.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “R”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:53:49 – 21:54:19 (vol. VI, filele 212-213);
271.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Sv”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:34:38 – 21:47:46 (vol. VI, filele 218-219);
272.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:35:49 – 21:59:53 (vol. VI, filele 222-223);
273.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:35:55 – 21:46:18 (vol. VI, filele 224-225);
274.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:57:19 – 21:57:38 (vol. VI, fila 226);
275.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunoscut sub apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:07:38 – 17:02:37 (vol. VII, filele 2-8);
276.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:07:42 – 13:04:13 (vol. VII, filele 9-10);
277.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”I”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:07:52 – 13:02:47 (vol. VII, filele 11-13);
278.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:08:52 – 14:30:29 (vol. VII, filele 14-16);
279.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:09:04 – 14:48:14 (vol. VII, filele 17-18);
280.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:09:17 – 14:57:24 (vol. VII, filele 22-23);
281.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:09:21 – 15:01:25 (vol. VII, filele 24-27);
282.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:30:25 – 14:57:50 (vol. VII, filele 34-36);
283.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani persoanelor care folosesc apelativele “R” şi “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:33:48 – 15:11:49 (vol. VII, filele 37-39);
284.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului Tizu Ionuţ, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:34:45 – 12:41:21 (vol. VII, filele 40-41);
285.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:40:35 – 14:55:53 (vol. VII, filele 52-53);
286.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:51:40 – 13:03:08 (vol. VII, filele 67-68);
287.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului S. M. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:52:28 – 14:50:23 (vol. VII, filele 70-72);
288.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A1”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:54:32 – 14:34:29 (vol. VII, filele 77-78);
289.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:56:13 – 13:04:38 (vol. VII, filele 79-80);
290.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “C”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:18:31 – 15:32:51 (vol. VII, filele 84-85);
291.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “E”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:20:04 – 15:15:20 (vol. VII, filele 86-87);
292.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:52:05 – 14:39:17 (vol. VII, filele 88-89);
293.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:57:47 – 14:41:07 (vol. VII, filele 92-95);
294.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:00:02 – 14:25:22 (vol. VII, filele 96-97);
295.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “P”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:05:50 – 15:06:13 (vol. VII, filele 100-101);
296.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:06:52 – 14:52:48 (vol. VII, filele 103-104);
297.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:10:02 – 14:11:25 (vol. VII, fila 106);
298.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. I. C., cunoscut sub apelativul “Gb”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:22:08 – 15:19:20 (vol. VII, filele 107-109);
299.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:40:44 – 15:15:55 (vol. VII, fila 110);
300.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:53:23 – 15:42:32 (vol. VII, filele 113-114);
301.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:55:36 – 15:38:55 (vol. VII, filele 115-116);
302.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:58:45 – 15:08:55 (vol. VII, fila 118);
303.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:02:06 – 15:52:21 (vol. VII, filele 121-122);
304.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:05:44 – 15:26:25 (vol. VII, filele 124-125);
305.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:19:34 – 15:41:10 (vol. VII, filele 126-127);
306.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:22:03 – 15:50:17 (vol. VII, filele 128-129);
307.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:27:06 – 15:42:01 (vol. VII, fila 130);
308.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:29:59 – 15:49:17 (vol. VII, filele 131-132);
309.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului H. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:41:16 – 16:13:28 (vol. VII, filele 133-134);
310.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:46:58 – 16:25:31 (vol. VII, filele 135-136);
311.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:52:27 – 16:35:50 (vol. VII, filele 137-138);
312.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:54:12 – 17:29:32 (vol. VII, filele 139-142);
313.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:56:54 – 16:42:52 (vol. VII, filele 143-145);
314.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:59:53 – 16:32:32 (vol. VII, filele 146-148);
315.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:03:04 – 16:09:31 (vol. VII, fila 149);
316.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:08:49 – 17:08:51 (vol. VII, filele 150-151);
317.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:09:06 – 16:39:29 (vol. VII, filele 152-153);
318.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:10:31 – 17:22:27 (vol. VII, filele 154-156);
319.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:10:34 – 16:26:53 (vol. VII, fila 157);
320.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:10:37 – 16:26:42 (vol. VII, fila 158);
321.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:13:55 – 16:38:58 (vol. VII, fila 160);
322.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:18:16 – 16:30:18 (vol. VII, filele 162-163);
323.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. L. M., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:22:30 – 16:58:54 (vol. VII, filele 165-166);
324.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. B. şi unei personae cunoscute sub apelativul “Di”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:39:20 – 16:52:45 (vol. VII, filele 167-168);
325.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:46:53 – 17:32:17 (vol. VII, fila 169);
326.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:47:44 – 17:04:40 (vol. VII, fila 170);
327.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:57:50 – 16:58:41 (vol. VII, fila 173);
328.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:03:56 – 17:19:05 (vol. VII, filele 174-175);
329.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:18:55 – 17:23:54 (vol. VII, filele 178-179);
330.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:27:51 – 17:37:53 (vol. VII, filele 180-181);
331.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:31:10 – 17:31:45 (vol. VII, fila 182);
332.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “C”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:58:36 – 18:42:08 (vol. VII, filele 184-185);
333.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:01:42 – 18:40:54 (vol. VII, filele 186-187);
334.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:02:07 – 18:25:58 (vol. VII, filele 188-189);
335.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:02:13 – 18:13:58 (vol. VII, fila 190);
336.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:06:43 – 18:44:27 (vol. VII, fila 191);
337.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:07:40 – 18:55:27 (vol. VII, filele 193-194);
338.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:12:06 – 18:36:41 (vol. VII, fila 195);
339.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “E”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:16:36 – 18:34:19 (vol. VII, fila 197);
340.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. B. şi unei persoane care foloseşte apelativul “Di”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:16:43 – 19:30:53 (vol. VII, filele 198-199);
341.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:17:30 – 18:36:25 (vol. VII, fila 200);
342.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Bb”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:18:13 – 19:13:34 (vol. VII, fila 201);
343.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:18:41 – 19:26:53 (vol. VII, filele 202-203);
344.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:19:28 – 19:13:20 (vol. VII, filele 204-205);
345.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:19:32 – 18:39:38 (vol. VII, filele 207-208);
346.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:20:00 – 18:53:54 (vol. VII, filele 209-210);
347.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:20:06 – 18:39:08 (vol. VII, fila 211);
348.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Mha”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:29:12 – 18:39:48 (vol. VII, fila 212);
349.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei personae neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:31:09 – 19:21:09 (vol. VII, filele 213-214);
350.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:34:46 – 18:55:52 (vol. VII, filele 215-216);
351.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “K”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:01:35 – 19:13:34 (vol. VII, fila 217);
352.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:03:08 – 19:03:34 (vol. VII, fila 218);
353.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. L. M., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:06:14 – 19:44:10 (vol. VII, filele 219-220);
354.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:19:45 – 19:20:16 (vol. VII, fila 221);
355.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:20:10 – 19:38:20 (vol. VII, fila 222);
356.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:21:43 – 19:22:14 (vol. VII, fila 224);
357.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:38:48 – 19:39:19 (vol. VII, fila 225);
358.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:43:39 – 19:44:01 (vol. VII, fila 226);
359.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:59:04 – 20:17:24 (vol. VII, fila 228);
360.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:59:22 – 19:59:54 (vol. VII, fila 230);
361.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:03:21 – 20:13:43 (vol. VII, filele 231-232);
362.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:16:59 – 20:17:18 (vol. VII, fila 233);
363.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:25:04 – 21:08:32 (vol. VII, filele 234-235);
364.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:34:14 – 21:09:49 (vol. VII, fila 236);
365.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:35:19 – 21:14:58 (vol. VII, filele 237-238);
366.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:08:57 – 21:18:21 (vol. VII, filele 239-240);
367.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:23:08 – 22:01:58 (vol. VII, filele 241-242);
368.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:30:21 – 21:48:50 (vol. VII, fila 243);
369.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:32:20 – 21:57:31 (vol. VII, fila 244);
370.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:32:35 – 21:47:37 (vol. VII, filele 245-246);
371.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Gu”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:40:29 – 21:53:26 (vol. VII, fila 247);
372.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:45:25 – 21:48:40 (vol. VII, fila 249);
373.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. I. C., cunoscut sub apelativul “Gb”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:50:49 – 22:00:22 (vol. VII, filele 250-251);
374. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:02:22 – 22:07:27 (vol. VII, filele 252-253);
375.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:23:36 – 22:54:16 (vol. VII, filele 256-257);
376.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:28:21 – 22:29:04 (vol. VII, fila 258);
377.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunoscut sub apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 22:42:54 – 22:52:50 (vol. VII, filele 262-263);
378.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului Ursachi Ionuţ Cezar, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:06:33 – 14:22:32 (vol. VIII, filele 1-6);
379.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:19:48 – 13:51:50 (vol. VIII, filele 7-8);
380.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:20:04 – 14:02:45 (vol. VIII, filele 9-11);
381.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:21:19 – 13:35:14 (vol. VIII, filele 19-21);
382.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:27:30 – 13:19:43 (vol. VIII, filele 22-23);
383.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”“Sh”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:30:09 – 13:37:03 (vol. VIII, filele 25-27);
384.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:30:22 – 13:24:33 (vol. VIII, filele 28-29);
385.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:20:10 – 15:17:45 (vol. VIII, filele 12-16);
386.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:39:52 – 13:07:53 (vol. VIII, filele 33-34);
387.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:42:25 – 13:31:14 (vol. VIII, filele 35-36);
388.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunoscut sub apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:44:06 – 13:08:09 (vol. VIII, filele 37-38);
389.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:49:39 – 13:10:42 (vol. VIII, filele 39-40);
390.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:00:08 – 13:46:16 (vol. VIII, filele 41-42);
391.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:17:54 – 13:19:20 (vol. VIII, fila 43);
392.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:20:08 – 13:33:54 (vol. VIII, filele 44-45);
393.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului S. M. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:22:10 – 14:10:13 (vol. VIII, filele 45-46);
394.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului S. C. C. şi unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:25:00 – 13:43:42 (vol. VIII, filele 47-48);
395.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “U”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:25:12 – 14:10:28 (vol. VIII, filele 49-50);
396.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul ”Balan”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:42:36 – 13:49:08 (vol. VIII, fila 52);
397.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:43:27 – 14:17:33 (vol. VIII, filele 54-55);
398.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “A1”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:43:47 – 14:01:15 (vol. VIII, fila 56);
399.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunsocut sub apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:45:35 – 14:25:19 (vol. VIII, filele 58-59);
400.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:56:27 – 14:52:46 (vol. VIII, filele 62-63);
401.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunoscut sub apelativul “Se”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:02:00 – 15:00:36 (vol. VIII, filele 64-66);
402.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:06:10 – 15:06:06 (vol. VIII, filele 69-71);
403.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:07:27 – 14:53:09 (vol. VIII, filele 74-75);
404.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:16:29 – 15:02:54 (vol. VIII, filele 80-81);
405.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:16:58 – 16:37:25 (vol. VIII, filele 82-83);
406.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:18:55 – 14:29:23 (vol. VIII, fila 85);
407.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului C. F., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:29:12 – 14:40:15 (vol. VIII, fila 86);
408.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:48:34 – 15:21:47 (vol. VIII, fila 88);
409.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “B”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:54:06 – 15:08:22 (vol. VIII, fila 89);
410.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:55:42 – 15:16:58 (vol. VIII, fila 90);
411.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “M”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:58:34 – 15:05:36 (vol. VIII, filele 92-93);
412.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului B. S. M., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:03:50 – 16:12:02 (vol. VIII, filele 94-95);
413.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane care foloseşte apelativul “D”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:09:02 – 15:11:41 (vol. VIII, fila 97);
414.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:33:49-11:45:29 (vol. VIII, fila 114);
415.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:52:40-11:53:38 (vol. VIII, fila 115);
416.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 11:57:50-12:02:35 (vol. VIII, filele 116-117);
417.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:15:37-12:17:57 (vol. VIII, fila 118);
418.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:19:54-12:20:17 (vol. VIII, fila 119);
419.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:28:26-12:44:27 (vol. VIII, fila 120);
420.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:29:36-12:30:41 (vol. VIII, fila 121);
421.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:31:35-12:51:17 (vol. VIII, fila 122);
422.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:45:54-12:47:15 (vol. VIII, fila 123);
423.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:04:08-13:11:09 (vol. VIII, filele 124-125);
424.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:35:24-14:44:53 (vol. VIII, filele 126-127);
425.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:22:40-14:35:42 (vol. VIII, filele 128-129);
426.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:23:37-14:31:52 (vol. VIII, fila 130);
427.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:33:09-15:25:06 (vol. VIII, filele 131-132);
428.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A., cunoscut sub apelativul “V”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:35:16-15:22:52 (vol. VIII, fila 133);
429.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul ‘C.” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:18:42-15:28:36 (vol. VIII, fila 134);
430.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul ‘Lipo” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:30:26-15:30:55 (vol. VIII, fila 135);
431.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:58:08-17:06:23 (vol. VIII, filele 136-137);
432.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:02:06-16:52:16 (vol. VIII, filele 138-139);
433.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “M” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:31:39-16:33:06 (vol. VIII, fila 140);
434.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:33:34-16:57:21 (vol. VIII, fila 141);
435.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:52:59-17:11:18 (vol. VIII, filele 142-143);
436.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:06:23-17:47:43 (vol. VIII, filele 144-145);
437.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:21:25-17:22:22 (vol. VIII, fila 146);
438.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:25:52-18:36:32 (vol. VIII, filele 147-149);
439.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Gn” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:29:49-17:31:42 (vol. VIII, fila 150);
440.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neccunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:31:03-17:54:36 (vol. VIII, filele 151-152);
441.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “MK” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 17:33:39-17:41:46 (vol. VIII, filele 153-154);
442.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Gn” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:10:26-18:36:55 (vol. VIII, filele 155-156);
443.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:05:20-19:09:03 (vol. VIII, filele 158-159);
444.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neccunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:20:56-20:12:14 (vol. VIII, filele 160-161);
445.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mrc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:24:50-20:14:09 (vol. VIII, filele 162-163);
446.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:43:57-20:08:46 (vol. VIII, fila 164);
447.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:55:27-19:56:58 (vol. VIII, fila 165);
448.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mk” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:55:46-19:58:11 (vol. VIII, filele 166-167);
449.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sebi” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:24:57-21:26:23 (vol. VIII, filele 168-170);
450.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “fratele T” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:16:32-21:16:53 (vol. VIII, fila 171);
451.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Se” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:24:57-21:26:23;
452.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul ”T” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:16:32-21:16:53;
453.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:43:55-22:51:18 (vol. VIII, filele 172-174);
454.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:36:51-21:53:49 (vol. VIII, filele 175-176);
455.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:09:35-14:53:09 (vol. VIII, filele 178-179);
456.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:34:33-16:22:49 (vol. VIII, fila 180);
457.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:18:35-18:19:24 (vol. VIII, fila 181);
458.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “K” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:30:16-18:18:41 (vol. VIII, fila 182);
459.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:07:09-19:26:51 (vol. VIII, filele 183-184);
460.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:11:38-19:50:39 (vol. VIII, filele 185-186);
461.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Cubs” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:11:37-20:12:01 (vol. VIII, fila 187);
462.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:16:23-20:26:01 (vol. VIII, filele 188-189);
463.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Am” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 14:15:46-15:24:02 (vol. VIII, filele 190-191);
464.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:12:38-15:13:06 (vol. VIII, fila 192);
465.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 13:24:14-13:31:22 (vol. VIII, filele 200-201);
466.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:11:16-15:56:21 (vol. VIII, filele 207-208);
467.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 15:44:25-16:06:14 (vol. VIII, filele 209-210);
468.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:15:04-16:29:10 (vol. VIII, filele 211-212);
469.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:32:02-16:35:37 (vol. VIII, fila 213);
470.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:32:43-16:36:51 (vol. VIII, filele 214-215);
471.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 18:38:21-18:53:19 (vol. VIII, filele 216-217);
472.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:53:15-19:53:34 (vol. VIII, fila 218);
473.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Se” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:05:44-21:06:05 (vol. VIII, fila 219);
474.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Z” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:40:45-12:43:26 (vol. VIII, fila 222);
475.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Adi” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:27:02-16:36:22 (vol. VIII, filele 228-229);
476.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:29:23-16:51:26 (vol. VIII, filele 230-231);
477.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Toasca” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:28:52-19:30:13 (vol. VIII, filele 232-233);
478.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 19:54:27-20:04:54 (vol. VIII, filele 234-235);
479.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “T” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 20:22:00-21:17:16 (vol. VIII, filele 237-238);
480.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “DD” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 21:05:46-21:12:30 (vol. VIII, filele 241-242);
481.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Ms” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 12:55:43-13:48:47 (vol. VIII, filele 245-246);
482.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Kz” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:59:34-17:32:03 (vol. VIII, filele 247-248);
483. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani, numitului A. H. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:01:51 – 12:59:57 (vol. VIII, filele 249-251).
484.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:01:54 – 12:59:50 (vol. VIII, filele 252-253).
485.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:24:18 – 12:53:37 (vol. VIII, filele 254-255).
486.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:26:09 – 12:45:49 (vol. VIII, filele 256-257).
487.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “M” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:35:08 – 13:00:43 (vol. VIII, filele 258-259).
488.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:44:44 – 12:44:54 (vol. VIII, fila 260).
489.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:53:10 – 12:57:35 (vol. VIII, filele 261-262).
490.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:57:39 – 12:59:37 (vol. VIII, filele 263-264).
491.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “MK” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:01:51 – 13:00:58 (vol. VIII, filele 265-266).
492.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:00:23 – 13:00:55 (vol. VIII, filele 267-268).
493.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:57:33 – 15:23:00 (vol. IX, filele 15-18).
494.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:24:05 – 12:44:37 (vol. IX, filele 25-27).
495.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului B. S. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:34:44 – 12:53:40 (vol. IX, filele 32-33).
496.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. H. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 10:37:34 – 13:07:39 (vol. IX, filele 80-83).
497.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:49:54 – 13:05:22 (vol. IX, filele 84-85).
498.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:50:32 – 12:57:09 (vol. IX, filele 86-87).
499.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului O. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:56:39 – 12:51:04 (vol. IX, filele 88-90).
500.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:56:43 – 13:03:19 (vol. IX, filele 91-92).
501.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:05:59 – 12:57:53 (vol. IX, filele 93-94).
502.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:59:19 – 13:06:03 (vol. IX, filele 95-97).
503.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:11:53 – 13:13:21 (vol. IX, filele 98-100).
504.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:22:46 – 13:11:40 (vol. IX, filele 104-105).
505.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:28:34 – 12:47:40 (vol. IX, filele 106-107).
506.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:31:56 – 13:14:20 (vol. IX, filele 108-110).
507.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis „“SH” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:35:04 – 13:15:14 (vol. IX, filele 111-112).
508.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “MK” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:35:36 – 12:59:07 (vol. IX, filele 113-114).
509.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:36:18 – 12:58:38 (vol. IX, filele 115-116).
510.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:48:19 – 12:53:37 (vol. IX, fila 117).
511.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. L. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:50:23 – 13:14:36 (vol. IX, filele 118-119).
512.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:52:22 – 13:14:37 (vol. IX, filele 120-121).
513.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unui bărbat zis “C” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:11:59 – 13:12:15 (vol. IX, fila 122).
514.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului G. P. L. un plic ce conţinea 0,08 grame substanţe psihoactive în schimbul sumei de 10 lei.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx (vol. XX, filele 157-158);
•procesul verbal de investigaţii din data de xx.xx.xxxx;
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AB-CHMINACA (vol. XX, filele 171-173);
515.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:05:33 – 22:07:41 (vol. IX, filele 131-132);
516.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Dd” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:08:36 – 22:08:51 (vol. IX, filele 133-134);
517.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mk” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:10:41 – 23:00:27 (vol. IX, filele 135-137, 140-141, 143, 145, 148-150);
518.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:54:10 – 22:50:09 (vol. IX, filele 130, 138-139, 142-143, 146-147);
519.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mio” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 23:00:48 – 23:01:06 (vol. IX, filele 151-152);
520.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut suspectului L. D. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
Activitatea infracţională descrisă rezultă din:
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor primite şi a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, între orele 22:14:57 – 22:31:28 (vol. IX, filele 154-160);
521.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Dm” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:18:32 – 16:55:51 (vol. IX, filele 162-163, 183-184);
522.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “R” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:25:55 – 17:05:01 (vol. IX, filele 164-165, 182, 190-191);
523.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:26:11 – 16:43:34 (vol. IX, filele 166-169);
524.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “L. h.” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:46:53 – 16:58:20 (vol. IX, filele 170-171, 185-186);
525.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:49:41 – 16:51:33 (vol. IX, filele 175, 177, 180);
526.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mnc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:02:24 – 17:03:09 (vol. IX, filele 187-189);
527.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “V” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:09:15 – 17:09:25 (vol. IX, filele 192-193);
528.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Alx” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:15:32 – 17:15:45 (vol. IX, filele 194-195);
529.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Amoasei” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:20:53 – 18:52:01 (vol. IX, filele 196-198, 264);
530.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Dd” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:38:22 – 17:38:44 (vol. IX, filele 200-201);
531.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Tx” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:22:00 – 18:25:29 (vol. IX, filele 224, 229, 231, 235-236);
532.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:23:44 – 18:44:13 (vol. IX, filele 226, 228, 254);
533.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:24:06 – 18:50:42 (vol. IX, filele 227, 230, 232-234, 259, 261, 263);
534.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:01:48 – 18:28:18 (vol. IX, filele 204, 207, 237-238);
535.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Cl” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:29:44 – 18:49:27 (vol. IX, filele 239-240, 257-258);
536.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Am” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:32:21 – 18:32:33 (vol. IX, filele 241-242);
537.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Tsk” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:32:49 – 19:01:36 (vol. IX, filele 243-245, 265, 279);
538.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:38:15 – 18:38:43 (vol. IX, filele 248-249);
539.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:39:30 – 18:39:55 (vol. IX, filele 250-251);
540.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:41:29 – 18:57:20 (vol. IX, filele 252-253, 274-275);
541.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:47:09 – 19:19:26 (vol. IX, filele 255-256, 283-284);
542.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:50:21 – 18:50:36 (vol. IX, filele 260, 262);
543.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “P jr” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:53:50 – 18:56:55 (vol. IX, filele 266-273);
544.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:59:28 – 18:59:59 (vol. IX, filele 276-278);
545.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:26:52 – 20:09:16 (vol. IX, filele 285-286, 288, vol. X, filele 2-3, 12);
546.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:31:17 – 20:14:46 (vol. IX, filele 290-291, vol. X, fila 17);
547.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:33:38 – 20:23:24 (vol. IX, filele 292-293, vol. X, filele 13-14, 23);
548.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Bn” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:01:11 – 20:01:57 (vol. X, filele 4-5);
549.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul ““Sh” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:03:34 – 20:20:24 (vol. X, filele 8-9, 20-22);
550.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:04:14 – 20:04:27 (vol. X, filele 10-11);
551.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:15:13 – 20:15:23 (vol. X, filele 18-19);
552.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Gl” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:23:40 – 21:57:33 (vol. X, filele 24-25, 75);
553.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “V” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:26:49 – 20:33:12 (vol. X, filele 26-27, 34);
554.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Gr” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:27:57 – 20:29:37 (vol. X, filele 28-30, 33);
555.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:28:56 – 20:35:57 (vol. X, filele 31-32, 35);
556.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:40:50 – 21:10:02 (vol. X, filele 36, 39, 43, 48-49);
557.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “N” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:41:09 – 21:26:46 (vol. X, filele 37-38, 40-42, 56-57);
558.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “K” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:58:23 – 21:39:28 (vol. X, filele 44-45, 64, 67-68);
559.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mn” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:07:59 – 21:08:08 (vol. X, filele 46-47);
560.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:16:15 – 22:05:27 (vol. X, filele 50-51, 53, 74, 76-77);
561.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:16:55 – 21:17:50 (vol. X, filele 52, 54-55);
562.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:30:39 – 21:30:57 (vol. X, filele 58-59);
563.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:31:52 – 21:34:40 (vol. X, filele 60-63);
564.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Tsc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:39:59 – 21:40:20 (vol. X, filele 70-71);
565.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mo” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:46:07 – 22:10:40 (vol. X, filele 72-73, 78);
566.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:10:49 – 22:11:11 (vol. X, filele 79-80);
567.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Flv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:14:50 – 22:16:34 (vol. X, filele 81-84);
568.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:19:15 – 22:22:00 (vol. X, filele 85-86);
569.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “P jr”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:22:37 – 22:22:58 (vol. X, filele 87-89);
570.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Mk”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:34:56 – 22:36:30 (vol. X, filele 90-93);
571.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Cb”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:41:14 – 12:39:52 (vol. X, filele 98, 102, 104-105, 107-108, 121, 123, 125-131, 142, 149-150, 154);
572.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:41:27 – 12:24:28 (vol. X, filele 100, 115-116, 141);
573.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:41:56 – 12:33:57 (vol. X, filele 101, 103,137-138, 152);
574.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “P jr”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:53:29 – 12:28:33 (vol. X, filele 111, 132-133, 146);
575.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 11:54:43 – 12:35:13 (vol. X, filele 113-114, 139-140, 151, 153);
576.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “C” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:27:16 – 12:48:21 (vol. X, filele 143-144, 159);
577.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:29:05 – 12:29:15 (vol. X, filele 147-148);
578.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Tx” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:47:43 – 12:48:44 (vol. X, filele 158, 160);
579.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:49:19 – 12:50:04 (vol. X, filele 161-163);
580.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:11:20 – 13:12:33 (vol. X, filele 164, 166, 169);
581.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:15:41 – 14:24:18 (vol. X, filele 170-171, 203, 205, 236-237);
582.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Tz” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:21:51 – 13:25:49 (vol. X, filele 174-178);
583.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:29:31 – 13:42:37 (vol. X, filele 179, 181-182, 198, 200);
584.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Sy”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:32:01 – 13:32:11 (vol. X, filele 184-185);
585.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:35:04 – 13:52:22 (vol. X, filele 188-189, 210);
586.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Z” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:37:50 – 14:12:15 (vol. X, filele 191-192, 211, 219);
587.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mrc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:38:47 – 13:57:32 (vol. X, filele 193-195, 215);
588.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Dd” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:40:55 – 14:02:14 (vol. X, filele 196-197, 218);
589.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Gr” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:44:13 – 13:47:29 (vol. X, filele 204, 206-208);
590.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:11:58 – 13:55:11 (vol. X, filele 167-168, 180, 186-187, 212);
591.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:56:51 – 14:08:52 (vol. X, filele 213-214, 220);
592.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Alx”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:01:00 – 14:01:09 (vol. X, filele 216-217);
593.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:12:34 – 14:12:53 (vol. X, filele 222-223);
594.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul „Z” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:14:09 – 14:30:27 (vol. X, filele 224-225, 242);
595.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:15:09 – 14:36:45 (vol. X, filele 226-230, 239-241, 244);
596.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “R”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:18:13 – 14:18:41 (vol. X, filele 231-232);
597.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:36:52 – 14:37:11 (vol. X, filele 245-246);
598.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Z”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:38:11 – 14:38:33 (vol. X, filele 247-248);
599.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:38:39 – 14:39:05 (vol. X, filele 249-251);
600.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “L. h.”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:44:08 – 14:50:55 (vol. X, filele 252-256);
601.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:10:25 – 16:53:28 (vol. X, filele 262-265, 270-272, 286, 289-290, 307-309, 311-312, 315, vol. XI, fila 14);
602.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Cl” sau “A”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:34:24 – 16:11:57 (vol. X, filele 268-269, 276-277, 280-281, 283, 285);
603.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Am”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:01:21 – 16:23:44 (vol. X, filele 278-279, 295-297);
604.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Alx”, o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:19:07 – 16:45:15 (vol. X, filele 291-292, 305-306, vol. XI, filele 4-5);
605.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane, cunoscută sub apelativul “Sm” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:21:12 – 17:20:10 (vol. X, filele 293-294, 298-304, vol. XI, filele 2-3, 25-26, 28, 39, 41-43, 45-46);
606.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:37:30 – 17:02:24 (vol. X, filele 310, 313-314, vol. XI, fila 27);
607.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “R” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:39:43 – 17:07:19 (vol. X, filele 316-317, vol. XI, filele 32, 34);
608.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:47:56 – 17:18:47 (vol. XI, filele 7-9, 43);
609.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:52:28 – 16:52:50 (vol. XI, filele 10-11);
610.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “P jr” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:53:19 – 17:24:16 (vol. XI, filele 12-13, 15, 47);
611.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:55:07 – 16:55:17 (vol. XI, filele 16-17);
612.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub aperlativul “Bz”o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:58:47 – 17:00:09 (vol. XI, filele 20, 22, 24);
613.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:09:56 – 16:59:57 (vol. X, filele 282, 284, vol. XI, filele 21, 23);
614.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sm” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:05:50 – 17:17:25 (vol. XI, filele 30-31, 33, 35-36, 40);
615.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:09:08 – 17:33:03 (vol. XI, filele 37-38, 51-53);
616.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Sc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:27:27 – 17:27:59 (vol. XI, filele 48-50);
617.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “K” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:34:44 – 17:34:53 (vol. XI, filele 55-56);
618.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:41:55 – 17:42:46 (vol. XI, filele 58-61);
619.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscute sub apelativul “P jr” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:47:19 – 18:12:22 (vol. XI, filele 62, 64, 70-71, 74);
620.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:47:23 – 18:44:16 (vol. XI, filele 63, 65, 90, 105);
621.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:52:33 – 17:52:43 (vol. XI, filele 66-67);
622.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:57:24 – 17:57:36 (vol. XI, filele 68-69);
623.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Slv” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:08:47 – 18:09:02 (vol. XI, filele 72-73);
624.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscute o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:12:53 – 18:32:42 (vol. XI, filele 75-77, 91-92);
625.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Myo” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:17:24 – 18:35:15 (vol. XI, filele 78-79, 97-98);
626.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:18:40 – 18:24:29 (vol. XI, filele 80-81, 86);
627.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Am” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:21:55 – 18:22:04 (vol. XI, filele 84-85);
628.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “G” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:26:58 – 18:27:13 (vol. XI, filele 87-88);
629.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “R” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:33:20 – 19:07:24 (vol. XI, filele 93-96, 122-123);
630.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “L. h.” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:39:39 – 19:05:44 (vol. XI, filele 99, 101, 117-121);
631.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “Mnc” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:46:05 – 19:07:46 (vol. XI, filele 108-110, 124);
632.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane cunoscută sub apelativul “N” o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:51:33 – 19:25:02 (vol. XI, filele 114, 116, 125-126, 128);
633.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:25:39 – 19:25:49 (vol. XI, filele 130-131);
634.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane necunoscută o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:14:39 – 13:38:25 (vol. XI, filele 157-159, 177);
635.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, la între orele 12:33:36 – 12:33:45 (vol. XI, filele 255-256);
636.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, la între orele 12:33:55 – 12:34:20 (vol. XI, filele 257-258);
637.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut inculpatului P. L. M., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor de la data de xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:32:12 -16:05;
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor de la data de xx.xx.xxxx, în intervalul orar 16:32:12 -16:05;
638.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. V. C. care foloseşte postul telefonic ce aparţine numitului A. R., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:39:28 – 17:51:03 (vol. XI, filele 183-189).
639.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:54:22 – 17:55:25 (vol. XI, filele 194-197).
640.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:19:10 – 18:20:19 (vol. XI, filele 198-200).
641.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului Gabriel Ionuţ Gaina o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:22:15 – 18:52:01 (vol. XI, filele 201-204).
642.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:33:15 – 18:57:56 (vol. XI, filele 205-210).
643.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:34:40 – 19:14:31 (vol. XI, filele 217-220).
644.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului S. M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:58:03 – 19:38:23 (vol. XI, filele 221-222, 226).
645.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. G. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:14:31 – 19:15:11 (vol. XI, filele 223-224).
646.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:30:08 – 20:54:13 (vol. XI, filele 227-229).
647.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:18:57 – 22:03:40 (vol. XI, filele 230-238).
648.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei H. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:44:28 – 21:47:01 (vol. XI, filele 239-241).
649.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului Z. C. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 22:02:17 – 22:03:12 (vol. XI, filele 242-245).
650. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut inculpatului P. L. M., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, între orele 13:43:49 – 13:44:35 (vol. XI, filele 248-250);
651.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:38:22 – 13:07:34 (vol. XI, filele 264-265, 304).
652.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:38:22 – 13:07:34.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:38:22 – 13:07:34.
653.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
654.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:53:09 – 12:53:47 (vol. XI, filele 290-292).
655.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:43:28 – 13:03:36 (vol. XI, filele 278, 280, 302-303).
656.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:39:58 – 12:57:55 (vol. XI, filele 264-270, 297).
657.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:56:49 – 13:02:58 (vol. XI, filele 295-296, 301).
658.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:07:59 – 13:24:20 (vol. XI, filele 305, 308-309, 335-337).
659.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:09:41 – 13:21:52 (vol. XI, filele 311-314, 316-317, 320-321, 323, 325, 327-328, 334)
660.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 13:20:16 – 13:31:22 (vol. XI, filele 330-331, 333, 338-339, 343).
661.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:40:26 – 12:41:14 (vol. XI, filele 271-273).
662.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 12:43:22 – 12:44:04 (vol. XI, filele 277, 279, 281-282).
663.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei N. L. E. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:26:21 – 15:27:40 (vol. XII, filele 48-50).
664.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:29:05 – 15:30:45 (vol. XII, filele 51-54).
665.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:14:22 – 15:35:27 (vol. XII, filele 39-40, 56-58, 62).
666.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:19:31 – 15:50:37 (vol. XI, fila 368, vol. XII, filele 12-13, 23-24, 63, 65-67).
667.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului B. S. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:17:05 – 15:55:19 (vol. XI, filele 363-367, vol. XII, filele 1, 21-22, 60-61, 68, 71-73).
668.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:06:38 – 17:25:00 (vol. XII, filele 74-76, 87-89, 91, 94-98, 102-103, 115, 117, 134, 137-138).
669.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:21:51 – 15:09:44 (vol. XII, filele 4-7, 15, 17, 33, 35, 37-38).
670.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:32:09 – 15:19:15 (vol. XII, filele 10-11, 27-28, 42).
671.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului G. I. G. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:30:44 – 15:05:39 (vol. XII, filele 8-9, 29-30).
672.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului P. V. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:43:27 – 14:44:21 (vol. XII, filele 14, 16, 18).
673.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 14:47:13 – 15:02:07 (vol. XII, filele 19-20, 25-26).
674.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului R. D. R. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 15:19:31 – 15:44:58 (vol. XII, filele 43-45, 64).
675.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:55:43 – 17:31:51 (vol. XII, filele 105-106, 110, 135-136, 143, 145-148).
676.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:22:13 – 17:36:23 (vol. XII, filele 81-82, 113-114, 120, 150).
677.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului R. D. R. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 16:56:47 – 16:57:15 (vol. XII, filele 107-109).
678.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului R. D. R. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:45:45 – 17:48:28 (vol. XII, filele 156-158, 160, 162, 164).
679.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului Pădurariu Răzvan Dumitru o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:47:10 – 18:03:10 (vol. XII, filele 159, 161, 172-173).
680.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului I. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:40:19 – 17:40:32 (vol. XII, filele 151-152).
681.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei H. F. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:15:56 – 17:16:24 (vol. XII, filele 128-131).
682.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:25:28 – 17:33:46 (vol. XII, filele 139-140, 144, 149).
683.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitei N. L. E. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 17:53:51 – 17:54:47 (vol. XII, filele 168, 170-171).
684.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:19:19 – 19:23:44 (vol. XII, filele 175-177, 209-210, 213, 228-230, 232).
685.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului A. V. C. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:25:06 – 19:25:57 (vol. XII, filele 178-179, 184-185, 220, 236).
686.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:28:01 – 19:30:36 (vol. XII, filele 180-181, 224-225, 250).
687.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:39:47 – 18:50:50 (vol. XII, filele 189, 191, 193 195-196, 200-202).
688.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:40:53 – 19:33:30 (vol. XII, filele 192, 194, 197, 221-223, 253, 255).
689.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani numitului F. L. M. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:46:18 – 19:43:03 (vol. XII, filele 198-199, 256-258).
690.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:57:47 – 19:45:23 (vol. XII, filele 203, 205, 207, 251-252, 259-260).
691.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 18:57:50 – 19:29:15 (vol. XII, filele 204, 206, 243).
692.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:04:16 – 19:25:04 (vol. XII, filele 211-212, 227, 234-235).
693.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:08:38 – 19:23:50 (vol. XII, filele 214-216, 218, 233).
694.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:27:33 – 19:51:01 (vol. XII, filele 238-242, 247-248, 254, 261).
695.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 19:52:09 – 20:26:38 (vol. XII, filele 262-263, 269-276).
696.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:04:52 – 20:05:20 (vol. XII, filele 264-265)
697.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:05:45 – 21:27:54 (vol. XII, filele 266-267, 286-287, 295-296, 301, 303, 312).
698.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:30:19 – 21:14:34 (vol. XII, filele 277-278, 288-294, 297, 300, 302, 304-305).
699.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:39:39 – 21:08:22 (vol. XII, filele 281-282, 298-299)
700.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 20:42:32 – 21:24:59 (vol. XII, filele 283-285, 310)
701.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 21:21:27 – 22:10:30 (vol. XII, filele 308-309, 314-315).
702.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
-procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, între orele 23:07:52 – 23:08:10 (vol. XII, filele 318-319).
703.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului A. R. I. un plic ce conţinea 0,01 grame substanţe psihoactive în schimbul unei sumei de bani nedeterminate.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx – vol. XXII, fila 328;
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AB-CHMINACA – vol. XXII, filele 340-342.
704. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului B. E. C., un plic conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx – vol. XXII, fila 353;
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 12:41:40 (vol. XI, fila 274);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 12:42:02 (vol. XI, fila 275);
•procesul verbal de investigaţii din data de xx.xx.xxxx – vol. XXII, filele 370-371;
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AB-CHMINACA – vol. XXII, filele 365-367.
705. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului C. S. A., un plic conţinând 0,01 grame substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx – vol. XXII, fila 379;
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 12:54:10 (vol. XI, fila 369);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 12:54:20 (vol. XI, fila 369);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 13:27:16 (vol. XI, fila 370);
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – AB-CHMINACA – vol. XXII, filele 389-391.
706.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului S. T. D. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, între orele 12:37:17 – 13:33:58 (vol. XI, filele 371-372).
707. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului S. T. D. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, între orele 12:54:41 – 12:54:53 (vol. XI, fila 374).
708. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului S. T. D. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, între orele 15:08:27 – 15:15:31 şi apelul scurt de la ora 15:36:28 (vol. XI, filele 375-376).
709. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului S. T. D. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, între orele 20:03:16 – 20:52:23 (vol. XI, filele 377-379).
710. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului B. D. C. zis “Gu” o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, orele 18:42:42 – 19:05:14 şi apelurile scurte de la orele 19:26:56 şi 19:27:27 (vol. XI, filele 386-387).
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a apelurilor dintre C. F. şi B. D.-C. din data de xx.xx.xxxx, orele 19:13:38 şi 19:33:24 (vol. XI, filele 388-389).
711. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut numitului R. R. N., un plic conţinând 0,03 grame substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx – vol. XXIII, filele 173-174;
•R.C.T.S. nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx – MDMB-CHMICA, AKB-48F şi 5-FLUORO-AMB – vol. XXIII, filele 188-189.
Inculpata A. M.-zisă “M” şi suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” în calitate de organizatori şi coordonatori ai grupului infracţional organizat, în perioada 2013-2015 au procurat,din diverse surse, direct sau prin intermediari, produse conţinând droguri de mare risc şi substanţe psihoactive pe care le-au prelucrat şi le-au pus la dispoziţia inculpaţilor B. A. şi D. S. I. fiind distribuite şi vândute de aceştia în regim ambulant către consumatori în baza unui număr de 711 acte materiale de distribuţie comise de inculpatul B. A. şi a unui număr de 2 acte materiale comise de suspectul D. S. I. , faptele suspecţilor constituind infracţiunile de trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011.
2. În cursul anului 2014,inculpaţii P. F.-zis”J” ,M. C. D. şi suspecţii M. O. I. – zis ”N.”, A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, M. G. F.-zis “P” au constituit un grup infracţional organizat , care a acţionat până în cursul anului 2015, fără întreruperi, în mod coordonat, săvârşind fapte penale incriminate de Legea nr. 143/2000 şi de Legea 194/2011, respectiv procurare,transport, preparare, ambalare, deţinere în vederea vânzării, distribuţie şi vânzare, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obţinerii de profit bănesc.
Inculpaţii P. F.-zis”J” ,M. C. D. şi suspecţii M. O. I. – zis ”N.”, A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, M. G. F.-zis “P” au participat la constituirea acestui grup înţelegându-se cu privire la desfăşurarea unor activităţi de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare, distribuţie şi vânzare a unor produse conţinând substanţe psihoactive ori droguri de risc şi de mare risc, precum şi la obţinerea, predarea şi împărţirea profitului bănesc în cadrul a două paliere, unul de organizare şi coordonare a activităţilor ilicite şi unul de execuţie.
Palierul de organizare şi coordonare alcătuit din suspectul M. O. I., zis ”N.”şi inculpatul P. F., zis “J”,, a realizat activitatea de procurare a produselor psihoactive, direct sau prin intermediari, de prelucrare a acestora în vederea distribuţiei stradale , organizând totodată activitatea de distribuţie a acestor produse către consumatori prin intermediul palierului de execuţie format din suspecţii A. G., zis ”Tp.”, A. A. G., zis “I” sau “Z”, M. G. F.-zis “P” şi inculpatul M. C. D. , ori alţi intermediari ai acestora, prin punerea la dispoziţia acestora a produselor psihoactive şi dirijarea lor în vederea distribuirii acestora către diverşi beneficiari, inculpatul P. F., zis “J”, implicându-se, în mod direct şi personal în activitatea de distribuire şi vânzare a produselor psihoactive către consumatori ori alţi beneficiari.
Palierul de execuţie format din inculpatul M. C. D. şi suspecţii A. G., zis ”Tp.”, A. A. G., zis “I” sau “Z” şi M. G. F.-zis “P”, au realizat , în perioada 2013-2015 , distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive.
Pentru a putea onora comenzile către un număr cât mai mare de consumatori, suspecţii din palierul de execuţie i-au implicat în activitatea de distribuţie şi vânzare a produselor psihoactive pe suspectul T. I.-zis”Ţ.” şi pe inculpaţii P. L. M.-zis “M” , R. D. C., I. V. C.., zis “I”, L. D.-zis”L”, C. V. M.-zis “Pf” , B. C.-zis “Tc” şi B. D. C.-zis “G” care, în schimbul obţinerii unor foloase băneşti sau a unor cantităţi de produse psihoactive ,au sprijinit gruparea infracţională organizată, acceptând în diverse perioade de timp să distribuie şi să vândă pentru membrii grupării,către diverşi consumatori ,diferite cantităţi de produse psihoactive .
Poziţia suspectului M. O. I. – zis ”N.” în cadrul grupului a fost de lider, rolul acestuia constând în coordonarea inculpaţilor P. F.-zis “J”, M. C. D. , P. L. M.-zis “M” şi suspecţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, şi M. G. F.-zis “P” în ceea ce priveşte activităţile de procurare, depozitare, porţionare, cântărire, ambalare, repartizare pentru vânzare şi vânzare a cantităţilor de substanţă.
Suspectul M. O. I. – zis ”N.” nu s-a implicat în mod direct în vânzările către consumatori, evitând expunerea sa pentru a nu atrage atenţia organelor judiciare, însă împreună cu inculpatul P. F.-zis “J” a procurat şi furnizat periodic cantităţile de substanţă către inculpaţii M. C. D. şi P. L. M.-zis “M” şi suspecţii A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z” şi M. G. F.-zis “P” pentru distribuirea şi vânzarea acestora.
De asemenea, suspectul M. O. I. – zis ”N.” prelua zilnic de la membrii grupării sumele de bani încasate din vânzarea substanţelor către consumatori, stabilind totodată şi remuneraţia fiecăruia pentru activitatea prestată în funcţie de câştig, această remuneraţie fiind exprimată în bani sau substanţe.
Rolul inculpatului P. F.-zis “J” în cadrul grupului era de a coordona membrii din palierul de execuţie, de a depozita, porţiona, cântări, ambala, de a repartiza şi de a furniza diverse cantităţi de substanţă pentru vânzare inculpaţilor M. C. D., P. L. M.-zis “M”, L. D.-zis”L”, I. V. C.. şi suspecţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, T. I.-zis”Ţ.”, M. G. F.-zis “P”, de la care prelua ulterior împreună cu suspectul M. O. I.- zis ”N.” sumele de bani încasate de aceştia în urma vânzării.
Rolul inculpatului P. F.-zis “J” în cadrul grupului era de a coordona membrii din palierul de execuţie, de a depozita, porţiona, cântări, ambala, de a repartiza şi de a furniza diverse cantităţi de substanţă pentru vânzare inculpaţilor M. C. D., P. L. M.-zis “M”, L. D.-zis”L”, I. V. C.. şi suspecţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, T. I.-zis”Ţ.”, M. G. F.-zis “P”, de la care prelua ulterior împreună cu suspectul M. O. I.- zis ”N.” sumele de bani încasate de aceştia în urma vânzării.
Inculpatul P. F.-zis “J” a avut şi rolul de vânzător, fiind implicat direct în relaţiile cu persoanele consumatoare ori alţi beneficiari.
Inculpatul P. F.-zis “J” a avut şi rolul de vânzător, fiind implicat direct în relaţiile cu persoanele consumatoare ori alţi beneficiari.
Rolul suspectului A. G.-zis ”Tp.” în cadrul grupului era de distribuitor şi vânzător al substanţelor către consumatori pe baza comenzilor telefonice, dar şi de a aproviziona periodic cu astfel de substanţe pentru vânzare pe suspectul T. I.-zis”Ţ.” şi inculpaţii P. L. M.-zis”M”, R. D. C., I. V. C.., L. D.-zis”L” şi B. D. C.-zis “G”, de la care prelua ulterior sumele de bani încasate de aceştia în urma vânzării, predându-le apoi suspectului M. O. I.- zis ”N.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul suspectului A. A. G.-zis “I” sau “Z” în cadrul grupului era de şofer şi vânzător al substanţelor către consumatori, în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, folosind autoturisme, dar şi de a aproviziona periodic cu astfel de substanţe pentru vânzare pe inculpaţii C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc”, de la care prelua ulterior sumele de bani încasate de aceştia în urma vânzării, predându-le apoi suspectului M. O. I.- zis ”N.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul inculpatului M. C. D. în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori, în regim ambulant pe bază de comenzi telefonice, folosind autoturisme, dar şi de a aproviziona periodic cu astfel de substanţe pentru vânzare pe inculpaţii C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc”, de la care prelua ulterior sumele de bani încasate de aceştia în urma vânzării, predându-le apoi suspectului M. O. I.- zis ”N.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul suspectului M. G. F.-zis “P” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori, folosind autoturisme, dar şi de a aproviziona periodic cu astfel de substanţe pentru vânzare pe suspectul T. I.-zis”Ţ.”, de la care prelua ulterior sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, predându-le apoi suspectului M. O. I.- zis ”N.” şi inculpatului P. F.-zis “J”, suspectul Maxim George Florian fiind folosit de către suspectul M. O. I. şi ca şi intermediar pentru procurarea unor cantităţi de produse psihoactive.
Suspectul T. I.-zis”Ţ.” a sprijinit gruparea cumpărând , în mod repetat, de la membrii grupării diverse cantităţi de produse psihoactive pe care le-a vândut ulterior către consumatori , la nivel stradal .
Rolul inculpatului P. L. M.-zis”M” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi inculpatului P. F.-zis “J” şi suspecţilor M. O. I.- zis ”N.” şi A. G.-zis ”Tp.”. De asemenea, inculpatul P. L. M.-zis”M” mai deţinea şi rolul de a testa prin consum noile substanţe procurate de coordonatorii grupului.
Rolul inculpatului P. L. M.-zis”M” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi inculpatului P. F.-zis “J” şi suspecţilor M. O. I.- zis ”N.” şi A. G.-zis ”Tp.”. De asemenea, inculpatul P. L. M.-zis”M” mai deţinea şi rolul de a testa prin consum noile substanţe procurate de coordonatorii grupului.
Rolul inculpatului R. D. C. în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul inculpatului I. V. C.. în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul inculpatului L. D.-zis”L” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”. De asemenea, inculpatul L. D.-zis”L” mai deţinea şi rolul de a testa prin consum noile substanţe procurate de coordonatorii grupului.
Rolul inculpatului L. D.-zis”L” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”. De asemenea, inculpatul L. D.-zis”L” mai deţinea şi rolul de a testa prin consum noile substanţe procurate de coordonatorii grupului.
Rolul inculpatului C. V. M.-zis “Pf” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. A. G.-zis “I” sau “Z” şi inculpatului M. C. D. .
Rolul inculpatului B. C.-zis “Tc” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. A. G.-zis “I” sau “Z” şi inculpatului M. C. D. .
Rolul inculpatului B. D. C.-zis “G” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
Rolul inculpatului B. D. C.-zis “G” în cadrul grupului era de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, iar sumele de bani încasate de acesta în urma vânzării, le preda apoi suspectului A. G.-zis ”Tp.” şi inculpatului P. F.-zis “J”.
La gruparea infracţională organizată au aderat în cursul lunii noiembrie 2014 şi inculpaţii I. C. A. şi M. A. din mun. Suceava, care, în perioada noiembrie 2014-mai 2015 s-au deplasat în repetate rânduri în mun. Botoşani şi au preluat, mai întâi de la inculpatul L. D. şi apoi şi de la inculpaţii P. F., A. G. şi P. L. M., diverse cantităţi de produse psihoactive în vederea vânzării lor către consumatori din municipiul Suceava.
Fapta inculpaţilor P. F.-zis “J” şi M. C. D. şi suspecţilor M. O. I. – zis ”N.” , A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z” şi M. G. F.-zis “P”, constituie infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. 1, 2 şi 3 din Cod Penal.
Fapta suspectului T. I.-zis”Ţ.” şi a inculpaţilor P. L. M.-zis”M”, R. D. C., I. V. C.., L. D.-zis”L”, C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc” , B. D. C.-zis “G”, constituie infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. 1, 2 şi 3 din Cod Penal.
Fapta inculpaţilor I. C. A. şi M. A., constituie infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. 1, 2 şi 3 din Cod Penal.
Activitatea infracţională descrisă rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice aflate în volumul XVI dosar de urmărire penală.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că gruparea infracţională organizată formată din inculpaţii P. F.-zis “J”, M. C. D., C. V. M.-zis “Pf”, R. D. C., L. D. zis “L”, P. L. M. zis “Mo”, B. D. C. zis “Gu” , I. V. C., zis „I.”, B. C. zis „Tache”, I. C.-A., M. A. şi suspecţii M. O. I. zis ”N.”, M. G. F. zis „Pg”, A. A. G., zis „Z”, A. G.- zis ”Tp.”, T. I. – zis “Ţ.”, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au săvârşit în perioada 2014-2015 mai multe fapte incriminate de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Inculpatul P. F. a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 52 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, după cum urmează:
1. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a predat inculpatului A. G. în municipiul Botoşani, în vederea vânzării către persoanele consumatoare, o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de 2xx.xx.xxxx, ora 22:49:17, ora 23:22:37 (vol.XVII, filele 3-4);
2. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului M. A., o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, ora 12:31:11, ora 12:57:06, ora 12:59:41, ora 13:06:49, ora 13:30:30, ora 13:31:42, ora 13:35:28, ora 13:49:05, ora 13:49:26, ora 14:07:03 (vol.XVII, filele 31-33, 35-41, 43-45).
3. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a predat inculpatului L. D. în municipiul Botoşani, în vederea vânzării către persoanele consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:53:44, ora 15:58:40 (vol.XVIII, filele 126-127);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:53:44, ora 15:58:40 (vol.XVIII, filele 126-127);
4. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a predat inculpatului L. D. în municipiul Botoşani, în vederea vânzării către persoanele consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:15:34, ora 14:17:28, ora 14:24:42, ora 14:45:29 (vol.XVIII, filele 185-188);
5. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului M. A. în municipiul Botoşani o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 17:52:53, ora 18:27:49, ora 18:27:58 (vol.XVII, filele 123, 125-136);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 17:52:53, ora 18:27:49, ora 18:27:58 (vol.XVII, filele 123, 125-136);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:23:26 (vol.XVII, fila 124);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:23:26 (vol.XVII, fila 124);
6. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului M. A. în municipiul Botoşani o cantitate de 34 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:30:32, ora 14:13:43, ora 14:14:28 şi a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 13:32:51, ora 14:20:35 (vol.XVII, filele 128-132);
7. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului M. A. în municipiul Botoşani o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 120 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 17:35:10, ora 17:35:25, ora 17:52:55, ora 17:53:42, ora 18:15:52, ora 18:16:52, ora 18:17:35, ora 18:17:39, ora 18:30:28, ora 18:46:08 (vol.XVII, filele 138-140, 144-149);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 17:35:10, ora 17:35:25, ora 17:52:55, ora 17:53:42, ora 18:15:52, ora 18:16:52, ora 18:17:35, ora 18:17:39, ora 18:30:28, ora 18:46:08 (vol.XVII, filele 138-140, 144-149);
8. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate în municipiul Botoşani o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a discuţiilor purtate în data de xx.xx.xxxx, ora 18:54:47, ora 19:01:13 (vol.XVII, filele 153-154);
9. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut în municipiul Botoşani unei persoane nume „Iosif” o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:32:43, ora 12:37:01, ora 12:50:27, ora 12:54:22 (vol.XVII, filele 155-158);
10. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 20:22:18, ora 21:26:31 (vol.XVII, filele 161-163);
11. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut în municipiul Botoşani unei persoane neidentificate o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:15:21, ora 16:50:28, ora 16:59:21, ora 17:03:08 (vol.XVII, filele 168, 170-172);
12. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului M. A. în municipiul Botoşani o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 120 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:30:06, ora 17:36:59, ora 18:06:47, ora 18:13:16 (vol.XVII, filele 175-177, 181);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 18:11:24, ora 18:12:27 (vol.XVII, filele 178-179);
13. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate care s-a deplasat din Jud. Suceava, în mun. Botoşani cu un taxi condus de inculpatul I. C.-A., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:09:42, ora 12:10:56, ora 13:18:42, ora 13:20:20 (vol.XVII, filele 186-191);
14. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut în municipiul Botoşani inculpatului M. A. o cantitate de 11 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:57:18 (vol.XVII, fila 199);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 16:32:04, ora 16:49:13, ora 16:49:26, ora 16:49:56, ora 16:55:25, ora 16:58:22, ora 17:01:20 (vol.XVII, filele 200-206);
15. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate, o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 14:40:55, ora 14:42:58, ora 18:48:28, ora 18:48:46, ora 18:49:19, ora 18:49:47, ora 18:50:33, ora 18:56:00, ora 18:56:13 (vol.XVII, filele 196, 198, 207-213);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:41:00, ora 20:12:42 (vol.XVII, filele 197, 214);
16. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut în municipiul Botoşani inculpatului M. A. o cantitate de 15 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 16:34:02, ora 16:34:29, ora 16:42:04, ora 17:31:03, ora 17:31:28, ora 17:32:14, ora 17:44:33 (vol.XVII, filele 216-222);
17. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului P. L. M. o cantitate de 7 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:56:03, ora 13:42:52, ora 20:12:42 (vol.XVII, filele 232-234);
18. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, prin intermediul inculpatului P. L. M., o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 50 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:48:34, ora 16:50:51, ora 17:05:37, ora 17:20:54, ora 17:21:57, ora 17:22:33, ora 17:24:37, ora 17:25:15, ora 19:55:50, ora 20:55:23 (vol.XVII, filele 235, 237, 239-244, 253-254);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:48:34, ora 16:50:51, ora 17:05:37, ora 17:20:54, ora 17:21:57, ora 17:22:33, ora 17:24:37, ora 17:25:15, ora 19:55:50, ora 20:55:23 (vol.XVII, filele 235, 237, 239-244, 253-254);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 16:50:28, ora 17:05:26 (vol.XVII, filele 236, 238);
19. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C. A. prin intermediul inculpatului P. L. M., o cantitate de 17 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sune de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:09:53, ora 18:43:21, ora 18:44:36, ora 18:46:22, ora 19:02:50, ora 19:39:14, ora 19:55:50, ora 20:55:23 (vol.XVII, filele 245-250, 252-254);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:09:53, ora 18:43:21, ora 18:44:36, ora 18:46:22, ora 19:02:50, ora 19:39:14, ora 19:55:50, ora 20:55:23 (vol.XVII, filele 245-250, 252-254);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:20:29 (vol.XVII, fila 251);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:20:29 (vol.XVII, fila 251);
20. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a predat inculpatului P. L. M., în vederea vânzării către persoanele consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, din vânzarea căreia a primit ulterior suma de 200 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:59:16, ora 23:16:17 (vol.XVII, filele 255-257);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:59:16, ora 23:16:17 (vol.XVII, filele 255-257);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:48:25, ora 16:53:02, ora 17:08:24 (vol.XVII, filele 261-263, 265);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:48:25, ora 16:53:02, ora 17:08:24 (vol.XVII, filele 261-263, 265);
21. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 10 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:49:41, ora 11:51:33, ora 12:23:26 (vol.XVII, filele 258-260);
22. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 10 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 09:40:22, ora 10:23:07, ora 10:44:00 (vol.XVII, filele 266-267, 269);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 10:24:45 (vol.XVII, fila 268);
23. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificată, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:07:49, ora 19:41:28 (vol.XVII, filele 271, 273);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:09:16 (vol.XVII, fila 272);
24. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, prin intermediul inculpatului P. L. M. o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:08:54, ora 15:06:37, ora 15:07:38, ora 15:09:24, ora 15:36:10, ora 15:36:41, ora 15:36:10, ora 15:38:19, ora 15:43:16 (vol.XVII, filele 274-275, 277, 279, 281-284);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 15:07:26, ora 15:08:22, ora 15:11:10 (vol.XVII, filele 276, 278, 280);
25. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 10:32:27, ora 11:03:26 (vol.XVII, filele 290, 292);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 10:34:20 (vol.XVII, fila 291);
26. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut numitului Ciotoi Marian o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:29:11, ora 14:05:13, ora 14:13:05 (vol.XVII, filele 298, 300-301);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 13:31:55 (vol.XVII, fila 299);
27. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 23 de plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:38:12, ora 19:55:10 (vol.XVII, filele 303, 306);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:38:12, ora 19:55:10 (vol.XVII, filele 303, 306);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 19:14:01, ora 19:18:45 (vol.XVII, filele 304-305);
28. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:22:12, ora 14:49:00, ora 15:21:02 (vol.XVII, filele 311-312, 317-318);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 14:49:53 (vol.XVII, fila 313);
29. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:20:09, ora 12:08:42 (vol.XVII, filele 333, 337);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 11:21:12 (vol.XVII, fila 334);
30. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:59:40, ora 15:29:35 (vol.XVII, filele 341, 348);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:00:20 (vol.XVII, fila 342);
31. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C. A., o cantitate de 35 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:00:51, ora 15:29:37 (vol.XVII, filele 343, 349);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:08:51 (vol.XVII, fila 344);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:08:51 (vol.XVII, fila 344);
32. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut numitului U. D. A., o cantitate de 7 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:24:10, ora 15:28:34 (vol.XVII, filele 345, 347);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:25:14 (vol.XVII, fila 346);
33. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:26:18, ora 15:08:34 (vol.XVII, filele 354, 356);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 14:26:50 (vol.XVII, fila 355);
34. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a predat inculpatului P. L. M., în vederea vânzării către persoanele consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, pentru care a primit ulterior suma de 200 RON.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:14:29 (vol.XVII, fila 359);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:14:29 (vol.XVII, fila 359);
35. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:36:52, ora 15:57:07, ora 16:18:29, ora 16:26:51 (vol.XVII, filele 363, 365-367);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:37:47 (vol.XVII, fila 364);
36. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut numitului U. D. A., o cantitate de 9 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 20:57:55, ora 21:33:44 (vol.XVII, filele 368, 371);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 21:00:56 (vol.XVII, fila 369);
37. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:37:23, ora 20:03:54, ora 20:10:57 (vol.XVII, filele 372-373, 375-377);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:37:23, ora 20:03:54, ora 20:10:57 (vol.XVII, filele 372-373, 375-377);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:47:02 (vol.XVII, fila 374);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:47:02 (vol.XVII, fila 374);
38. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:12:50, ora 22:43:36, ora 22:50:04 (vol.XVII, filele 383, 387-389);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 22:17:41, ora 22:19:11 (vol.XVII, filele 385-386);
39. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut suspectului T. I. o cantitate de 10 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:01:04, ora 14:29:46 (vol.XVII, filele 390-392);
40. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:56:38, ora 20:23:30 (vol.XVII, filele 395-396, 398);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:56:38, ora 20:23:30 (vol.XVII, filele 395-396, 398);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:35:23 (vol.XVII, fila 397);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:35:23 (vol.XVII, fila 397);
41. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:29:59, ora 14:04:14 (vol.XVII, filele 402-403, 405);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:29:59, ora 14:04:14 (vol.XVII, filele 402-403, 405);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 13:32:03 (vol.XVII, fila 404);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 13:32:03 (vol.XVII, fila 404);
42. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 35 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:30:50, ora 18:08:29 (vol.XVII, filele 406-407, 410);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:30:50, ora 18:08:29 (vol.XVII, filele 406-407, 410);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 17:39:18 (vol.XVII, fila 409);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 17:39:18 (vol.XVII, fila 409);
43. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate, o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:53:48, ora 12:43:41, ora 12:49:51 (vol.XVII, filele 416-420);
44. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:36:09, ora 18:32:28, ora 18:49:35 (vol.XVII, filele 421-422, 426-427);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:36:09, ora 18:32:28, ora 18:49:35 (vol.XVII, filele 421-422, 426-427);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 17:39:44 (vol.XVII, fila 423);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 17:39:44 (vol.XVII, fila 423);
45. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a predat inculpatului P. F. suma de 200 RON obţinută din vânzarea către persoanele consumatoare a unei cantităţi nedeterminate de substanţe psihoactive pe care anterior a preluat-o de la cel din urmă menţionat.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului primit la data de xx.xx.xxxx, ora 14:32:13 (vol.XVII, fila 428);
46. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut numitului V. F., 1 gram de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:40:33, ora 19:31:50, ora 20:22:28 (vol.XVII, filele 431-434, 440);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului primit la data de xx.xx.xxxx, ora 19:33:21 (vol.XVII, fila 437);
47. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:32:46, ora 20:20:09 (vol.XVII, filele 435-436, 439);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:32:46, ora 20:20:09 (vol.XVII, filele 435-436, 439);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data xx.xx.xxxx, ora 19:34:02 (vol.XVII, fila 438);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data xx.xx.xxxx, ora 19:34:02 (vol.XVII, fila 438);
48. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C.-A., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:00:19, ora 17:31:24 (vol.XVII, filele 441-442, 446);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:00:19, ora 17:31:24 (vol.XVII, filele 441-442, 446);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data xx.xx.xxxx, ora 17:02:20 (vol.XVII, fila 443);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data xx.xx.xxxx, ora 17:02:20 (vol.XVII, fila 443);
49. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a oferit inculpatului B. D. C. un plic conţinând substanţe psihoactive.
-procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, fila 200;
-procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, fila 200;
-R.C.T.S.- nr. X. XXX.XXX din xx.xx.xxxx – MDMB-CHMICA-vol XXIII, filele 214-217;
50. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului B. D. C. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:02:18 (vol.XVII, filele 449-450);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:02:18 (vol.XVII, filele 449-450);
51. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut unei persoane neidentificate o cantitate de 8 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:12:59, ora 13:11:03 (vol.XVII, filele 451-452, 454-455);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului primit la data xx.xx.xxxx, ora 12:38:09 (vol.XVII, fila 453);
52. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. F. i-a vândut inculpatului I. C. un număr de 28 de plicuri conţinând o cantitate de 18,8 grame substanţe psihoactive, iar suspectului R. S. un număr de 10 de plicuri conţinând o cantitate de 6,17 grame substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 225-226;
•procesul verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 225-226;
•R.C.T.S. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx 2015 – vol. XXIII, filele 302-303;
•R.C.T.S. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx 2015 – vol. XXIII, filele 302-303;
•Raport de constatare criminalistică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 282-293;
•Raport de constatare criminalistică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 282-293;
•Raport de constatare criminalistică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 295-301.
•Raport de constatare criminalistică nr. XXXXXX din xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 295-301.
Inculpatul L. D., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 15 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului şi un act material al infracţiunii de instigare la efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, după cum urmează:
1. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:49:35, ora 17:55:13, ora 18:06:57, ora 18:23:10, ora 18:42:27, ora 18:47:42 (vol.XVIII, filele 7-8, 10-13);
2. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut unei persoane neidentificate din jud. Suceava o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de 1xx.xx.xxxx, ora 21:58:40, ora 23:04:49 (vol.XVIII, filele 24-25);
3. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:49:04, ora 23:43:15 (vol.XVIII, filele 33-35);
4. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 300 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:36:04, ora 14:37:46, ora 14:45:33, ora 14:46:27, ora 15:15:35, ora 15:20:11 (vol.XVIII, filele 37-43);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:36:04, ora 14:37:46, ora 14:45:33, ora 14:46:27, ora 15:15:35, ora 15:20:11 (vol.XVIII, filele 37-43);
5. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut unei persoane neidentificate din jud. Suceava o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:26:36, ora 21:57:47 (vol.XVIII, filele 44-45);
6. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 300 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:26:41, ora 23:03:13 (vol.XVIII, filele 52, 54);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:26:41, ora 23:03:13 (vol.XVIII, filele 52, 54);
7. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neidentificate, la solicitarea inculpatului L. D., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 09:34:23 (vol.XV, filele 120-121);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 09:34:23 (vol.XV, filele 120-121);
8. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului I. C. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 10:03:57, ora 10:50:49 (vol.XVIII, filele 67-68);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 10:03:57, ora 10:50:49 (vol.XVIII, filele 67-68);
8. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 200 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 09:19:22, ora 09:29:37 (vol.XVIII, filele 78-79);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 09:19:22, ora 09:29:37 (vol.XVIII, filele 78-79);
9. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut unei persoane neidentificate din jud. Suceava o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:01:43, ora 22:35:38 (vol.XVIII, filele 81, 83);
10. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. a preluat de la inculpatul P. F. în vederea vânzării către persoanele consumatoare în municipiul Botoşani o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive.
11.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut numitului C. D. D. două plicuri conţinând substanţe psihoactive în schimbul sumei de 10 lei.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 10:29:44 (vol.XVIII, fila 156);
12. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. a cumpărat de la inculpatul B. A. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, pe care ulterior i-a vândut-o numitului C. D. D. pentru o sumă de bani nedeterminată.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 22:14:57, ora 22:14:57, ora 22:15:49, ora 22:27:10, ora 22:27:42, ora 22:29:56, ora 22:31:28 (vol.XVIII, filele 160-166);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx;
13. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. a preluat de la inculpatul P. F. în vederea vânzării către persoanele consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:15:34, ora 14:17:28, ora 14:24:42, ora 14:45:29 (vol.XVIII, filele 185-188);
14. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut inculpatului M. A. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, pe care a preluat-o anterior de la inculpatul P. F., în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:47:57 (vol.XVIII, fila 189);
15. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut numitului A. M. F. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, pe care a preluat-o anterior de la inculpatul P. F., în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:44:48 (vol.XVIII, fila 190);
16. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul L. D. i-a vândut numitului O. E. un plic conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei.
•procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 33-34;
•R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx -vol XXIII, filele 50-51;
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:10:38;
•proces-verbal de investigaţii din xx.xx.xxxx-vol.XXII, filele 54-55;
Inculpatul P. L. M., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 37 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului, după cum urmează:
1.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului S. C. C., o cantitate de nedeterminate de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 20:22:14 (vol.XV, filele 4-5);
2.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neindentificate cu porecla ”Iepuraş”, la solicitarea inculpatului A. G., o cantitate de necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:36:51, ora 21:37:35, ora 21:37:55 (vol.XV, filele 6-8);
3.La data de 2xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neindentificate zisă Denis, o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminată.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de 2xx.xx.xxxx, ora 16:35:25, ora 16:45:35, ora 19:43:43 (vol.XV, filele 12-14, 22-23);
4.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neindentificate cu porecla ”Lţ”, la solicitarea inculpatului A. G., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 00:37:24, ora 00:39:08, ora 00:40:32, ora 00:41:21 (vol.XV, filele 24-29);
5.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a preluat de la suspectul A. G., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în vederea vânzării către persoanele consumatoare.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 21:46:10, ora 22:28:43 (vol.XV, filele 31-33);
6.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane pe nume “D”, o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în vederea vânzării către persoanele consumatoare.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:13:23 (vol.XV, fila 30);
7.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a vândut unei persoane neidentificate, la solicitarea inculpatului A. G., o cantitate de 4 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 35 de lei.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:28:57, ora 11:32:08, ora 11:33:25 (vol.XV, filele 47-52);
8.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. vinde unei persoane neidentificate, la solicitarea inculpatului A. G., o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:18:28 (vol.XV, filele 55-56);
9.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a cumpărat de la suspectul A. A. G., prin intermediul inculpatului C. V. M., în vederea vânzării către persoanele consumatoare, o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 13:56:15, ora 13:56:34, ora 13:58:00 (vol.XV, filele 57-59);
10.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. vinde unei persoane neidentificate, la solicitarea inculpatului A. G., o cantitate de necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 23:41:15, ora 23:43:18 (vol.XV, filele 66-69);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 00:39:27 (vol.XV, fila 70);
11.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, la solicitarea inculpatului R. D. C., 3 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 19:47:39, ora 19:55:32 (vol.XIX, filele 266-269);
12.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 15:58:18, ora 16:00:13, ora 16:01:11, ora 16:01:46, ora 16:15:00 (vol.XV, filele 88-91, 94);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 16:02:30, ora 16:40:26 (vol.XV, filele 92-93, 95);
13.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane cu porecla “R” la solicitarea inculpatului I. V. C.. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:00:04, ora 14:00:40, ora 14:01:19, ora 14:06:18 (vol.XV, filele 98-102);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 14:07:06 (vol.XV, fila 103);
14.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:16:54, ora 12:51:28 (vol.XV, filele 110-112);
15.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neidentificate, la solicitarea inculpatului L. D., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
16.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane neidentificate cu porecla “R”, la solicitarea inculpatului I. V. C.., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 10:23:24, ora 10:24:11, ora 10:24:48 (vol.XIX, filele 92-93, vol. XV, filele 122-125);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 10:25:57 (vol.XV, fila 126);
17.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O., la solictarea inculpatului A. G., o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 21:12:07, ora 21:12:51, ora 21:16:07, ora 21:16:33, ora 21:17:11, ora 21:46:28, ora 21:47:42 (vol.XV, filele 129-130, 133-139);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 21:14:56, ora 21:16:00 (vol.XV, filele 131-132);
18.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O., la solicitarea inculpatului A. G. 6 plicuri conţinând substanţe psihoactive în schimbul sumei de 50 ron.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 13:28:44, ora 13:30:02, ora 13:33:52, ora 13:35:07, ora 13:33:51, ora 13:34:32, ora 14:26:48, ora 14:28:07 (vol.XV, filele 150-158, vol.XVI, filele 331-333);
19.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O., o cantitate de 7 plicuri conţinând substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 13:43:00, ora 14:55:00, ora 14:58:03 (vol.XV, filele 166-167, 169-170);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 14:31:22 (vol.XV, fila 168);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 18:23:50 (vol.XV, filele 182-183);
• Proces-verbal de verificări şi investigaţii din data de xx.xx.xxxx (vol.IV, fila 102);
•Proces-verbal de consemnare a rezultatului coroborării aspectelor reieşite în supravegherea operativă cu cele evidenţiate în urma interceptărilor convorbirilor telefonice, însoţit de plansă fotografică, întocmite la data de xx.xx.xxxx (vol.IV, filele 23-33);
20.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut inculpatului M. A., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON, pe care a preluat-o anterior de la suspectul A. G..
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:29:14, ora 14:05:13, ora 15:32:39, ora 15:37:04, ora 15:48:15 (vol.XV, filele 164-165, 171, 174-176, 179-180);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:31:42, ora 15:44:07, ora 15:55:44 (vol.XV, filele 172-173, 177-181);
21.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut inculpatului M. A., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:50:19, ora 19:01:29, ora 19:01:29 (vol.XV, filele 184-187);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:50:19, ora 19:01:29, ora 19:01:29 (vol.XV, filele 184-187);
22.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului F. O., o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 21:00:07, din data de xx.xx.xxxx ora 15:50:19 (vol.XV, filele 193-195);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 17:51:29 (vol.XV, fila 196);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice din data de xx.xx.xxxx, ora 17:59:50 (vol.XV, fila 197);
•Proces-verbal de investigaţii şi supraveghere operativă din data de xx.xx.xxxx (vol. IV, filele 34-35);
23.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a cumpărat de la inculpatul B. A., în vederea vânzării către persoanele consumatoare, o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
24.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a cumpărat de la inculpatul B. A., la solicitarea numitului S. A. C., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:37:42, ora 14:18:26 (vol.XV, filele 205-206, 210-211);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 13:43:49, ora 13:44:02, ora 13:44:35 (vol.XV, filele 207-209);
25.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a procurat în vederea vânzării 9 plicuri conţinând 0,30 grame substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, filele 7-8;
•R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx -vol XXIII, filele 21-22;
26.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a procurat în vederea vânzării un plic conţinând 0,05 grame substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei .
•procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, fila 80;
•R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx -vol XXIII, filele 93-95;
27.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a cumpărat de la inculpatul P. F. o cantitate de 7 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:56:03, ora 13:42:52 (vol.XV, filele 213-215);
28.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut numitului L. A. două plicuri conţinând 0,13 grame substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 20 de lei .
•procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx-vol. XXIII, fila 127;
•R.C.T.S.- nr. X.XXX.XXX din xx.xx.xxxx -vol XXIII, filele 133-135;
•procesul -verbal de investigaţii din xx.xx.xxxx, vol.XXIII, filele 140-141;
29.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, la solicitarea inculpatului P. F., o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 50 RON.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 16:50:28, ora 17:05:26 (vol.XVII, filele 236, 238);
30.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut inculpatului I. C. A. la solicitarea inculpatului P. F., o cantitate de 17 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
31.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a vândut către diferite persoane consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive pe care a preluat-o anterior de la inculpatul P. F., în valoare de 200 RON.
32.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a vândut unei persoane de sex feminin neidentificate, din jud. Suceava, la solicitarea inculpatului P. F., o cantitate de 5 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:08:54, ora 15:06:37, ora 15:07:38, ora 15:09:24, ora 15:36:10 ora 15:36:41, ora 15:38:19, ora 15:43:16 (vol.XVII, filele 274-275, 277, 279, 281-284);
•procesele verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 15:07:26, ora 15:08:22, ora 15:11:10 (vol.XVII, filele 276, 278, 280);
33.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a vândut către diferite persoane consumatoare o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive pe care a preluat-o anterior de la inculpatul P. F., în valoare de 150 RON.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 11:24:39 (vol.XVII, fila 307);
34.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a preluat de la inculpatul P. F. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, din vânzarea căreia i-a predat acestuia din urmă menţionat suma de 200 RON.
35.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. i-a predat inculpatului P. F. suma de 200 RON obţinută din vânzarea către persoanele consumatoare a unei cantităţi nedeterminate de substanţe psihoactive pe care anterior a preluat-o de la cel din urmă menţionat.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului primit la data de xx.xx.xxxx, ora 14:32:13 (vol.XVII, fila 428);
36.La data de 01.05.2015, inculpatul P. L. M. a fost surprins în flagrant în timp ce avea asupra sa un plic conţinând substanţe psihoactive, deţinut în vederea vânzării către persoanele consumatoare.
-procesul verbal de constatare din 01.05.2015 (vol. XXIII, fila 332);
37.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul P. L. M. a fost surprins în flagrant în timp ce avea asupra sa opt plicuri conţinând substanţe psihoactive, deţinute în vederea vânzării către persoanele consumatoare.
-procesul verbal de constatare din xx.xx.xxxx (vol. XXIII, fila 364);
Inculpatul B. D. C., a comis la data de 0xx.xx.xxxx, o infracţiune de procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, la data de xx.xx.xxxx a comis o infracţiune de procurare şi deţinere de droguri de mare risc, prev de art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, iar în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx a comis un număr de 4 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului, după cum urmează:
1.La data de 0xx.xx.xxxx, inculpatul B. D. C. i-a vândut inculpatului G. P. L. un plic conţinând 0,02 grame droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 10 lei.
-Proces-verbal de constatare din data de 0xx.xx.xxxx – vol. XX, filele 78-79;
-Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. XXXXXXX din data de xx.xx.xxxx – vol. XX, filele 91-93;
-procesul-verbal de investigaţii din data de xx.xx.xxxx-vol. XX, filele 95-96;
2. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. D. C. a fost identificat în timp ce avea asupra sa un plic conţinând substanţe psihoactive.
-Proces-verbal de constatare din data de xx.xx.xxxx – vol. XXI, filele 248-249;
-Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. XXXXXXX din data de xx.xx.xxxx – vol. XXI, filele 262-264;
3.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. A. i-a vândut inculpatului B. D. C. zis “Gu” o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, orele 18:42:42; 18:43:07; 19:04:46; 19:04:59; 19:05:14 şi apelurile scurte de la orele 19:26:56 şi 19:27:27 (vol.XI, filele 386-387).
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a apelurilor dintre C. F. şi B. D.-C. din data de xx.xx.xxxx, orele 19:13:38; 19:33:24 (vol.XI, filele 388-389).
4.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. D. C. a fost surprins în flagrant deţinând 0,03 grame substanţe psihoactive, procurate de la suspectul A. G..
-R.C.T.S.- nr. X. XXX.XXX din xx.xx.xxxx – vol XXIII, filele 214-217;
5. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. D. C. a cumpărat de la inculpatul P. F. o cantitate necunoscută de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
6. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul B. D. C. a fost surprins în flagrant deţinând şapte plicuri conţinând substanţe psihoactive, deţinute în vederea comercializării.
-procesul-verbal de constatare din ziua de xx.xx.xxxx (vol. XXIII, filele 380-381);
Inculpatul I. C.-A., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 12 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului, după cum urmează:
1.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
2.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F. prin intermediul inculpatului P. L. M., o cantitate de 17 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 18:09:53, ora 18:43:21, ora 18:44:36, ora 18:46:22, ora 19:02:50, ora 19:39:14, ora 19:55:50, ora 20:55:23 (vol.XVII, filele 245-250, 252-254);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 19:20:29 (vol.XVII, fila 251);
3.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 23 de plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 19:14:01, ora 19:18:45 (vol.XVII, filele 304, 305);
4.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 35 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:00:51, ora 15:29:37 (vol.XVII, filele 343, 349);
5.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
6.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
7.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 25 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
8.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 35 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
9.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
10. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
11. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F., o cantitate de 30 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
12.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul I. C. A. a procurat de la inculpatul P. F. un număr de 28 de plicuri conţinând o cantitate de 18,8 grame substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
Inculpatul M. A., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 15 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului, după cum urmează:
1.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul unei sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:49:35, ora 17:55:13 ora 18:06:57, ora 18:23:10, ora 18:42:27, ora 18:47:42 (vol.XVIII, filele 7-8, 10-13);
2.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sumei de 100 RON.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 22:49:04 (vol.XVIII, filele 33-34);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 23:43:15 (vol.XVIII, fila 35);
3. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 300 RON.
4.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 300 RON.
5.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 200 RON.
6. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul P. L. M., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON, pe care acesta a preluat-o anterior de la suspectul A. G..
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 12:29:14, ora 14:05:13, ora 15:32:39, ora 15:37:04, ora 15:48:15 (vol.XVIII, filele 86-88, 91-93, vol. XVI, filele 351-352);
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:31:42, ora 15:44:07, ora 15:55:44 (vol.XVIII, filele 89-90, 94, 96);
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-ului din data de xx.xx.xxxx, ora 15:44:07 (vol.XVIII, fila 95);
7. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul P. L. M., o cantitate de nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON.
8.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a cumpărat de la inculpatul P. F. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 100 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirilor telefonice purtate la data xx.xx.xxxx, ora 12:31:11, ora 12:57:06, ora 12:59:41, ora 13:06:49, ora 13:30:30, ora 13:31:42, ora 13:35:28, ora 13:49:26, ora 14:07:03, ora 14:31:16 (vol.XVII, filele 31-33, 35-41, 43-45);
•procesele verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a SMS-urilor la data xx.xx.xxxx, ora 13:06:31, ora 13:49:05 (vol.XVII, filele 34, 42);
9.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a procurat de la inculpatul L. D. o cantitate nedeterminată de substanţe psihoactive, pe care a preluat-o anterior de la inculpatul P. F., în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesul verbal din data de xx.xx.xxxx de redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 14:47:57 (vol.XVII, fila 71);
10. La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a cumpărat de la inculpatul P. F., în municipiul Botoşani, o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
11.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a achiziţionat de la inculpatul P. F. în municipiul Botoşani o cantitate de 34 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume de bani nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 13:30:32, ora 14:13:43, ora 14:14:28 şi a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 13:32:51, ora 14:20:35 (vol.XVII, filele 128-132);
12.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a achiziţionat de la inculpatul P. F. în municipiul Botoşani o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 120 RON.
13.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a achiziţionat de la inculpatul P. F. în municipiul Botoşani o cantitate de 12 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul sumei de 120 RON.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirilor telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 17:30:06, ora 17:36:59, ora 18:06:47 , ora 18:13:16 şi cele de redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 18:11:24, ora 18:12:27 (vol.XVII, filele 175-179, 181);
14.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a achiziţionat de la inculpatul P. F. o cantitate de 11 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a convorbirii telefonice purtate la data de xx.xx.xxxx, ora 15:57:18 şi a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 16:32:04, ora 16:49:13, ora 16:49:26, ora 16:49:56, ora 16:55:25, ora 16:58:22, ora 17:01:20 (vol.XVII, filele 199-206);
15.La data de xx.xx.xxxx, inculpatul M. A. a achiziţionat de la inculpatul P. F. o cantitate de 15 plicuri conţinând substanţe psihoactive, în schimbul unei sume nedeterminate.
•Procesele verbale din data de xx.xx.xxxxde redare a SMS-urilor din data de xx.xx.xxxx, ora 16:34:02, ora 16:34:29, ora 16:42:04, ora 17:31:03, ora 17:31:28, ora 17:32:14, ora 17:44:33 (vol.XVII, filele 216-222);
Suspectul M. O. I. – zis ”N.” şi inculpatul P. F.-zis “J”, în calitate de organizatori şi coordonatori ai grupului infracţional organizat , în perioada 2014 -2015 au procurat,din diverse surse, direct sau prin intermediari, produse conţinând droguri de risc şi de mare risc şi substanţe psihoactive pe care le-au prelucrat şi le-au pus la dispoziţia suspecţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, M. G. F.-zis ”Pinga şi inculpaţilor M. C. D. P. L. M.-zis”M”, R. D. C., I. V. C.., L. D.-zis”L”, C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc” , B. D. C.-zis “G” fiind distribuite şi vândute de aceştia în regim ambulant către consumatori în baza unui număr de 231 acte materiale de distribuţie comise de aceşti din urmă suspecţi .
******
Cercetările efectuate în prezenta cauză au relevat faptul că, numărul tinerilor consumatori de produse ce conţin substanţe denumite generic ”etnobotanice” (substanţe noi cu proprietăţi psihoactive) a crescut îngrijorător datorită existenţei unei oferte permanente pe piaţa ilicită, în continuă creştere , dar şi a sumelor relativ accesibile ale produselor de aceste gen, ce pornesc de la 10 lei pentru un pliculeţ. Această oportunitate a fost cu abilitate remarcată şi speculată de membrii celor două grupuri infracţionale organizate cercetate în cauză, în vederea obţinerii unor venituri importante , în detrimentul statului şi al sănătăţii populaţiei, având în vedere consecinţele devastatoare pe care consumul acestor produse, parte dintre ele conţinând pe lângă substanţe psihoactive şi droguri de mare risc, îl are asupra sănătăţii şi dezvoltării psihofizice a tinerilor, principalii destinatari ai acestor substanţe interzise.
Investigaţiile au pus în lumină faptul că valoarea vânzărilor zilnice de produse psihoactive aduceau grupurilor infracţionale organizate descrise mai sus venituri cuprinse între 800 şi 1.000 lei . Martora cu identitate protejată S. A. ce a fost audiată în cauză a declarat chiar că inculpatul B. A. deţinea într-una din zile, în perioada cercetărilor, suma de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea substanţelor psihoactive vândute pe parcursul câtorva zile.
Procedurile anevoioase şi de durată de reglementare prin acte normative, pentru încercarea instituirii unui control strict asupra fenomenului consumului de asemenea substanţe, reglementări care nu reuşesc un acord nici măcar aproximativ cu realitatea socială în acest sens, datorită apariţiilor continue şi succesive de noi formule chimice de aşa zise ”droguri legale”, conturează pericolul concret pe care aceste substanţe conţinute de ”produsele etnobotanice” îl reprezintă pentru sănătatea şi ordinea publică, pentru societatea românească şi pentru formarea generaţiilor viitoare, din ce în ce mai mulţi tineri devenind clienţi fideli ai traficanţilor de plante psihotrope.
Investigaţiile, supravegherile operative şi aspectele rezultate în urma punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de Tribunalul Botoşani în cauză au evidenţiat în mod clar perseverenţa membrilor celor două grupări infracţionale organizate în comiterea unor fapte penale incriminate de prevederile Legii 143/2000 şi ale Legii 194/2011, evidenţiindu-se şi legăturile infracţionale dintre aceştia.
Astfel, investigaţiile au scos în evidenţă faptul că membrii celor două grupări infracţionale organizate au comercializat în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, zilnic, către tineri cu vârste cuprinse între 13 ani (cum este cazul martorului B. G.) şi 30 ani, substanţe psihoactive denumite convenţional şi generic „etnobotanice” sub formă vegetală ori pulverulentă ambalate în pliculeţe din material plastic, la preţuri cuprinse între 10 şi 30 lei, în vederea consumului uman prin fumare sau prizare.
Inculpaţii au pus pe primul plan interesul propriu de comercializare a unor produse prohibite în scopul obţinerii de beneficii materiale, în detrimentul interesului general al societăţii şi ocrotirii sănătăţii populaţiei, în condiţiile în care consumul acestor substanţe s-a dovedit a fi extrem de dăunător sănătăţii, motiv pentru care legiuitorul a şi procedat la adoptarea Legii 194/2011 şi ulterior, la introducerea multora dintre aceste substanţe în Tabelele anexă ale Legii 143/2000 ca droguri de mare risc.
Legea nr. 194/2011 stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare şi a instituit măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora, însă traficanţii acestui gen de substanţe au ignorat şi de această dată normele juridice astfel edictate, perseverând în activitatea infracţională de gen din aceleaşi motive enumerate anterior.
Conform art. 4 din Legea 194/2011 orice operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, are obligaţia de a solicita de la Autoritatea Naţională Sanitară, Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) o autorizaţie, iar potrivit art. 3 al. 2, până la obţinerea autorizaţiei este interzisă desfăşurarea de operaţiuni cu produsul ce face obiectul autorizării, iar din verificările efectuate în evidenţele instituţiei specificate a rezultat faptul că niciuna dintre persoanele cercetate în prezenta cauză, deşi au efectuat în mod constant, în perioada 2013-2015 operaţiuni ce necesitau autorizare, nu a formulat vreo cerere în acest sens, fapt ce denotă o ignorare totală a legii şi o sfidare a autorităţilor chemate să apere legea.
Întrucât existau informaţii că la camerele de gardă ale spitalelor se prezintă ori sunt transportate cu ambulanţa persoane tinere care acuză intoxicaţii cu produse ”etnobotanice”, altele decât cele identificate şi interzise deja, iar efectele acestor substanţe sunt similare cu cele ale drogurilor, în unele cazuri fiind chiar mai severe, s-au solicitat Spitalul Judeţean de Urgenţă ”MAVROMATI” Botoşani foile de observaţie clinică generală întocmite pentru pacienţi internaţi în urma consumului declarat de substanţe etnobotanice.
Din analiza înscrisurilor medicale rezultă că pacienţii cărora li s-a acordat asistenţă medicală pentru intoxicaţie cu substanţe cu efecte psihoactive sunt tineri, în multe cazuri minori, cu vârste începând de la 13 ani şi au fost aduşi la spital cu ambulanţa sau de către organele de pază şi ordine, în cazuri în care aveau manifestări violente în locuri publice (agresau alte persoane sau distrugeau bunuri), în unele cazuri necesitând internare medicală mai multe zile.
Printre aceşti pacienţi se numără:
1.L. A., cu peste 14 internări, de la vârsta de 16 ani, după cum urmează:
-adus cu ambulanţa 027GJ şi internat în perioada 13-15.02.2013 cu diagnosticul ,,tulburări severe de comportament, consum substanţe etnobotanice, agitaţie psihomotorie, irascibilitate, impulsivitate”. Acesta a mai fost internat anterior pentru consum de etnobotanice.
-internat în perioada 04-13.03.2013, cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie, tulburări de conduită, consum substanţe etnobotanice, agresivitate” . Descris ca pacient ,,agitat psihomotor, tulburări de comportament, dificultăţi relaţional-integrative”
-adus cu ambulanţa BT-115 şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,, intoxicaţie cu etnobotanice, tulburări de personalitate în curs de structurare de tip instabil emoţional, agitaţie psihomotorie.
-adus cu ambulanţa BT-26-SJA şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul , tulburări de comportament pe fond de consum de substanţe etnobotanice,agitaţie psihomotorie” . Descris ca pacient adus de la domiciliu pentru o ,,stare de agitaţie psihomotorie, insomnii, dispoziţie euforică, logoree, dificultăţi de relaţionare. În triaj i s-a efectuat test antidrog şi a ieşit pozitiv la benzodiazepine, agitat psihomotor, tulburări de comportament, dificultăţi relaţional-integrative”.
-adus cu ambulanţa SMURD MAI 35162 şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,, agitaţie psihomotorie, tulburări de comportament pe fond de consum de substanţe etnobotanice”.
-internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,tulburări mentale şi de comportament pe fondul consumului de droguri multiple” . Descris ca pacient cu ,,agitaţie psihomotorie, irascibilitate ” care ,,ameninţă cu plecarea din spital prin agresiune”. La data de xx.xx.xxxx, a plecat din spital fără aviz medical, prin ameninţări, spargeri, distrugeri în cadrul secţiei.
-internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,tulburări de conduită cu manifestări discomportamentale agravante, onirofil, agitaţie psihomotorie, pe fondul consumului de substanţe psihoactive”.
-internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,abuz de substanţe psihoactive, plagă tăiată superficială police drept, agitaţie psihomotorie, tulburare de personalitate de tip instabil emoţional cu manifestări discomportamentale ”.
-adus cu ambulanţa SMURD MAI 33817 internat în perioada xx-xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu etnobotanice, agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de etnobotanice”. ,,A fost adus cu salvarea pentru stare de rău, halucinaţii, tulburări de memorie, etc.”
-internat la data de xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,tulburări de comportament pe fondul consumului de etnobotanice” cu precizarea ,,externat în cursul zilei din secţia psihiatrie pediatrică , este readus de ambulanţă după ce astăzi a consumat din nou substanţe etnobotanice, încercând să sară pe fereastră”.
-internat la data de xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,,tulburări de comportament pe fondul consumului de etnobotanice, tentativă de suicid” cu precizarea ,,adus de ambulanţă pentru tulburări de comportament şi repetate tentative de suicid pe fond de consum de etnobotanice”.
-internat la data de xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,, consum etnobotanice” prezentând ,,cefalee, ameţeli”.
-adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,, consum de etnobotanice cu agitaţie psihomotorie” prezentând ,,ochi injectaţi, tulburări de comportament, iritabilitate, confuz, necooperant”.
-internat la data de xx.xx.xxxx, cu diagnosticul ,, agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de substanţe psihoactive”.
2.C. D. A., 15 ani, internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie cu substanţe etnobotanice” şi ulterior externat cu diagnosticul ,,tulburare de conduită socializată”.
Ca epicriză, s-a concluzionat că acesta a fost internat după consum de etnobotanice cu stare euforică.
3.S. A., 15 ani, internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum substanţe etnobotanice,tulburare de conduită socializată” şi ulterior externat cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu substanţe etnobotanice”. Ca epicriză, s-a concluzionat că acesta a fost internat după consum de etnobotanice cu stare euforică.
4.F. T. I., 15 ani la prima internare:
-internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,tulburări de comportament pe fondul consumului de etnobotanice” cu stări de impulsivitate, agresivitate verbală şi fizică.
-internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,Consum de substanţe etnobotanice. Tulburări de comportament. Agitaţie psihomotorie”. La internare prezenta ,,agitaţie, consum etnobotanice, impulsivitate, heteroagresivitate, reacţii explozive”.
5.G. I., 16 ani, internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,sevraj consum etnobotanice, tulburări comportament, agitaţie psihomotorie”. A venit singur la internare pentru tulburări de percepţie, agresivitate. Pe timpul internării, pacientul a fost ,,agresiv cu ceilalţi pacienţi din salon, impulsiv, agitat psihomotor”
6.M. S., 15 ani , internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,tulburări de comportament pe fondul consumului de substanţe etnobotanice”. Pacientul a fost adus de ambulanţă, fiind găsit pe stradă, inconştient, după ce a ingerat/inhalat în mod voluntar o substanţă neprecizată. Ca epicriză, s-a concluzionat că acesta a fost internat pentru consum ocazional de substanţe etnobotanice.
7.G. D. V., 12 ani la data internării, , adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,tulburări de comportament pe fondul consumului de substanţe psihoactive, alcool şi etnobotanice”, având agitaţie psihomotorie, vocabular obscen, ameninţarea mamei cu moartea.
8.Marcu Ionuţ, de 14 ani , internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie cu substanţe etnobotanice, atac de panică pe fondul consumului de substanţe etnobotanice”. Pacientul ,,a consumat ţigări etnobotanice”.
9. A. A., 15 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consumator de etnobotanice cu tentativă suicidară, tulburare emoţională şi de conduită”. Pacientul este cunoscut pentru ,,consum de etnobotanice în antecedente”
10. I. I. L., 17 ani, adusă cu ambulanţa şi internată în perioada xx -xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,tulburări de comportament, tentativă de suicid”, consum de substanţe psihoactive în antecedente.
11. D. M., 17 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx.xx-xx.xx.xxxxcu diagnosticul ,, tulburări de comportament pe fondul consumului de substanţe psihoactive( etnobotanice)”
12. B. B., de 15 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx.xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de droguri, tulburări de conduită, sindrom de dependenţă de etnobotonice”.
13. C. L.,15 ani, internată în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,, tulburări emoţională şi de conduită pe fondul consumului de substanţe psihoactive”. Pacienta ,,consumă de aprox. un an marijuana cu frecvenţă variabilă, în grup şi ulterior substanţe etnobotanice”şi a fost adusă la internare cu ,,agitaţie psihomotorie, toleranţă scăzută la frustrare, tendinţă de izolare”.
14. B. L.-S., de 17 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx.xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,utilizare nocivă de substanţe etnobotanice, tulburare de conduită în context juvenil”.
15. A. V. G. , de 14 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx.xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu substanţe etnobotanice” prezentând ,,paloare, ameţeală”.
16. A. G.-R., de 16 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada 20-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie voluntară cu substanţe etnobotanice, tulburare de conduită în context juvenil”.
17. N. I. M., de 15 ani, adusă cu ambulanţa şi internată în perioada xx.xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu substanţe etnobotanice, tulburare emoţională şi de conduită în context juvenil” prezentând ,,stare de ameţeală, leşin”. Aceasta a declarat că ,, a fumat la şcoală o ţigară făcută”.
18. F. G. Ş., de 15 ani, internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice” prezentând ,,instabilitate psihomotorie, dificultăţi de relaţionare şi comunicare”.
19. I. Ş. , de 15 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx-xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie cu substanţe etnobotanice, reacţie discomportamentală în context juvenil”.
20. C. P. V., de 16 ani, internat la xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice, tulburări de comportament, sindrom cefalalgic”.
21. P. P. M., de 14 ani, internată la data de xx.xx.xxxxcu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice”.
22. L. F., de 16 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice” prezentând ,,ameţeli şi tulburări de echilibru”.
23. H. S.-G., de 17 ani, internat la xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice”.
24. L. T., de 18 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu substanţe etnobotanice” prezentând ,,cefalee, vertij, tulburări de echilibru”.
25. H. G.-R., de 18 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu alcool şi substanţe etnobotanice” prezentând ,, tulburări de echilibru static şi dinamic”.
26. I. B.-F., de 22 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice cu agitaţie psihomotorie” prezentând ,, impulsivitate, logoree, cefalee, ameţeli, dificultăţi de relaţionare”.
27. Ş. A.-L., de 18 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de substanţe etnobotanice cu agitaţie psihomotorie” prezentând ,,halucinaţii, tremur”.
28. C. G.-M., de 21 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de substanţe psihoactive(marijuana)” prezentând ,,ameţeli,tulburări de comportament”.
29. P. E. – C., de 18 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de substanţe psihoactive(marijuana)” prezentând ,,tulburări de comportament, cefalee, iritabilitate”.
30. S. F., de 18 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,sindrom de dependenţă la etnobotanice, stare de agitaţie psihomotorie ” prezentând ,,nelinişte, ameţeli, astenie”.
31. B. F.-A., de 24 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie pe fondul consumului de substanţe psihoactive(marijuana)” prezentând ,,ameţeli,tulburări de comportament, cefalee”.
32. A. A., de 30 ani, internat în perioada xx.xx.- xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie,uz nociv de substanţe psihoactive” prezentând ,,agitaţie, iritabilitate, irascibilitate, tulburări de comportament”. Acesta declară că ,,a consumat etnobotanice în seara zilei de xx.xx.xxxx ” şi ,,recunoaşte consumul de droguri (de toate felurile)”.
33. P. A.-D., de 26 ani, internată la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,, agitaţie psihomotorie pe fondul sistării consumului de substanţe psihoactive” prezentând ,,dureri musculare, insomnii”.
34. L. I.-D., de 19 ani, adus cu ambulanţa şi internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,intoxicaţie acută cu substanţe etnobotanice”.
35. B. F., de 19 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe etnobotanice”.
36. D. A. C., de 23 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe psihoactive, agitaţie psihomotorie” prezentând ,,logoree, agresivitate”.
37. I. I., de 25 ani, internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,, agitaţie psihomotorie datorată consumului de substanţe psihoactive-etnobotanice” prezentând ,,cefalee, vertij, greaţă, agresivitate”. Acesta a declarat că a ,,început de la 17 ani cu etnobotanice”.
38. B. T.-A., de 18 ani, internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,tulburări de comportament, consum de etnobotanice” având şi internări anterioare.
39. P. B.-L., de 18 ani, internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum droguri, agitaţie psihomotorie” prezentând ,,iritabilitate, irascibilitate, tulburări de comportament”
40. C. P.-A., de 25 ani, internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,, agitaţie psihomotorie, consum abuziv de etnobotanice, tulburări de personalitate de tip instabil-emoţional”.
41. A. A., de 20 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie, consum nociv de substanţe psihoactive(etnobotanice), tulburări de personalitate de tip labil-emoţional”.
42. M. C.-V., de 35 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie, intoxicaţie cu etnobotanice şi alcool”
43. R. L., de 19 ani, internat la data de xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie, uz nociv de substanţe psihoactive ( etnobotanice)”.
44. B. T.-A., de 18 ani, adus cu ambulanţa şi internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,agitaţie psihomotorie datorată consumului de alcool şi substanţe psihoactive( etnobotanice)” cu menţiunea că pacientul ,,consumă etnobotanice de 4 ani de zile” prezentând ,,iritabilitate, irascibilitate, tulburări de comportament”.
45. R. R.-N., de 19 ani, internat în perioada xx – xx.xx.xxxx cu diagnosticul ,,consum de substanţe psihoactive( etnobotanice) cu agitaţie psihomotorie” cu menţiunea că pacientul ,,consumă etnobotanice de 5 ani de zile” prezentând ,,iritabilitate, irascibilitate, tulburări de comportament”.
În foile de observaţie clinică sunt descrise următoarele simptome în cazurile de intoxicaţie cu substanţe etnobotanice (diferite de la caz la caz): tulburări de comportament, tentative de suicid, agitaţie, cefalee, greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări de echilibru şi de vedere, vertij, senzaţie de sufocare, tulburări de personalitate de tip instabil emoţional, agitaţie psihomotorie,tulburare psihotică acută, halucinoze vizuale,
Aceste stări corespund cerinţei legale pentru definirea substanţelor psihoactive sau susceptibile de a avea efect psihoactiv definită de art. 1 lit. e din Legea 194/2011 respectiv facultatea de a inhiba sistemul nervos central al subiectului consumator.
În timpul cercetărilor au fost audiate o parte dintre persoanele de mai sus, respectiv martorii L. A., C. L., F. G. Ş., R. R. N., Ş. A. L. şi inculpatul C. G. M., care au susţinut că au achiziţionat în repetate rânduri substanţe psihoactive de la inculpaţii A. M., L. D. şi B. A..
Din cercetări a mai rezultat că, începând cu anul 2013 şi până în prezent inculpaţii şi suspecţii au comercializat ”produse etnobotanice” care conţineau următorii compuşi chimici:
AM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl] -(naphtalen-1-yl) methanone
MAM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl]-(4-methyl-naphtalenyl) methanone
UR-144 = (1-pentilydol-3-yl)-(2,2,3,3,-tetremethylcyclopropyl) methanone
AKB48 = 1-pentyl-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indazole-3-carboxiamide
JWH-122 = (4-methyl-1-naphthyl)-(1-pentylindol-3-yl) methanone
JWH-022 = naphtalen-1-yl[1-(pent-4-en-1-yl)-1H-indol-3-yl] methanone
JWH-210 = 4-ethylnaphthalen-1-yl (1-pentylindol-3-yl) methanone
JWH-210 5-ethylnaphtyl izomer
STS-135 = 1-(5-fluoropenthyl)-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indole-3-carboxamide
AB-CHMINACA = N-(1-Amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-(cyclohexylmethyl)-1H-indazole-3-carboxamide
AB-PINACA = N-(1-Amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-pentyl-1H -indazole-3-carboxamide
EAM-2201 = ( 4-ethyl-1-naphthyl)-[1-(5-fluoropentyl)indol-3-yl]methanone
CRA-13 = naphthalen-1-yl-(4-pentyloxynaphthalen-1-yl)methanone
3-METHYLETHCATHINONE = 2-Ethylamino-1-(3-methylphenyl)-1-propanone
BENZIDAMINE = 3-(1-benzyl-1H-indazol-3-yloxy)-N,N-dimethylpropan-1
AKB-48F = N-(1-adamantyl)-1-(5-fluoropentyl)-1H-indazole-3-carboxamide
MDMB-CHMICA=methyl2-[[1-(cyclohexylmethyl)indole-3-carbonyl]amino]-3,3-dimethylbutanoate
AB-FUBINACA = N-(1-amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-(4-fluorobenzyl)-1H-indazole 3-carboxamide
Prin adresa nr. XXXX din xx.xx.xxxx Institutul de Medicină Legală Iaşi a comunicat faptul că substanţa JWH-122 – (4-methyl-1-naphthyl)-(1-pentylindol-3-yl) methanone face parte din clasa canabinoizilor sintetici, fiind un agonist cu afinitate crescută al receptorului CB1 al cannabisului, ceea ce face ca această substanţă să aibă efecte psihoactive asupra organismului, efectele consumului constând în agitaţie, vomă, convulsii, pierderea stării de conştienţă, hipertensiune arterială.
JWH-122 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2010 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2010 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
JWH-122 = (4-methyl-1-naphthyl)-(1-pentylindol-3-yl) methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
AM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl] -(naphtalen-1-yl) methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
AM-2201 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2011 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2011 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
AM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl] -(naphtalen-1-yl) methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
MAM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl]-(4-methyl-naphtalenyl) methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
MAM-2201 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
MAM-2201 = 1-[(5-fluoropentyl)-1H-indol-3-yl]-(4-methyl-naphtalenyl) methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
UR-144 = (1-pentilydol-3-yl)-(2,2,3,3,-tetremethylcyclopropyl) methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
UR-144 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
UR-144 = (1-pentilydol-3-yl)-(2,2,3,3,-tetremethylcyclopropyl) methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
AKB-48 = 1-pentyl-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indazole-3-carboxiamide intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
AKB-48 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
AKB-48 = 1-pentyl-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indazole-3-carboxiamide a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
JWH-022 = naphtalen-1-yl[1-(pent-4-en-1-yl)-1H-indol-3-yl] methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
JWH-022 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2011 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2011 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
JWH-022 = naphtalen-1-yl[1-(pent-4-en-1-yl)-1H-indol-3-yl] methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
JWH-210 = 4-ethylnaphthalen-1-yl (1-pentylindol-3-yl) methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
JWH-210 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2010 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2010 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
JWH-210 = 4-ethylnaphthalen-1-yl (1-pentylindol-3-yl) methanone a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
STS-135 = 1-(5-fluoropenthyl)-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indole-3-carboxamide intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
STS-135 se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2010 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2010 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2014.
STS-135 = 1-(5-fluoropenthyl)-N-tricyclo[3.3.1.13,7]dec-1-yl-1H-indole-3-carboxamide a fost introdus în Tabelul anexă I al Legii 143/2000 ca drog de mare risc prin Legea nr. 51/2014.
Prin adresa nr. AXX/XXXX2015 Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa AB-CHMINACA = N-(1-Amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-(cyclohexylmethyl)-1H-indazole-3-carboxamide intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Este un compus chimic din categoria celor care în Legea 194/2011 poartă denumirea generică de substitut, respectiv substanţe sau produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi care sunt sau pot fi folosite în locul substanţelor sau preparatelor cu efecte psihoactive aflate sub control naţional.
Prin adresa nr. AXX/XXXX/2015 Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa AB-PINACA = N-(1-Amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-pentyl-1H -indazole-3-carboxamide intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
Se găseşte şi în anexa 2 ” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A.
AB-FUBINACA = (N-(1-amino-3-methyl-1-oxobutan-2-yl)-1-(4-fluorobenzyl)-1H-indazole 3-carboxamide) se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A.
Prin adresa nr. AXX/XXXX/2015 Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa EAM-2201= ( 4-ethyl-1-naphthyl)-[1-(5-fluoropentyl)indol-3-yl]methanone intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
Se găseşte şi în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A.
Prin adresa nr. AXX/XXXX2015, Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa CRA-13 = (naphthalen-1-yl-(4-pentyloxynaphthalen-1-yl)methanone) intră în categoria canabinoizilor sintetici, compuşi chimici care produc efecte asemănătoare celor produse de consumul de cannabis, dar mai intense şi anume: euforie, relaxare, lipsa capacităţii de concentrare, halucinaţii, dezinhibare, iritabilitate, panică, vorbire rapidă dar bâlbâită, agitaţie ori râs fără motiv.
Se găseşte şi în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2011 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2011 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A.
AKB-48F = (N-(1-adamantyl)-1-(5-fluoropentyl)-1H-indazole-3-carboxamide) se găseşte în anexa 2” Substanţe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului European de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol-efectuarea de operaţiuni cu această substanţă fiind supusă autorizării A.N.S.V.S.A.
Prin adresa nr. AXX/XXXX2015 Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa 3-METHYLETHCATHINONE = 2-Ethylamino-1-(3-methylphenyl)-1-propanone este o substanţă psihotropă, izomer de poziţie al 4-methylethcathinone(4-MEC). Face parte din grupul catinonelor, stimulant al Sistemului Nervos Central, iar abuzul cronic poate antrena: insomnie, pierderea poftei de mâncare, anxietate tinzând spre paranoia, iritabilitate, atac de panică, creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac etc.
Prin adresa nr. AXX/XXXX/2015Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa MDMB-CHMICA = methyl 2-[[1-(cyclohexylmethyl)indole-3-carbonyl]amino]-3,3-dimethylbutanoate intră în categoria canabinoizilor sintetici, iar despre această substanţă s-a raportat că produce agitaţie, anxietate, ameţeală, stări de vomă, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale, tremor, halucinaţii, paranoia.
Prin adresa nr. AXX/XXXX/2015 Institutul Naţional de Medicină Legală ”MINA MINOVICI” a comunicat faptul că substanţa Benzidamina = 3-(1benzyl-1H-indazol-3-yloxy)-N,N-dimethylpropan-1 este un antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice, iar în doze cuprinse între 750 şi 3000 mg are un efect delirant şi stimulant al Sistemului Nervos Central, în doze mai mari efectele fiind halucinogene, paranoide şi convulsive.
Astfel la inculpata A. M. a fost descoperită cantitatea de aproximativ 2 kg de asemenea produse, ambalate diferit după cum urmează:
-56 punguţe din material plastic transparent ce conţineau fiecare fragmente vegetale.
– O pungă din material plastic transparent ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă.
-O pungă din material plastic transparent ce conţinea fragmente vegetale.
-O folie de aluminiu în care se aflau fragmente vegetale.
-20 de punguţe ce conţineau fiecare fragmente vegetale.
-O pungă din material plastic transparent ce conţinea fragmente vegetale.
-O pungă din material plastic transparent ce conţinea fragmente vegetale.
-2 pungi din material plastic transparent ce conţineau fiecare o substanţă cristalină de culoare albă.
-O pungă din material plastic transparent ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare crem .
-O pungă din material plastic transparent ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă .
-Un borcan din material plastic ce conţinea fragmente vegetale.
-Un borcan din material sticlă ce conţinea fragmente vegetale.
-O cutie din carton ce conţinea fragmente vegetale.
– plicuri din material plastic transparent.
Prin ordonanţa nr. XXX.XXX, bunurile sus-menţionate au fost înaintate, în vederea efectuării analizelor de laborator, către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Prin adresa nr. XXXXXXX/xx-xx.xx.xxxx , după efectuarea analizelor de laborator, L.C.A.P.D. – D.C.C.O., ne-a comunicat faptul că:
-În proba nr. 1 constituită din 56 punguţe din material plastic transparent ce conţineau fiecare fragmente vegetale ( 30,53 gr ), în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul AB-CHIMINACA.
-În proba nr. 2 constituită din o pungă din material plastic transparent ce conţinea 253,54 gr substanţă pulverulentă de culoare albă în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul AB-CHIMINACA.
-În proba nr. 3 constituită din o pungă din material plastic transparent ce conţinea 455,9 gr fragmente vegetale în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul AB-CHIMINACA.
-În proba nr. 8 constituită din 2 pungi din material plastic transparent ce conţineau fiecare o substanţă cristalină de culoare albă ( 142,38 gr) în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul 4- Chloromethcathinone (4-CMC).
-În proba nr. 9A constituită din o pungă din material plastic transparent ce conţinea 0,40 gr substanţă pulverulentă de culoare crem în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul alfa-PVP- drog de risc.
-În proba nr. 9B constituită din o pungă din material plastic transparent ce conţinea 10,16 gr substanţă pulverulentă de culoare albă în care, în urma efectuării analizelor de laborator s-a pus în evidenţă compusul bk-MDEA ( Ethylone).
În locuinţa inculpatului P. F. s-au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, următoarele bunuri:
-În sertarul patului din bucătărie s-a descoperit o pungă din material plastic transparent, autosigilant, de dimensiuni aproximative 35/20 cm, ce conţinea cantitatea de 169,94 gr fragmente vegetale.
-Într-un pantof sport au fost găsite ascunse un număr de 27 pliculeţe autosigilante din plastic transparent, de dimensiuni mici 7/4 cm;
-În sufragerie au fost identificate un număr de 11 pliculeţe autosigilante din plastic transparent, de dimensiuni 10/5 cm.;
-Într-o cameră au fost identificate un număr de 158 pliculeţe autosigilante din plastic transparent,
În locuinţa inculpatului B. D.-C. s-au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, următoarele bunuri:
-Pe biblioteca din camera a fost identificată 11,7 gr. de substanţă solidă, moade de culoare verzuie;
-Într-un sertar au fost identificate un număr de 4 plicuri autosigilante din plastic transparent, cu urme de resturi vegetale şi de praf;
-În holul apartamentului au fost identificate un număr de 4 pliculeţe autosigilante din plastic transparent;
Dincolo de situaţia de fapt prezentată, în motivarea propunerii de arestăre preventivă a inculpaţilor s-a rătat că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptelor comise de aceştia ce sunt deosebit de periculoase, reprezentând una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate cu impact social deosebit, a modului şi a circumstanţelor de comitere a infracţiunilor şi a altor împrejurări privitoare la persoana inculpaţilor, relevanţă având împrejurarea că nici unul din inculpaţi nu realizează venituri în mod licit şi au înţeles să-şi asigure mijloacele necesare traiului prin desfăşurarea unor activităţi ilicite, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, se are în vedere impactul săvârşirii acestor infracţiuni asupra opiniei publice, cu atât mai mult cu cât vânzarea în vederea consumului de substanţe psihoactive a devenit un fenomen în continuă creştere, pe raza judeţului Botoşani, afectând un segment de populaţie cu vârste tot mai fragede, fenomen ce tinde să degenereze motivat, pe de o parte, de numărul redus al forţelor capabile să documenteze acest gen de activităţi infracţionale, iar pe de altă parte de câştigurile însemnate realizate de persoanele implicate în comiterea acestui gen de fapte, de îndrăzneala deosebită manifestată de către o parte din inculpaţi care, deşi au fost depistaţi în flagrant în perioada monitorizată sau într-o perioadă anterioară acesteia, au continuat activitatea infracţională dovedind dispreţ faţă de prevederile legale şi organele chemate să apere legea.
Numărul mare de persoane internate, în majoritate tineri între 14 şi 18 ani, precum şi numărul mare de consumatori identificaţi în timpul cercetărilor, efectele devastatoare pe care consumul de produse psihotrope l-au avut asupra organismului acestora, situaţie evidenţiată de consemnările medicale din foile de observaţie ale tinerilor internaţi, precum şi declaraţiile consumatorilor audiaţi, sunt factori ce trebuie avuţi în vedere la aprecierea pericolului social deosebit al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi. De asemenea trebuie avute în vedere şi reacţiile din presa scrisă sau online, unde titluri ca „Medici îngroziţi de copii drogaţi” (Monitorul de Botoşani din xx.xx.xxxx) „Copii intoxicaţi cu etnobotanice”(Monitorul de Botoşani din xx.xx.xxxx) au devenit din ce în ce mai frecvente, reacţii ce dovedesc îngrijorarea comunităţii pentru sănătatea membrilor acesteia şi dorinţa de combatere a acestui fenomen devastator asupra tinerilor.
Faţă de cele expuse mai sus, se apreciază că este necesară privarea de libertate a inculpaţilor A. M., zisă “M”, B. A., P. F., zis “J”, P. L. M., zis “M”, L. D., zis “L”, B. D. C., zis “G”, I. C.-A. şi M. A., atât pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică, cât şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal,pentru desfăşurarea cu eficienţă a urmăririi penale şi definitivarea cercetărilor,pentru a împiedica sustragerea inculpaţilor de la urmărirea penală şi a preveni săvârşirea de către aceştia de noi infracţiuni.
Din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, rezultă că există indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art.5 pct.1 lit. c din CEDO că inculpaţii A. M., zisă “M”, B. A., P. F., zis “J”, P. L. M., zis “M”, L. D., zis “L”, B. D. C., zis “G”, I. C.-A. şi M. A. au săvârşit infracţiunile de constituire, sprijinire ori aderare la un grup infracţional organizat prev.de art.367 alin.1,2 şi 3 Cod penal, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000,trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal trafic de droguri de mare risc , prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal.
În raport cu prevederile art.5 din CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Fiind sesizat cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a procedat la aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a acuzaţiilor, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor sale procesuale, în prezenţa apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu inculpaţii P. L. M., L. D., I. C.-A. şi M. A. fiind audiaţi în această fază procesuală iar inculpaţii A. M., B. A., P. F. şi B. D.-C. uzând de dreptul la tăcere.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată, în conformitate cu dispoziţiile art. 226 alin. (1) Cod procedură penală, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a tuturor celor 8 inculpaţi.
Astfel pe baza probatoriului administrat în cauză se constată următoarea situaţie de fapt reţinută pentru fiecare inculpat:
În cursul anului 2013, inculpata A. M.-zisă “M” , suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.”şi inculpaţii B. A. , D. S. I., au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat până în cursul anului 2015, fără întreruperi, în mod coordonat, săvârşind fapte penale incriminate de Legea nr. 143/2000 şi de Legea 194/2011, respectiv procurare,transport,preparare, ambalare, deţinere în vederea vânzării , distribuţie şi vânzare, fără drept, de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obţinerii de profit bănesc.
Inculpatul B. A. a realizat legătura dintre membrii familiei A. şi consumatori, având rolul de a comercializa, în regim stradal, în mod ambulant, substanţele psihoactive procurate de ceilalţi membri ai grupării , realizând în fapt, în perioada 2013-2015,zilnic, distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive prin transportarea acestora la diverse locaţii indicate de consumatori prin intermediul unor mesaje de tip sms către un post telefonic mobil dedicat utilizat de inculpatul B. A. în acest scop, suspectul fiind sprijinit uneori în activitatea de distribuţie de suspecţii B. R. E.-zis “M.”, T. I. – zis “Ţ.”, care au preluat de la acesta , în repetate rânduri , diferite cantităţi de produse psihoactive pe care ulterior le-au vândut către consumatori, precum şi de suspectul H. G.- zis “Ch.” sau “Cl.” care, l-a ajutat în activitatea de distribuire a produselor psihoactive, deplasându-se zilnic în perioada iunie-august 2014 împreună cu inculpatul B. A., în timpul efectuării transporturilor produselor psihoactive către consumatori , comunicând de pe telefonul utilizat de inculpatul B. A. ,prin mesaje, cu consumatorii, în ce priveşte locul şi timpul de onorare a comenzilor , realizând însă şi în mod direct activităţi de vânzare către consumatori a produselor psihoactive.
Inculpatul B. A. a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de patru acte materiale ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16 alin.1 din Legea 194/2011 şi în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx, un număr de 707 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16 alin.1 din Legea 194/2011, în forma autoratului.
Inculpatul P. F. a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 52 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare
Inculpatul P. L. M., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 37 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare,
Inculpatul L. D., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 15 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului şi un act material al infracţiunii de instigare la efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Inculpatul B. D. C., a comis la data de xx.xx.xxxx, o infracţiune de procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, la data de xx.xx.xxxx a comis o infracţiune de procurare şi deţinere de droguri de mare risc, prev de art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, iar în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx a comis un număr de 4 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului.
La gruparea infracţională organizată au aderat în cursul lunii noiembrie 2014 şi inculpaţii I. C. A. Şi M. A. din mun. Suceava, care, în perioada noiembrie 2014-mai 2015 s-au deplasat în repetate rânduri în mun. Botoşani şi au preluat, mai întâi de la inculpatul L. D. şi apoi şi de la inculpaţii P. F., A. G. şi P. L. M., diverse cantităţi de produse psihoactive în vederea vânzării lor către consumatori din municipiul Suceava.
Inculpatul I. C.-A., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 12 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului,
Inculpatul M. A., a comis în perioada xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx un număr de 15 acte materiale ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art16, alin.1 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în forma autoratului
Inculpatul M. O. I. – zis ”N.” şi inculpatul P. F.-zis “J”, în calitate de organizatori şi coordonatori ai celui de-al doilea grup infracţional organizat , în perioada 2014 -2015 au procurat,din diverse surse, direct sau prin intermediari, produse conţinând droguri de risc şi de mare risc şi substanţe psihoactive pe care le-au prelucrat şi le-au pus la dispoziţia suspecţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, M. G. F.-zis ”Pinga şi inculpaţilor M. C. D. P. L. M.-zis”M”, R. D. C., I. V. C.., L. D.-zis”L”, C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc” , B. D. C.-zis “G” fiind distribuite şi vândute de aceştia în regim ambulant către consumatori în baza unui număr de 231 acte materiale de distribuţie comise de aceşti din urmă suspecţi .
Conform art. 202 alin. (1) C.proc.pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Potrivit alin. (3) al art. 202 C.proc.pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 alin. (2) C.proc.pen., „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Apreciind asupra aplicabilităţii acestor dispoziţii la datele prezentei speţe, prin prisma materialului probator administrat până în prezent, judecătorul de drepturi şi libertăţi, constată că există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptelor comise de aceştia ce sunt deosebit de periculoase, reprezentând una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate cu impact social deosebit, a modului şi a circumstanţelor de comitere a infracţiunilor şi a altor împrejurări privitoare la persoana inculpaţilor, relevanţă având împrejurarea că inculpaţii au înţeles să-şi asigure mijloacele necesare traiului prin desfăşurarea unor activităţi ilicite, cu impact puternic asupra unui segment de populaţie vulnerabilă, fiind vorba de tineri începând cu vârsta de 13 ani, după cum se arată în propunerea de arestare preventivă.
Toate aceste elemente de fapt conturate de probatoriul strâns până la acest moment în cele 29 de volume ale dosarului de urmărire penală converg spre concluzia existenţei unor probe certe şi directe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit, în contextul expus de procuror, infracţiunile de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal..
Aşa cum a statuat şi Curtea Europeană în jurisprudenţa sa, măsura arestării preventive poate avea ca scop şi lămurirea acuzaţiilor aduse inculpatului, indiciile temeinice reţinute ca temei al privării de libertate a inculpaţilor nefiind necesar să aibă aceeaşi forţă probantă ca atunci când se statuează asupra vinovăţiei acestuia. Judecătorul reţine că în unele hotărâri pronunţate împotriva Marii Britanii (Brogan şi Murray), CEDO a arătat că articolul 5 paragraful 1 (c) nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea.
În cauza măsura arestării preventive a fost solicitată în temeiul dispoziţiilor art. 223 alin.2 Cod proc. pen., dispoziţii conform cărora măsura arestării poate fi dispusă dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune … de trafic de stupefiante sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest context, judecătorul apreciază că din perspectiva gravităţii deosebite a faptelor penale sub aspectul cărora sunt cercetaţi inculpaţii, a modului şi circumstanţelor concrete de comitere a acestora, a caracterului organizat al activităţii infracţionale măsura arestării preventive este necesar a fi dispusă pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică,cel puţin la acest moment.
La formarea unei atare concluzii judecătorul are în vedere, pe lângă întrunirea tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru luarea unei astfel de măsuri, şi gradul de insecuritate socială pe care îl generează comiterea unor astfel de fapte în sânul comunităţii efectele devastatoare pe care consumul de produse psihotrope l-au avut asupra organismului acestora, situaţie evidenţiată de consemnările medicale din foile de observaţie ale tinerilor internaţi, depuse la dosrul cauzei, precum şi declaraţiile consumatorilor audiaţi, sunt factori ce trebuie avuţi în vedere la aprecierea pericolului social deosebit al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi.
Deşi toţi inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală şi rigorile ei, lipsa antecedentelor penale reprezintă o normalitate şi nu un comportament deosebit al acestora,iar măsura arestării preventive este necesară,în primul rând pentru ca să conştientizeze gravitatea faptelor lor, numărul mare de acte materiale şi urmărire devastatoare asupra consumatorilor pe care membrii grupării îi aprovizionau constant..
În aprecierea interesului particular al inculpaţilor privind dreptul la libertate şi al interesului general al societăţii de apărare a ordinii de drept, judecătorul va constata preeminenţa celui din urmă, arestarea preventivă a inculpaţilor impunându-se, cel puţin pentru o perioadă de timp, pentru realizarea scopului măsurilor preventive prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
În raport cu persoana inculpaţilor judecătorul urmează să ţină cont de caracterul persoanelor în cauză, în raport cu gravitatea faptelor penale pentru care sunt cercetaţi.
Astfel, inculpata A. M., zisă “M”, persoană matură în vârstă de 60 de ani, deşi realizează venituri fiind pensionară, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale,a desfăşurat o intensă activitate de procurare, preparare, porţionare, ambalare a unor însemnate cantităţi de fragmente vegetale ce conţin atât droguri de mare risc , cât şi substanţe psihoactive, o perioadă îndelungată de timp, de peste 3 ani de zile, implicându-i în activitatea infracţională şi pe fiii săi, suspecţii A. I. I.-zis “JH.”, A. P. M.-zis “P.” , fiind de notorietate în rândul consumatorilor de produse etnobotanice din mun. Botoşani că în dispreţul legilor şi a organelor de ordine, inculpata desfăşoară zilnic , ca un adevărat serviciu, în detrimentul statului şi a sănătăţii populaţiei tinere din mun. Botoşani, fapte penale incriminate de prevederile Legii 143/2000 şi a Legii 194/2011, comercializând zilnic de la domiciliul său produse etnobotanice către diverşi tineri, situaţie evidenţiată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, procurând , preparând şi ambalând personal pliculeţele cu asemenea produse, distribuite ulterior către consumatori, situaţie dovedită de convorbirile telefonice purtate de inculpată care, în mod disimulat le comunica celorlalţi membri ai grupării că desfăşoară activităţile de preparare şi ambalare a produsului infracţional folosind expresia „ croşetez” deşi în locuinţa acesteia nu au fost identificate obiecte lucrate manual.
Pentru a putea distribui o cantitate cât mai mare de produse psihoactive şi a nu atrage atenţia organelor de ordine asupra sa, inculpata l-a implicat în activitatea infracţională şi pe inculpatul B. A., care , din anul 2013 şi până la data intervenţiei forţelor de ordine pentru stoparea fenomenului infracţional, respectiv data de xx.xx.xxxx, a realizat zilnic distribuţia produselor psihoactive , pe stradă, în mod ambulant, către consumatori ,fiind reţinut un număr de 711 acte materiale de distribuţie comise de inculpatul B. A..
Amploarea activităţii desfăşurată de inculpată, este dovedită şi de cantitatea mare şi diversificată de produse psihoactive descoperite în locuinţa acesteia cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate, o parte din aceste produse fiind droguri de risc incriminate de prevederile Legii 143/2000, iar o parte fiind incriminate de prevederile Legii 194/2011, precum şi de celelalte bunuri de interes în cauză descoperite în locuinţa inculpatei.
Deşi s-a prevalat de dreptul la tăcere, pentru a evita luarea unor măsuri privative de libertate asupra sa, inculpata a depus al dosarul cauzei înscrisuri medicale din care rezultă că suferă de anumite afecţiuni cardiace.Analizând înscrisurile depuse de inculpată s-a constatat că deşi aceasta a avut diverse afecţiuni cardiace, beneficiind de asistenţă medicală din partea statului, situaţie ce ar fi trebuit să o facă să se gândească nu numai la sănătatea sa dar şi a celorlalte persoane din jurul său, nu a întrerupt în perioada ulterioară activitatea infracţională ,ci a continuat să procure, prepare şi să distribuie în rândul tinerilor din mun. Botoşani produse psihotrope periculoase pentru sănătatea acestora, situaţie evidenţiată de internările frecvente pe care unul dintre consumatori, client al inculpatei , le-a avut în spital datorită acestui consum, de convorbirile telefonice purtate de inculpată cu ceilalţi membri ai grupului şi nu în ultimul rând de cantitatea foarte mare de aproximativ 2 kg de produse psihotrope descoperită la locuinţa acesteia, din care inculpata urma să pregătească şi să distribuie un număr de peste 4.000 de plicuri, calcul efectuat funcţie de cantităţile de substanţă găsite în plicurile ce au fost confiscate de la consumatori şi care au fost achiziţionate de la aceasta sau de la inculpatul B. A..
Inculpatul B. A., persoană ce nu realizează venituri din activităţi licite, a realizat legătura dintre membrii familiei A. şi consumatori, având rolul de a comercializa, în regim stradal, în mod ambulant, substanţele psihoactive procurate de ceilalţi membri ai grupării , realizând în fapt, în perioada 2013-2015, zilnic, ca un adevărat serviciu, distribuţia şi vânzarea către consumatori a produselor psihoactive prin transportarea acestora la diverse locaţii indicate de consumatori prin intermediul unor mesaje de tip sms către un post telefonic mobil dedicat utilizat de inculpatul B. A. în acest scop, inculpatul fiind sprijinit uneori în activitatea de distribuţie de suspecţii B. R. E.-zis “M.”, T. I. – zis “Ţ.”, care au preluat de la acesta , în repetate rânduri , diferite cantităţi de produse psihoactive pe care ulterior le-au vândut către consumatori, precum şi de suspectul H. G.- zis “Ch.” sau ”Calu”.
Inculpatul P. F., zis “J”, persoană ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, în calitate de organizator şi coordonator al celui de-al doilea grup infracţional organizat , în perioada 2014 -2015 a procurat,din diverse surse, direct sau prin intermediari, produse conţinând droguri de risc şi de mare risc şi substanţe psihoactive pe care le-au prelucrat şi le-au pus la dispoziţia inculpaţilor A. G.-zis ”Tp.”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, M. C. D., M. G. F.-zis ”Pinga, P. L. M.-zis”M”, R. D. C., I. V. C.., L. D.-zis”L”, C. V. M.-zis “Pf”, B. C.-zis “Tc”, B. D. C.-zis “G” fiind distribuite şi vândute de aceştia în regim ambulant către consumatori în baza unui număr de 231 acte materiale de distribuţie comise de aceşti din urmă inculpaţi. Inculpatul P. F.-zis “J” a avut şi rolul de vânzător, fiind implicat direct în relaţiile cu persoanele consumatoare ori alţi beneficiari, săvârşind personal un număr de 52 acte materiale de distribuţie de asemenea produse.
Inculpatul P. L. M., zis “M”, persoană consumatoare de droguri , ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit grupul infracţional al inculpaţilor M. O. I. – zis ”N.”, P. F.-zis “J”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, A. G., zis ”Tp.”, M. C. D., rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr 37 de acte materiale de distribuţie de produse psihoactive.
Inculpatul L. D., zis “L”, persoană consumatoare de droguri, ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit grupul infracţional al inculpaţilor M. O. I. – zis ”N.”, P. F.-zis “J”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, A. G., zis ”Tp.”, M. C. D., rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr 16 de acte materiale de distribuţie de produse psihoactive.
La rândul său, inculpatul B. D. C., zis “G” persoană ,de asemenea consumatoare de produse psihoactive, ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a sprijinit grupul infracţional al inculpaţilor M. O. I. – zis ”N.”, P. F.-zis “J”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, A. G., zis ”Tp.”, M. C. D., rolul său fiind acela de vânzător al substanţelor către consumatori în regim ambulant, pe bază de comenzi telefonice, săvârşind în perioada monitorizată un număr de 2 acte materiale, având ca obiect atât droguri de mare risc cât şi 6 acte materiale cu substanţe psihoactive.
Inculpatul M. A., din municipiul Suceava, persoană ce nu realizează în mod constant venituri din activităţi licite, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a aderat la grupul infracţional al inculpaţilor M. O. I. – zis ”N.”, P. F.-zis “J”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, A. G., zis ”Tp.”, M. C. D., şi s-a deplasat în repetate rânduri în mun. Botoşani preluând, mai întâi de la inculpatul L. D. şi apoi şi de la inculpaţii P. F. , A. G. şi P. L. M., diverse cantităţi de produse psihoactive în vederea vânzării lor către consumatori din municipiul Suceava, săvârşind într-un interval de numai 6 luni de zile un număr de 15 acte materiale de procurare de produse psihoactive, ocazie cu care a achiziţionat cantităţi însemnate de pliculeţe conţinând asemenea produse, activitatea sa pe raza mun. Botoşani fiind stopată doar datorită intervenţiei forţelor de ordine ale statului.
Inculpatul I. C.-A., din municipiul Suceava,de profesie taximetrist, din dorinţa de a obţine fără eforturi deosebite importante foloase materiale, a aderat la grupul infracţional al inculpaţilor M. O. I. – zis ”N.”, P. F.-zis “J”, A. A. G.-zis “I” sau “Z”, A. G., zis ”Tp.”, M. C. D., şi s-a deplasat în repetate rânduri în mun. Botoşani preluând, mai întâi de la inculpatul L. D. şi apoi şi de la inculpaţii P. F. şi P. L. M., diverse cantităţi de produse psihoactive în vederea livrării lor către diverşi beneficiari din municipiul Suceava, săvârşind într-un interval relativ scurt, de numai 6 luni, un număr de 12 acte materiale de procurare de produse psihoactive, ocazie cu care a achiziţionat cantităţi însemnate de pliculeţe conţinând asemenea produse, activitatea sa pe raza mun. Botoşani fiind stopată doar datorită intervenţiei forţelor de ordine ale statului.
Având în vedere aceste aspecte referitoare la situaţia personală a fiecărui inculpat în parte, raportat la gravitatea faptelor comise de aceştia, modul şi circumstanţele de comitere a faptelor, se apreciază că este necesară privarea de libertate a inculpaţilor pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, a împiedica sustragerea inculpaţilor de la urmărirea penală sau de la judecată şi a preveni săvârşirea de către acesta a unor noi infracţiuni,iar pentru cei ce sunt deja consumatori ,sâ înţeleagă că trebuie să sisteze a consuma în primul rând pentru sănătatea lor.
Din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, apreciem că există indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art.5 pct.1 lit. c din CEDO că inculpaţii A. M., zisă “M”, B. A., P. F., zis “J”, P. L. M., zis “M”, L. D., zis “L”, B. D. C., zis “G”, I. C.-A. şi M. A. au săvârşit infracţiunile de constituire, sprijinire ori aderare la un grup infracţional organizat prev.de art.367 alin.1,2 şi 3 Cod penal, trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000,trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal trafic de droguri de mare risc , prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal.
Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru arestarea preventivă cel puţin pentru o durată de 30 zile a inculpaţilor A. M., zisă “M”, B. A., P. F., zis “J”, P. L. M., zis “M”, L. D., zis “L”, B. D. C., zis “G”, I. C.-A. şi M. A..
Însăşi Curtea Europeană a considerat în jurisprudenţa sa (cu titlu de exemplu, Letellier) că privarea de libertate a unei persoane acuzate de comiterea unor infracţiuni grave se justifică atunci când lăsarea acestuia în libertate ar tulbura grav ordinea publică.
În ciuda susţinerilor apărării, în urma analizării materialului de urmărire penală, se constată că, în cauză, au fost administrate probe consistente apte să releve existenţa faptelor, şi împrejurările în care acestea au fost comise precum şi poziţia psihic-subiectivă a inculpaţilor cercetaţi în cauză, în raport de faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii.
Faţă de toate argumentele expuse anterior, apreciind că luarea măsurii arestării preventive este în scopul prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, respectiv pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, dar şi pentru a-i împiedica pe inculpaţi să continue activitatea infracţională, cel puţin temporar, văzând şi dispoziţiile art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi va admite propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani cu privire la inculpaţii A. M., B. A., P. F., P. L. M., L. D., B. D.-C., I. C.-A. şi M. A., cercetaţi în dosarul de urmărire penală nr. XXX/P/2013 ,, iar în ceea ce priveşte perioada de timp concretă pentru care se dispune măsura preventivă, aceasta va fi de 30 zile motivat de faptul că, în interesul aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, se impun a fi efectuate o multitudine de activităţi cu caracter investigativ.
Pentru considerentele mai sus arătate se vor respinge ca neîntemeiate cererile inculpaţilor cu privire la luarea unei măsuri preventive mai blânde.
Vazând şi dispoziţiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani.
În temeiul art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. (2) teza ultimă Cod procedură penală, art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:
1. A. M., zisă „M.i”, fiica lui A. şi G., născută la data de xx.xx.xxxx în oraş Fundulea, jud. Călăraşi, domiciliată în mun. Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani, posesoare a C.I. cu seria XT, nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXX, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal;
2. B. A., fiul lui C. şi ., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, jud. Botoşani, domiciliat în mun. Botoşani, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani, fără forme legale în mun. Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani, posesor al C.I. cu seria X.T, nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXX, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc, în modalitatea preluare, transport, deţinere în vederea vânzării de droguri de mare risc şi vânzare, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 4 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal ( 707 acte materiale) , cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal.
3. P. F., zis “J”, fiul lui D. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, jud.Botoşani, cu domiciliul în mun.Botoşani, Str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani, fără fărme legale în municipiul Botoşani, Bd. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, posesor al C.I. seria XT nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXXX, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „Constituirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 , trafic de droguri de risc în modalitatea procurare, prelucrare,punere la dispoziţie în vederea distribuirii şi vânzării, prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011( 52 acte materiale) ,cu aplicarea art. 38 alin.1 ,2 şi 39 cod penal.
4. P. L. M., zis “M”, fiul lui natural şi E.-D., născut la data de xx.xx.xxxx în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, domiciliat în mun. Botoşani, posesor al CI seria XT nr. XXXXXX, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, CNP XXXXXXXXXXXXXXX; cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 37 acte materiale), cu aplicarea art. 38 şi 39 cod penal.
5. L. D., zis “L”, fiul lui D. şi I., născut la data xx.xx.xxxx în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, cu domiciliul în municipiul Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, posesor al CI seria XT nr.XXXXXX, CNP -XXXXXXXXXXXXXXXX; cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 16 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal.
6. B. D. C., zis “G”, fiul lui A. şi D., născut la data de xx.xx.xxxx în jud. Iaşi, mun. Iaşi, cu domiciliul în str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani, posesor al C.I. seria XT nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXX, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinirea unui grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,2,3 Cod Penal, trafic de droguri de mare risc în modalitatea procurare, deţinere şi vânzare de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 2 acte materiale) şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 6 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 , 2 şi art. 39 cod penal.
7. I. C.-A., fiul lui I. şi S., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Suceava, jud. Suceava, domiciliat în mun. Suceava, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Suceava, CNP-XXXXXXXXXXXXX, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 12 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal.
8. M. A., fiul lui C. şi S., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Suceava, jud. Suceava, domiciliat în mun. Suceava, str. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap.U, jud. Suceava, CNP-XXXXXXXXXXXXX, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin.1,3 Cod Penal şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.1 cod penal( 15 acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin.1 şi art. 39 cod penal,
pe o durată de 30 de zile, începând cu data de xx.xx-xx.xx.xxxx şi până la data de xx.xx.xxxx inclusiv .
În temeiul art.230 alin.1 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă.
Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi prin apărători de luare a unei alte măsuri preventive faţă de aceştia.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P. L. M., B. D.-C. şi I. C.-A., în sumă de câte 260 lei pentru fiecare inculpat, se vor achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Pronunţată în camera de consiliu, azi, xx.xx.xxxx, ora. 22,30.
Judecător de drepturi şi libertăţi,Grefier,