Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă la data de sub număr dosar, reclamantul CS achemat în judecată pe PV pentru ca pârâtul să-i plătească 42.000.000 lei valoarea plantaţiei înfiinţate de reclamant pe terenul pârâtului şi a gardului împrejmuitor şi suma de 10.000 lei actualizată reprezentând clauza penală din convenţia încheiată între părţi.
În motivarea cererii a arătat că la 25 aprilie 1971 tatăl reclamantului a făcut un schimb cu tatăl pârâtului în urma căruia tatăl reclamantului a primit terenul din punctul „În faţă”, pe care pârâtul l-a revendicat, teren pe care reclamantul l-a împrejmuit şi a înfiinţat o plantaţie cu pomi fructiferi.
De asemenea, potrivit convenţiei, pârâtul trebuie să-i restituie 10.000 lei actualizată.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998-999 din codul civil.
În cauză a formulat cerere reconvenţională pârâtul, arătând că la efectuarea schimbului, terenul său era plantat cu pruni însuşiţi de reclamant şi pe acesta se găseau lemne de esenţe diverse moi.
De asemenea, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, culpa aparţinând reclamantului.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar ulterior, pârâtul a invocat şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât nu este titular al poziţiei în registrul agricol.
Prin sentinţa civilă nr. , a fost admisă în parte acţiunea reclamantului, anulată ca netimbrată cererea reconvenţională formulată în cauză, s-a respins capătul de cerere privind achitarea sumei din înscrisul sub semnătură privată, intitulat Convenţie, de 10.000 lei, reactualizată şi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 55.748.000 lei despăgubiri civile şi 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acesteia fost declarat recurs de către pârâtul PV, şi prin decizia nr. Tribunalul G a admis recursul declarat, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe
La rejudecare, prin sentinţa civilă nr. a fost admisă acţiunea formulată de reclamant şi respinsă cererea reconvenţională.
Împotriva sentinţei respective a fost declarat recurs de către pârât, şi prin decizia nr. Tribunalul G a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut în considerentele deciziei de casare faptul că, sentinţa a fost motivată numai pe baza raportului de expertiză,nefiind motivată cererea reconvenţională formulată de către pârât, neputând fi urmărit raţionamentul pentru care a fost respinsă, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
S-a dat indicaţia ca la rejudecare, să se dispună citarea legală a părţilor, să fie administrate probe atât pe cererea principală cât şi pe cerea reconvenţională.
La rejudecarea cauzei,în raport de considerentele deciziei de casare,au fost administrate probe, astfel că reclamantul a solicitat audierea martorilor LG şi ZS, iar pârâtul a solicitat audierea martorilor BG şi MI.
În şedinţa publică din data de 10.06.2009, apărătorul pârâtului a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize, pe cerere a reconvenţională, fiind desemnat expert în cauză, în şedinţa publică din data de 8.07.2009 expert RP cu un onorariu de 500 lei în sarcina pârâtului şi obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă respectivă.,
Ulterior desemnării, la data de 17.09.2009, expertul a depus al dosar o cerere, existentă la fila nr.22 ,prin care solicită înlocuirea sa, motivat de faptul că este funcţionar public, fiind incompatibil cu calitatea de expert.
Cererea respectivă a fost pusă în discuţie, în şedinţa publică din data de 14.lo.2009, fiind înlocuit cu expert DD.
La data de 17.11.2009 s-a depus la dosar la fila nr.32 o cerere formulată de către expert DD, care solicită înlocuirea cu expert silvic, în raport de obiectivele expertizei, respectiv evaluarea materialului lemnos.
În şedinţa publică din data de 25.ll.2009, acesta a fost înlocuit cu expert MI.
Raportul de expertiză, cu privire la care au fost formulate obiecţiuni şi care au fost respinse de către instanţă, a fost depus la dosar la data de 10.05.2010, fiind ataşat la fila nr. 52.
Prin sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr . s-a admis în parte acţiunea formulată de CS, împotriva pârâtului PV.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 164,22 lei, cu titlu de despăgubiri civile faţă de reclamant.
S-a respins cererea reconvenţională a pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, raportat la acţiune aşa cum a fost formulată, că din cuprinsul actelor existente la dosar, coroborate cu concluziile expertizei efectuate, s-a constatat că pe terenul în litigiu ce a făcut obiectul schimbului dintre părinţii părţilor, situat pe raza satului S, au fost identificate un număr de 27 cioate, rămase de la pomi fructiferi şi arbori de salcâmi tăiaţi, materialul lemnos rezultat din tăierea acestora (13 pomi fructiferi şi 14 arbori de salcâmi) valorând 164,22 lei; că întrucât reclamantul a înfiinţat plantaţia şi a împrejmuit terenul cu bună credinţă, reconstituirea dreptului de proprietate proprietarului terenului pentru cel primit de cu ocazia comasărilor terenurilor, neputând fi previzibilă la momentul efectuării aşa zisului schimb, s-a apreciat că este îndreptăţit la despăgubiri.
S-a menţionat că deşi expertiza a stabilit că terenul este împrejmuit cu sârmă ghimpată, nu a fost stabilită contravaloare a acestuia.
Referitor la cererea reconvenţională, formulată de către pârât, s-a menţionat doar că este neîntemeiată.
Împotriva sentinţei au declarat recurs recurentul reclamant CS şi recurentul pârât PV.
S-a invocat de către reclamant în esenţă că instanţa nu a soluţionat acţiunea principală în raport de ceea ce s-a cerut, că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii plantaţiei înfiinţate, iar instanţa l-a obligat să-i plătească contravaloarea lemnului rezultat din tăierea pomilor de către pârât, fără a mai fi obligat să plătească şi valoarea celorlalţi pomi şi a contravalorii gardului împrejmuitor, în condiţiile în care reclamantul a înfiinţat plantaţia pe terenul în litigiu cu bună credinţă.
Pârâtul PV a criticat sentinţa întrucât nu au fost respectate indicaţiile instanţei de control judiciar în sensul soluţionării cererii reconvenţionale.
Prin decizia civilă nr. s-au admis recursurile, s-a casat sentinţa iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, pentru a fi analizate cererile deduse judecăţii aşa cum au fost formulate şi precizate ulterior, luând în considerare probele administrate şi completarea acestora în vederea unei juste soluţionări a cauzei, urmând a se conforma şi indicaţiilor din decizia de casare nr. a Tribunalului G, al cărei conţinut nu a fost avut în vedere în nici un fel de instanţa de rejudecare.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. , la data de 5 noiembrie 2010.
La data de 14 decembrie 2010, prin serviciul arhivă, s-a depus la dosar o precizare la acţiunea principală, de către reclamant, prin care solicită admiterea acţiunii, în sensul de a fi obligat pârâtul la plata sumei de 5.949,62 lei, cu titlu de despăgubiri aşa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză dispus în cauză.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de circa 16.000 lei, ce reprezintă contravaloarea totală a uzului fruct, pentru recoltele recoltate de acesta în perioada de când s-au judecat (2006-2010) şi la plata sumei de 10.000 lei, de la data de încheierii contractului de schimb intervenit între autorii săi, suma cerută fiind în moneda naţională la data încheierii acestui contract.
Reactualizarea tuturor acestor sume, cu nivelul de inflaţie pentru fiecare sumă în parte, de la data cererii până la data plăţii.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că l-a chemat în judecată pe pârât, deoarece acesta nu a înţeles să respecte contractul de schimb, încheiat de autorii lor la data de 25 aprilie 1971.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.112-114 cod. procedură civilă.
La data de 25 ianuarie 2011, au foste depuse de către pârât concluzii scrise, prin care solicită instanţei respingerea celor capete de cerere privind uzufructul şi clauza penală, admiterea cererii reconvenţionale pentru suma de 164,20 lei, urmând a fi compensate cheltuielile de judecată.
În şedinţa de judecată din 08.03.2011, reclamantul a arătat că nu timbrează capătul de cerere în pretenţii privind suma de 16.000 lei reprezentând contravaloarea totală a uzufructului pentru recoltele din perioada 2006-2010 întrucât renunţă la acest capăt de cerere.
În cauză a fost apreciată ca fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice judiciare prin care să se stabilească contravaloarea plantaţiei efectuate de reclamant pe terenul din pct. Faţă, precum şi contravaloarea lemnelor ridicate de reclamant de pe terenul din litigiu, fiind desemnat exp. BV, raportul fiind depus la dosar la data de 26.05.2011.
Analizând cu prioritate excepţia netimbrării capătului de cerere în pretenţii, reprezentând contravaloarea totală a uzufructului pentru recoltele din perioada 2006-2010, în cuantum de 16.000 lei, instanţa reţine că, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru se sancţionează cu anularea cererii.
Potrivit declaraţiei reclamantului din 08.02.2011, după ce i-a fost comunicat cuantumul taxei datorate, acesta a arătat că înţelege să nu timbreze întrucât renunţă la acest capăt de cerere.
Prin urmare, având în vedere cele reţinute, instanţa îl va anula ca netimbrat.
Cu privire la excepţiile invocate de pârât, respectiv a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi autorităţii de lucru judecat, întrucât pârâtul prin apărător a arătat că nu le mai susţine, instanţa nu le va analiza, având în vedere că nici din actele dosarului nu rezultă necesitatea invocării din oficiu.
Pe fondul cauzei, în raport de acţiunea principală precizată şi cererea reconvenţională, instanţa constată că, în cauză au aplicabilitate dispoziţiile art. 494 C.civ., potrivit cu care dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o altă persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana sa le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca sa se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată prin realizarea unor asemenea plantaţii şi construcţii.
Cu toate acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoana de buna-credinţa, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o suma de bani egală cu aceea a creşterii valorii fondului
Prin urmare, pentru a fi soluţionate cererile formulate de părţi, se impune în primul rând analizarea bunei-credinţe la edificarea lucrărilor.
Sub acest aspect, se reţine că potrivit convenţiei din 25.04.1971, între autorii părţilor s-a realizat un schimb de terenuri, pe terenul primit de autorul reclamantului a fost înfiinţată o plantaţie de pomi fructiferi şi a fost împrejmuit.
Ulterior, terenul primit de autorul reclamantului a fost revendicat de pârât.
Este de reţinut, în această analiză, că buna credinţă a celui care a executat lucrarea pe terenul altuia se apreciază în momentul în care se realizează această lucrare şi încetează în momentul ivirii unei îndoieli în convingerea posesorului cu privire la legitimitatea titlului.
Este considerat de bună credinţă constructorul care a executat lucrarea crezând că este proprietarul terenului.
În raport de cele reţinute, se constată că, la data înfiinţării plantaţiei de pomi fructiferi şi a edificării împrejmuirii constructorul a fost de bună credinţă, întemeiată pe titlul deţinut, respectiv convenţia de schimb din 1971, priind astfel îndreptăţit la restituirea contravalorii acestora în temeiul art. 494 C.civ.
Valoarea înfiinţării plantaţiei a fost stabilită, prin raportul de expertiză întocmit de exp. ing. BV, la suma de 2.657,10 lei.
În ceea ce priveşte valoarea gardului edificat, se reţine că aceasta a fost calculată de către exp. ŞE în expertiza efectuată în ciclul procesual anterior, în funcţie de constatările în teren, cu aplicarea uzurii stabilite rezultând valoarea de 281 lei.
Prin urmare, pârâtul va fi obligat către reclamant la plata acestor sume, în cuantum de 2938,10 lei.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, se reţine că valoarea lemnelor ridicate de reclamant de pe teren, astfel cum au fost constatate prin minuta încheiată de exp. ŞE la data de 28.12.2007 (fila 59 dosar nr. 814.3/267/2006) cu privire la care părţile nu au avut obiecţiuni, şi cum a fost calculată de expertul desemnat în acest dosar, se ridică la suma de 414,64 lei, urmând ca reclamantul să fie obligat, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, la plata acestei sume către pârât.
În cauză, fiecare dintre părţi a solicitat acordarea clauzei penale stabilită în convenţia încheiată în anul 1971, în cuantum de 10.000 lei.
Se observă că această clauză a fost inserată de autorii părţilor în convenţia încheiată, determinând anticipat echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate.
Din actele dosarului rezultă că părţile din acea convenţie şi-au executat obligaţiile, intrând în posesia suprafeţelor de teren cu care au venit la schimb iar incidenţa ulterioară a unor legi speciale în materia proprietăţii, cu consecinţa reintrării în patrimoniul moştenitorului uneia dintre părţi a terenului ce a făcut obiectul convenţiei nu este de natură să atragă răspunderea contractuală şi aplicarea clauzei penale, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei asumate.
Prin urmare, se apreciază că niciuna dintre părţi nu este îndreptăţită la acordarea sumei de 10.000 lei ca echivalent al prejudiciului determinat anticipat pentru neexecutarea obligaţiilor.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 274 C.p.civ., se constată că părţile au efectuat, de-a lungul procedurii judiciare, în faţa instanţei de fond şi de recurs, cheltuieli dovedite în cuantum aproximativ egal, constând în taxe de timbru, onorarii avocat, onorarii expert, respectiv 2877,3 lei reclamantul şi 2899,15 lei pârâtul şi, la solicitarea acestuia din urmă, prin apărător, va dispune compensarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Anulează ca netimbrat capătul de cerere formulat de reclamant privind contravaloarea uzufructului pentru perioada 2006-2010.
Admite în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul CS, împotriva pârâtului PV, şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul PV.
Obligă pârâtul-reclamant PV să plătească suma de 2938,1 lei către reclamantul-pârât CS.
Obligă reclamantul-pârât CS la plata sumei de 414,64 lei către pârâtul-reclamant PV.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2011.
