RECURSUL. CAZURI DE CASARE ÎN RECURS. OMISIUNEA PRONUNŢĂRII ASUPRA UNOR FAPTE SAU ASUPRA UNOR PROBE. ART. 3859 COD PROCEDURĂ PENALĂ
Hotărârea este supusă casării atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
-art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală
Prin decizia penală nr. 196/06.11.2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi partea civilă R. I. împotriva sentinţei penale nr.65/27.02.2008 pronunţată de Judecătoria Olteniţa.
A fost admisă cererea inculpatului şi dă dreptul acestuia de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile, de la 6.11.2008 la 5.12.2008.
A fost obligată partea civilă la 30 lei cheltuieli judiciare către stat, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa înregistrat la Judecătoria Olteniţa sub nr. 1779/269/2007 a fost trimis în judecată inculpatul C. C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 al.2 şi 4 Cod penal.
Din actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 20.07.2006 în jurul orei 12,00 partea vătămată R.I. se deplasa cu bicicleta în com. Chirnogi pe carosabilul DN 41 la circa 20 – 30 cm. distanţă de marginea din dreapta a drumului din direcţia Giurgiu către Olteniţa. În aceeaşi direcţie circula şi ansamblul de vehicule format din tractorul marca Universal 650 M. cu nr. de înmatriculare CL – 01 – PVW şi remorcile cu nr. de înmatriculare CL – 80 – DSL, respectiv CL – 80 – DSM condus de inculpatul C. C. care, în intersecţia DN 41 cu DJ 411 s-a angajat în depăşirea părţii vătămate. Observând că, în timpul manevrei conducătorul auto nu păstrează o distanţă laterală suficientă, partea vătămată a ieşit de pe carosabil pe acostament, dar a fost acroşată de ultima remorcă în şanţul ce mărgineşte DN 41.
Tractorul a traversat intersecţia, oprindu-se circa 100 m. distanţă, în faţa fostei mori, iar partea vătămată a fost ajutată de martorul S. C. să iasă din şanţ.
Aflând modul în care s-a produs accidentul acesta din urmă a încercat să-I determine pe inculpat (care stătea de vorbă lângă vehicul cu soţia sa ) să revină la locul accidentului, strigând şi făcând semne cu mâna. Demersul său a rămas fără efect, la scurt timp inculpatul C. C. părăsind zona. Întrucât fusese recunoscut atât de partea vătămată cât şi de martorul S. C., organele de poliţie l-au găsit destul de repede în com. Radovanu unde vindea baloţi de paie.
Urmare accidentului R. I. a fost internat în Spitalul Clinic de Stomatologie Bucureşti, pe perioada 20.07. – 3.08.2006 cu diagnosticul “fractură dublă de mandibulă unghi drept şi unghi stâng”. Examinarea medico – legală a confirmat existenţa leziunilor şi mecanismul de producere a acestora, stabilind că pentru vindecare, partea vătămată a necesitat 65 – 70 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legală nr. 560/2006 şi F.O. nr. 2225).
Prin sentinţa penală nr.65/2008, Judecătoria Olteniţa, în baza art.11 pct.2 lit.a cu art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul C. C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 al.2 şi 4 Cod penal.
A fost respinsă cererea de constituire de parte civilă a părţii vătămate R. I.
A fost obligată partea vătămată R. I., la 2569 Ron cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Chirurgie Oro Maxilo-Facială “Prof.Dr. Dan Theodorescu” Bucureşti.
A fost obligată partea vătămată R. I. la 702,10 Ron cheltuieli judiciare către inculpat.
A fost obligată partea vătămată R. I. la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi partea civilă R. I.
Parchetul Olteniţa a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate în baza considerentelor de mai jos.
În motivele de apel se arată că în mod greşit instanţa de fond l-a achitat pe inculpatul C. C. cu motivaţia că partea vătămată nu a prezentat o echimoză produsă de colţul vreuneia dintre cele două remorci pe care le tracta şi că forţa centrifugă, în situaţia dată, ar fi împins remorcile în sensul opus celui în care se deplasa partea vătămată pe bicicletă.
S-a mai arătat că din concluziile expertului şi ale apărătorului inculpatului se desprind doar situaţii ipotetice care au fost însuşite de instanţa de fond în dispreţul probelor administrate, printre care şi declaraţia părţii vătămate în care se arată că inculpatul a tăiat curba şi l-a şters cu oblonul celei de a doua remorci, dar şi fişa de chirurgie orală şi maxilo-facială nr.2225/2006 a Spitalului Universitar de Stomatologie “Prof.Dr.Dan Teodorescu” Bucureşti care atestă că la internare partea vătămată prezenta multiple excoriaţii specifice unui accident rutier.
De asemenea, s-a susţinut în motivele de apel ale parchetului, martorul ocular prezent în momentul producerii accidentului, minorul C. B. G. în vârstă de 10 ani a declarat la urmărirea penală, în prezenta unuia dintre părinţi, că a văzut când vătămatul a fost acroşat de oblonul celei de-a doua remorci tractată de tractorul condus de inculpat.
Cu ocazia dezbaterilor reprezentantul parchetului a mai arătat că sunt contradicţii evidente între argumentele achitări şi temeiul juridic al acesteia în sensul că inculpatul a fost achitat în baza art.10lit.d C.p, deşi a apreciat că nu a existat nicio atingere între autovehiculul condus de inculpat şi victimă situaţie în care temeiul juridic al achitării erau dispoziţiile art.10 lit.b sau lit.c C.p.p.
Un alt motiv de apel invocat de parchet vizează faptul că în mod greşit instanţa a respins cererea de constituire de parte civilă a părţii vătămate, deşi partea a fost citată pe tot parcursul procesului penal cu această calitate şi mai mult, partea vătămată a fost obligată la plata cheltuielilor de spitalizare.
Apelanta parte civilă a criticat hotărârea primei instanţe în baza aceloraşi considerente arătate în apelul parchetului şi a depus la dosar un set de fotografii ce-l reprezintă pe partea vătămată după accident.
Inculpatul intimat C. C. a pus concluzii de respingere a celor două apeluri declarate susţinând că convingerea părţii vătămate potrivit căreia a fost victima accidentului rutier nu poarte constitui în sine o probă pentru inculparea sa în lipsa altor probe obiective şi concludente.
Apreciind asupra celor două apeluri declarate în cauză, întrucât criticile sunt comune tribunalul le va analiza deopotrivă.
Astfel, potrivit art.75 C.p.p. declaraţiile părţii vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existente în cauză.
Întrucât în cauză nu există probe care să înlăture apărările inculpatului instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnico-judiciare.
Raportul întocmit de expertul oficial desemnat a rezolvat obiectivele fixate de instanţă la cererea părţilor şi a concluzionat, cu valoare certă, că este exclus din punct de vedere fizic ca cea de a doua remorcă tractată de tractorul condus de inculpat să lovească pe partea vătămată.
De altfel, şi certificatul medico-legal a constatat cu ocazia examinării părţii vătămate în baza scrisorii medicale întocmită de Spitalul Clinic de Stomatologie Bucureşti că partea vătămată prezintă fractură dublă de mandibulă unghi drept şi unghi stâng fără să menţioneze prezenţa altor leziuni în alte zone ale corpului specifice unui accident rutier de tipul celui reclamat de partea vătămată.
Prin urmare, în afara altor probe decât declaraţia părţii vătămate care să susţină vinovăţia inculpatului tribunalul a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a pronunţat o hotărâre legală şi corectă făcând o corectă aplicare a textului legal privind achitarea inculpatului.
Faţă de considerentele de mai sus tribunalul a respinge cele două apeluri. Examinând cererea inculpatului privind dreptul de a conduce pe drumurile publice instanţa a admite această cerere în baza soluţiei de achitare pronunţată în fond şi menţinută în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, la termenul din 30.10.2008, când Tribunalul a constatat cauza în stare de judecată, procurorul, deşi a invocat oral încă trei motive de apel, în considerentele deciziei, instanţa nu le-a analizat şi nici în minută şi nici dispozitiv nu s-a pronunţat cu privire la acestea.
Examinând decizia atacată, Curtea constată incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din 30.10.2008, Reprezentantul Ministerului Public a invocat în conformitate cu art. 366 alin. 4 Cod procedură penală, oral următoarele motive de apel:
-greşita obligare de către instanţa de fond a părţii vătămate R. I. la 2569 RON cheltuieli spitaliceşti către Spitalul Clinic de Chirurgie Oro Maxilo Facială “prof. Dr. Dan Theodorescu” Bucureşti;
-greşita respingere de către instanţa de fond a cererii de constituire de parte civilă a părţii vătămate R. I., în condiţiile în care acesta s-a constituit parte civilă încă de la urmărirea penală cu suma de 5000 RON;
-cotradicţia vădită dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Din verificarea deciziei atacate, Curtea constată că într-adevăr instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 378 alin. 3 Cod procedură penală, atâta timp cât era obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
După cum se poate observa din motivarea deciziei, instanţa de apel nu răspuns criticilor formulate de către parchet şi de către partea civilă R. I. cu privire la greşita achitare a inculpatului C. C., decât în termeni generali, ceea ce duce totodată şi la încălcarea art. 6 din CEDO.
De asemenea, astfel cum au susţinut şi Reprezentantul Parchetului şi apărătorul inculpatului, instanţa de apel nu a examinat şi celelalte trei motive de apel formulate oral în ziua judecăţii, ceea ce atrage casarea hotărârii în raport de dispoziţiile art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală, cum mai sus s-a arătat.
Aşa fiind, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchet.
Va casa decizia atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare ca urmare a existenţei dispoziţiilor art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Având în vedere prevederile art. 111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, Curtea va acorda o nouă prelungire la cererea inculpatului a dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală – Decizia penală nr. 119/27 ianuarie 2009).
