Arest preventiv (Contestatie admisa. Inlocuire măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar).
Rolul secundar pe care inculpatul l-a avut în cadrul tabloului infracţional ce face obiectul dosarului, atitudinea procesuală a acestuia, faza avansată a urmăririi penale, lipsa oricăror date concrete că inculpatul ar putea influenţa pe ceilalţi inculpaţi sau martorii, necesitatea de a-şi întreţine familia, permit calificarea măsurii arestului la domiciliu drept excesivă, fiind îndeplinite condiţiile art. 242 alin. 2 C.pr.pen. pentru a se dispune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă mai uşoară a controlului judiciar, care apare ca fiind proporţională şi suficientă pentru atingerea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Încheierea Nr. 694 din 29 iunie 2015, Dosar nr. 3877/2/2015 )
Prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală s-a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul A.Ghe.A. privind nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 222 alin.4 Cod procedură penală pentru formularea propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu.
S-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală în dosarul nr. 328/P/2014 faţă de inculpaţii S.R. şi S.M.
În temeiul disp. art. 237 al. 2 din C.pr.p. rap. la art. 218 din C.pr.p. şi art. 223 al. 2 din C.pr.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, faţă de inculpaţii: S.R. şi S.M.
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. s-a impus inculpatului S.R. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H. G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul S.R. are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatei Stan Mariana cu care este căsătorit), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/UP/29.01.2015, emis de către Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. s-a impus inculpatei S-M. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H. G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpata Stan Mariana are următoarele obligaţii:
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatului S.R. cu care este căsătorită), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatei S.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP din 05/02/2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 (430/2015) la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
S-a admis propunerea, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii C.Ş.F., U.P.V., C.L. şi S.R. şi A.Ghe.A.
În temeiul disp. art. 222 al. 2 din C.pr.p. a fost prelungită măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpaţii:
-C.Ş.F. de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– U.P.M. de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– C.L. de la data de 27.06.2015 până la data de 26.07.2015 inclusiv;
– A.Ghe.A de la data de 20.06.2015 până la data de 19.07.2015, inclusiv.
S-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţii U.P.M., C.L. şi A.Ghe.A privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 275 al. 3 din C.pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală la data de 18.06.2015, sub numărul nr. 3877/2/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A.Ghe.A, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.06.2015 până la data de 19.07.2015, inclusiv.
În susţinerea propunerii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat în esenţă următoarele:
Inculpatul A.Ghe.A este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. Pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 1.670.145 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin transfer bancar din contul S.C. C.P.S.R.L., în baza unui contract de împrumut simulat, cunoscând faptul că aceste sume provin din săvârşirea de infracţiuni.
Tot în motivarea referatului cu propunerea de prelungire a măsurilor preventive au fost descrise probele din care a rezultat suspiciunea rezonabilă în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor menţionate mai înainte, fiind indicate concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de specialitate financiar fiscală din data de 20.01.2015 efectuat în cauză, procesele-verbale conţinând convorbiri interceptate în cauză în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise conform încheierilor date de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, din care au rezultat legăturile existente între inculpaţii cercetaţi în cauză, procese-verbale conţinând rezultatele percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză în baza mandatelor de percheziţie emise conform încheierii dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 2270/3/ 2015 din data de 26.01.2014; declaraţiile inculpaţilor date la procuror precum si în faţa judecătorului de drepturi si libertăţi, fiind descrisă poziţia procesuală adoptată în cauză de fiecare dintre inculpaţii vizaţi prin propunerea de prelungire.
În referat au fost indicate actele de cercetare care au fost efectuate de la ultima prelungire acordată, susţinându-se că în cauză desfăşurarea urmăririi penale presupune continuarea efectuării percheziţiilor informatice asupra celor 47 sisteme informatice pentru care s-a obţinut mandat de percheziţie informatică, continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, audierea de martori şi audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L.
A fost menţionat în motivarea referatului pericolul social deosebit pentru ordinea publică, fiind indicate aspectele din care a rezultat în cauză acest pericol.
S-a mai arătat că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prejudicia desfăşurarea în continuare a urmăririi penale, cu consecinţa, deosebit de riscantă, a creării unui sentiment de neîncredere şi nesiguranţă pentru societatea civilă, care aşteaptă ca organele de aplicare a legii să riposteze ferm, prin mijloace legale, faţă de o gravitate deosebită, pentru a stopa fenomenul infracţional evazionist şi al spălării de bani, în special în contextul prezentei speţe, în care s-au eludat obligaţiile legale în segmentul comerţului cu medicamente, cu posibile repercusiuni grave asupra sănătăţii populaţiei.
S-a mai arătat că faţă de întreaga activitate infracţională a inculpatului Anghel Gheorghe-Aurelian şi alţi inculpaţi faţă de pregătirile efectuate de aceştia pentru a zădărnici aflarea adevărului, cu scopul de a încerca să scape de răspunderea penală şi luând în considerare că niciunul dintre aceştia nu a efectuat niciun demers în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor, apare ca fiind necesară prelungirea măsurii preventive faţă de aceştia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 222 alin.2 Cod procedură penală şi art. 234 Cod procedură penală.
În vederea soluţionării propunerii de prelungire a măsurilor preventive a fost înaintat instanţei dosarul nr. 328/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Analizând actele si lucrările dosarului şi susţinerile Ministerului Public şi ale inculpaţilor privind prelungirea măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. art. 237 al. 1 din C.pr.p.., că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.R. şi S.M., urmând a respinge propunerea de prelungire formulată şi să înlocuiască această măsura cu măsura arestului la domiciliu, pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C.pr.p., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Potrivit alin. (3) al art. 202 C.pr.p., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, potrivit alin. 223 al. 2 din C.pr.p., „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
În ceea ce priveşte prelungirea măsurii arestării preventive, art. 234 din C.pr.p. prevede la al. 1 că „arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.”, iar la al. 2 că „prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”.
Judecătorul a reţinut astfel că din probele administrate în cauză s-a conturat suspiciunea rezonabilă la care face referire art. 223 alin.2 Cod procedură penală cu privire la săvârşirea de către cei doi inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi şi care au fost avute în vedere la momentul arestării preventive, infracţiuni care potrivit textului de lege menţionat permit luarea măsurii arestării preventive.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana2privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Totuşi faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
Judecătorul a reţinut că, aşa cum s-a stabilit prin încheierile de arestare preventivă, în cauză sunt indicii în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, astfel cum au fost descrise în referatul conţinând propunerea de prelungire a măsurii preventive, reţinând totodată că probele administrate în cauză după momentul arestării preventive nu conduc la reţinerea unei situaţii contrare celei avută în vedere la instituirea măsurii.
Aspectele invocate de inculpaţi în apărare cu prilejul soluţionării propunerii de prelungire a stării de arest preventiv, respectiv criticile aduse actelor de constatare efectuate, lipsa unei expertize care să clarifice aspectele pe care inculpaţii le-au criticat, nu au fost de natură a conduce judecătorul la concluzia că în cauză nu s-ar putea reţine suspiciunea rezonabilă privind comiterea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care aceştia sunt cercetaţi.
Întemeiate au fost criticile apărării legate de ritmul în care se desfăşoară în cauză cercetările în această cauză, în care doi dintre inculpaţi sunt arestaţi preventiv de mai multe luni iar alţi patru sunt cercetaţi în arest la domiciliu.
Astfel, aşa cum a arătat apărarea, în referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive Ministerul Public a preluat aceleaşi motive indicate chiar şi la ultima prelungire, astfel cum a rezultat şi din cuprinsul încheierii date de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I a Penală, la data de 26.05.2015.
În cauză, judecătorul a reţinut că activităţile de urmărire penală pe care organele urmează să le realizeze, aşa cum au fost ele prezentate în referat, respectiv: continuarea efectuării percheziţiilor informatice asupra celor 47 sisteme informatice, continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, audiere de martori şi audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L., nu pot fi îngreunate sau împiedicate dacă faţă de inculpaţii aflaţi în arest preventiv s-ar dispune o altă măsură preventivă, mai uşoară.
În ceea ce priveşte audierea de martori, judecătorul a reţinut că organele de urmărire penală nu au indicat motivele pentru care punerea în libertate a inculpaţilor sau luarea unei alte măsuri, mai puţin restrictive ar împiedica efectuarea acestor audieri, mai ales că această probă a fost menţionată generic de Ministerul Public, fără indicarea persoanelor care urmează a fi audiate, fără a da posibilitatea judecătorului de a aprecia asupra existenţei riscului unei eventuale împiedicări în administrarea acestor probe de către inculpaţi, prin indicarea nominală a persoanelor a căror audiere o apreciază necesară Ministerul Public.
În ceea ce priveşte audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L., judecătorul a apreciat justificate criticile apărării legate de împrejurarea că identificarea şi audierea acestei persoane s-ar fi putut realiza în condiţiile unei urmăriri penale susţinute, desfăşurate de organele de urmărire penală.
De altfel, judecătorul a reţinut că din motivarea propunerii de prelungire nu rezultă că urmărirea penală ar fi finalizată în cele 30 de zile pentru care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive, prelungire prin care s-ar atinge termenul maxim prevăzut de art. 236 alin.4 Cod procedură penală, dispoziţii potrivit cărora durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile.
În soluţionarea prezentei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive judecătorul nu a putut ignora împrejurarea că aceleaşi motive au fost invocate de Ministerul Public în susţinerea referatului anterior de prelungire, dată la care s-a obţinut prelungirea măsurii. Numărul mare de sisteme supuse percheziţiilor informatice nu a putut justifica prelungirea faţă de cei doi inculpaţi a celei mai grele dintre măsurile preventive prevăzute de lege în condiţiile în care nimic nu împiedica organele de cercetare să procedeze la efectuarea acestei activităţi imediat după ridicarea acestor sisteme, cu ocazie percheziţiilor domiciliare efectuate şi nu să determine întârzierea finalizării urmăririi penale pentru realizarea acestor operaţiuni, în cauză fiind solicitată încuviinţarea percheziţiei informatice la 24.04.2015 şi respectiv la 15.06.2015.
Aceleaşi au fost aprecierile legate de continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii, reţinând că această operaţiune putea să fie finalizată raportat la data ridicării acestor obiecte iar activitatea menţionată nu poate fi cu nimic influenţată de inculpaţii pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.
Judecătorul a reţinut că simpla menţinere a temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurii preventive nu este suficientă pentru a justifica prelungirea arestării preventive la aproape cinci luni de la momentul luării acestei măsuri, astfel că se impune a verifica, în ce măsură aceste motive iniţiale mai justifică în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, prin arest preventiv. Chiar însăşi trecerea unui interval de timp de la luarea măsurii preventive este de natură a pune în discuţie persistenţa necesităţii menţinerii de a menţine măsura arestării preventive doar pe baza temeiurilor iniţiale, fără a se aduce motive relevante şi suficiente pentru o nouă prelungire.
În acest sens, judecătorul a avut în vedere Cauza Patsouria c. Georgiei, sau Cauza Tiron c. României, în care Curtea Europeană de la Strasbourg a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenţii şi că acesta trebuie examinat la fiecare caz, ţinând seama de condiţiile concrete. Astfel, continuarea detenţiei nu se justifică în speţă decât dacă indicii concrete demonstrează o cerinţă veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii respectării libertăţii.
Prin urmare, judecătorul a apreciat că organele de urmărire penale, nu au oferit motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpaţilor în arest preventiv încă 30 de zile, după o detenţie de aproape cinci luni, având în vedere că nu au fost prezentate fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză (cauza Calmanovici c. României).
Prin urmare, judecătorul, analizând posibilitatea aplicării de măsuri alternative, fără a nega gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi cei doi inculpaţi, apreciază că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură proporţională şi necesară care asigură pe de o parte desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal şi pe de altă parte continuă eliminarea inculpaţilor din societate şi comunitate, dându-le totodată acestora posibilitatea de a-şi păstra relaţiile de familie şi mai ales acordându-le posibilitatea celor doi copii minori ai inculpaţilor să-i aibă alături pe părinţii lor.
Judecătorul mai reţine în plus, cu privire la inculpata S.M. că în condiţiile în care faţă de ea a fost respinsă iniţial propunerea de arestare preventivă, s-a aflat sub măsura controlului judiciar până la soluţionarea contestaţiei Ministerului Public şi nimic din conduita procesuală a acesteia nu a condus la reţinerea vreunei intenţii de a îngreuna actele de cercetare efectuate în cauză.
De altfel, judecătorul a remarcat că faţă de inculpaţi, cu o implicare adevărat mai redusă în activitatea infracţională, s-a dispus în diverse momente măsura arestului la domiciliu, nu a rezultat că activitatea de urmărire penală ar fi fost în vreun fel îngreunată prin instituirea unei măsuri mai blânde, datele cauzei neconferind vreun indiciu judecătorului în sensul că prin luarea şi faţă de inculpaţii S.R. şi S.M. a unei măsuri mai blânde ar fi în vreun fel afectată buna desfăşurare a urmăririi penale, apreciind că prin obligaţiile pe care le presupune şi care vor fi impuse inculpaţilor, măsura arestului la domiciliu este de natură a conduce la atingerea scopului prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte atitudinea de negare a comiterii infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, aceasta nu a putut justifica acordarea unei prelungiri a măsurii arestării preventive care nu poate fi privită ca o sancţiune faţă de poziţia procesuală a inculpaţilor care au libertatea de a-şi face apărarea în cauză aşa cum consideră, reţinând că măsura arestului la domiciliu a fost dispusă în cauză faţă de alţi inculpaţi cu o poziţie procesuală similară cu cea a inculpaţilor S.R. şi S.M., de negare a comiterii infracţiunilor.
Faţă de aspectele arătate mai sus, judecătorul a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală în dosarul nr. 328/P/2014 faţă de inculpaţii S.R. şi S.M.
În temeiul disp. art. 237 al. 2 din C.pr.p. rap. la art. 218 din C.pr.p. şi art. 223 al. 2 din C.pr.p., a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, faţă de inculpaţii S.R. şi S.M.
Cu privire la propunerea organelor de urmărire penală de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul A.Ghe.A., judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut următoarele:
Asupra aspectelor invocate cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art.222 alin.4 Cod procedură penală, în cazul inculpatului A.Ghe.A.
Faţă de acest inculpat a fost instituită măsura arestului la domiciliu prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pronunţată la data de 21 mai 2015, măsura fiind luată pe un termen de 30 de zile de la data acestei încheieri respectiv până la 19.06.2015. Prin urmare, în referatul cu propunere de prelungire a arestului la domiciliu s-a solicitat prelungirea acestei măsuri preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 20.06.2015.
Sesizarea instanţei cu propunerea de prelungire a intervenit la data de 18.06.2015, aspect faţă de care apărătorul inculpatului a solicitat să se constate că nu a fost respectat termenul procedural de 5 zile prev.de art.222 alin.4 Cod procedură penală şi să se dispună respingerea propunerii de prelungire a arestului la domiciliu ca tardiv formulată, invocând decizia Curţii Constituţionale nr.336 din data de 30 aprilie 2015 prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.235 alin.1 Cod procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art.268 alin.1 Cod procedură penală.
Cu privire la aspectul invocat, judecătorul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.222 alin.4 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii arestului la domiciliu de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. Textul menţionat nu a făcut până în prezent obiectul vreunui control de neconstituţionalitate pe aspectul legat de interpretarea pe care acest text de lege a primit-o în practică cu privire la natura juridică a termenului reglementat de aceste dispoziţii, împrejurare în care asupra naturii juridice a acestui termen şi asupra consecinţelor care intervin în cazul nesocotirii acestui termen, judecătorul are libertatea de apreciere.
Decizia nr.336 din 30 aprilie 2015 vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.235 alin.1 Cod procedură penală care se referă la procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale iar considerentele pentru care Curtea a apreciat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art.268 alin.1 Cod procedură penală sunt legate în principal de asigurarea unei apărări eficiente pentru persoana aflată în arest preventiv.
Din această perspectivă legată de posibilităţile de exercitare a dreptului la apărare, situaţia unui arestat preventiv este esenţial diferită de cea a unei persoane aflate în arest la domiciliu, care poate lua contact nemijlocit nelimitat cu apărătorul său ales şi îşi poate pregăti o apărare eficientă în cauză, poate solicita încuviinţarea de a părăsi domiciliul pentru a se prezenta la parchet pentru studierea dosarului.
De altfel, în cauza de faţă în care judecătorul a fost sesizat cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestului la domiciliu anterioare, apărătorul ales nu a formulat o cerere de amânare a cauzei şi nici nu a susţinut că nu i s-ar fi acordat timpul şi înlesnirile necesare în vederea pregătirii apărării, reţinând totodată că inculpatul A Ghe,A, a beneficiat de serviciile aceluiaşi apărător la mai multe acte din faza de urmărire penală astfel încât nu se poate ridica problema unei nesocotiri a dreptului la apărare.
În aceste împrejurări, deşi este adevărat că textul art.235 alin.1 Cod procedură penală declarat neconstituţional este aproape identic cu cel prev. de art.222 alin.4 Cod procedură penală, aplicarea prin analogie a deciziei nr.336 din 30 aprilie 2015 dată de Curtea Constituţională nu apare ca fiind justificată.
Faţă de aceste aspecte, reţinând că în privinţa termenului prev. de art. 222 alin.4 Cod procedură penală nu sunt incidente aspectele reţinute în decizia Curţii Constituţionale menţionate mai sus iar sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen nu este cea prev. de art.268 alin.1 Cod procedură penală, judecătorul a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul A.Ghe.A. privind nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 222 alin.4 Cod procedură penală pentru formularea propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu.
Asupra aspectului menţionat de apărătorul inculpatului U.P.M. legat de declararea ca neconstituţional, în întregime a articolului 222 Cod procedură penală, text care cuprinde şi menţiunea privind posibilitatea de prelungire a acestei măsuri preventive:
Judecătorul reţine că prin decizia nr.361 din data de 7 mai 2015 publicată în M.Of. nr.419/12.06.2015 s-a constatat că dispoziţiile art.222 Cod procedură penală sunt neconstituţionale. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că dispoziţiile art.218-221 Cod procedură penală sunt constituţionale, ultimele articole referindu-se la condiţiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, luarea acestei măsuri şi conţinutul măsurii arestului la domiciliu.
Judecătorul mai constată că deşi prin decizia menţionată în dispozitiv s-a reţinut neconstituţionalitatea în întregime a articolului nr.222 Cod procedură penală care se referă la durata arestului la domiciliu, în considerentele acestei decizii s-a reţinut că articolul menţionat este neconstituţional prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă reţinând că organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp fiind astfel restrâns, în mod nelimitat temporar, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri.
Prin urmare, din motivarea deciziei, rezultă că a fost avută în vedere situaţia măsurii arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în condiţiile în care textul menţionat, pentru faza de urmărire penală, stabileşte atât un termen pentru care poate fi luată măsura (o durată de cel mult 30 de zile) iar durata maximă a măsurii arestului la domiciliu în cursul urmării penale este de 180 de zile.
Faţă de aceste aspecte, reţinând că în considerentele deciziei nr.361 din 07 mai 2015 a Curţii Constituţionale se face referire exclusiv la luarea şi menţinerea acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată, împrejurarea că în dispozitivul deciziei este menţionată neconstituţionalitatea în întregime a dispoziţiilor art.222 Cod procedură penală care se referă şi la prelungirea măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale nu poate conduce la concluzia că instanţa constituţională ar fi vizat şi neconstituţionalitatea acestor prevederi cu consecinţa imposibilităţii de luare, respectiv de prelungire a acestei măsuri în faza de urmărire penală sau cu aceea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu luată faţă de unii inculpaţi cu măsura controlului judiciar.
De altfel, pe acest aspect jurisprudenţa Curţii Constituţionale este una constantă, reţinând că în cazul unei hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională considerentele acesteia au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul.
Prin urmare, aspectul invocat de apărare nu constituie la acest moment un impediment în soluţionarea propunerii de prelungire a arestului la domiciliu şi nici nu justifică de plano o înlocuire a acestei măsuri cu o măsură preventivă mai uşoară.
În ceea ce priveşte situaţia inculpatei C.L., aşa cum s-a reţinut şi în practicaua prezentei încheieri, prin referatul întocmit de Parchet s-a solicitat pentru această inculpată prelungirea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.07.2015 până la data de 03.08.2015 inclusiv.
Faţă de această inculpată, prin încheierea din data de 26.05.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti s-a luat măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu 05.06.2015 până la data de 04.07.2015 inclusiv, dispunându-se punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.6/up din 05.02.2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.
Prin încheierea nr.558/28.05.2015 dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia Ministerului Public cu privire la inculpata C.L., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
În cauză au fost efectuate verificări fiind întocmit un referat de către grefier din care a rezultat că inculpata a fost pusă în arest la domiciliu la data rămânerii definitive a încheierii din 26.05.2015, respectiv la data de 28.05.2015, dată de la care a început să curgă perioada de 30 de zile pentru care a fost impusă măsura arestului la domiciliu.
În aceste împrejurări, reţinând şi precizările făcute de Ministerul Public în şedinţa de astăzi, solicitarea de prelungire va fi analizată pentru perioada 27.06.2015 – 26.07.2015 inclusiv.
Cu privire la solicitarea Ministerului Public de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de cei patru inculpaţi, reţine următoarele aspecte:
Potrivit art. 218 din C.pr.p. „arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 223 şi luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 al. 1 Cod procedură penală.
Aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se face ţinându-se seama de gradul de pericol al infracţiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situaţia familială şi alte împrejurări privind persoana faţă de care se ia măsura. „
În ceea ce priveşte prelungirea acestei măsuri, în cursul urmăririi penale, legiuitorul a prevăzut, potrivit art. 222 al. 2 din C.pr.p. că „arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. „
Prin urmare, verificând condiţiile prev. de art. 223 din C.pr.p. judecătorul a constatat că la dosarul cauzei există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, iar privarea inculpaţilor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Apărările unora dintre inculpaţi legate de caracterul insuficient al probelor care să contureze vinovăţia inculpaţilor nu sunt relevante în cauză câtă vreme probele reţinute de judecători la momentul la care s-a dispus faţă de inculpaţi arestul la domiciliu au fost apreciate suficiente pentru reţinerea unei suspiciuni rezonabile în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.
Pe de altă parte, judecătorul, aşa cum a arătat mai sus, analizând alternative ale măsurii arestului la domiciliu, a constatat că atunci când urmărirea penală nu a fost finalizată, nu ar fi oportună o altă măsură mai puţin restrictivă care nu ar putea oferi suficiente garanţii pentru asigurarea scopului prevăzut la art. 202 al. 1 din C.pr.p., solicitările inculpatului A.Ghe.A. legate de înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar fiind respinse ca neîntemeiate.
Aşa cum s-a arătat mai sus în cuprinsul acestei încheieri, criticile legate de modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale au fost valabile şi în cazul inculpatului A.Ghe.A. apreciind însă că în raport de măsura preventivă sub care se află acesta, aceasta apare ca fiind necesară în continuare în cauza de faţă.
Nici aspectele invocate de inculpata C.L. privind situaţia familială a acesteia şi nici aspectele legate de imposibilitatea de a munci invocate de o parte din inculpaţi nu justifică înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, reţinând că inculpaţii pot proceda potrivit dispoziţiilor art. 221 alin.6 Cod procedură penală.
Judecătorul a reţinut că nici criticile legate de durata rezonabilă a arestului la domiciliu nu pot fi primite în raport de datele la care au fost luate măsurile preventive faţă de inculpaţi.
Prin urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul A.Ghe.A.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în termen legal, inculpatul a.Ghe.A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală la data de 29.06.2015 sub nr. 3877/2/2015.
Contestatorul A.Ghe.A., prin apărător, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, apreciind că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi ulterior la luarea măsurii arestului la domiciliu, având în vedere scopul măsurilor preventive prev. de art. 202 C.pr.pen., precum şi principiul proporţionalităţii dintre măsura preventivă şi acuzaţia adusă inculpatului, acestea nu mai subzistă nu mai la acest moment procesual şi se poate dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pentru a-i acorda posibilitatea inculpatului de a se deplasa la un loc de muncă.
A mai arătat că, potrivit literaturii de specialitate, sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate de contestatorul inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 204 C.p.p., judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază ca fiind fondată contestaţia formulată de inculpatul A.Ghe.A. pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se reţine că probele administrate în cauză până la acest moment procesual susţin în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul Anghel Gheorghe-Aurelian a săvârşit infracţiunea de care este acuzat, respectiv infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 1.670.145 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin transfer bancar din contul S.C. C.P. S.R.L., C.U.I. 27624421, în baza unui contract de împrumut simulat, cunoscând faptul că aceste sume provin din săvârşirea de infracţiuni.
Astfel, tabloul infracţional în care şi inculpatul A.Ghe.A. a avut rolul său se prezintă, în esenţă, astfel:
S.C. C.P. S.R.L., S.C. F.V.C. S.R.L. şi S.C. B.P. S.R.L., toate trei controlate în solidar de inculpaţii S.M. şi S.R., soţ şi soţie, din care S.C. C.P. S.R.L. şi S.C. F.V.C. S.R.L. sunt administrate în drept de S.M., iar în fapt, de activitatea acestora se ocupă ambii soţi, în timp ce S.C. B.P. S.R.L. este administrată atât de drept, cât şi în fapt numai de numitul S.R..
Activitatea societăţilor comerciale precizate constă în distribuţia şi comercializarea de medicamente, S.C. C.P. S.R.L. şi S.C. B.P. S.R.L. fiind autorizate pentru depozitarea de produse medicamentoase, iar S.C. F.V.C. S.R.L. este autorizată să funcţioneze ca farmacie.
S.R. şi S.M. au prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 13.464.714 lei, echivalent cu 2.989.700,46 euro, prin săvârşirea de fapte de evaziune fiscală, în forma prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin înregistrarea de cheltuieli fictive, după cum urmează:
– S.C. F.V.C. S.R.L. = pe relaţia cu S.C. L.F.C. S.R.L., în anul 2013, prejudiciu în sumă de 1.222.939 lei (43.200 lei – T.V.A. şi 1.179.739 lei – impozit pe profit); pe relaţia cu S.C. F.P. S.R.L., în anul 2013, prejudiciu în sumă de 996.400 lei (597.840 lei – T.V.A. şi 398.560 lei – impozit pe profit) şi pe relaţia cu S.C. F.P. S.R.L. şi S.C. P.P.S. S.R.L., în anul 2014, prejudiciu în sumă de 6.002.815 lei (3.601.689 lei – T.V.A. şi 2.401.126 lei – impozit pe profit).
– S.C C.P. S.R.L. = pe relaţia cu S.C. F.P. S.R.L., în anii 2013-2014, prejudiciu în sumă de 3.432.842 lei (2.059.705 lei – T.V.A. şi 1.373.137 lei – impozit pe profit); pe relaţia cu S.C. L.F.C. S.R.L., în anul 2013, prejudiciu în sumă de 1.488.000 lei (278.400 lei – T.V.A. şi 1.209.600 lei – impozit pe profit) şi recalculare impozit pe profit pentru anul 2013, prejudiciu în sumă de 25.070 lei.
– S.C B.P. S.R.L. = pe relaţia cu S.C. F.P. S.R.L., în anul 2014, prejudiciu în sumă de 296.648 lei (177.999 lei – T.V.A. şi 118.666 lei – impozit pe profit).
Aceste infracţiuni apar a fi fost comise prin înregistrarea de facturi fiscale care nu reflectă realitatea, în cazul celor emise de S.C. F.P. S.R.L. sau falsificate, ca în cazul celor emise pe numele S.C. P.P.S. S.R.L. şi S.C. L.F.C. S.R.L.
Primul mecanism infracţional, prin care erau colectate medicamente în mod ilicit din farmacii şi spitale şi ulterior înregistrate în contabilitatea societăţilor, după care sunt introduse în circuitul legal de distribuţie a medicamentelor, compensarea din punct de vedere financiar-fiscal fiind efectuată prin evidenţierea de cheltuieli fictive, a fost creat de S.M. şi S.R., cu concursul a doi complici, anume C.L., contabila S.C. C.P. S.R.L., S.C. F.V.C. S.R.L. şi S.C. B.P. S.R.L., care, cunoscând întreaga activitate ilicită a societăţilor comerciale, a oferit ajutor material în activitatea infracţională prin efectuarea tuturor operaţiunilor care ţineau de evidenţa financiar-contabilă, respectiv depunerea corelată a declaraţiilor fiscale obligatorii, reglarea situaţiei financiar-contabile a societăţilor, înregistrarea operaţiunilor fictive ale societăţilor, transmiterea documentelor contabile şi financiare către reprezentanţii societăţilor şi întocmirea înregistrărilor contabile fără a verifica realitatea operaţiunilor, inclusiv în perioada verificărilor efectuate de reprezentanţii A.N.A.F., în care a dirijat încercarea de a denatura înregistrările contabile ale celor trei societăţi, prin acordarea de sprijin de specialitate şi întocmirea de diverse situaţii contabile spre a fi prezentate organelor de control şi respectiv O.A.R., administrator în fapt al S.C. F.P. S.R.L., care a consimţit la încheierea, în mod fictiv, de contracte de prestări servicii cu cele trei societăţi, în baza acestora fiind emise numeroase facturi fiscale nereale, care aveau ca obiect servicii de marketing în domeniul medicamentelor, toate fiind emise în numele societăţii de o persoană inexistentă, iar activităţile nu puteau fi prestate de S.C. F.P. S.R.L., pentru că nu deţinea logistica necesară efectuării acestora.
Cel de-al doilea mecanism infracţional, de disimulare a adevăratei naturi a dispoziţiei, a circulaţiei şi a proprietăţii sumelor de bani, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, acesta a fost realizat în mod empiric, prin întocmirea de contracte de împrumut între S.C. C.P. S.R.L. şi mai multe persoane fizice, şi anume s.M., suma de 7.258.410 lei, C.Ş.F., suma de 4.571.090 lei, C.Ghe., suma de 2.388.015 lei, C.C.R., suma de 3.820.744 lei, U.P.M., suma de 1.814.227 lei, A.Ghe.A., suma de 1.670.145 lei şi I.A.M., suma de 367.000 lei, deşi societatea nu are acest obiect de activitate, ci îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului cu medicamente.
În acest fel, suma totală de 21.889.631 lei a fost supusă procesului de spălare a banilor, prin transferuri bancare, urmate de retragerea zilnică de la ATM-uri şi folosirea disponibilului în interes personal sau în activitatea societăţilor, fără a se cunoaşte cu exactitate circuitul sumelor de bani după retragerea din unităţile bancare.
Fiind cunoscută natura ilicită a activităţii, în scopul retragerii sumelor în numerar de către reprezentanţii societăţilor de pe circuitul financiar şi sustragerii acestor sume din circuitul civil licit, prin S.C C.P. S.R.L. s-au transferat sume de bani către numiţii S.M., C.Ş.F., C.Ghe., C.C.R., U.P.M., A.Ghe.A. şi I.A.M., astfel fiind disimulate provenienţa, circuitul şi proprietarul real al banilor.
Probele care configurează suspiciunea rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor de care inculpaţi, între care şi A.Ghe.A., sunt reprezentate de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză, procesele-verbale de verificare întocmite de reprezentanţii A.N.A.F., notele explicative date în faţa organelor de control, interceptările efectuate în cauză, extrase de cont şi procesele-verbale întocmite de ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Referitor la necesitatea şi proporţionalitatea măsurii preventive a arestului la domiciliu, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea contestaţiei reţine însă că, dată fiind perioada deja petrecută de inculpat în stare de arest preventiv şi apoi în arest la domiciliu, în care nu au existat elemente că ar fi încercat în vreun fel să stânjenească buna desfăşurare a procesului penal, rolul mai degrabă secundar pe care acest inculpat l-a avut în cadrul tabloului infracţional ce face obiectul dosarului, atitudinea procesuală a acestuia, faza avansată a urmăririi penale, lipsa oricăror date concrete că inculpatul ar putea influenţa pe ceilalţi inculpaţi sau martorii, aspectele de ordin personal privind necesitatea de a-şi întreţine familia, la acest moment procesual măsura arestului la domiciliu a devenit excesivă, fiind îndeplinite condiţiile art. 242 alin. 2 C.pr.pen. pentru a se dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura preventivă mai uşoară a controlului judiciar, care apare ca fiind proporţională şi suficientă pentru atingerea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.pr.pen.
Faţă de aceste considerente, Curtea va admite contestaţia formulată de inculpatul A.Ghe.A. împotriva încheierii din 19.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr. 22696/3/2015.
Va desfiinţa în parte încheierea contestată, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.Ghe.A. şi, rejudecând:
Va respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică de prelungire a arestului la domiciliu faţă de inculpat ca nefondată.
Va înlocui măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A.Ghe.A. cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 29.06.2015 până la 27.08.2015 inclusiv.
În baza art. 215 alin. 1 C.pr.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul va trebui să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi d C.pr.pen. va impune inculpatului obligaţiile de a nu părăsi teritoriul României fără încuviinţarea organelor judiciare pe durata controlului judiciar, precum şi de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, martori ori experţi din dosar.
Va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor fixate în sarcina sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Conform art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul parţial pentru avocatul din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
