Arestare preventivă. Pericolul pentru ordinea publică

– Cod procedură penală: art. 143, art. 148 alin. 1 lit. f)

Pe lângă îndeplinirea condiţiei prev. de art. 143 C. pr. pen., inculpaţii se află în situaţia prev. de art. 148 alin. 1 lit. f) C. pr. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi omor calificat, în forma tentativei este închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de comitere al infracţiunii(-ilor) şi la gravitatea acestora, la tulburarea şi starea de insecuritate socială creată în rândul comunităţii locale, cu atât mai mult cu cât, din procesele-verbale existente la dosar rezultă că cei doi inculpaţi au mai fost sancţionaţi contravenţional pentru fapte de violenţă.

(Secţia penală, decizia nr. 18/CC/2009, nepublicată)

Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost înaintată propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor: H.F.N. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat în forma tentativei, prev. de art. 174 alin. 1 şi 2 rap. la art. 175 alin. 1 lit. i) şi alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 20 C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. şi H.A.T. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen., pentru o perioadă de 29 de zile, apreciindu-se ca fiind întrunite condiţiile prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. pr. pen., faţă de inculpatul

H.A.T. fiind incidente şi disp. art. 148 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului de cercetare penală nr. 227/P/2009, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, se reţin următoarele:

Prin rezoluţia din 25.05.2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus începerea urmăririi penale faţă de H.F.N. şi H.A.T., pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen.

La data de 26.05.2009, s-a dispus extinderea cercetărilor penale faţă de numiţii

H.F.N. şi H.A.T., pentru comiterea infracţiunilor de lovire, prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. faţă de partea vătămată V.D.. pentru comiterea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. în dauna părţii vătămate PFI D.A., dispunându-se punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi pentru toate aceste infracţiuni, iar faţă de inculpatul H.F.N. şi pentru comiterea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. 1 şi 2 şi art. 175 alin. 1 lit. i) şi alin. 2 C. pen., privitor la partea vătămată L.D.V.

Prin ordonanţa din 26 mai 2009, a aceluiaşi procuror s-a dispus reţinerea pentru o durată de 24 de ore a învinuiţilor H.F.N. şi H.A.T., începând cu 26.05.2009 ora 05,00, cu deducerea duratei, cât inculpaţii s-au aflat la sediul poliţiei.

Analizând probele administrate în cauză şi anume: proces verbal de cercetare la faţa locului, de reconstituire, de conducere în teren, de depistare, acte medico-legale, declaraţiile martorilor, ale părţii vătămate şi ale inculpaţilor) instanţa constată că sunt îndeplinite disp. art. 143 C. pr. pen., existând probe certe că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, pe care, de altfel, le-au recunoscut.

Pe de altă parte, inculpatul H.A.T. se află şi în situaţia prev. de art. 148 alin. 1 lit. a) C. pr. pen., existând date că acesta intenţiona să plece din ţară în Spania, încercând astfel să se sustragă de la urmărirea penală şi judecată.

în consecinţă, apreciind ca fiind întrunite cerinţele prev. de art. 143 şi 148 alin. 1 lit.

f) C. pr. pen. şi art. 148 alin. 1 lit. a) C. pr. pen., instanţa va admite propunerea de arestare preventivă şi în baza art. 149 alin.9 C. pr. pen. va dispune arestarea inculpaţilor H.F.N. şi H.A.T., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 26 mai 2009, ora 19,10 şi până la 23 iunie 2009, ora 19,10 (judecător Preda Liliana Elisabeta).