Contestaţie în anulare. Transmisiunea calităţii procesuale.
Neîndeplinirea procedurii de citare cu persoana care a dobândit calitatea de parte pe parcursul procesului, ca urmare a preluării în patrimoniu a bunului în litigiu, constituie un motiv de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în baza art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, contestatoarea C.N.A.F.P. a invocat faptul că nu a fost citată la judecarea recursului, cu toate că, pe parcursul soluţionării acestei căi de atac a devenit proprietara bunului în litigiu şi astfel s-a subrogat în drepturile procesuale ale intimatei A.D.S.
Curtea a considerat contestaţia în anulare întemeiată, pentru următoarele considerente:
A.D.S. a fost chemată în judecată, în calitate de intervenientă în interes propriu, în baza art.57 Cod procedură civilă. Calitatea procesuală a acestuia a fost justificată de faptul că, având în administrare, ca reprezentant al statului, terenul aflat sub luciu de apă asupra căruia s-a dispus prin actul administrativ atacat prin acţiune, a încheiat cu societatea reclamantă contractul de concesiune nr.68/2003.
Pe parcursul soluţionării recursului a intervenit OUG nr.69/16.09.2004, care a modificat alin.2 şi 3 al art.9 din Legea nr.192/2001, stabilind că, în privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din contractele încheiate cu agenţi contractanţi ce deţin în administrare amenajări piscicole, C.N.A.F.P. se subrogă A.D.S. . C.N.A.F.P. preia cu titlu gratuit acţiunile pe care A.D.S. le deţine la societăţile comerciale cu profit piscicol, precum şi terenurile deţinute de A.D.S. aflate sub luciu de apă, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
Prin Ordinul nr.913/7.12.2004 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a fost aprobat Protocolul de predare-preluare a participaţiei statului la societăţile comerciale cu profil piscicol, precum şi a terenurilor aflate sub luciu de apă, de la A.D.S. la C.N.A.F.P.
Decizia atacată cu contestaţia în anulare s-a pronunţat la data de 12.04.2005. Prin predarea în patrimoniu a bunului ce formează obiectul procesului calitatea procesuală a intervenientei A.D.S. a fost transmisă C.N.A.F.P. Din acest moment contestatoarea s-a substituit A.D.S. şi trebuia să fie introdusă în proces pentru ca judecata să continue cu noul titular al dreptului. Dacă actele anterioare transmisiunii îi sunt opozabile, hotărârea judecătorească pronunţată după operarea transmisiunii nu îi este opozabilă dobânditoarei care, nefiind citată a fost pusă în imposibilitatea de a-şi apăra dreptul său.
Este adevărat că instanţa nu a fost înştiinţată despre transmisiunea calităţii procesuale, dar, această transmisiune operând în temeiul legii, după cum s-a arătat mai sus, nu putea fi ignorată. De altfel, nici o dispoziţie legală nu obligă pe noul titular al dreptului să notifice instanţei şi părţilor adverse faptul transmisiunii, mai ales că nu s-a făcut dovada că aceasta cunoştea de existenţa procesului.
În consecinţă, chiar dacă instanţa nu are nici o culpă, procedura fiind îndeplinită în persoana intervenientei A.D.S. vechiul titular al dreptului, hotărârea nu este opozabilă C.N.A.F.P. noul titular al dreptului, care este îndreptăţită să ceară anularea hotărârii, pe calea contestaţiei în anulare.
Punctul de vedere al intimatului C.L.P. este eronat. Contestatoarea nu este în situaţia părţii care a avut interesul să participe în litigiu şi nu a fost introdusă în cauză, ea a dobândit pe parcursul judecării recursului, calitatea de parte, prin preluarea în patrimoniu a bunului supus litigiului, deci are calitatea de a formula contestaţie în anulare.