PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ. MARTORII. AUDIEREA MARTORILOR
-art. 62 Cod procedură penală;
-art. 78 Cod procedură penală.
În vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele.
Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor şi are obligaţia să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei.
În contextul existenţei unor elemente probatorii care nu se conciliază, instanţele au sarcina de a aprecia în concret, în raport de fiecare declaraţie, care dintre ele constituie o reflectare exactă a faptului perceput şi totodată poate dispune suplimentarea probelor .
Deliberând, constată că prin sentinţa penală nr.2068 din 14.11.2007, pronunţată de Judecătoria Giurgiu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal şi art.211 alin.2 lit.a,b şi alin.21 lit.a şi c ambele cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în infracţiunile prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal şi art.22 alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi c Cod penal, ambele cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul D. L. A. la 3 închisoare, iar în baza art.211 alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi c cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de la 25.10.2006 la 26.10.2006.
S-a luat act că părţile vătămate Asociaţia Agricolă Agro Prest Băneasa şi S. I. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noapte de 4/5 iunie 2006, inculpatul D. L. A. s-a deplasat în apropierea Asociaţiei Agricole Agro Prest S.A. Băneasa, a pătruns în curtea asociaţiei şi a sustras piesele componente ale unui tăvălug format din 13 roţi dinţate şi un ax metalic pe care le-a transportat la unchiul său. A mai reţinut prima instanţă că la data de 22.08.2008 acelaşi inculpat împreună cu alte persoane au pătruns în casa părţii vătămate S. I., au exercitat violenţe asupra sa, forţând-o să spună unde ţine banii şi au sustras suma de 800 dolari şi 400 lei, lăsând partea vătămată legată de mâini şi în stare de şoc.
În drept, faptele comise de inculpat au fost încadrate în dispoziţiile art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g şi i Cod penal şi 211 alin.1 lit.b şi alin.2/1 lit.a şi c Cod penal.
Faptele au fost reţinute a fi săvârşite în stare de recidivă postexecutorie, în raport de condamnarea pe care acesta a suferit-o prin sentinţa penală nr.975/2003 a Judecătoriei Giurgiu. De precizat că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa sus menţionată la 4 ani închisoare, pedeapsă pe care a început să o execute în 2001 şi pe care a terminat-o de executat în anul 2005.
De asemenea, s-a reţinut că în cazul infracţiunii de tâlhărie nu s-a făcut dovada că infracţiunea a fost comisă de o persoană mascată, deghizată sau travestită, neexistând nici un element din care să rezulte comiterea infracţiunii în această modalitate agravantă, astfel că nu se impune reţinerea literei a de la alineatul 2 al articolului 211 Cod penal.
Pentru considerentele arătate mai sus, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g şi i cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.211 alin.2 lit.a, b şi alin.21 lit.a şi c cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în art.208 alin.1, 209 alin1, lit.g şi i cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal şi art.211 alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi c cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţiile privative de libertate.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D. L. A., acesta susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, deoarece nu a comis-o, sens în care a solicitat achitarea.
De asemenea, inculpatul a criticat soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru infracţiunea de furt, solicitând redozarea pedepsei aplicate pentru această infracţiune.
Prin decizia penală nr.12 din 25.02.2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat în parte sentinţa, au fost descontopite pedepsele şi a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că există dubii în privinţa faptului că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi orice îndoială profită inculpatului.
A mai reţinut instanţa de apel că cea de-a doua critică ce vizează greşita individualizare a pedepsei este neîntemeiată şi s-au aplicat corect dispoziţiile art.72 Cod penal.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, critica vizând nelegalitatea soluţiei de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Susţine parchetul că probele administrate în cauză fac dovada, fără dubii, a faptului că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie săvârşită asupra părţii vătămate S. I., în vârstă de 83 ani.
S-a solicitat de către Parchet, admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Examinându-se cauza, prin prisma motivului invocat, precum şi din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 Cod procedură penală, se constată că recursul este fondat, dar pentru un alt motiv decât cel invocat.
Atât soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond, cât şi soluţia de achitare pronunţată de instanţa de apel se bazează pe un probatoriu insuficient conturat şi contradictoriu.
În contextul existenţei unor elemente care nu se conciliază, instanţele aveau sarcina de a aprecia în concret în raport de fiecare declaraţie, care dintre ele constituie o reflectare exactă a faptului perceput, reţinându-le motivat doar pe acelea, iar dacă nu erau edificatoare se impunea a se dispune suplimentarea probelor.
În orice caz, schimbarea poziţiei procesuale a martorilor în faţa instanţei trebuie a fi privită prin prisma faptului că motivele invocate nu sunt credibile şi nici susţinute de vreun indiciu.
Sau, cel mai corect, instanţa de apel trebuia să dispună reaudierea martorilor C. M., S. M., S. F. M., V. S. pentru a clarifica toate neconcordanţele pe care nu le-a elucidat instanţa de fond.
În contextul celor arătate, susţinerea instanţei de apel, care fără a administra probe noi, a reţinut că inculpatul a fost prezent în localitatea respectivă, comuna Băneasa, dar nu a comis fapta este susceptibilă de interpretări.
În consecinţă, se impune admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi de inculpatul Dumitru Laurenţiu Adrian şi casarea deciziei şi reţinerea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probelor, conform art.38516 Cod procedură penală.
Curtea constată că este necesară reaudierea martorilor S. M. şi C.M., precum şi efectuarea unui test poligraf cu privire la comportamentul simulat al inculpatului.
Având în vedere cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art.38515 pct.2 lit.c Cod procedură penală se vor admite ambele recursuri, în sensul arătat mai sus.
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală – Decizia penală nr. 86/21 ianuarie 2009).
