Art.998.999 c.civ. Stabilire culpei în producerea prejudiciului. Art.22 C.pr.civ.
Potrivit art.22 C.pr.pen. hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, însă, asupra gradului de vinovăţie instanţa civilă trebuie să aprecieze, ţinând seama de circumstanţele reale rezultate din probe şi de cele reţinute prin ordonanţa adoptată în cauza penală.
TRIBUNALUL GORJ – secţia civilă
– Decizia nr. 865 din data de 04 aprilie 2011
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu la data de 19.05.2010, reclamanta S. E M a chemat în judecată pârâta P L, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligate aceasta la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate (despăgubiri civile), ca urmare a prejudiciului ce i-a fost cauzat de animalul aflat in paza juridica a paratei ;obligarea paratei la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale , obligarea paratei la plata unei prestaţii periodice permanente, in cuantum de minim 300 lei/luna pe toata durata vieţii reclamantei, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecata .
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 07.09.2007, s-a deplasat împreuna cu fiica sa, H C I, pe str. B, Nr.14 din Tg-Jiu, intenţionând sa efectuez o consultaţie medicala, mai precis sa fac o serie de analize medicale, la cabinetul medicului P.L, iar în timp ce fiica sa îşi nota programul de funcţionare al cabinetului medical, cabinet închis la acea ora, s-a sprijinit cu mâna dreaptă de gardul imobilului unde este situat cabinetul medical, moment in care un câine ce se afla in interiorul curţii a muşcat-o, fiind ajutata in final sa scape de atacul canin de martorii P R C şi N V G .
Ulterior, a fost transportata la Spitalul de Urgenta Craiova, fiindu-i amputat degetul cu nr. 4 de la mana dreapta, leziunile traumatice suferite necesitând pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, conform CML nr. 1341/27.09.2007 eliberat de SML Gorj.
A mai susţinut reclamanta că la data de 11.01.2008 acest certificat medico-legal a fost completat, in sensul ca leziunile din data de 07.09.2007 provocate prin muşcătura de animal au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar la data de 16.09.2008 numărul de zile de îngrijiri medicale s-a mărit la 90-100, potrivit completării la certificatul medico-legal emis de SML Gorj, că a rămas cu o infirmitate fizica postraumatica permanenta fiindu-i amputat si cel de-al doilea deget afectat de muşcătura câinelui.
Tot reclamanta a arătat că prin Ordonanţa pronunţata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu in data de 21.05.2009, in dosarul nr.1102/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala si aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ fata de P L, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 11 alin.l si 2 din OUG nr. 55/2002 modificata prin Legea nr. 60/2003, reţinându-se de organul de cercetare penala faptul că, din probele administrate in cauza, s-a stabilit ca leziunile suferite de reclamantă au fost urmare a muşcăturii câinelui aparţinând paratei P L, care nu a luat toate masurile de prevenire a atacului canin, având in vedere configuraţia gardului de la stradă, care a dat posibilitatea câinelui sa apuce victima de mana, muşcând-o si provocându-i leziunile traumatice descrise in actele medico-legale.
Tot prin aceeaşi ordonanţă s-a mai reţinut faptul ca P L trebuia sa ia toate masurile pentru prevenirea atacului canin, in sensul montării unui gard care sa nu permită agresarea trecătorilor care se deplasează pe lângă acesta sau sa împiedice accesul câinilor până la gardul respectiv.
În drept s-au invocat disp. art.1001 Cod civil, in sensul existentei răspunderii civile delictuale.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că proprietarul câinelui şi cel răspunzător de acesta este PM, fiul pârâtei, şi nu pârâta, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr.7501 din 12.11.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 7663/318/2010 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei .
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.E M, domiciliată în Tg-Jiu , str.G,bl.8, sc.2, ap. 34, jud. Gorj împotriva pârâtei P L, domiciliat în Tg-Jiu , str. B , nr.14, jud. Gorj .
A fost obligată pârâta la plata a 3000 lei cu titlu de despăgubiri civile reclamantei .
A fost obligată pârâta la plata a 15.000 lei daune morale şi la plata unei rente lunare în cuantum de 3000 lei începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi la 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă , s-a reţinut referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei că într-adevăr câinele care a atacat-o la data de 07.09.2007 pe reclamantă este proprietatea fiului pârâtei, însă după cum reiese din declaraţia pe care pârâta a dat-o în data de 22.01.2009 ( fila 28 dosar de urmărire penală ) la data incidentului acest câine se afla în îngrijirea pârâtei, astfel că, faţă de împrejurarea că pârâta avea paza materială a câinelui, fiind răspunzătoare în baza prevederilor ar. 998-999 C.civ. de prejudiciile aduse de câinele aflat în paza sa altor persoane, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 07.09.2007 reclamanta s-a deplasat împreuna cu fiica sa, H C I, pe str. B, Nr.14 din Tg-Jiu, intenţionând sa efectuez o consultaţie medicala, mai precis sa fac o serie de analize medicale, la cabinetul medicului P L, iar în timp ce fiica sa îşi nota programul de funcţionare al cabinetului medical, cabinet închis la acea ora, s-a sprijinit cu mâna dreaptă de gardul imobilului unde este situat cabinetul medical, moment in care un câine ce se afla in interiorul curţii a muşcat-o de mână.
Ulterior reclamanta a fost transportata la Spitalul de Urgenta Craiova, fiindu-i amputat degetul cu nr. 4 de la mana dreapta, leziunile traumatice suferite necesitând pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, conform CML nr. 1341/27.09.2007 eliberat de SML Gorj, iar la data de 11.01.2008 acest certificat medico-legal a fost completat, in sensul ca leziunile din data de 07.09.2007 provocate prin muşcătura de animal au necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Ulterior, la data de 16.09.2008, numărul de zile de îngrijiri medicale s-a mărit la 90-100, potrivit completării la certificatul medico-legal emis de SML Gorj, fiindu-i amputat si cel de-al doilea deget afectat de muşcătura câinelui, iar prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză s-a concluzionat că reclamanta a suferit : „amputaţie deget IV mâna dreaptă. Anchiloză în flexiune deget mâna dreaptă – schele după plaga muşcată de câine pe 07.09.2007, deficienţă de manipulare şi prehensiune uşoară, conferind o infirmitate fizică posttraumatică permanentă prin deficienţă de manipulaţie şi prehensiune uşoară cu o capacitate adaptivă de 20 % permanentă” .
S-a reţinut că reclamanta a rămas cu o infirmitate fizica posttraumatică permanentă în urma atacului canin din data de 07.09.2007, fiind cert că reclamanta a suferit un prejudiciu, prejudiciu care este actual şi care constă în, pe de o parte, efortul suplimentar pe care reclamanta trebuie să-l depună în prezent în scopul efectuării activităţilor casnice ( reclamanta este pensionară ) pe care obişnuia să le facă înainte de traumă ( unele din aceste activităţi nemaiputând nici măcar să le facă personal – după cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză ), şi, pe de altă parte, în aşa numitul prejudiciu de agrement adică lipsirea reclamantei de posibilitatea de a participa fără nicio reţinere la viaţa socială şi de a se bucura efectiv şi direct de binefacerile acestei participări, consecinţă a caracterului ireversibil al vătămării ( fiind evident că, datorită lipsei celor două degete de la mâna dreaptă, reclamanta este percepută în mod diferit în societate ).
S-a reţinut că, acest prejudiciu trebuie reparat integral, iar vinovată de existenţa acestui prejudiciu este pârâta ( vinovăţia acesteia fiind dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Jiu în dosarul 1102/P/2008 la data de 21.05.2009 şi chiar prin atitudinea pârâtei care nu a mai atacat această ordonanţă, atitudine ce echivalează cu o recunoaştere implicită a vinovăţiei sale).
Întrucât pârâta este cea care a căzut în pretenţii, instanţa, în temeiul art. 274 C.pr.civ., a fost obligată la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reclamantei (onorariu avocat).
Împotriva sentinţei au declarat recurs recurenta reclamantă S.E. M şi recurenta pârâtă P.L , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta a criticat sentinţa pentru neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de 50.000 lei, apreciind că suma de 15.000 lei este mult prea mică în raport cu durerile fizice şi psihice suportate, cu prejudiciul estetic cu care a rămas, că daunele morale trebuie să acopere şi prejudiciul de agrement constând în restrângerea posibilităţilor victimei de a se bucura de viaţă, de consecinţele îndeplinite în viaţa socială şi familială.
Pârâta a criticat sentinţa , arătând că în dispozitivul sentinţei a fost obligată la 3000 lei rentă lunară, deşi în considerente se face vorbire de renta de 300 lei, că greşit a fost reţinută răspunderea sa pentru fapta animalului, întrucât culpa ar aparţine reclamantei, animalul neputând muşca pe cineva aflat în exteriorul gardului, iar soluţia dată în cauza penală nu poate fi reţinută ca autoritate de lucru judecat.
Că, deşi reclamanta este pensionară şi capacitatea de muncă i s-a redus cu 20 %, a fost obligată la rentă lunară de 300 lei, ceea ce ar însemna că reclamanta realiza anterior accidentului venituri de 1500 lei lunar, fapt nedovedit şi neveridic.
Că daunele morale nu trebuiau acordate, deoarece pârâta nu a acţionat cu intenţie şi nu are nici culpă, iar cuantumul daunelor morale este mult prea mare, reclamanta fiind pensionară şi nu muzician, artist sau artizan, că despăgubirile pentru medicamente nu pot fi acordate, medicamentele nefiind recomandate de medicul specialist şi nefiind necesare pentru afecţiunea suferită în cauza de faţă, iar acordarea contravalorii benzinei nu se impunea deoarece reclamanta nu a fost afectată locomotor.
A mai arătat recurenta pârâtă că nu avea calitate procesuală pasivă, deoarece proprietarul câinelui era fiul său P M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în temeiul art.312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ., raportat la art.304 pct.7 şi 9 C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art.22 C.pr.pen. şi art.1001 raportat la art.998-999 C.civ.
Este adevărat că potrivit art.22 C.pr.pen. hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, însă, asupra gradului de vinovăţie instanţa civilă trebuie să aprecieze, ţinând seama de circumstanţele reale rezultate din probe şi de cele reţinute prin ordonanţa adoptată în cauza penală.
Reţinerea culpei exclusive a pârâtei în producerea prejudiciului este contrară stării de fapt şi reţinerilor din ordonanţa procurorului.
Potrivit ordonanţei procurorului, împrejurările comiterii faptei, respectiv că victima s-a sprijinit cu mâna pe gardul învinuitei au fost avute în vedere la aprecierea vinovăţiei şi aplicării sancţiunii.
În aceste condiţii şi instanţa civilă era obligată să aprecieze în ce măsură prejudiciul suportat de reclamantă se datorează culpei pârâtei şi în ce măsură este datorat propriei imprudenţe, urmând ca în consecinţă să oblige pârâta la repararea prejudiciului proporţional cu culpa concurentă acesteia la producerea lui.
Sub aspectul cuantumului prejudiciului acordat hotărârea pronunţată este afectată de cazul prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ., respectiv nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel cu privire la cuantumul prejudiciului pentru care s-a solicitat acordarea unei rente periodice, din acţiune rezultă că reclamanta a solicitat renta pentru pierderea capacităţii de muncă şi imposibilitatea prestării muncii în gospodărie, deci acest prejudiciu are caracterul unui câştig nerealizat, iar pentru aprecierea lui, instanţa trebuia să stabilească prin probe certe activităţile desfăşurate de reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta nu mai poate presta aceleaşi activităţi şi ce venituri s-ar fi realizat prin acele activităţi sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să presteze activităţile în locul ei, aspecte ce nu rezultă din considerentele sentinţei.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, deşi reclamanta a arătat că acestea decurg din internarea în spital, traumele fizice şi psihice, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea la viaţa socială, profesională şi de familie, instanţa apreciază justificat doar prejudiciul de agrement constând în lipsirea reclamantei de participarea la viaţa socială fără a motiva celelalte solicitări ale reclamantei şi nici apărările pârâtei sub acest aspect.
Fără a exclude existenţa daunelor morale în cauze de acest fel, tribunalul apreciază că nu este admisibilă admiterea cererii pentru existenţa unor astfel de daune pe baza unei simple cereri formulată de persoana vătămată corporal, fără a se arăta în concret care sunt aceste daune, din ce probe rezultă existenţa lor şi ce criterii au stat la baza evaluării de către instanţă a cuantumului despăgubirilor acordate ca daune morale, cum nu este admisibil nici reducerea despăgubirilor solicitate fără o motivare temeinică, excepţie făcând cazul în care părţile se înţeleg asupra existenţei şi cuantumului daunelor morale (principiul disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile).
Se impune ca la rejudecare, instanţa să facă o corectă apreciere a gradului de culpă al părţilor în producerea prejudiciului şi al cuantumului prejudiciului material şi moral şi să oblige pârâta proporţional cu gradul de culpă la acoperirea prejudiciului.
Celelalte motive din cererea de recurs a pârâtei nu sunt fondate.
Soluţia dispusă asupra laturii penale cu privire la existenţa vinovăţiei pârâtei nu poate fi nesocotită în soluţionarea acţiunii civile, răspunderea civilă delictuală fiind angajată chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei rezultă atât din reţinerea vinovăţiei sale conform soluţiei date laturii penale, cât şi din împrejurarea că pârâta avea paza juridică a animalului. Din probele existente la dosar rezultă că animalul păzea curtea pârâtei, deci aceasta avea atât folosinţa animalului, cât şi supravegherea lui, însăşi pârâta prin cererea de recurs arătând că fiul său nu mai locuia în acea casă.
