Legea 126


INSTANTA

Sub nr. X189/2010 din 02.08.2010 a fost inregistrat la instanta dosarul nr. X/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria B, impreuna cu Rechizitoriul din 21 iulie 2010  prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului SV – fiul lui X, studii 7 clase, muzicant, casatorit, recidivist –  pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 al. 21 rap.la art. 294 al.2 din Legea 126/1995 mod. si rep. cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele :

In zilele de 22.12.2009, organele de politie din cadrul Politiei mun. B, aflandu-se in serviciul de patrulare prin Piata 9 Mai B din mun. B au depistat pe invinuitul  I G in timp ce comercializa produse cu continut pirotehnic, interzise de lege, numitilor B M si A C. Ca urmare, procedandu-se la efectuarea unui control asupra sa, i s-au gasit un nr. de 11 cutii cu pocnitori marca MINI PIRAT, astfel ca fiindu-i ridicate au fost predate Serviciului A.E.S.T. din cadrul I.P.J. V pentru depozitare. La data de 23.12.2009, invinuitul I G a fost depistat din nou in zona Pietei Centrale din mun. B, fiindu-i gasite de aceasta data un nr. de 18 cutii cu pocnitori marca MINI PIRAT, care de asemenea fiind ridicate au fost predate Serviciului A.E.S.T. Fiind audiat cu ocazia cercetarilor cu privire la provenienta acestor produse, invinuitul I G a declarat ca le-a achizitionat de la numitul SV C, cu domiciliul in mun. B, str. Ioan Voda nr. 5.

In consecinta si avand aceasta informatie, la data de 23.12.2009, in baza autorizatiei de perchezitie mr. 82/2009 emisa de Judecatoria B, organele de politie au dispus efectuarea unei perchezitii domiciliare la locuinta invinuitului  SV C, la adresa susmentionata, ocazie cu care in imobilul acestuia au fost gasite diverse cantitati de diferite marci de produse pirotehnice, care de asemenea fiind ridicate au fost predate Serviciului A.E.S.T. V, pentru depozitare.

Cu ocazia audierii, invinuitului SV C,  referitor la provenienta produselor pirotehnice gasite la locuinta sa, s-a constatat ca acestea au fost achizitionate si depozitate in imobilul acestuia de catre tatal sau, SV C, care domiciliaza la aceeasi adresa, motiv pentru care la data de 03.04.2010, in cauza s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale si impotriva acestui invinuit pentru fapta retinuta in sarcina celor doi invinuiti.

Din rapoartele de expertiza pirotehnica  in dosar urmarire 5004/P/2009, efectuate in cauza de Serviciul Arme – Explozivi – Substante periculoase din cadrul I.P.J. V,  rezulta ca obiectele de distractie cu continut pirotehnic inscriptionate MINI PIRAT  , clasa II nr. 1305X3 fac parte din categoria obiectelor de distractie mici din categoria a II pocnitori, sunt active, sub actiunea unor factori externi de initiere, flacara deschisa, degaja energie termica, produc detonatie iar conform prevederilor Legii 186/1995 mod. si rep., pentru detinere, utilizare, folosire si comercializare este necesara autorizatie emisa de I.T.M. V si I.P.J. V.

De asemenea, obiectele de distractie cu continut pirotehnic inscriptionate ACHTUNG K208 fac parte din categoria obiectelor  de distractie cu continut pirotehnic mediu, categoria a II-a, pocnitori clasa a III- a, iar obiectele de distractie cu continut pirotehnic inscriptionate STAR LIGHT CANDLE – 0528 fac parte din categoria obiectelor de distractie cu continut pirotehnic categoria a II-a, jeturi luminoase, clasa a I-a, sunt active sub actiunea unui factor extern de initiere, flacara deschisa, degaja energie termica, produce detonatie, iar conform Legii 126/1995 mod. si rep. pentru detinere, utilizare, folosire si comercializare este necesar autorizatie emisa de I.T.M. V si I.P.J. V.

Totodata, obiectele de distractie cu continut pirotehnic, inscriptionate VULCAN, CIRCO BLITZ, PICOLO CORTSAIR, BIG TIEER TC5; artificii montate in baterii de 199 mm, inscriptionate GOLDEN WATER FALC, HAPPY FIRE WORKS, EK 0203 PIRAT, SATURN MISSLES si SCHLAG PIRAT fac parte din categoria obiectelor de distractie mici, categoria a II-a pocnitori, obiecte zburatoare luminoase clasa a II-a, categoria a II-a de clasificare conform HG 536/2002, sunt active sub actiunea unui factor extern de initiere, flacara deschisa, degaja energie termica si produc detonatie.

Valoarea estimata a produselor pirotehnice gasite in locuinta invinuitului  SV C dar apartinand inculpatului SV C, potrivit preturilor comunicate prin adresa nr. 108/16.03.2010 a S.C. FIRESTHOW S.R.L. Timisoara este de 1944,40 lei , in timp ce in cazul invinuitului  I G valoarea produselor gasite asupra acestuia este de 78,40 lei.

Din verificarile efectuate in baza de date a Serviciului A.E.S.T. V rezulta ca invinuitii I G, SV C si  inculpatul SV nu sunt autorizati sa detina, foloseasca sau comercializeze produse pirotehnice din cele mentionate mai sus.

Cele  retinute mai sus rezulta din urmatoarele mijloace de proba : procese-verbale de constatare , declaratiile invinuitilor , adresa de raspuns mr. 3165/08.03.2010 a Primariei mun. B, declaratiile martorilor B M-F –A M V , proces-verbal de estimare a valorii produselor pirotehnice confiscate , adresa de raspuns nr. 108/16.03.2010 a S.C. FIRESHOWW S.R.L. Timisoara , procese-verbal de verificare a invinuitilor in baza de date a I.P.J. V – Serviciul A.E.S.T. daca sunt autorizati sa detina in vederea comercializarii  produse pirotehnice , rapoarte de expertiza pirotehnica emise de I.P.J. V – Serviciul A.E.S.T. f. 46-51;

proces-verbal de perchezitie domiciliara la locuinta invinuitilor SV C si SV si planse foto, actele dosarului.

Prin acelasi rechizitoriu, procurorul a dispus: Scoaterea  de sub urmarire penala a invinuitului SV C – fiul lui si Jana, nascut la data de 12.07.1973 in mun. B, jud. V, cu acelasi domiciliu, str. X – pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 al.21 rap.la art. 29 al.2 din Legea 126/1995 mod. si rep.  Si a invinuitului  I G – X – pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 al.21  rap.la art. 29 al.2din Legea 126/1995 mod. si rep., si s-a dispus  aplicarea  sanctiunii cu caracter administrativ :- AMENDA in cuantum de cate 300 lei . Motivarea procurorului pentru aplicarea acestei sanctiuni a avut in vedere in cazul invinuitilor I G si SV C, gradul redus de implicare a acestora in comercializarea produselor pirotehnice, valoarea acestor produse gasite asupra lor, faptul ca nu sunt cunoscuti cu antecedente penale si au avut o pozitie sincera in cursul cercetarilor, recunoscand si regretand fapta comisa.

 Inculpatul SV este in varsta de 60 ani, are studii 7 clase, de ocupatie muzicant, casatorit, recidivist, a avut o pozitie sincera in cursul cercetarilor recunoscand si regretand fapta comisa.

Prin Sentinta penala nr. 29/25.01.2001 a Tribunalului Iasi (D.P. 370/30.10.2001 a Curtii de Apel Iasi, D.P. nr. 2279/15.05.2003 a C.S.J. a fost condamnat la 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 215 al.1,3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal.

Avand in vedere ca inculpatul se afla in stare de recidiva postexecutorie, fata de acesta se vor retine si prev. art. 37 lit. b Cod penal.

Fiind audiat in cursul cercetarilor referitor la fapta comisa, acesta a declarat ca produsele pirotehnice gasite in locuinta fiului sau, fusese achizitionate de el, in noaptea de 21/22.12.2009 de la o persoana din mun. Iasi pe care o cunoaste doar sub numele de A si caruia i-a platit drept pret suma de 2070 lei.

La judecarea cauzei in prima instanta, la primul termen de judecata, cu procedura completa, asigurata aparare prin optiunea inculpatului de a-si angaja un avocat, si primul termen la care inculpatul s-a prezentat in instanta , pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul a declarat personal ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, in aplicarea dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala privind  judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

Inculpatul  a declarat ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata si a solicitat ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste.

Audiat fiind inculpatul a recunoscut in totalitate faptele cu privire la  savarsirea carora a fost trimis in judecata, in modalitatea retinuta in rechizitor . In apararea sa, inculpatul a sustinut ca produsele pirotehnice au fost achizitionate in scopul de a petrece sarbatoarea de Revelion impreuna cu toate rudele care  fiind plecate in strainatatea urmau sa se reuneasca si cu scopul de a serba ziua surorii sale, care suferea de o boala in faza terminala. Apararea  inculpatului  nu diminueaza caracterul penal si gravitatea faptei, pericolul social al acesteia, fiind incalcata norma de drept penal prin faptul , detinerii si folosirii  de obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2, precum si a artificiilor din categoria “obiecte zburatoare luminoase” si a pocnitorilor din clasa I, efectuate fara drept, in sensul Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, de natura si categoria celor gasite la perchezitie domiciliara.

In consecinta, instanta a dat eficienta cererii inculpatului , apreciind ca indeplineste conditiile prevazute de art. 3201 aliniat 1-6  Cod procedura penala  , a admis cererea si a trecut la  judecarea cauzei  numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, trecand la solutionarea laturii penale motivat de faptul ca, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, faptele pentru care este trimis in judecata inculpatul avand un regim sanctionator care exclude pedeapsa detentiunii pe viata.

Fata de cele expuse, rezulta ca fapta de furt a fost savarsita de catre inculpat ,  iar urmarirea penala este completa, existand probele necesare si legal administrate.

Fata de probatoriul administrat in cauza , instanta apreciaza ca in modalitatea descrisa mai sus , fapta inculpatului SV de a achizitiona produse pirotehnice in scop de detinere, folosire sau comercializare fara a fi autorizat in acest sens, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de detinere, comercializare, importul, folosirea sau orice alta operatiune cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2, precum si a artificiilor din categoria “obiecte zburatoare luminoase” si a pocnitorilor din clasa I, efectuate fara drept, prev. de art. 31 alin. 2 1  raportat la art. 29 4 alin. 2 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive ,  modificata si completata prin  Legea nr.  406 din  9 noiembrie 2006 cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal.

Inculpatul SV a savarsit infractiunile in stare de recidiva post executorie , prev. de art. 37 al. 1 lit. b  Cod penal.

Astfel, prin Prin Sentinta penala nr. 29/25.01.2001 a Tribunalului I (D.P. 370/30.10.2001 a Curtii de Apel Iasi, D.P. nr. 2279/15.05.2003 a C.S.J.) a fost condamnat la 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 215 al.1,3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal.

Inculpatul a fost arestat la data de 12.06.2003 si liberat conditionat la data de 28.05.2004, ramanand de executat un rest de 256 de zile.

Faptele deduse judecatii au fost savarsite dupa considerarea ca executata a pedepsei, dar mai inainte de implinirea termenului de reabilitare, fiind intrunite toate conditiile starii de recidiva postexecutorie.

In baza textelor de lege enuntate mai sus si a dispozitiilor art. 345 Cod Procedura Penala ,  instanta urmeaza sa aplice inculpatului  o pedeapsa la individualizarea careia se vor avea in vedere disp. art. 52 si 72 Cod Penal.

Conform acestor texte de lege,  la stabilirea si aplicarea pedepsei se va  tine seama si de limitele de pedeapsa fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

La individualizarea  judiciara a pedepsei vor fi avute in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal si anume dispozitiile partii generale, gradul de pericol concret al faptei, imprejurarile concrete  in care aceasta a fost comisa.

Instanta apreciaza ca pericolul social al faptei este crescut prin cantitatea si valoarea mare a bunurilor pirotehnice, interzise a fi detinute de inculpat .

Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza  cu privire la pedeapsa ce va fi aplicata de instanta, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii ca efect al aplicarii  art. 3201 alin. 7 Cod procedura penala avand in vedere ca sunt aplicabile dispozitiile  judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei.

Modul de comportare in societate, caracterizat prin disciplina in munca si o viata conforma cu regulile de convietuire sociala, poate determina concluzia ca nu a comis infractiunea datorita inclinatiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de imprejurari care au contribuit ca inculpatul sa se abata de la conduita sa obisnuita.

 Verificand situatia inculpatului SV se constata ca acesta este cunoscut in evidenta IPJ V cu o condamnari in anul 2001 pentru infractiune de inselaciune.

La stabilirea pedepsei s-au avut in vedere toate elementele ce caracterizeaza persoana inculpatului, inclusiv conduita procesuala sincera.

Pedeapsa trebuie sa fie de natura a asigura reeducarea inculpatului si atingerea scopului prev. de art. 52 alin. 1 teza ultima Cod penal „ prevenirea savarsirii de noi infractiuni.”

Apreciind  atitudinea inculpatului  dupa comiterea faptei, sincera, la care  se adauga caracterizarea favorabila inculpatului, acesta  beneficiind de o imagine pozitiva in societate,  este o persoana linistita, realizeaza venituri din activitatea de muzicant , este casatorit si are o conduita pro – famI,  este in varsta de 61  de  ani, instanta apreciaza  ca aceste aspecte pot fi retinute la individualizarea pedepsei  urmand sa aplice o pedeapsa orientata spre limita  minima prevazuta de lege va efect al aplicarii  dispozitiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedura penala..

Pe durata prevazuta de art. 71 Cod penal va  interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazuta de art. 64 lit. a teza a  II-a si b  Cod penal, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii

Instanta nu va interzice inculpatului  drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza I si lit. c Cod Penal , desi art. 71 reglementeaza obligatia instantei de a interzice drepturile prevazute de art.64 lit. a-c Cod Penal.

Interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale , astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea celor condamnati din campul persoanelor cu drept de vot neexistand nicio legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei , de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorului.

De asemenea , instanta nu va interzice nici exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.c Cod penal, deoarece inculpatul nu s-au folosit de o profesie sau activitate in comiterea infractiunii , astfel ca nu se jusifica interzicerea drepturilor prev. de lit. c.

In temeiul art. 118 Cod penal , instanta  va confisca de la inculpat bunurile care fac obiectul infractiunii savarsite de acesta, a caror detinere este interzisa de lege,  gasite la perchezitia efectuata la data de 23 decembrie 2009 la domiciliu, identificate si evaluate conform actelor de la dosar , inclusiv  conform expertizei pirotehnice, ridicate in vederea efectuarii cercetarilor :

–  179 bucati – petarde tip „Vulcan” model VN 0336;150 bucati – petarde model „ Tropic Circoblitz”;  7800 bucati (130 cutii x 60 buc.) pocnitori model EK 0201 marca „Picolo Corsair”;

 14 bucati – pocnitori Big Tiger – TC5; 96 bucati  ( 6 baterii x 16 buc. ) – artificii „Golden Watarfull „- calibru 19 mm; 180 bucati ( 5 baterii x 36 buc. ) – baterii artificii nr. 317 „Happy Fireworks”; 1900 bucati ( 19 cutii x 100 buc. ) – pocnitori EK 0203 marca „Pirat”; 600 bucati ( 6 baterii x 100 buc. ) – baterii artificii „Saturn Missles”; 1500 bucati ( 15 cutii x 100 buc. ) – pocnitori 3 focuri model 1180 „Schlag Pirat”; 5 bucati ( o cutie) – petarde TC 5 B „Tropic Achtung”; 3 petarde tip pocnitori –calibru 20 mm” Cruckling Colors nr. B 7158; 300 bucati ( o cutie) –  pocnitori model „Tropic Circoblitz” UN 0336; 294 bucati ( o cutie) – pocnitori model „Tropic Circoblitz” UN 0336; 300 bucati ( o cutie) – pocnitori model „Tropic Circoblitz” UN 0336; 2460 bucati ( o cutie) – pocnitori model „Tropic Circoblitz” UN 0336; 9 bucati – rachete luminoase „Corn Tropic”; 6 bucati – rachete luminoase T 6238 cu 20 de focuri,  bunuri ridicate de politie  cu ocazia perchezitiei domiciliare conform procesului verbal din 23 decembrie 2009 ( fila 57 dosar urmarire penala).

Ca o consecinta a condamnarii, in temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penal  va obliga pe inculpat  sa plateasca statului cheltuieli judiciare din care onorariu  partial  avocat din oficiu pentru inculpat in faza de judecata va fi platita Baroului V din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti. , motivat de faptul  ca pe parcursul  judecatii  inculpatul a beneficiat de serviciile unui avocat ales.

5