Deliberând asupra recursului contravenţional de faţă, constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.6177/200/2010 din 06.05.2010, petentul GFC a solicitat că prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria AP nr.1652230 din 24.04.2010 în baza căruia a fost sancţionat cu 1600 lei amendă pentru pretins comiterea contravenţiilor prevăzute la art.58 lit.a) şi la art. 59 lit.f) din OUG nr.23/2008.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut, că nu a săvârşit contravenţiile reţinute în sarcina sa, prin procesul verbal contestat. În realitate, la data de 24.04.2010 urmare telefonului primit de la P B s-a deplasat la Fermă Piscicolă Costeiu, iar la ieşirea din incinta fermei a fost oprit de un echipaj de poliţie şi amendat în mod nejustificat.
Intimatul a formulat întâmpinare în condiţiile art. 115 – 118 din Codul de procedura civilă, solicitând motivat respingerea plângerii că neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.6445 din 13.10.20101 pronunţată de Judecătoria Buzău, s-a respins plângerea că neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţă fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art.58 lit.a) din OUG 23/2008 ( întrucât a pescuit în apele Fermei Piscicole Costeiu la data de 24.06.2010 fără permis de pescuit) şi respectiv la art. 59 lit.f) din acelaşi act normativ ( constând în exercitarea pescuitului sportiv recreativ în apele fermei într-o perioadă de prohibiţie).
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul în termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001, criticând-o pentru nelegalitate potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
În expunerea motivelor de recurs, petentul a invocat în esenţă că procesul verbal este afectat de nulitate absolută întrucât a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 10 alin.1 şi 2 din OG nr.2/2001, în sensul aplicării unei singure amenzi pentru două contravenţii pretins săvârşite.
Prin decizia nr. 20 din 10.01.2011 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii plângerii şi constatării nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie.
Hotărând astfel , tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :
Conform prevederilor art. 16 alin.1 şi 2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dacă o persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie, iar când faptele au fost constatate prin acelaşi proces verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.
În cauză dedusă judecăţii, deşi în sarcina petentului s-a reţinut comiterea a doua contravenţii: una prevăzută de art.58 lit.a) din OG nr.23/2008 (sancţionată cu amendă de la 300 la 600 lei) şi alta prevăzută de art.59 lit.f) din acelaşi act normativ (sancţionată cu amendă de la 600 la 1000 lei), agentul constatator a aplicat o singură amendă în cuantum de 1600 lei.
Prin urmare, constatându-se că procesul verbal de contravenţie a fost încheiat cu încălcarea normei legale imperative invocate, aspect de natură să împiedice exercitarea controlului judiciar sub aspectul individualizării sancţiunilor, tribunalul primeşte în tot motivul de critică invocat de petent.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.2 raportat la art. 304 pct.9 din , prin decizia nr. 20 din 10.01.2011 s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii plângerii şi constatării nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie.