Sintagma “elemente noi” din conţinutul normei prevăzute de art. 160c din Codul de procedură penală trebuie examinată în contextul etapei procesuale a judecăţii, în mod concret pe parcursul cercetării judecătoreşti, înţelegând că orice situaţie, împrejurare, probă se circumstanţiază conţinutului “elemente noi”.
(Decizia nr. 1264 din 7 iulie 2003 – Secţia a Il-a penală)
Prin încheierea de şedinţă de la 3.07.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2708/2003, a fost respinsă cererea de prelungire a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul N.S., conform art. 160c din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a constatat că, în cauză, de la momentul sesizării instanţei şi până la momentul modificării Codului de procedură penală, dispusă prin Legea nr. 281/2003, care statuează în mod expres prin dispoziţiile art. 160° din Codul de procedură penală că prelungirea arestării preventive, în cursul judecăţii în primă instanţă, se poate dispune numai în situaţia apariţiei unor elemente noi care fac necesară această măsură, nu au apărut astfel de elemente.
împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie, arătând că sintagma “elemente noi”, în accepţiunea legiuitorului, constă în probele care urmează a fi administrate, în cauzele în care cercetarea judecătorească nu este finalizată. Această accepţiune trebuia obiectivată de către instanţa de judecată, în sensul constatării efective şi nemijlocite în activitatea de cercetare judecătorească, instanţa nefiind îndreptăţită să constate că prelungirea privării de libertate nu mai este necesară printr-o atitudine pasivă, că nu ar mai exista “elemente noi”.
Din modalitatea conceperii textului de lege a rezultat că este atributul exclusiv al instanţei să constate “elementele noi”, această obligaţie fiind o formă în care îşi găsesc expresia concretă dispoziţiile art. 287 din Codul de procedură penală referitoare la rolul activ al instanţei de judecată, care are îndatorirea să-şi formeze orice convingere numai pe baza probelor administrate.
Pe de altă parte, inculpatul N.S. nu a recunoscut faptele, deşi poziţia acestuia este în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză, sub acest aspect, împiedicarea aflării adevărului constituind un alt “element nou” la care se referă dispoziţiile art. 160c din Codul de procedură penală.
Potrivit art. 155 alin. 1 din Codul de procedură penală, durata arestării preventive poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat, dacă se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, pentru inculpatul N.S. lăsarea în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, acea stare de nelinişte, sentimentul de insecuritate în rândul societăţii civile, generat de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia unor infracţiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Pericolul concret, starea infracţională, necesitatea unei prevenţii impusă de factori care se manifestă la momentul pronunţării cu privire la menţinerea stării de arest preventiv (exemplu: numărul crescut al infracţiunilor de violenţă, în special al celor contra vieţii şi libertăţii persoanei, de criminalitate organizată şi alte asemenea fapte cu un grad sporit de pericol social concret pentru ordinea publică) constituie fără dubiu “elemente noi” în accepţiunea dispoziţiilor art. 160° din Codul de procedură penală, care să justifice menţinerea în stare de privare de libertate a infractorilor care au săvârşit fapte de acest gen, cum este cazul inculpatului din cauză.
Pentru aceste motive, parchetul, în baza art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, prelungirea măsurii arestării preventive.
Reprezentantul parchetului, în concluziile orale, în dezbateri, a susţinut motivele de recurs aflate la dosar, criticând încheierea recurată ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul punerii în libertate al inculpatului în temeiul art. 160° din Codul de procedură penală, astfel încheierea recurată este netemeinică, întrucât în cauză nu este finalizată cercetarea judecătorească cu privire la administrarea . întregului probatoriu necesar pentru crearea convingerii cu privire la circumstanţele faptei, încadrarea juridică şi vinovăţia făptuitorului, instanţa de judecată trebuind să constate efectiv şi nemijlocit în activitatea de cercetare judecătorească apariţia de “elemente noi” care, în accepţiunea dispoziţiilor art. 160c din Codul de procedură penală, reprezintă probele ce urmează a fi administrate, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, fiind vorba de o infracţiune de tâlhărie săvârşită în mod public. Faţă de cele de mai sus şi având în vedere că în cursul cercetării judecătoreşti nu s-a administrat nici o probă, parchetul a solicitat în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, pe fond, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului de la 18.07.2003 la 6.08.2003, inclusiv.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă din 3.07.2003, dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 2708/2003, atât în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 din Codul de procedură penală, Curtea consideră recursul declarat de parchet ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emis la 2.06.2003 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală sub nr. 2708 din 3.06.2003, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul minor N.S. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c), cu aplicarea art. 99 şi următoarele din Codul penal.
în actul de sesizare s-a reţinut în esenţă, în fapt, că la data de 18.05.2003, în jurul orei 19,30, inculpatul N.S. se deplasa pe jos pe bulevardul Mareşal Averescu, venind dinspre Arcul de Triumf. Din sens opus, pe partea cealaltă a drumului, se deplasa partea vătămată C.L. însoţită de mama sa, C.M. Observând că partea vătămată avea la gât, într-o husă prinsă cu un şnur, un telefon mobil, inculpatul a traversat strada şi, trecând în fugă pe lângă partea vătămată, i-a smuls de la gât telefonul mobil.
Partea vătămată şi mama acesteia au început să strige după ajutor, ocazie cu care mai mulţi cetăţeni aflaţi în zonă l-au reţinut şi l-au imobilizat pe inculpat.
Din săvârşirea infracţiunii a rezultat un prejudiciu în valoare de 1.100.000 lei, prejudiciu ce a fost recuperat.
Din fişa de a inculpatului rezultă că este cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind condamnat de două ori pentru complicitate la furt calificat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, precum şi pentru furt calificat sub forma tentativei, fiindu-i revocată suspendarea condiţionată pentru pedeapsa anterioară, ce va fi executată alături de pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ulterioară, fiind arestat la data de 11.09.2001 şi liberat la 10.10.2002, graţiat conform Legii nr. 543/2002, având un rest de 883 de zile închisoare.
Prin Ordonanţa din 18.05.2003, inculpatul a fost reţinut 24 ore, iar prin Ordonanţa din 19.05.2003, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost arestat preventiv inculpatul N.S. pe o durată de 30 de zile, începând de la 19.05.2003, reţinându-se ca temei al arestării dispoziţiile art. 148 lit. h) din Codul de procedură penală. Totodată a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 390 din 19.05.2003 de către acelaşi parchet.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură cu inculpatul, partea vătămată, părţile responsabile civilmente, autoritatea tutelară, precum şi pentru ataşarea unor copii ale unor sentinţe penale în vederea verificării situaţiei juridice a inculpatului. Totodată, prin încheierea de şedinţă de la 16.06.2003, după punerea în discuţie a măsurii prelungirii arestării preventive a inculpatului, tribunalul a prelungit arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând de la 18.06.2003 până la 17.07.2003, inclusiv.
în ce priveşte măsura dispusă de tribunal prin încheierea de şedinţă de la 3.07.2003, Curtea consideră că în mod greşit a fost respinsă cererea de prelungire a arestării preventive a inculpatului N.S., constatând că, în cauză, de la momentul sesizării instanţei şi până la momentul modificării Codului de procedură penală nu au apărut “elemente noi”, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 160° din Codul de procedură penală.
Prin tehnica legislativă folosită, legiuitorul a dat o insuficientă determinare conţinutului normei prevăzute de art. 160° din Codul de procedură penală, dând însă posibilitatea judecătorului să interpreteze în mod extensiv sintagma “elemente noi” şi să o adecveze cauzal.
Fără îndoială că această sintagmă trebuie examinată în contextul etapei procesuale a judecăţii, în mod concret pe parcursul cercetării judecătoreşti, înţelegând că orice situaţie, împrejurare, probă se circumstanţiază conţinutului “elementelor noi”.
Astfel, Curtea consideră că aprecierea necesităţii prelungirii arestării preventive în cursul judecăţii trebuie susţinută prin elemente de natura celor mai sus arătate.
Din cadrul lor, probele sunt acele elemente de fapt care dau relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale, deci inclusiv asupra măsurii arestării preventive ce poate fi prelungită pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Astfel, prin operaţiunea logică a interpretării sunt examinate temeiurile prevăzute de art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală, prin raportare la probele ce se vor administra prin intermediul mijloacelor de probă, respectiv declaraţiile inculpatului, părţii vătămate, părţilor responsabile civilmente, ale martorilor, acestea fiind singurele care conferă elemente concrete în susţinerea sau nu a temeiurilor iniţiale privind arestarea preventivă.
Sintagma “elementelor noi” nu poate fi scoasă din contextul cauzei şi confundată cu elementul material al conţinutului constitutiv al incriminării.
Aşadar, apariţia “elementelor noi” pe parcursul cercetării judecătoreşti se concretizează prin mijloace de probă care se administrează în mod nemijlocit de către instanţa de judecată şi care relevă aspecte legate de fapta pretins comisă de inculpat.
în speţă, de la momentul sesizării instanţei şi până la data de 3.07.2003, cercetarea judecătorească nu a fost începută, instanţa neputându-şi crea astfel convingerea cu privire la inexistenţa “elementelor noi”.
Astfel, prin soluţia respingerii prelungirii arestării preventive a inculpatului N.S. ca urmare a inexistenţei “elementelor noi”, tribunalul nu a motivat în nici un fel soluţia pronunţată, lăsând loc arbitrariului.
Mai mult decât atât, instanţa nu a dat dovadă de rol activ în evaluarea temeiurilor arestării preventive prin neraportarea la situaţia concretă din dosar, respectiv la lipsa cercetării judecătoreşti.
în consecinţă, Curtea apreciază că tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, iar critica formulată de către parchet este întemeiată.
Astfel, reevaluând condiţiile impuse de dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală, prin raportarea la dispoziţiile art. 160c din Codul de procedură penală, în contextul cauzei, lipsa cercetării judecătoreşti, respectiv a declaraţiilor părţilor care să confere aspecte concrete privind fapta cu care a fost sesizată instanţa, contribuţia sau nu a inculpatului la săvârşirea infracţiunii, se circumstanţiază sintagmei de “elemente noi”, impunând prelungirea arestării preventive a inculpatului N.S. de la 18.07.2003 la 6.08.2003, avându-se în vedere faptul că acesta este minor, iar durata măsurii preventive poate fi prelungită în cursul judecăţii de fiecare dată cu 20 de zile, în condiţiile art. 160h alin. 3 din Codul de procedură penală.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, va casa încheierea de şedinţă din 3.07.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală şi, rejudecând în fond, va dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului N.S. de la 18.07.2003 la 6.08.2003, inclusiv.
