Cererea privind încuviintarea executarii silite a certificatului, eliberat în baza art. 42 paragraf 1 din Regulamentul 2201/2003, este neîntemeiata.
Prin cererea depusa la biroul executorului judecatoresc, petentul A.M. a solicitat, în temeiul art. 373 alin. 1 C.p.c., executarea silita a certificatului eliberat, în baza art. 42 paragraf 1 din Regulamentul 2201/2003, de catre Tribunalul din Milano, prin care numita M.G. este obligata sa readuca imediat pe minorele A.S. si A.S. în Italia si sa le încredinteze Primariei Milano.
Prin sentinta civila nr. 102/25.03.2010 a Tribunalului Dolj-Sectia pentru Minori si Familie, s-a respins cererea.
În considerentele acestei sentinte, s-au aratat urmatoarele:
Hotarârea pronuntata într-un stat membru al Uniunii Europene- respectiv Italia- a fost recunoscuta implicit prin încuviintarea executarii silite a acesteia, conform procedurii civile aplicabile în România, respectiv codul de procedura civila- în sensul ca executarea silita se face prin intermediul executorului judecatoresc – iar competenta de solutionare a cererii de încuviintare silita apartine Tribunalului, conform Legii 191/2007 pentru aprobarea OUG 119/2006, pe care o completeaza, în sensul ca : “cererile pentru recunoasterea si pentru încuviintarea executarii silite pe teritoriul României a hotarârilor în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, pronuntate într-un alt stat membru al U.E., în conditiile prevederilor Regulamentului nr. 2201/2003, sunt de competenta Tribunalului “.
Asadar, având în vedere aceste dispozitii, cererea BEJ L.N. de retinere a unui conflict negativ de competenta între Judecatoria Craiova si Tribunalul Dolj este nefondata.
Este adevarat, prin noua cerere depusa la Judecatoria Craiova, BEJ L.N. a solicitat executarea silita a certificatului eliberat în baza art. 42 în Regulamentul nr. 2201/2003, certificat prin care se atesta respectarea procedurii si continutul pe scurt al hotarârii judecatoresti pronuntate în statul de origine, ori acest certificat nu reprezinta o ” hotarâre ” în sensul prevazut de lege pentru a se dispune executarea sa, separat de hotarârea al carei continut îl confirma.
Cum prin sentinta civila nr.40/11.02.2010 s-a încuviintat executarea silita a hotarârii straine, B.E.J. nu mai avea de îndeplinit nici o alta formalitate pentru a face urmatorul pas la executare conform Codului de procedura civila, având în vedere dispozitiile 28 si urmatoarele din Regulamentul 2201/2003.
În consecinta, cererea a fost respinsa ca nefondata.