CONT. ADM. : Contravenţie prevăzută la art. 102 alin. 3 lit e) din OUG nr. 195/2002. Incidenţa dispoziţiilor paragrafului 3.5.1. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 /23.11.2005 Circulaţie rutieră


Deliberând asupra recursului contravenţional de faţă constată :

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr. 871/287/2009 din 28.04.2009 petentul L P a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictor cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 3023795 din 24.04.2009 în baza căruia a fost sancţionat cu 9 puncte amendă în cuantum de 540 lei , reţinerea permisului şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art.102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art .121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 .

În motivarea plângerii petentul a învederat că nu se face vinovat de comiterea contravenţiei reţinute în sarcina sa prin procesul verbal contestat , în sensul că la data de 24.04.2009 ar fi condus autoturismul în localitatea Băile judeţul Buzău cu o viteză de 95 km/h , într-o zonă de acţiune a indicatorului ”limitare de viteză la 40 km/h” . Susţine că a circulat cu o viteză regulamentară pe sectorul de drum respectiv , în condiţii de ploaie dar şi cu o vizibilitate necorespunzătoare a indicatorului de limitare de viteză , datorită modului defectuos de amplasare .

Intimatul a formulat întâmpinare în condiţiile art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea plângerii ca neântemeiată .

Prin sentinţa civilă nr. 565 din 18.03.010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis plângerea ca întemeiată , dispunându-se anularea procesului verbal de contravenţie .

Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept :

Prin procesul verbal contestat , s-a reţinut în sarcina petentului comiterea contravenţiei prevăzute la art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art .121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 , întrucât la data de 24.04.2009 , orele 10:18 a condus autoturismul B-98-ZTG , pe DN 22 , în localitatea Băile , judeţul Buzău cu o viteză de 95 km/h , într-o zonă de acţiune a indicatorului ”limitare de viteză la 40 km/h ” , înregistrată cu un aparat radar , verificat metrologic si declarat admis .

Instanţa a apreciat că procesul verbal de contravenţie este afectat de nelegalitate şi netemeinicie, întrucât măsurarea efectuată în condiţii de ploaie astfel cum a confirmat şi martorul Giugiuc Nicolae , nu poate constitui o probă pentru aplicarea legislaţiei rutiere în raport de prevederile punctului 4.4. liniuţa a I –a din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 / 23.11.2005 .

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul în termen legal conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar .

În expunerea motivelor de recurs intimatul a invocat în esenţă că instanţa fondului a făcut o apreciere greşită asupra situaţiei în fapt şi în drept dedusă judecăţii , în condiţiile în care planşa fotografică atestă conducerea autoturismului cu o viteză de 95 km/h într-o zonă de acţiune a indicatorului ”limitare de viteză la 40 km/h ” , înregistrată cu un aparat radar , verificat metrologic .

Prin decizia nr. 641 din 4.10.2010 pronunţată de Tribunaluil Buzău s-a respins recursul ca neîntemeiat .

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept :

Prin procesul verbal contestat , s-a reţinut în sarcina petentului comiterea contravenţiei prfevăzute la art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art .121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 , întrucât la data de 24.04.2009 , orele 10:18 a condus autoturismul B-98-ZTG , pe DN 22 , în localitatea Băile , judeţul Buzău cu o viteză de 95 km/h , într-o zonă de acţiune a indicatorului ”limitare de viteză la 40 km/h ” , înregistrată cu un aparat radar , verificat metrologic şi declarat admis .

Tribunalul apreciază ca şi instanţa fondului , că intimatul nu a produs dovezi dincolo de orice dubiu în sensul că petentul ar fi săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa privind regimul legal al vitezei pe un segment de drum cu interdicţie .

Efectuarea înregistrării în condiţii de ploaie nu poate constitui o probă certă astfel cum se prevede la punctul 4.4. liniuţa a I –a din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 / 23.11.2005 , iar planşa fotografică depusă în două exemplare la filele 11 şi 12 dosar fond nu pune în evidenţă numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent , contrar prevederilor punctului 3.5.1. liniuţa a V- a din actul normativ invocat, în forma incidentă la perioada de referinţă .

Pentru considerentele expuse , în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin decizia nr. 641 din 4.10.2010 pronunţată de Tribunaluil Buzău s-a respins recursul ca neîntemeiat .