Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor – art. 246 c.p. –


Art. 246 C.p.p. – „ Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Una din condiţiile prevăzute de art. 18 C.p., pentru ca o faptă să fie infracţiune, este aceea ca acea faptă să fie prevăzută în legea penală (decizia penală  nr. 22/A/28 ianuarie 2011 Tribunalul Mehedinţi).

Judecătoria Strehaia a dispus condamnarea inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 Cod penal, constând în aceea că în calitate de primar al comunei Voloiac şi respectiv de preşedinte al CLFF Voloiac nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, cauzând o vătămare intereselor legale ale părţii vătămate D.M. – prin imposibilitatea exercitării normale a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către inculpatul D.C., considerând că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică.

Tribunalul Mehedinţi a apreciat că apelul este fondat, deoarece potrivit art. 64 din legea 18/1991 „ În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanţa;” iar potrivit art.1101 lit.a din legea 18/1991 – Constituie contravenţii la normele privind reconstituirea dreptului de proprietate : „fapta persoanei fizice care are calitatea de membru al comisiei locale sau judeţene de aplicare a prezentei legi de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea, după caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptăţite, precum şi eliberarea titlului de proprietate fără îndeplinirea condiţiilor legale.”

Constatarea acestei contravenţii şi aplicarea sancţiunii contravenţionale se poate face doar de împuterniciţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi de către prefect sau împuterniciţii acestuia, în cazul membrilor comisiilor locale (potrivit art. 1103 din legea 18/1991).

S-a apreciat că textele de lege sus menţionate reglementează în mod clar sancţiunile ce pot fi aplicate în cazul în care vreunul din membrii comisiei de fond funciar împiedică în orice mod sau întârzie nejustificat reconstituirea dreptului de proprietate : respectiv, în condiţiile legii, se pot acorda daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere sau se poate aplica amenda contravenţională (de la 10.000 lei la 30.000 lei conform art. 1102 lit.a din legea 18/1991).

Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat ca fiind justificate criticile de nelegalitate formulate de apelantul – inculpat D.C., potrivit căruia nu a săvârşit nicio faptă de natură penală, aşa cum este încriminată de disp.art.18 CP, partea generală.

 În cauza dedusă judecăţii, s-a apreciat de tribunal că faptele apelantului – inculpat D.C. de a nu îndeplini în termen rezonabil atribuţiile specifice ce-i reveneau în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Voloiac, este prevăzută de lege drept contravenţie; motiv pentru care  în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. a fost admis apelul declarat de inculpat, sentinţa a fost desfiinţată, iar în temeiul art. 11 alin. 1, pct. 2, lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. b C.p.p., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, prev. de art. 246 C. penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 C. penal.

Prin decizia penală nr. 1446/26.09.2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi de partea civilă D.M.