Persoană care a avut stabilit domiciliul obligatoriu, împreună cu tatăl său, declarat chiabur. Mijloace de probă.
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9883 din 18 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.8624 din 20.05.2013 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.K.E. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj, privind anularea Hotărârii nr.2878/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, reclamanta invocă faptul că tatăl său a fost inclus în categoria chiaburilor şi i s-a aplicat măsura abuzivă din Decretul-Lege nr.118/1990, prevăzută la art.1 lit.d
Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a acorda compensaţii financiare persoanelor care au suferit vătămări în urma persecuţiilor din motive politice. Aceste vătămări trebuie constatate în funcţie de fiecare persoană în parte.
Dacă anumite persoane din familia reclamantei au suferit astfel de vătămări, respectiv tatăl reclamantei, nu înseamnă că automat dreptul este recunoscut şi copilului.
Reclamanta justifică aplicare acestei măsuri datorită calităţii de chiabur pe care a avut-o tatăl său.
Martorul M.L. a dat declaraţie in faţa notarului menţionând că părinţii reclamantei au fost chiaburi şi a fost luată măsura domiciliului obligatoriu faţă de aceştia.
Potrivit legii, drepturile se acordă persoanei care s-a aflat în situaţia reglementată de lege, nu şi altor persoane care fac parte din familie.
Vătămările trebuie să vizeze fiecare persoană în parte, de altfel, este dovedit aspectul că tatăl reclamantei ar fi avut calitatea de chiabur, nu şi faptul că în această calitate ar fi fost persecutat. Cu atât mai puţin se poate reţine persecuţia politică asupra copilului, respectiv asupra reclamantei.
Chiar dacă martorul declară luarea măsurii domiciliului obligatoriu faţă de tatăl reclamantei, în adeverinţa nr.6100/1952 a Primăriei Comunei Zagon nu se menţionează că există vreun document cu privire la stabilirea acestei măsuri.
Declaraţia de martor nu poate fi luată în considerare în mod independent, ci trebuie coroborată cu celelalte acte din dosar.
Potrivit art.3 din Legea nr. 221/2009: Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mi multe dintre următoarele acte normative. Aceste acte normative sunt prevăzute la lit.a-f din art.3.
Nu se face dovada stabilirii domiciliului obligatoriu printr-un act emis în baza actelor normative prevăzute de această lege.
În consecinţă, s-a constatat că nu s-a făcut nicio dovadă a persecuţiei reclamantei, astfel că instanţa a respins acţiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.K.E. solicitând admiterea recursului în conformitate cu art 21 Legea 554/2004, şi în consecinţa casarea hotărârii, rejudecarea cauzei cu admiterea acţiunii formulate in scris.
Solicită obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata, atat in fond cat si in recurs.
În motivare s-a arătat că:
Sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece nu au fost respectate prevederile Decretului Lege nr. 118/1990 si ale Legii 2/2009. Reclamanta consideră ca poate beneficia de prevederile art. 1 din Legea 118/1990, pentru motivul ca antecesorul reclamantei a fost inclus in categoria chiaburilor, fiind supus unor masuri nedrepte cu caracter politic.
In continuare arată faptul ca instanţa de fond nu a luat in considerare declaraţiile martorilor, pe considerentul ca nu au fost coroborate cu alte probe. Fata de acest aspect, consideră ca din actele depuse in probatiune rezulta in mod indubitabil faptul ca tatăl reclamantei a fost inclus in categoria chiaburilor, iar declaraţiile martorilor vin doar in susţinerea sau confirmarea acestui fapt.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M.K.E. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj, a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr.2878/28.08.2012 şi a Deciziei nr.160/01.11.2012 emise de pârâtă, să se constate că reclamanta are calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 din Decretul-Lege nr.118/1990, precum şi obligarea pârâtei la recunoaşterea acestor drepturi începând cu data înregistrării cererii la pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că antecesorul său a fost inclus in categoria chiaburilor şi a fost supus unor măsuri administrative abuzive prevăzute de art. 1 lit.a şi d din Decretul-Lege nr. 118/1990.
Reclamanta a mai arătat că este de notorietate faptul că în perioada anilor 1950-1960 cetăţenii ţării, mai ales chiaburii, au fost supuşi unor persecuţii nedrepte, nejustificate şi fără ca măsurile luate să aibă la bază întotdeauna acte emise de autorităţile respective.
De asemenea, a învederat că, deşi a anexat cererii sale o serie de acte prin a făcut dovada persecuţiilor la care a fost supus antecesorul său, constând în amenzi, condamnare la închisoare, cererea sa a fost respinsă de către pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală şi a arătat că reclamanta pentru a fi îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţia lunară prevăzută la art.4 alin.2 din Decretul-Lege nr.118/1990 trebuie să facă dovada că s-a aflat în una dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute la art.1, alin. 1 din acest normativ, şi nu ca tatăl său sau un alt membru al familiei s-a aflat în una dintre situaţiile reglementate de lege.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, considerându-se că vătămările trebuie să vizeze fiecare persoană în parte, de altfel, este dovedit aspectul că tatăl reclamantei ar fi avut calitatea de chiabur, nu şi faptul că în această calitate ar fi fost persecutat. Cu atât mai puţin se poate reţine persecuţia politică asupra copilului, respectiv asupra reclamantei. Se mai arată că în adeverinţa nr.6100/1952 a Primăriei Comunei Zagon nu se menţionează că există vreun document cu privire la stabilirea acestei măsuri.
Recurenta critică această abordare, susţinând că probele depuse în dosarul de fond au fost greşit valorizate, nerealizându-se o interpretare coroborată a lor.
Curtea constată că prin cererea înregistrată la data de 01.08.2012, sub nr. 6508, reclamanta a solicitat pârâtei acordarea indemnizaţiei prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, în considerarea faptului că a avut stabilit domiciliul obligatoriu, împreună cu tatăl său, declarat chiabur, în localitatea Zagon, în intervalul 24.04.195231.12.1960. În susţinerea solicitării, au fost depuse înscrisuri şi declaraţia autentică a doi martori.
Prin hotărârea nr. 2878 din data de 28.08.2012, pârâta respinge cererea reclamantei apreciind că situaţia sa nu se încadrează în dispoziţiile actului normativ invocat, nefiind făcută dovada stabilirii, faţă de petentă, a domiciliului obligatoriu, cu aceeaşi motivare fiind respinsă şi contestaţia înaintată de reclamantă, prin decizia nr. 160/1.11.2012.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990 constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
Prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive politice. Acesta este şi cazul copiilor, minori la epoca în care părinţii s-au aflat în situaţiile expres reglementate, deoarece au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie, iar dispoziţiile legale aplicabile persoanelor persecutate pe motive politice nu prevăd în mod imperativ înlăturarea descendenţilor minori de la acordarea drepturilor băneşti.
Cu referire la susţinerile conform cărora probaţiunea administrată nu ar fi relevantă în sensul indicat de către reclamantă, Curtea constată că nici pârâta nu a contestat faptul că tatăl reclamantei a fost inclus in categoria chiaburilor. Totodată, prezenţa reclamantei alături de familia sa în perioada de referinţă este atestată de
adeverinţa nr. 4012/15.06.2012 a Primăriei com. Zagon. În plus, măsurile represive luate împotriva tatălui reclamantei sunt atestate prin: Mandatul de Aducere din 20.06.1960 emis de Miliţia Sfântul Gheorghe privind infracţiunea de sustragere, Biletul de Eliberare nr. 3776/1957 emis de Penitenciarul Codlea care atesta ca tatăl său S.G. a fost condamnat in perioada 22.05.1957-25.05.1957, diferite Procese Verbale încheiate de Postul de Miliţie Zagon, prin care tatălui său i s-au aplicat o serie de amenzi contravenţionale pentru refuzul de a executa diferite munci, etc.
Ca atare, din documentele depuse la dosar, coroborate cu actele de stare civilă, rezultă că împotriva familiei reclamantei, şi, implicit, a acesteia, au fost luate măsuri de persecuţie politică, care s-au răsfrânt şi asupra sa.
Toate aceste înscrisuri trebuie valorizate şi în contextul celor susţinute de către cei doi martori în faţa notarului public, aceştia atestând faptul că tatăl reclamantei a fost declarat chiabur în perioada 24.04.1952-31.12.1960 şi că în această calitate a avut stabilit, împreună cu soţia şi fiica sa M.K.E., domiciliul obligatoriu. Totodată, martorii descriu măsurile represive ce au fost luate împotriva familiei, respectiv obligativitatea prezenţei săptămânale la Sfatul Popular, prestarea diferitelor munci agricole în folosul comunităţii, plata unor impozit mărite, stabilirea unor cote de carne şi produse alimentare, confiscarea bunurilor din gospodărie şi vânzarea lor la licitaţie.
Ţinând cont şi de contextul istoric general, precum şi de prev. art. 10 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990, care permite dovada situaţiilor de la art. 1 prin folosirea oricărui mijloc de probă, acesta fiind actul normativ pe care şi-a întemeiat petenta pretenţiile formulate, văzând şi faptul că reclamanta se află şi în posesia unor înscrisuri oficiale care sunt de natură să vină în sprijinul solicitărilor formulate, instanţa apreciază că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor – persecutaţi împreună cu părinţii – statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal a tuturor cetăţenilor săi, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit în jurisprudenţă că efectele măsurilor represive se produc direct şi nemijlocit şi asupra persoanelor care, la acea dată, erau minore, în considerarea prev. art. 93 Cod civil, conform cărora copilul minor are domiciliul la părinţii săi, prevederi reluate în cuprinsul art. 100 alin. 1 din Codul familiei.
În considerarea celor expuse anterior, Curtea în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul admiterii acţiunii. Drept consecinţă, vor fi anulate anularea hotărârea nr.2878/28.08.2012 şi decizia nr. 160/1.11.2012, ambele emise de pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ DE PLĂŢI ŞI IMPOZITE SOCIALE CLUJ, care va fi obligată să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 alin. 1 lit. d al Decretului Lege nr. 118/1990, pe perioada 24.04.1952-31.12.1960 cu recunoaşterea drepturilor corelative, în condiţiile legii.
Conform prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, va fi obligată pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în onorariu avocaţial la fond.
