Pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi mai ales nemijlocit dovedit.
Se consideră că există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială, ocrotită prin art. 1 din Codul de procedură penală, printre care figurează persoana, drepturile şi libertăţile ei, ca urmare a activităţii infractorului posterioară faptei, sau o reacţie declanşată de fapta comisă de acesta.
(Decizia nr. 586 din 2 aprilie 2002 — Secţia a Il-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 21.03.2002, dată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a ll-a penală, s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatei S.A. pe o perioadă de 30 de zile, de la 25.03.2002 la 23.04.2002, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, şi s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, solicitând judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu impietează cu nimic asupra cercetărilor.
Curtea a constatat recursul inculpatei ca fiind întemeiat.
în cauză, cercetările întreprinse de parchet vizează săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 din Codul penal de către inculpata S.A., constând în aceea că, în cursul lunii mai 2001, în calitate de inspector la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Ilfov, a pretins suma de 33.000.000 lei cetăţeanului grec B.D., reprezentantul legal al unei societăţi comerciale, şi a primit un pachet conţinând patru tricouri confecţionate de firma sus-numitului, pentru a-i facilita perfectarea unor documente privitoare la activitatea comercială pe care acesta urma să o desfăşoare.
Din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpata nu s-a sustras anchetei penale şi a răspuns chemărilor organelor de cercetare de câte ori a fost solicitată.
Motivarea generală cuprinsă în dispoziţiile art. 148 lit. h) din Codul de procedură penală, pe care se întemeiază cererea parchetului, nu mai poate fi reţinută în cauză.
în mod constant doctrina juridică şi practica judiciară au statuat că pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi mai ales nemijlocit dovedit.
Se consideră că există pericolul pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială, ocrotită prin art. 1 din Codul de procedură penală, printre care figurează persoana, drepturile şi libertăţile ei, ca urmare a activităţii infractorului posterioară faptei, sau o reacţie declanşată de fapta comisă de acesta.
Fapta reţinută în sarcina inculpatei a fost săvârşită în cursul lunii mai 2001, iar ea a fost arestată la 24.01.2002, timp în care nu s-a sustras cercetărilor şi nu s-a dedat la comiterea de fapte penale asemănătoare sau de altă natură, astfel că aprecierea existenţei pericolului pentru ordinea publică după acest timp apare nejustificată.
Apreciind în contextul actual şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la durata rezonabilă a soluţionării unei cauze penale, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul inculpatei, a casat încheierea de şedinţă din 21.03.2002, dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală, şi, rejudecând, a respins ca nefondată cererea parchetului de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatei S.A. şi a dispus punerea ei în libertate dacă nu este arestată în altă cauză.
