Contestaţie în anulare specială. omisiune de pronunţare asupra unui motiv de recurs. inadmisibilitate.


CONTESTAŢIE ÎN ANULARE SPECIALĂ. OMISIUNE

DE PRONUNŢARE ASUPRA UNUI MOTIV DE

RECURS. INADMISIBILITATE.

Dispoziţiile art.318 alin.1 teza II-a din Codul de

procedură civilă,au în vedere omisiunea instanţei de a examina

unul din motivele de casare indicate în cererea de recurs.

În acest context motivaţia contestaţiei în anulare viza

soluţionarea unei alte contestaţii în anulare, formulându-se

practic un recurs la soluţia pronunţată în acea cale

extraordinară de atac, ceea ce era vădit inadmisibil.

(Decizia civilă nr.83/R din 26 aprilie  2004,

a Curţii de Apel Piteşti). 

Prin decizia civilă nr.1984/R din 18 decembrie 2003, curtea a

respins contestaţia în anulare, reţinând în esenţă că motivarea dată nu se

înscrie în dispoziţiile art.317 alin.1, pct.1 şi ale art.318 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii, petenta a formulat contestaţie în anulare

în temeiul art.318 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că, instanţa a

omis din greşeală să cerceteze cele mai importante motive pe care şi-a

întemeiat contestaţia în anulare, motive pe care le precizează din nou.

Prin decizia civilă nr.83/R din 26 aprilie 2004, curtea a respins ca

inadmisibilă contestaţia în anulare, reţinând că dispoziţiile art.318 alin.1 teza

II-a din Codul de procedură civilă, au în vedere omisiunea instanţei de recurs

de a examina unul din motivele de casare indicate în cererea de recurs.

Textul de lege invocat, se referă la atacarea hotărârilor irevocabile

pronunţate în recurs, nu şi a celor prin care s-a soluţionat contestaţia în

anulare.

În acest context, motivaţia contestaţiei în anulare viza soluţionarea

unei alte contestaţii în anulare, formulându-se practic un recurs la soluţia

pronunţată în acea cale extraordinară de atac, ceea ce era vădit inadmisibil.

Faţă de soluţia adoptată, instanţa a considerat ca fiind inutilă dezvoltarea şi

punerea în discuţie a aspectelor concrete semnalate de contestatoare .