DIVORT. NULITATE CASATORIE. CONEXITATE. Prescriptia actiunii in anulare. Netemeinicie.
Dosar nr. 15694/301/2008
Sentinta civila nr. /24.02.2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 23.12.2008, sub nr.15694/301/2008, reclamantul UVA a solicitat în contradictoriu cu pârâta UMG desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 28 mai 2005 şi revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că părţile s-au căsătorit din dorinţa sinceră de a întemeia o familie bazată pe sentimente şi respect reciproc. Iniţial relaţiile de familie între cei doi au decurs normal, însă după o perioadă de circa doi ani, aceste relaţii au început să se răcească, între soţi intervenind din ce în ce mai des discuţii contradictorii, care de cele mai multe ori degenerau în certuri şi jigniri reciproce. Pe fondul acestei stări conflictuale, reclamantul a părăsit domiciliul conjugal în luna martie 2008.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 25.02.2009, sub nr.2582/301/2009, reclamanta UMG a solicitat în contradictoriu cu pârâtul UVA, anularea căsătoriei încheiate între părţi la data de 28.05.2005.
În fapt, s-a arătat că părţile s-au căsătorit la data de 28.05.2005, fiind despărţite în fapt de la 01.06.2008, că la data încheierii căsătoriei, 28 mai 2005, consimţământul său a fost viciat, în sensul că soţul i-a ascuns cu rea-credinţă adevăratul motiv pentru care dorea sa se căsătoreasca, şi anume obţinerea unor interese materiale (să beneficieze de dreptul de a locui pe o perioadă de timp in locuinţa proprietate personală a reclamantei, dreptul de a avea domiciliul în Bucureşti, obţinerea unor foloase materiale), nicidecum întemeierea unei familii. În urma organizării cununiei religioase la domiciliul socrilor, în jud.Teleorman, au apărut discuţii între aceasta şi părinţii soţului, întrucât aceştia din urmă au luat fără drept darul de nuntă provenit de la invitaţi şi au refuzat să-l restituie. La data de 06.11.2006, reclamanta a introdus pe rolul Judecătoriei Videle o acţiune împotriva părinţilor pârâtului prin care a solicitat recuperarea darului de nuntă, iar pe parcusul acestui proces, reclamanta a fost supusă la presiuni din partea soţului, în vederea renunţării la judecată. Cum reclamanta a refuzat sa renunţe la judecată, pârâtul a înterprins demersuri ca reclamanta să fie în imposibilitate de a-şi recupera partea din darul de nuntă ce i se cuvenea, acesta fiind momentul în care a realizat care a fost scopul real al căsătoriei. Ulterior, la data 22.09.2008, reclamanta a realizat că se află într-o căsătorie putativă, care există numai în imaginaţia sa, ce este lovită de nulitate, temeiul nulităţii fiind cauza ilicită-dol prin reticenţă. S-a mai arătat că din căsătorie nu au rezultat copii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.21 C.fam.
În dovedirea acestei acţiuni, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: certificat de căsătorie, sentinţa civilă nr.1847 din 20 octombrie 2008, pronunţată de către Judecătoria Videle în dosarul nr.1837.1/335/2006.
La termenul de judecată din 29.04.2009 instanţa a dispus, în temeiul art.164 C.proc.civ, conexarea dosarului nr.2582/301/2009 la dosarul nr.15694/301/2008.
La data de 04.11.2009, reclamantul Urmuliţă Viorel Adrian a depus întâmpinare la cererea conexă a pârâtei Urmuliţă Mihaela Georgiana de anulare a căsătoriei, prin care a solicitat respingerea acesteia. În motivare s-a arătat că intenţia reclamantului la momentul încheierii căsătoriei, a fost dorinţa de a întemeia o familie care să se bazeze pe încredere şi respect reciproc, neexistând nicio viciere a consimţământului.
Pârâta Urmuliţă Mihaela Georgiana a solicitat şi i s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, depunând la dosar un set de înscrisuri, conform anexei, doi martori şi interogatoriul reclamantului.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
La data de 28 mai 2005 părţile din prezenta cauză s-au căsătorit, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, iar din căsătoria celor doi nu au rezultat copii.
Reclamantul UVA a introdus pe rolul acestei instanţe la data de 23.12.2008 cerere de divorţ, solicitând un eventual divorţ prin acord, iar pârâta UMG a introdus pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 25.02.2009 cerere de anulare a căsătoriei pentru vicirea consimţământului-dol prin reticenţă, cele două cereri fiind conexate la termenul de judecată din data de 29.04.2009.
În soluţionarea cererii principale, cât şi a celei conexe, având în vedere obiectul celor două cereri- desfacerea, respectiv, anularea căsătoriei şi momentul la care aceste două cauze de desfiinţare intervin în existenţa actului juridic respectiv, anularea la momentul încheierii şi desfacerea pe parcursul existenţei sale, ceea ce presupune implicit o încheiere valabilă, se impune, în mod raţional, analizarea primordială a cererii de anulare a căsătoriei, desfacerea urmând a opera numai în cazul în care încheierea căsătoriei a fost în mod valabil realizată.
Asupra cererii conexe de anulare a căsătoriei, instanţa va analiza cu prioritate execepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către reclamantul UVA şi unită cu fondul în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., la termenul de judecată din data de 07.10.2009 (fila 55).
Astfel, reclamantul a învederat în susţinerea excepţiei că pârâta va trebui să demonstreze că a introdus acţiune în anularea căsătoriei în termen de 6 luni de la descoperirea presupusului viciu de consimţământ în raport de dispoziţiile art. 21 C.fam.
Instanţa reţine că potrivit art. 1169 C.civ. cel care supune o pretenţie judecăţii trebuie să o dovedească. În susţinerea acţiunii în anulare, reclamanta a indicat ca moment al descoperirii viciului de consimţământ, moment de la care va începe să curgă termenul de prescripţie de 6 luni, data de 22.09.2008, dată situată în perioada desfăşurării procesului de revendicare a darului de nuntă intentat împotriva părinţilor soţului său. Momentul descoperirii viciilor este, în cazului dolului prin reticenţă, acela în care cel al cărui consimţământ a fost viciat, a realizat existenţa unor astfel de mijloace viclene, respectiv omisiunea informării, comunicării unor elemente determinante la încheierea căsătoriei. Aprecierea momentului descoperirii dolului revine celui care îl invocă, fiind un aspect pur subiectiv, precizat de către pârâta UM ca situându-se în timpul desfăşurării procesului cu socrii săi. Atunci, atitudinea părtinitoare a reclamantului UVA, de renunţare la dreptul său de a mai solicita revendicarea darului de nuntă, a determinat convingerea că încheierea căsătoriei s-a făcut din consideraţiii materiale.
Reclamantul fiind cel care contestă momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în anularea căsătoriei, acestuia îi revine sarcina să dovedească că viciul s-a descoperit de către pârâtă, nu la data de 22.09.2008, ci la un momentul anterior, care ar plasa momentul introducerii acţinii în afara termenului de prescripţie. Cum reclamantul nu a oferit elemente contrare de identificare a vreunui alt moment al descoperirii viciului de consimţământ, instanţa constată că excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii în anularea căsătoriei este neîntemeiată şi o va respinge în consecinţă.
Analizând fondul cererii conexe, instanţa reţine că potrivit art.21 alin.1 C.fam. căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatatea fizică a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenţă.
Potrivit art. 960 alin.1 C.civ. ”dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene întrebuinţate de una dintre părţi, sunt astfel încât este evidentă că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat”, iar conform art. 960 alin.2 C.civ. ”dolul nu se presupune”. Faţă de aceste două texte legale, cel care invocă existenţa dolului la momentul încheierii unui act juridic, va trebui să dovedească existenţa unor mijloace viclene, intenţia de a induce în eroare o persoană şi de a o determina să încheie un anumit act juridic, toate presupusele manopere urmând a viza elemente determinante ce au stat la baza încheierii respectivului act juridic, legiuitorul pornind de la premisa că încheierea unui act juridic s-a realizat cu respectarea întocmai a condiţiilor de fond şi de formă.
Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că pârâta nu a dovedit existenţa dolului la încheierea căsătoriei cu reclamantul pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din declaraţia martorului NMC, care a cunoscut părţile încă dinaintea încheierii căsătoriei, între părţi au existat relaţii frumoase, în sens bilateral. Diversele certuri care au existat între părţi pe fond financiar, nu justifică o intenţie de a induce în eroare pârâta la momentul încheierii căsătoriei, fiind elemente de fapt ce pot fi servi doar la aprecierea calităţii relaţiilor dintre cei doi în timpul căsătoriei. Intenţia părţilor de construire a unei familii şi de consolidare a unei relaţii serioase, reiese şi din declaraţia martorului NAI, prieten al părţilor, care a relatat că cei doi, deopotrivă, îşi doreau să îşi croiască un viitor împreună.
Pârâta a susţinut că, prin încheierea căsătoriei, reclamantul a urmărit obţinerea dreptului de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, aflat în proprietatea exclusivă a acesteia, iar ulterior, văzând că nu îşi poate atinge scopul, reclamantul a achiziţionat, folosind întregul dar de nuntă şi beneficind de ajutorul părinţilor, un apartament în Bucureşti, cumpărători figurând părinţii acestuia, eluând astfel posibilitatea ca bunul să devină comun. Aceste susţineri ale pârâtei sub aspectul existenţei dolului la momentui încheierii căsătoriei, nu au însă valoare probatorie. Astfel, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă (sentinta civilă nr.1847 din 20.10.2008 pronunţată de către Judecatoria Videle ) s-a statuat asupra darului de nuntă, stabilindu-se că atâta vreme cât restituirea de către părinţii reclamantului a fost recunoscută de către reclamant, pârâta are doar posibilitatea legală de a intenta acţiune de partaj în cadrul căreia va intra şi cuantumul darului de nuntă. Mai mult, în cuprinsul aceleiaşi sentinţe s-a stabilit că nu a existat, nefiind dovedită, nicio convenţie frauduloasă între reclamant şi părinţii acestuia în privinţa darului de nuntă. Sub acest aspect, nu există nicio legătură de cauzalitate între eventuala posesie a darului de nuntă de către părinţii reclamantului şi achiziţionarea ulterioară a apartamentului din Bucureşti.
Cum pârâta UM nu a dovedit prezenta condiţiilor de existenţă a dolului, viciu de consimţământ şi reţinând şi dispoziţiile art. 967 alin.1 şi 2 C.civ. care instituie o prezumţie de existenţă şi de valabilitate a cauzei actului juridic civil, nefiind răsturnată această prezumţie legală relativă, acţiunea de anulare a căsătoriei promovată de către pârâta va respinsă ca neîntemeiată.
În privinţa cererii principale de desfacere a căsătoriei instanţa reţine următoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de 28.05.2005, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, iar din căsătoria acestora nu au rezultat copii.
Iniţial relaţiile de familie au fost bune însă, cu timpul s-au deteriorat, pârâta manifestând nemulţumiri legate de veniturile obţinute de către reclamant, de situaţia financiară a soţului, aşa cum rezultă din depoziţia martorului NAI, acest martor asistând în mod direct la o discutie in care a fost adresat un asemenea reproş, pârâta afirmand că locuinţa este proprietatea ei. Intre parti existau discutii din cauza faptului ca reclamantul se simtea in pozitie de inferioritate, intrucat primea frecvent reprosuri cu privire la veniturile puse in comun, pe de alta parte pentru ca locuia in casa sotiei iar aceasta nu ezita sa ii aminteasca acest lucru. Martorul IMR, deşi nu o cunoaşte pe pârâtă, a declarat că a asistat la diverse discuţii telefonice contradictorii care au avut loc între soţi.
Neînţelegerile au dus la separarea în fapt a soţilor în martie 2008, iar definitiv in iunie 2008.
Potrivit art.38 alin.1 C.fam., căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ când din motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, în condiţiile în care niciunul dintre soţi nu mai doreşte reluarea relaţiilor de familie.
Din situaţia de fapt, instanţa reţine că părţile nu mai locuiesc împreună din data de 01.06.2008, nu au păstrat legătura şi nu îşi mai acordă sprijinul material şi moral reciproc pe care se bazează raporturile dintre soţi, punând capăt practic, vieţii de familie. Caracterul grav al vătămării raporturilor dintre soţi şi imposibilitatea continuării căsătoriei rezultă şi din atitudinea părţilor care nu şi-a manifestat intenţia sau disponibilitatatea de a relua convieţuirea.
În ceea ce priveşte culpa, instanţa apreciază că atitudinea şi comportamentul ambilor soţi au dus la deteriorarea raporturilor de familie. Pe de o parte, reclamantul ca a neglijat viaţa familială, încă de la debutul acesteia, acesta la patru zile după nuntă a plecat din domiciliu, pârâta suferind o depresie. Instanţa nu constată însă o legătură de cauzalitate între această atitudine a reclamantului şi starea de sănătate ulterioară a reclamantei ce a încercat să fie dovedită prin înscrisurile de la dosar, care nu prezintă suficientă valoare probatorie în dovedirea existenţei acestei legături. Aceeaşi lipsă de implicare în rezolvarea problemelor familiare din partea reclamantului rezultă şi din declaraţia martorului NMC care a relatat că reclamantul a părăsit-o pe pârâtă imediat după nuntă pentru o perioadă de o lună sau două, revenind în domiciliul conjugal la insistenţele părintelui Antonie. Acest comportament neadecvat al reclamantului contravine regulilor care ar trebui să guverneze o căsătorie, respectiv respectul, încrederea, ataşamentul şi prietenia reciprocă.
Pe de altă parte, pârâta manifesta un comportament exigent, ridicat la standarde înalte faţă de soţul său, fiind nemulţumită de cuantumul veniturilor realizate de către pârât, în mod nejustificat, întrucât aceasta ambiţie de dezvoltare financiară nu trebuie să afecteze sentimental relaţia dintre soţi, care trebuie să dea dovadă de înţelegere reciprocă şi sprijin indiferent de natura sa. Aspiraţiile financiare ale pârâtei ce au avut urmări în cadrul relaţiei soţ-soţie, reies din declaraţia martorului NAI care a asistat la reprosuri din partea pârâtei, care menţiona că imobilul în care locuiesc cei doi este proprietatea sa, insinuând în mod puternic, că este un drept exclusiv al său ce nu va fi partajat cu reclamantul, această declaraţie coroborându-se în acelaşi sens şi cu profilul psihologic, în care se menţionează o tendinţă a reclamantei de a avea standarde înalte în relaţii, standard care în raport cu situaţia reală a reclamantului a dus la erodarea relaţiei dintre cei doi.
Sub acest aspect, pârâta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de sprijin moral şi afectiv prevăzută de art.2 C.fam., care se impune soţilor în aceeaşi măsură ca obligaţia de sprijin material.
Consecintele discutiilor aparute imediat dupa nunta in legatura cu darul de nunta, ale angajarii procesului impotriva parintilor sotului, nu au fost evaluate corect de parti, care nu au constientizat efectul in timp asupra relatiei lor, aflate la inceput.
Pentru considerentele expuse, instanţa concluzionează că atitudinea necorespunzătoare a fiecăruia dintre soţi a determinat reacţii negative ale celuilalt, ambele părţi fiind de vină pentru destrămarea căsătoriei, părţile demonstrând că nu sunt dispuse să îşi asume obligaţii familiale, astfel încât comuniunea ce trebuie să existe între soţ şi soţie este lipsită de orice suport.
În consecinţă, cu privire la capătul principal de cerere, instanţa va admite în parte cererea introductivă şi va desface căsătoria din culpa comună.
Cu privire la nume, instanţa constată că reclamantul a solicitat revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei şi întrucât pârâta nu a învederat motive temeinice pentru păstrarea numelui de familie, potrivit art.40 alin.3 C.fam, instanţa va dispune revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de Boerescu.
În temeiul art.274 C.proc.civ. instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
