Conform art. 156 alin. 5 din Codul de procedură penală, când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi, pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
Acest text se constituie ca o excepţie de la regula generală instituită prin art. 156 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform căreia propunerea de prelungire este adresată instanţei cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării şi raţiunea sa este de a egaliza momentul arestării preventive a inculpaţilor arestaţi în acelaşi dosar, în interesul efectuării cercetărilor, pentru ca acestea să nu fie permanent scindate prin cereri la date consecutive adresate instanţei cu propuneri separate de prelungire a duratei arestării preventive.
(încheierea nr. 609/R din 14 octombrie 2004 – Secţia a Il-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5563/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a dispus admiterea sesizării Parchetului Naţional Anticorupţie şi prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.Ş., de la 15.10.2004 la 13.11.2004, F.M. şi C.D. de la 30.10.2004 la 28.11.2004, apreciind că temeiurile care au stat la baza arestării acestora subzistă, iar pentru o bună înfăptuire a justiţiei se impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii G.Ş., F.M. şi C.D.
Inculpatul G.Ş. a apreciat că hotărârea primei instanţe este netemeinică, nefiind îndeplinite condiţiile art. 136, 143, 148 şi 155 pentru a se dispune prelungirea duratei arestării sale preventive. Urmărirea penală împotriva sa a fost începută în luna mai 2004, acesta aflându-se în stare de libertate până în luna august când a fost arestat, perioadă în care nu a îngreunat în nici un fel desfăşurarea cercetărilor. A apreciat că la acest moment nu sunt indicii că s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, nu sunt probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, astfel că a solicitat punerea sa în libertate.
Inculpatul F.M. a arătat că îşi însuşeşte criticile formulate de inculpatul G.Ş. cu privire la netemeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă, dar a invocat şi un motiv de nelegalitate, motivând că a fost reţinut în data de 30.09.2004, mandatul de arestare a fost emis la data de 1.10.2004 şi după numai 4-5 zile s-a formulat propunerea de prelungire a duratei arestării preventive, încălcându-se prevederile legale care dispun că propunerea de prelungire se face cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării.
Inculpatul C.D. a arătat că nu sunt indicii temeinice care să ateste comiterea faptelor de care este acuzat, nu sunt probe că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, astfel că a solicitat casarea încheierii şi respingerea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive.
Curtea a apreciat ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul G.Ş. şi ca întemeiate în parte, în sensul celor ce urmează, recursurile declarate de inculpaţii F.M. şi C.D.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că inculpatul G.Ş. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, de la 16.09.2004 până la 14.10.2004 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1, 2 din Codul penal, raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 11 alin. (1), art. 12 lit. a), b) şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în condiţiile art. 33 lit. a) din Codul penal.
Inculpatul F.M. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, de la 1.10.2004 până la 29.10.2004 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1, 2 din Codul penal, raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 3 din Codul penal, art. 12 lit. b) şi art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, în condiţiile art. 33 lit. a) din Codul penal.
Inculpatul C.D. a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 zile, de la 1.10.2004 până la 29.10.2004 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 17 lit. e), g) din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
Critica formulată de cei trei inculpaţi sub aspectul temeiniciei soluţiei primei instanţe de a dispune prelungirea duratei arestării preventive nu este fondată.
în mod corect s-a reţinut că există suficiente indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar şi din declaraţiile martorilor audiaţi pe parcursul cercetării penale.
De asemenea, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce se reţin în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pe acest aspect avându-se în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise, împrejurările în care au fost săvârşite, mijloacele folosite, derularea activităţii infracţionale pe o perioadă de câţiva ani, împrejurarea că inculpaţii F.M. şi G.Ş. au deţinut în perioada respectivă funcţii de conducere într-o importantă instituţie publică, de care s-au folosit în scopuri ilicite, subminând astfel încrederea societăţii în instituţia respectivă, iar inculpatul C.D. a făcut parte dintr-un grup organizat care a derulat activităţi infracţionale variate, de la fapte grave de violenţă până la infracţiuni cu caracter economic, care au cauzat un prejudiciu foarte ridicat.
Cât priveşte cea de-a doua critică formulată de inculpatul F.M., Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, în sensul că prima instanţă a procedat la o aplicare greşită a art. 156 alin. 5 din Codul de procedură penală.
în temeiul efectului extensiv al recursului, prevăzut de art. 3857 din Codul de procedură penală, având în vedere că situaţia inculpaţilor F.M. şi C.D. este aceeaşi din punct de vedere al aplicării art. 156 alin. 5 din Codul de procedură penală, Curtea a analizat încheierea sub aspectul invocat mai sus şi cu privire la inculpatul C.D., care nu a formulat expres această critică.
Curtea a reţinut că ambii inculpaţi au fost arestaţi pe o durată de 29 de zile, de la data de 1.10.2004 până la data de 29.10.2004, conform încheierii de şedinţă din data de 1.10.2004.
La data de 8.10.2004 s-a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a celor doi inculpaţi, precum şi a inculpatului G.Ş., pentru acesta din urmă arestarea preventivă expirând la data de 15.10.2004.
Conform art. 156 alin. 5 din Codul de procedură penală, când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
Acest text se constituie ca o excepţie de la regula generală instituită prin art. 156 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform căreia propunerea de prelungire este adresată instanţei cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării şi raţiunea sa este de a egaliza momentul expirării arestării preventive a inculpaţilor arestaţi în acelaşi dosar în interesul efectuării cercetărilor, pentru ca acestea să nu fie permanent scindate prin cereri la date consecutive adresate instanţei cu propuneri separate de prelungire a duratei arestărilor preventive.
Prima instanţă nu a aplicat art. 156 alin. 5 în spiritul său şi a prelungit durata arestării preventive a celor doi inculpaţi tot cu 30 de zile, ceea ce reprezintă o perpetuare a situaţiei iniţiale, cu expirarea la date diferite a arestărilor preventive a inculpaţilor cercetaţi în acelaşi dosar, iar pentru cei doi recurenţi a echivalat cu o menţinere anticipată a stării de arest pe o durată de aproape 50 de zile, ceea ce contravine dispoziţiilor legale şi constituţionale în materie.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursurile inculpaţilor F.M. şi C.D., casând în parte încheierea primei instanţe în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală.
Rejudecând, a dispus prelungirea duratei arestării preventive a celor doi inculpaţi până la aceeaşi dată la care s-a efectuat prelungirea duratei arestării inculpatului G.Ş., respectiv de la data de 30.10.2004 până la data de 13.11.2004 inclusiv.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii.
în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.Ş.
