Sentinţa penală Nr. 4


Dosar nr. 9/201/2011 O.U.G nr. 195/2002

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 4

Şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Cosmin Nicuşor Marin

Grefier Tîrnă Alina Mariana

*

Ministerul Public reprezentat de procuror Chilom Vasilica

Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol,  soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpatului TR pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul asistat de avocat BG, care depune împuternicirea avocaţială nr. 15/21.01.2011.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, s-a audiat inculpatul, care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declaraţia inculpatului a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, după care s-a apreciat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpatului este dovedită şi a solicitat condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii orientată spre minim, cu aplicarea art.81C.pen., 71 alin. 2 C.pen., 64 lit a teza a doua şi lit b C.pen.şi 71 alin 5 C.pen. şi obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Avocat BG, pentru inculpat, a solicitat ca, avându-se în vedere faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, că nu are antecedente penale şi dispoziţiile art. 72 C.pen. şi 320 indice 1 CPP, limitele pedepsei să fie reduse cu o treime  şi să se aplice o pedeapsă sub minimul special cu aplicarea art. 81 C.pen, cu obligarea la onorariul avocaţial din oficiu..

Inculpatul, având ultimul cuvânt a declarat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei şi îşi însuşeşte concluziile apărătorului său.

JUDECATA:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat din 18.11.2010 din dosar nr.1386/P/2009, a fost trimis în judecată penală inculpatul TR pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

În fapt s-a reţinut că în seara zilei de 17.11.2009, învinuitul  TR s-a urcat la volanul autoturismului său BH-4503-BM, cu care a plecat la un bar din com. Maglavit unde s-a întâlnit cu martorii SEC şi IID. În  barul respectiv, învinuitul şi martorii au consumat bere între orele 24.00 – 02.00, după care toţi trei au hotărât să plece în satul Hunia pentru a-şi căuta un prieten comun.

Deşi băuse, învinuitul a făcut deplasarea la volanul  autoturismului său, iar pe traseul dinspre Hunia spre comuna Maglavit, pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la un carosabil umed şi în condiţii de ploaie a intrat într-o curbă,în jurul orelor 02.35, învinuitul TR a pierdut controlul volanului şi a ieşit din carosabil izbindu-se cu maşina într-un gard din beton. În urma impactului maşina a luat foc, iar învinuitul şi cei doi martori au suferit vătămări corporale.

Sesizate despre producerea accidentului la orele 03.20,organele de poliţie au ajuns la faţa locului şi l-au testat pe învinuitul TR cu etilotestul, stabilindu-se că acesta prezenta o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,46g %0.

În urma recoltării probelor biologice la orele 03.30 şi respectiv 04.30, s-a stabilit că învinuitul  prezenta o concentraţie de 0,95 şi respectiv 0,70 g %0 alcool.

În cauză s-a dispus şi efectuat interpretarea calcului retroactiv al alcoolemiei învinuitului, în vederea determinării concentraţiei de alcool în sânge la orele 02.35, fapt în urma căruia,prin raportul medico-legal 89 CR/2010 al IML Craiova,înaintat Poliţiei Calafat la 04.10.2010,s-a concluzionat că la orele producerii accidentului învinuitul TR avea în sânge o îmbibaţie  de 1,20 g %0 alcool pur.

În timpul cercetărilor IID şi SECau precizat că nu înţeleg să formuleze plângere penală pentru vătămările suferite în urma accidentului rutier, motiv pentru care, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 184 alin.1 şi 3 C.p. urmează ca faţă de învinuit să se dispună neînceperea urmăririi penale.

Învinuitul a recunoscut săvârşirea faptei, este infractor primar.

Trecând la judecarea cauzei, instanţa a luat declaraţie inculpatului, care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că starea de fapt şi de drept descrisă în rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu probatoriul administrat în cauză şi astfel instanţa o va reţine ca atare.

Aşadar, instanţa constată că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie de 1,20 mg/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

Prin urmare instanţa constatând că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată urmează a-l condamna pe acesta.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările şi modalităţile săvârşirii acesteia, precum şi persoana inculpatului care este la prima abatere de natură penală şi a avut un comportament sincer, recunoscând fapta comisă.

 Instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante, prev. de art.74 lit.a C.pen. având în vedere faptul că este infractor primar şi  atitudinea acestuia pe parcursul procesului, recunoscând fapta săvârşită, astfel încât la individualizarea pedepsei se vor avea în vedere şi disp. art.76 lit.e  C.pen.

Instanţa va face aplicarea în favoarea inculpatului  şi a dispoziţiilor art. 320 indice 1 CPP, având în vedere faptul că inculpatul a a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, şi la individualizarea pedepsei va avea în vedere limitele speciale ale pedepsei amenzii reduse cu o treime.

Prin urmare instanţa apreciază că aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse de 7 luni  închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în conformitate cu art. 81C.pen. pentru fapta prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 este îndestulătoare pentru ca rolul educativ şi preventiv al acesteia să poată fi atins.

În baza art. 81-82 C.pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 7 luni.

În baza art. 359 C.P.P. va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen..

În baza  art.71 C.pen. va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute la art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen., iar în baza art. 71 alin.5 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art.191 alin. 1 C.p.p. va obliga pe inculpat la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 de lei onorariu avocat oficiu către B.A.Calafat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 CPP, art 74 lit a  CP, art 76 lit e  CP  condamnă inculpatul TR, la pedeapsa de 7 luni  închisoare.

În baza art. 81-82 Cp dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni.

În baza art. 359 Cpp atrage atenţia inculpatului  asupra prevederilor art 83 Cp.

În baza art. 71 Cp  aplica pedeapsa accesorie a interzicerii  exerciţiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua si  lit b Cp , iar în baza art 71 alin 5 Cp  dispune  suspendarea executării pedepsei accesorii  pe durata termenului de încercare.

În baza art. 191 alin 1 Cpp  obliga inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 de lei onorariu avocat oficiu către B.A.Calafat.

Cu recurs în termen de 10 zile de  la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 21.01.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

Cosmin Nicuşor Marin Tîrnă Alina Mariana

Red/C.N.M. /T.A.M./2 ex../26 Ianuarie 2011