Legea nr. 33/1994. Stabilirea întinderii prejudiciului suferit de persoana expropriată. Înţelesul sintagmei „prejudiciu cauzat proprietarului”.
Potrivit art. 26 alin.1 şi 2 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 91/A/27 mai 2010
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr. 3137/85/2007 reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. solicitând anularea parţială a hotărârii nr. 40/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de la nivelul comunei Şelimbăr în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru expropriere pe bază de expertiză de specialitate.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că despăgubirea stabilită la 28.360 Euro este mult prea mică raportat la valoarea reală a terenului.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenientele R.M. şi I.A.
Prin sentinţa civilă nr. 465/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta B.E., a fost admisă în fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de R.M. şi I.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CNADNR, dispunându-se anularea parţială a hotărârii nr. 40/25.05.2007 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor de 25 euro/mp echivalent în lei la data plăţii pentru suprafaţa expropriată de 709 mp.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că intervenientele şi contestatoarea au fost expropriate cu o suprafaţă de 709 mp pentru care li s-au acordat despăgubiri de 37.425 lei prin Hotărârea nr. 40/2007.
S-a constatat că reclamantele au solicitat o despăgubire de 40 euro, iar prin expertiza efectuată în cauză experţii au stabilit o valoare de circulaţie de 20 euro/mp.
Având în vedere destinaţia imobilului, faptul că terenul se află în extravilanul localităţii Şelimbăr cât şi disp. art. 21-27 din Legea nr.33/1994 instanţa de fond a apreciat ca fiind justă şi echitabilă o despăgubire de 25 euro/mp.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatoarea şi intervenientele cât şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin apelul declarat, contestatoarea şi intervenientele au solicitat schimbarea sentinţei în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum mai mare decât cel stabilit de prima instanţă.
La rândul său, prin apelul promovat, CNADNR S.A. a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, iar în urma rejudecării fondului să se dispună în principal respingerea acţiunii, iar în subsidiar respingerea cererii privind acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele acordate de expropriator.
Se susţine că sentinţa este nelegală deoarece se stabilesc despăgubiri mai mari decât valoarea stabilită de experţi, respectiv 25 euro/mp în loc de 19,79 euro/mp.
În drept invocă disp. art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 9 pct. 9 şi 10 din Normele metodologice de aplicare a HG 941/2004 şi art. 282 ind. 1 şi urm. Cod pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 148/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de B.E., R.M., I.A. şi C.N.A.D.N.R. din România – S.A. împotriva sentinţei civile nr. 465/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3137/85/2007.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Prin decizia civilă nr. 6586/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de părţi şi a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În decizia de casare instanţa supremă a reţinut că despăgubirea plătită persoanei private de proprietate se compune din valoarea reală a bunului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar valoarea bunului se stabileşte în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului de expertiză. Procedând la stabilirea şi acordarea despăgubirilor în alte limite decât cele riguros determinate de dreptul comun în materie, instanţele au încălcat normele legale, dar şi criteriul proporţionalităţii pretins de normele convenţionale, motiv pentru care dispoziţiile instanţei de apel se vădesc a nu fi legale.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub dosar nr. 3137.1/85/2007.
Având în vedere îndrumările obligatorii ale instanţei supreme instanţa de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză.
CURTEA, analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, reţine următoarele:
Părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză cu privire la valoarea reală a imobilului expropriat stabilită de către experţi la suma de 27 Euro/mp, respectiv la 78.677 lei, valoarea stabilită ţinând cont de valoarea de tranzacţionare a terenurilor situate în aceeaşi zonă, precum şi de îndrumările instanţei supreme.
Reclamanta şi intervenientele au solicitat o valoare mai mare a despăgubirii, apreciind că valoarea stabilită de experţi este o „valoare tehnică”.
Instanţa nu a fost de acord cu această susţinere, în condiţiile în care experţii nu au stabilit valoarea tehnică a terenului ci valoarea de piaţă a acestuia, întrucât prin obiectivul dispus de instanţă s-a pus în vedere experţilor să stabilească valoarea de circulaţie a terenului. Or, valoarea de circulaţie nu este valoarea tehnică a acestuia.
În consecinţă, instanţa a apreciat că justul echilibru este asigurat prin stabilirea valorii de circulaţie a terenului la suma de 27 Euro/mp, aceasta fiind suma pe care şi părţile ar fi obţinut-o dacă ar fi vândut ele terenul ce a făcut obiectul exproprierii.
Având în vedere că suma stabilită de către experţi cu privire la valoarea reală a terenului este calculată în raport de prevederile art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994, plecând de la valorile cu care se vând astfel de terenuri, pârâta apelantă achiesând prin concluziile scrise la acest motiv de apel, şi aceasta este mai mare decât valoarea stabilită de către instanţa fondului, primul motiv de apel formulat de către reclamantă şi interveniente este întemeiat şi a fost admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei atacate sub aspectul cuantumului despăgubirii.
În ceea ce priveşte despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, reclamanta şi intervenientele au susţinut că li se cuvine fie suma de 4339 lei, fie suma de 7106 lei, deci o medie de 5722,5 lei, aceste sume reprezentând folosul agricol nerealizat pe teren ca urmare a exproprierii, luând în calcul recoltele din anii 2007-2009.
Experţii au calculat cu privire la acest prejudiciu pe aceeaşi perioadă 2007-2009 o sumă de 2040 lei.
Instanţa a apreciat că aceste pretenţii sunt nefondate şi le-a respins pentru următoarele motive:
Este adevărat că potrivit art. 26 alin.1 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului. Aliniatul 2 al articolului menţionează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de…..daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În noţiunea de prejudiciu/daună adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante, şi lipsa de folosinţă a terenului.
Această lipsă de folosinţă materializată în folosul agricol nerealizat a fost solicitată pentru prima dată în apel.
Pentru a se acorda acest folos reclamanta şi intervenientele erau datoare să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin.2.
Aceste dispoziţii sunt transpunerea în dreptul special a dispoziţiilor art. 1169 Cod civil potrivit cărora cel care face o susţinere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Rezultă aşadar că reclamantei şi intervenientelor le revedea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit cât şi întinderea acestuia.
În cerere nu se arată de când reclamanta şi intervenientele nu au mai putut să-şi folosească terenul, ce tip de culturi erau plantate la data preluării şi nici dacă terenul a fost folosit în scopuri agricole anterior exproprierii de către pârâtă.
Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere. Prin urmare, reclamanta şi intervenientele trebuiau să facă dovada că au plantat pe aceste terenuri culturi agricole, care erau acele culturi agricole şi că datorită preluării terenului nu au mai obţinut folosul agricol. Nu este suficient sub aspect probator să se susţină că în zonă terenurile sunt pretabile anumitor culturi agricole sau că în zonă se practică agricultura ci trebuie ca în concret cu privire la terenul expropriat reclamanta şi intervenientele să dovedească că au lucrat acel teren anterior preluării prin expropriere.
Nici o probă nu este administrată în dosar cu privire la aceste aspecte în condiţiile în care acordarea despăgubirilor sub forma folosului agricol a fost contestată de către pârâtă în apel, iar dovedirea faptului pozitiv revenea reclamantei şi intervenientelor, ceea ce nu au înţeles să facă.
Prin urmare, nu are nici o relevanţă faptul că prin lucrarea de expertiză s-a stabilit o valoare a prejudiciului cauzat prin lipsirea de folosinţă a terenului cât timp reclamanta şi intervenientele nu au dovedit că anterior preluării terenului l-au lucrat, astfel că după preluarea lui nu au mai putut obţine foloase agricole.
Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă în absenţa acestor dovezi ar echivala cu o îmbogăţire fără just temei al reclamantei şi intervenientelor care ar obţine unele beneficii pe care dacă terenul le-ar fi rămas în proprietate nu le-ar fi obţinut şi ar reprezenta şi o încălcare a prevederilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că prejudiciul constând în folosul nerealizat este solicitat de către reclamantă/interveniente pe perioada celor 3 ani de la momentul exproprierii, susţinere reluată în nota de calcul precum şi în concluziile scrise.
Or, potrivit art.3 din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 40/2007 transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, din proprietatea privată a expropriaţilor în proprietatea publică a statului operează de drept la data consemnării despăgubirilor pentru expropriere, iar la art. 6 alin.2 se menţionează că eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator, aceste dispoziţii nefiind atacate pe calea prezentei contestaţii, fiind de altfel o transpunere a dispoziţiilor art. 9 alin.1 din Legea nr. 198/2004.
Faptul consemnării despăgubirii este recunoscut chiar prin acţiunea formulată unde reclamanta menţionează că este prea mică suma consemnată ca despăgubire.
Rezultă aşadar că de la momentul consemnării sumei reclamanta şi intervenientele nu mai sunt proprietare ale terenului expropriat, astfel că nici nu li se cuvin despăgubiri pentru folosul agricol nerealizat.
În aceste condiţii prin sintagma prejudiciul cauzat proprietarului ar putea fi înţeles doar prejudiciul contând în valoarea lucrărilor agricole realizate pe acel teren până la momentul emiterii hotărârii şi consemnării sumei de bani, respectiv arat, semănat, contravaloarea seminţelor şi alte astfel de cheltuieli cu pregătirea terenului şi cultivarea lui, precum şi cultura semănată şi pe care nu au mai putut să o recolteze din cauza exproprierii.
Însă, aşa cum s-a mai menţionat, reclamanta şi intervenientele nu au susţinut niciodată că ar fi realizat asemenea lucrări, astfel că în concret nu au suferit nici un prejudiciu sub acest aspect ca urmare a exproprierii şi deci nu li se cuvine o astfel de despăgubire.
În consecinţă, cel de-al doilea motiv de apel formulat de reclamantă şi interveniente este nefondat şi urmează a fi respins.
