Potrivit dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
Cum, în speţă, prin încheierea atacată cu recurs, cererea de repunere pe rol a fost anulată, şi nu respinsă, rezultă că încheierea respectivă nu poate fi atacată decât odată cu sentinţa ce urmează a se pronunţa în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 238 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 1153 din 9 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 1058 din 31.01.2001 la Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, reclamanta S.C. “L.” S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “B.” S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să-i predea imobilul C., sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 24.09.2001, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, la cererea părţilor, conform art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
La data’ de 22.03.2002, reclamanta S.C. “L.” S.R.L., prin asociatul I.O., a solicitat repunerea cauzei pe rol.
La data de 29.04.2002, asociatul I.O. a formulat cerere de intervenţie în nume propriu şi accesorie în interesul reclamantei.
Prin încheierea din 10.06.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei şi s-a anulat cererea de repunere pe rol, formulată la data de 22.03.2002 de reclamanta S.C. “L.” S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, potrivit adresei Oficiului Registrului Comerţului Municipiului Bucureşti din 20.02.2002, administrator cu puteri depline al reclamantei S.C. “L.” S.R.L., este S.C. “M.” S.R.L., iar asociatul I.O. nu a făcut dovada calităţii sale de reprezentant al reclamantei, pentru a putea formula cererea de repunere pe rol, deşi s-au acordat mai multe termene în acest sens.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanta S.C. “L.” S.R.L. şi asociatul I.O., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursurilor, recurenţii au arătat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, reprezentând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, instanţa de fond a aplicat greşit legea, deoarece I.O. are calitate de asociat cu 50% la S.C. “L.” S.R.L. şi este şi fondatorul firmei, formulând legal cererea de repunere pe rol în Dosarul nr. 1058/2001, suspendat în baza art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, la 24.09.2001.
în aceste condiţii, acesta este cel care l-a numit pe administrator, care a refuzat, iniţial, repunerea pe rol, însă, potrivit principiului “cine poate mai mult, poate şi mai puţin” şi teoriei deturnării de putere sau a “abuzului de drept”, avea calitatea de reprezentant al reclamantei şi, deci în această calitate a formulat cererea de repunere pe rol, ţinând seama şi de faptul că, la acea dată, administratorul era plecat din ţară, iar din corespondenţa cu celălalt asociat rezulta şi dorinţa acestuia de a repune dosarul pe rol.
La cel de-al doilea motiv de recurs, recurenţii au arătat că prima instanţă a aplicat greşit legea şi nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în şedinţa publică din 10.06.2002, instanţa de fond a aplicat greşit legea când s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare formulată în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, atâta timp cât s-a făcut dovada, cu adresă de la D.G.P.M.B., că sunt indiciile săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare avea o influenţă hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
în acest sens, s-a dovedit că, în urma plângerii penale adresate poliţiei, administratorul şi celălalt asociat sunt cercetaţi penal, printre alte infracţiuni, cu privire la fapte prevăzute şi pedepsite de art. 213 şi art. 217 din Codul penal, respectiv însuşirea şi distrugerea unor acte, între care şi corespondenţa ce dovedea atitudinea de a repune Dosarul nr. 1058/2001 pe rol şi calitatea sa de reprezentant.
Instanţa, în loc să se pronunţe, cu prioritate, cu privire la cererea de suspendare, s-a pronunţat asupra excepţiei, încălcând astfel dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 2, precum şi art. 2441 din Codul de procedură civilă, care prevede că instanţa se pronunţă prin încheiere asupra suspendării judecării procesului, încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
Deci, nepronunţând o încheiere cu privire la suspendarea judecăţii, instanţa i-a lipsit de posibilitatea legală de a ataca cu recurs, separat, încheierea legată numai de suspendare.
Totodată, instanţa a încălcat legea, deoarece nu s-a pronunţat cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.O. cu trei termene înainte de pronunţare.
Deci instanţa de fond nu a admis, în principiu, şi nici nu a respins această cerere de intervenţie, ceea ce este inadmisibil şi loveşte cu nulitate încheierea pronunţată pe excepţie.
în susţinerea recursurilor nu s-au solicitat probe noi, cererea recurentului I.O. fiind timbrată cu o taxă de timbru de 30.000 lei şi timbru judiciar de 15.000 lei, iar cea a reclamantei S.C. “L.” S.R.L. nu a fost timbrată.
Recursul recurentului I.O. este inadmisibil, iar cel al recurentei S.C. “L.” S.R.L. este netimbrat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor în raport de probele administrate în cauză, motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit art. 2441 din civilă, pot fi atacate cu recurs, în mod separat, doar încheierile prin care s-a dispus suspendarea judecării procesului sau prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a acestuia.
în speţă, Curtea constată că cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, prin asociatul I.O., a fost anulată, şi nu respinsă, aşa cum prevede legea, pentru a putea fi atacată separat cu recurs şi, per a contrario, aceasta nu va putea fi atacată decât o dată cu sentinţa ce se va pronunţa de instanţa de fond în cauză, întrucât dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civilă sunt imperative şi de strictă interpretare, iar, dacă s-ar proceda altfel, s-ar încălca principiul potrivit căruia, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul acesteia nu poate distinge (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) şi s-ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.
Anularea cererii de repunere pe rol formulată de reclamantă prin asociatul I.O., care nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia, are ca efect practic menţinerea dispoziţiilor încheierii din 24.09.2001, respectiv suspendarea judecăţii cauzei care, în realitate, nu a fost repusă pe rol, astfel că făcea, legal, imposibilă analizarea altor cereri noi sau suspendarea judecării cauzei pe alt temei, respectiv cererea de intervenţie şi suspendarea judecăţii, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză, a făcut o analiză corespunzătoare a probelor existente la dosar şi o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie, specifice speţei, astfel că motivele de recurs invocate de recurentul asociat I.O. nu pot fi primite.
Referitor la recursul declarat de reclamanta S.C. “L.” S.R.L., Curtea constată că, potrivit art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 752/1999 de modificare a Legii nr. 146/1997, cu referire la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, cererea de recurs trebuia timbrată cu o taxă de 30.000 lei.
De asemenea, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995, modificată, cererea de recurs trebuie timbrată şi cu timbru judiciar de 1.500 lei.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care acestea nu au fost plătite în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată cu acest titlu, până la primul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii.
în speţă, Curtea constată că primul termen de judecată a fost la data de 09.10.2002 şi, cu toate că recurenta S.C. “L.” S.R.L. a fost citată cu menţiunea de a achita taxele de timbru specificate mai sus, aceasta nu s-a conformat şi nu a plătit taxele de timbru datorate, astfel că urmează a suporta sancţiunea legală a anulării cererii sale de recurs.
în consecinţă, Curtea urmează ca, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995, să anuleze cererea de recurs a recurentei-reclamante, ca netimbrată.
