Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 175 din 8 noiembrie 2013
Prin încheierea civilă nr. 2046 din 12.08.2013, a Tribunalului Specializat Cluj s-a admis in parte cererea formulată de creditoarea SC A.T. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC R. SRL şi terţul poprit SC B. SRL şi în consecinţă:
– s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei SC R. SRL, până la concurenţa sumei de 41.235,49 lei.
S-a stabilit în sarcina creditoarei SC A.T. SRL obligaţia de a consemna cauţiune în cuantum de 4.123 lei în termen de 3 zile de la data comunicării hotărârii sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului.
S-a respins cererea formulată de creditoarea SC A.T. SRL privind instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale debitoarei SC R. SRL, precum şi
asupra sumelor de bani datorate debitoarei SC R. SRL de către terţul poprit SC B. SRL.
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri cu debitoarea SC R. SRL prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C.M.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă formulată de către reclamanta SC A.T. SRL, creditoare în prezenta cauză, împotriva pârâtei SC R. SRL, debitoarea din acest dosar, actiune înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. xxx/1285/2013, s-a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 510.695,42 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă în favoarea pârâtei, obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare în cuantum de 68.250,84 lei şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.
Pârâta a formulat întâmpinare în cauza anterior menţionată, întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii, recunoscând că datorează reclamantei doar suma de 41.235,49 lei, contestând restul creanţei pretinse de către reclamanta creditoare.
În acest context, creditoarea a formulat, în condiţiile art. 951-958 şi art. 969970 din noul Cod de procedură civilă, cererea de instituire a sechestrului asigurător si de poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 41.235,49 lei.
Conform art. 952 alin 1 din noul Cod de procedura civilă ,, Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţa este constatata in scris si este exigibila, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedeşte ca a intentat cerere de chemare in judecata. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni in cuantumul fixat de către instanţa.”
Din aceste dispoziţii legale rezultă ca titularul unei astfel de cereri trebuie să dovedească faptul că deţine o creanţă împotriva debitorului, creanţă care să fie exigibilă, să fie constatată in scris şi să dovedească faptul că a intentat cerere de chemare în judecată pentru obţinerea unui titlu executoriu.
Din înscrisurile depuse la dosar de către creditoare rezultă că toate aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză. Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. xxx/1285/2013, creditoarea a solicitat instanţei obligarea pârâtei-debitoare SC R. SRL la plata sumei de 510.695,42 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă în favoarea pârâtei, obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare în cuantum de 68.250,84 lei şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. Din suma pretinsă de către creditoare, debitoarea a recunoscut doar o datorie în cuantum de 41.235,49 lei, întâmpinarea formulată de debitoare fiind actul prin care este constatată creanţa, respectiv actul scris în sensul art. 952 alin 1 din noul Cod de procedura civilă. Creanţa în discuţie este exigibilă, obligaţia debitorului fiind ajunsă la scadenţă, fapt recunoscut chiar de către debitoare prin întampinarea depusă în dosarul înregistrat sub nr. xxx/1285/2013.
În aceste circumstanţe, în baza art. art. 951, art. 952 alin 1 şi art. 953 din noul Cod de procedura civilă, instanţa a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei SC R. SRL până la concurenţa sumei de 41.235,49 lei.
Totodată, ţinând seama de faptul că debitoarea a recunoscut datoria anterior menţionată, de vechimea acestei datorii şi având în vedere dispoziţiile art.1056 din noul Cod de procedura civilă, a stabilit în sarcina creditoarei SC A.T. SRL obligaţia de a consemna cauţiune în cuantum de 4.123 lei în termen de 3 zile de la data comunicării hotărârii sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului.
Cererile formulate de aceeaşi creditoare prin care s-a solicitat fie instituirea unei popriri asupra asigurătorii asupra conturilor bancare ale debitoarei SC R. SRL, fie instituirea popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei SC R. SRL de către terţul poprit SC B. SRL sunt însa nefondate, şi au fost respinse ca atare de către instanţă pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce vor urma.
Tribunalul a reţinut că măsurile asigurătorii constituie mijloace procesuale puse la îndemâna creditorilor pentru a putea împiedica înstrăinarea sau degradarea, în timpul judecăţii, a averii debitorului asigurând astfel executarea hotărârii viitoare. Cu alte cuvinte, ele au drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale datornicului pentru a se evita dispariţia sau deteriorarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului care, astfel, nu mai poate dispune de aceste bunuri.
Prin urmare, atât sechestru asigurător, cât şi poprirea asigurătorie sunt beneficii legale acordate creditorului în vederea garantării executării titlului pe care îl va obţine în viitor. Deşi legea nu prevede în mod expres, creditorul poate solicita instituirea ambelor măsuri asiguratorii atunci când dovedeşte faptul ca instituirea doar a uneia sau a alteia nu constituie o garanţie suficientă pentru executarea viitoare a titlului executoriu, respectiv pentru îndestularea sa. Spre exemplu, creditorul poate proba că, după estimarea sa, valoarea bunurilor debitoarei este scăzută raportat la valoarea creanţei sale şi că, pe de altă parte, sumele de bani aflate în conturile debitoarei sau pe care aceasta din urma le-ar primi de la terţul poprit, sunt insuficiente.
În ceea ce o priveşte pe creditoarea SC A.T. SRL, aceasta nu a învederat instanţei care ar fi motivul pentru care s-ar impune instituirea ambelor măsuri asiguratorii. Ţinând seama de înscrisurile depuse de către creditoare, respectiv de certificatul constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, de obiectul de activitate al debitoarei SC R. SRL, precum si de cifra de afaceri realizată de aceeaşi debitoare (aşa cum rezultă din informaţiile culese de creditoare de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice) raportat la valoarea creanţei recunoscute de către debitoarea pârâtă, adică la suma de 41.235,49 lei, având în vedere şi dispoziţiile art. 12 alin 1 din noul Cod de procedură civilă, a apreciat ca instituirea sechestrului asigurător este o garanţie suficientă pentru creditoare, astfel că a respins cererea formulată de creditoarea SC A.T. SRL privind instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale debitoarei SC R. SRL, precum şi asupra sumelor de bani datorate debitoarei SC R. SRL de către terţul poprit SC B. SRL.
În baza art. 953 din noul Cod de procedură civilă a dispus comunicarea prezentei hotărâri cu debitoarea SC R. SRL prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C.M.R. cu sediu în Cluj-Napoca, nr. 3, ap. 4, jud. Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A.T. S.R.L. solicitând, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 NCPC, art. 952 C. pr. civilă, art. 953 C. pr. civilă şi art. 969-970 C. pr. civilă, art. 451 şi urm. NCPC, să se dispună admiterea căii de atac, modificarea în parte a încheierii civile nr. 2.046/12.08.2013, în sensul admiterii în întregime a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, prin instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale pârâtei R. S.R.L. şi asupra sumelor datorate societăţii R. S.R.L. de terţul poprit B. S.R.L., până la concurenţa sumei de 41.235,49 lei. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atât în fond, cât şi în apel.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că instanţa de fond a apreciat că este suficientă doar măsura de sechestru, instituirea popririi fiind excesivă şi nejustificată în concret.
Motivarea instanţei a fost aceea că reclamanta apelantă nu a „învederat instanţei care ar fi motivul pentru care s-ar impune instituirea ambelor măsuri asigurătorii. … apreciază că instituirea sechestrului asigurător este o garanţie suficientă pentru creditoare… “
Or, prin motivarea cererii de instituire a popririi asigurătorii, a indicat elemente clare care justifică necesitatea luării şi a acestei măsuri de -poprirea asiguratorie.
Aceste elemente sunt date de modul în care pârâta R. S.R.L. îşi gestionează activitatea, prin transferul activităţii sale şi a veniturilor obţinute astfel, către o altă societate -B. S.R.L.
Astfel, din extrasele de informare de pe portalul Ministerului Finanţelor-ANEXELE 7-8 se poate observa cum în anul 2012 a crescut vizibil şi substanţial cifra de afaceri a societăţii B. S.R.L., şi s-a diminuat corespunzător (şi corelativ) cifra de afaceri a societăţii pârâte R. S.R.L. Această creştere a cifrei de afaceri pentru B. S.R.L. şi diminuarea pentru R. S.R.L. este vizibilă faţă de valoarea cifrei de afaceri realizată pentru anii 2010-2011.
Transferul activităţii de către pârâta R. S.R.L. către terţul poprit B. S.R.L. a avut loc începând cu data acţionării în justiţie a pârâtei de către reclamanta creditoare, aceasta fiind modalitatea în care pârâta înţelege să se sustragă de la îndeplinirea propriilor sale obligaţii faţă de reclamanta apelantă.
Menţionează că pârâta R. S.R.L. este societatea care deţine relaţiile comerciale directe (prin intermediul domnului B. Denis) cu firmele pentru care se prestează servicii de cusut, şi există relaţii de colaborare între aceasta şi terţul poprit B. S.R.L., în baza cărora terţul datorează sume de bani către pârâta R. S.R.L.
În societatea B. S.R.L. (terţ poprit) este asociat unic şi administrator N.A.V., iar până în anul 2007 N.A.V. a deţinut doar calitatea de administrator, asociat unic al societăţii fiind B. D.
În societatea R. S.R.L. (pârâta) au calitatea de asociaţi B. D. şi B. S.R.L., iar calitatea de administrator este deţinută de N.A.V..
Ca atare, este neîntemeiată soluţia dată de prima instanţă, raportat la probaţiunea administrată, care dovedeşte în mod clar faptul că pârâta îşi transferă practic activitatea pe o altă societate, astfel încât să fie imposibilă recuperarea de către reclamantă a creanţei datorate de pârâtă.
b). Instanţa a considerat că poate cenzura dreptul reclamantei apelante de a obţine două măsuri de asigurare, fără a exista vreo justificare legală în acest sens, şi a respins cererea de instituire a popririi asigurătorii, cu toate că a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 952 NCPC.
În acest sens, subliniază că orice dispoziţie a instanţei trebuie să fie dată numai în temeiul legii.
Câtă vreme legea permite oricărei persoane îndreptăţite să solicite şi să obţină măsuri asigurătorii, fără a exista vreo cenzură sau condiţionare a instituirii uneia dintre măsuri de necesitatea / instituirea / refuzul unei alte măsuri asigurătorii alternative, instanţa nu are un temei de drept în baza căruia să respingă cererea reclamantei apelante, în condiţiile în care a considerat îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 969 NCPC raportat la art. 952 alin. 1 NCPC.
c). Instanţa a apreciat indirect că reclamanta apelantă nu ar fi de bună credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, invocându-se în motivarea încheierii atacate prevederile art. 12 alin. 1 NCPC.
Apreciază că nu s-ar putea reţine vreo rea credinţă a reclamantei apelante, în exercitarea depturilor procesuale, prin promovarea unei cereri de instituire a două măsuri asigurătorii distincte, cel puţin din următoarele prespective:
– Pe de o parte, ambele măsuri au fost solicitate pentru garantarea realizării unei creanţe în cuantum de 41.235,49 lei, aplicarea efectivă a măsurilor de către judecătoresc neputând excede acestei limite valorice;
– pe de altă parte, în ipoteza în care una dintre cele două măsuri asigurătorii ar fi fost suficientă în concret pentru a acoperi valoarea creanţei pe care reclamanta o are de recuperat de la pârâtă, oricum cealaltă măsură instituită şi-ar fi pierdut efectele, devenind caducă.
Din altă perspectivă, solicită a se observa că:
– pârâta R. S.R.L., deşi apare cu o situaţie financiară bună (conform extraselor de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice), nu şi-a achitat nici măcar partea din creanţă pe care a recunoscut-o – 41.235,49 lei, deşi aceasta datează de mai bine de 2 ani (din 2011);
– pârâta R. S.R.L. nu ar fi cu nimic prejudiciată, deoarece o poprire a conturilor sale ar putea fi instituită doar până la limita sumei de 41.235,49 lei, orice altă sumă care s-ar afla în conturile pârâtei fiind la dispoziţia sa liberă.
Ca atare, faţă de consecinţele clare şi legale pe care le-ar fi produs instituirea celor două măsuri asigurătorii luate împreună (poprire şi sechestru), apreciază că nu se poate susţine vreo rea credinţă a reclamantei apelante în exercitarea drepturilor procesuale, respectiv nu se poate reţine incidenţa art. 2 alin. 1 NCPC.
d). Nu în ultimul rând, subliniază că măsura de sechestru asigurător este insuficientă pentru a se crea o garanţie în favoarea reclamantei apelante, că va putea fi executată silit şi recuperată astfel creanţa în cuantum de 41.235,49 lei.
Astfel cum rezultă în mod clar din extrasul de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, privind situaţia financiară la finele anului 2012, pârâta R. S.R.L.:
– nu are înregistrate în stocuri de marfă,
– capitalul social este de 200 lei,
– societatea a înregistrat o pierdere din execiţiul financiar aferent anului
2012 de 483.533 lei,
– are active circulante – creanţe, adică sume de recuperat – în cuantum de 914.188 lei;
– are sume de bani în conturi şi în numerar – 32.099 lei.
Ca atare, apare evident că măsura de poprire asiguratorie ar fi o garanţie reală pentru reclamantă, în vederea recuperării creanţei pe care o deţine împotriva pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimată R. SRL a solicitat să se respingă apelul formulat împotriva încheierii civile nr. 2046/2013 a Tribunalului Specializat Cluj ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond; să fie obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 2046/2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj s-a admis in parte cererea formulata de A.T. SRL privind instituirea unor masuri asigurătorii pana la concurenta sumei de 41.235,49 lei, reprezentate de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile si imobile, poprire asigurătorie asupra conturilor si asupra sumelor datorate de terţul poprit B. SRL. Admiterea în parte a acţiunii s-a datorat respingerii solicitării de instituire a popririi, aceasta fiind respinsă ca excesivă si nejustificată, dispunându-se doar instituirea sechestrului asigurător.
Prin apelul formulat, reclamanta A.T. SRL solicita modificarea incheierii pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în sensul admiterii solicitării sale iniţiale de instituire a popririi asuguratorii asupra conturilor pârâtei si asupra sumelor datorate ei de către intimata B. SRL.
Raportat la criticile formulate, Curtea ia act de justeţea statuărilor tribunalului, în sensul în care sechestrul asigurător a fost definit ca o măsură de conservare, respectiv de asigurare a acţiunii principale, prin intermediul căreia se atinge scopul de a fi valorificat un anumit bun al debitorului, la momentul obţinerii unui titlu executoriu, reclamantul fiind protejat astfel de eventuala insolvabilitate a debitorului său.
Totodată, nu trebuie uitat însă că scopul ei principal nu trebuie să fie legat, în niciun fel, de prejudicierea activităţii debitoarei, în plan economic şi social, instanţele fiind chemate să vegheze la respectarea cerinţei unui just echilibru între interesele contrare ale părţilor. Cu alte cuvinte, trebuie respectat principiul proporţionalităţii, din perspectiva faptului că măsura instituită nu trebuie să fie excesivă, din punctul de vedere al debitorului şi trebuie dispusă în limitele strict necesare scopului pentru care acest mecanism a fost instituit de legiuitor.
Aşa cum s-a statuat în practică, este imperios necesar ca între cuantumul creanţei deţinute de creditor si nivelul măsurilor asigurătorii obţinute să existe o anumită corelare. Altfel, se poate ajunge la situaţia ca debitorului, fie el şi de rea-credinţă (în sensul ca, deşi are posibilităţi materiale, nu doreşte să-şi respecte obligaţiile contractuale asumate), să i se blocheze întreaga activitate comercială cu consecinţe în lanţ faţă de toţi partenerii săi de afaceri, fiind posibilă şi intrarea acestuia în stare de .
Pornind de la aceste premise, Curtea achiesează susţinerilor din întâmpinare, în sensul în care, în primul rand, măsura de instituire a sechestrului asigurător dispusa prin incheierea apelata este suficienta pentru creditoare. Astfel, sechestrul asigurător dispus de către Tribunalul Specializat Cluj a fost pus in prin deschiderea dosarului executional nr. 801/2013 la Biroul executorului judecătoresc Cîmpian Mihai-Radu.
Aşa cum rezultă din actele anexate întâmpinării, acesta s-a prezentat in data de 9 septembrie 2013 la sediul societăţii pârâte, unde reprezentanţii acesteai nu s-au opus instituirii măsurii dispuse prin incheierea atacată si au pus la dispoziţia organului de executare o listă a mijloacelor fixe. Din cuprinsul acestei liste se poate observa existenta in patrimoniul societăţii a doua autoturisme si a multor alte utilaje care servesc la desfăşurarea activităţii având împreuna o valoare de inventar de 437.278,66 lei, de aproximativ 10 ori mai mult decât creanţa pentru care creditoarea a solicitat instituirea masurilor asigurătorii. Executorul judecătoresc a procedat la identificarea, fotografierea si sechestrarea autoturismului Ml Mercedes Benz AE cabriolet de culoare negru cu numărul de înmatriculare … pe care 1-a evaluat la o valoare de piaţa de 15.000 Euro.
Or, se subliniază corect de către intimata R. că aceasta valoare este una mult superioara debitului pe care societatea pârâtă a recunoscut ca il are fata de apelanta. Din toate cele expuse rezultă incontestabil faptul ca pârâta deţine in partimoniul sau bunuri mobile de o valoare mult mai mare decât creanţa pentru care s-a solicitat instituirea masurilor, precum si faptul ca măsura sechestrului asigurător, adusa la indeplinire, este una suficienta pentru a garanta indeplinirea obligaţiei sale de plata.
Ca atare, soluţia pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, nefiind contestate pertinent prin apel statuările conform cărora măsura sechestrului asigurător, pusa in executare deja prin procesul verbal incheiat la data de 09.09.2013 de BEJ
C.M.R. in dosarul executional 801/2013, reprezintă o garanţie suficienta pentru creditoare.
Intimata R. susţine întemeiat în apărare că, în caz contrar, s-ar proceda la o impietare a desfăşurării activităţii societăţii pârâte prin instituirea mai multor masuri asigurătorii, fara un motiv rezonabil. Mai mult, in situaţia data, in care apelanta are deja garantata creanţa prin instituirea sechestrului asigurător, instituirea unei noi masuri asigurătorii pentru garantarea executării aceleiaşi obligaţii apare ca inadmisibila si nu ar face altceva decât sa prejudicieze societatea pârâtă prin exercitarea de către apelantă, cu rea credinţă, a drepturilor procesuale, respectiv contrar scopului avut în vedere de lege.
Susţinerea creditoarei din cererea de apel potrivit căreia in ipoteza in care una dintre cele doua masuri asigurătorii ar fi suficienta pentru a acoperi valoarea creanţei, cealaltă măsura instituita si-ar pierde efectele, devenind caduca, nu poate fî acceptată. Instituirea măsurii popririi asigurătorii ar consta in blocarea sumelor de bani datorate de către B. SRL pârâtei, sume despre care se afirmă că sunt necesare desfăşurării activităţii de producţie si plăţii salariilor angajaţilor.
Din această perspectivă, nu are relevanţă contextul în care s-a ajuns la derularea unor relaţii de afaceri constante între cele două intimate, din moment ce, în prezentul dosar, instanţa este ţinută să se limiteze la analiza condiţiilor de admisibilitate prev. de art. 951 şi urm. NCPC.
Dat fiind faptul ca prin măsura deja instituita a sechestrului asigurător asupra unui bun al pârâtei in valoare de 15.000 Euro s-a garantat executarea obligaţiei de plata a creanţei in cuantum de 41.235,49 lei, precum si ca intre cuantumul creanţei deţinute de creditor si nivelul masurilor asigurătorii trebuie sa existe o corelare pentru a nu se cauza prejudicii pârâtei prin instituirea unor masuri nejustificate, Curtea va respinge apelul formulat de A.T. SRL, în acord cu prev. art. 480 alin. 1 NCPC şi va păstra hotărârea atacată.
In baza art. 451 alin. 2 şi art. 453 NCPC. va fi obligata apelanta să plătească intimatei R. SRL suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentând onorariu avocaţia.
Potrivit art. 451 alin. 2 NCPC, instanţa poate chiar din oficiu să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
În cauză se constată că s-au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 2.235 lei. Prevederile anterior citate permit judecătorului să aprecieze asupra corespondenţei dintre mărimea onorariului şi cele trei repere stabilite de legiuitor: valoarea pricinii, complexitatea cauzei sau activitatea desfăşurată de avocat
Pe de o parte, în privinţa valorii şi complexităţii pricinii, Curtea ia act de faptul că, in abstracto, cauza nu este neapărat una complexă. Totodată, activitatea prestată de avocat nu este una semnificativă, limitându-se la redactarea întâmpinării şi la susţinerea orală a acesteia, pornind de la premisele validate deja de către instanţa de fond. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului onorariului avocaţial la suma de 1.000 lei, sumă care răspunde exigenţelor legale precitate.
