Probe.
Aprecierea caracterului pertinent si concludent al probelor. Neincidenta prevederilor art.312 alin.3 teza finala din Codul de procedura civila.
În considerarea prevederilor art.167 alin.1 din Codul de procedura civila, conform carora dovezile se pot încuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa duca la dezlegarea pricinii, instanta este datoare sa admita proba ceruta de reclamant atunci când ea este concludenta si admisibila, nu si atunci când, fata de pretentia dedusa judecatii, proba propusa apare ca fiind inutila, în speta fiind evident ca declansarea procedurii falsului, reglementat de art.180-184 din Codul de procedura civila, era inutila în conditiile în care se tindea ca prin intermediul ei sa se dovedeasca o actiune întemeiata pe prevederile art.480 din Codul civil, al carei obiect nu l-a constituit si anularea actelor în temeiul carora intimatul pârât a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.
Concluzia ce se desprinde este acea ca nu subzista nici un motiv de casare a hotarârii pe considerentul ca în cauza ar fi necesara administrarea de noi probe, dispozitiile art.312 alin.3 din Codul de procedura civila negasindu-si incidenta în speta.
Decizia civila nr.960/2007-R a Curtii de Apel Oradea
Prin sentinta civila nr. 925 din 14 februarie 2006, Judecatoria Oradea a respins actiunea formulata de reclamantul C. L.G. de C. în contradictoriu cu pârâtul T. T..
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a constatat ca sustinerea reclamantului potrivit careia terenul nu a fost vândut, nu poate fi retinuta de instanta, deoarece este contrazis atât de procesul verbal de licitatie cât si de adeverintele eliberate chiar de catre reclamanta.
A mai retinut ca întrucât pârâtul este proprietar tabular asupra terenului în cauza, reclamantul nefiind înscris în Cartea Funciara, cererea acestuia în revendicare este neîntemeiata.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat apel în termen legal reclamantul C. L.al comunei G. de C. , solicitând admiterea lui, schimbarea în totalitate a sentintei atacate, iar pe fond admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr.214/A din 15 martie 2007, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul C. L. G. DE C. în contradictoriu cu intimatul T. T. împotriva sentintei civile nr.925 din 14 februarie 2006 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a pastrat-o în totalitate.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a apreciat ca, criticile aduse de apelant hotarârii atacate sunt în totalitate nefondate, în primul rând, fata de împrejurarea ca intimatul si-a înscris dreptul de proprietate asupra top. 1514/4, 1515/4 si 1518/3 în CF 3366 G. de C. în baza unei hotarâri judecatoresti definitiv e si irevocabile, respectiv decizia civila nr. 849/A/1998 a Tribunalului Bihor, nu s-a putut retine ca acesta si-ar fi intabulat dreptul de proprietate în CF în mod fraudulos.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, tribunalul a retinut ca dupa ce a avut loc vânzarea la licitatie a imobilului în litigiu, chiar apelanta a fost aceea care a înlaturat orice fel de dubii cu privire la imobilul ce a format obiectul licitatiei prin adeverinta nr. 1062 din 11 iunie 1997, ce specifica clar ca în data de 30 octombrie 1996, s-a cumparat prin licitatie magazia si terenul aferent de 1 ha. pe numerele top. în litigiu, conform schitei anexate, de catre intimatul T. T., stare de fapt confirmata si de continutul adeverintei nr. 577/27 martie 1997, emisa de apelanta, ambele acte fiind avute în vedere de instanta care a dispus intabularea dreptului de proprietate al intimatului în Cartea funciara.
Or, câta vreme actele sus aratate au fost emise de catre apelanta tocmai în scopul ca intimatul sa-si intabuleze în Cartea funciara dreptul de proprietate dobândit prin licitatie, pentru a se înlatura orice neconcordante ivite în ceea ce priveste actele încheiate cu ocazia vânzarii, si câta vreme nu s-a facut dovada cu probe ca adeverintele sus aratate sunt false, instanta de apel a apreciat ca titlul în baza caruia si-a intabulat intimatul dreptul de proprietate asupra terenului în Cartea funciara este legal, neexistând motive pentru anularea încheierii de intabulare atacate.
În raport de calitatea de proprietar al intimatului asupra terenului în litigiu, calitate dovedita cu înscrierea în Cartea funciara s-a retinut de tribunal ca în mod corect a constatat prima instanta ca actiunea în revendicare formulata de reclamanta este neîntemeiata.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.L. al comunei G. de C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare.
În motivarea cererii de recurs, recurentul învedereaza instantei urmatoarele:
– în mod eronat instanta de apel a respins apelul, desi intimatul s-a intabulat în mod fraudulos asupra terenului aferent magaziei de cereale licitata, deoarece din actele existente rezulta fara dubiu ca la data licitarii magaziei nu s-a dorit vânzarea si a terenului aferent, extrasul din procesul verbal de licitatie, cât si adeverintele depuse de intimat, fiind false, motiv pentru care solicita verificarea acestora prin procedura înscrierii în fals;
– decizia atacata a fost data cu încalcarea dreptului la aparare, astfel instanta nu a tinut cont de cererea de amânare întemeiata formulata de avocatul recurentului, iar pe de alta parte instanta nu a administrat probele solicitate de recurent, printre care si a unei expertize care sa constate falsificarea înscrisurilor de care s-a servit intimatul în proces.
În drept sunt invocate dispozitiile art.299 si urmatoarele Cod procedura civila.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea ca intabularea magaziei si terenului din CF nr.3366 G. de C. nu
s-a facut în mod fraudulos, ci în baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Examinând decizia atacata prin prisma motivelor de recurs, precum si din oficiu, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
În primul rând, este de subliniat ca sub aspect procedural, solutia tribunalului este legala, prin hotarârea data nefiindu-i încalcat apelantului dreptul la aparare. Astfel, acestuia i s-a dat curs unei întâi cereri de amânare formulate pentru termenul de judecata din 29 iunie 2006, în care se invoca pregatirea apararii si angajarea unui avocat. Celei de-a doua cereri de amânare formulate de apelant prin avocatul sau nu i s-a mai dat curs, însa instanta a facut aplicarea prevederilor art.156 alin.2 din Codul de procedura civila, text conform caruia în cazul în care instanta refuza amânarea judecatii va amâna pronuntarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
De altminteri, motivul invocat în cea de-a doua cerere de amânare formulata în faza apelului nu a fost justificat prin vreun înscris, mai mult, articolul 156 alin.1 din Cod prevede ca instanta va putea da un singur termen pentru lipsa de aparare, ori în cauza un atare termen deja fusese acordat.
Cât priveste cererea în probatiune formulata prin motivele de apel si reiterata în actuala etapa procesuala, se impune a se sublinia ca, fata de obiectul actiunii deduse judecatii, cererea privind declansarea procedurii înscrierii în fals este inutila, câta vreme excede cadrul procesual fixat chiar de recurentul reclamant prin introducerea actiunii de fata, al carei obiect rezida în revendicarea imobilului înscris în cartea funciara nr.3366 G. de C. si respectiv radierea înscrierilor efectuate în aceasta coala funciara. Se poate lesne observa ca obiectul cererii reclamantului nu îl constituie si anularea actelor în temeiul carora s-a efectuat operatiunea de înscriere în CF a dreptului de proprietate al intimatului pârât.
Nici sustinerea recurentului în sensul ca intimatul ar fi dobândit dreptul de proprietate doar asupra constructiei nu poate fi acceptata, având în vedere ca, potrivit înscrierilor efectuate în CF sub B.1 intimatul este proprietarul inclusiv al terenului, inscriptiunile aflate în discutie fiind efectuate în baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, si anume a deciziei civile nr.849/A/1998 a Tribunalului Bihor (fila 14 din dosarul nr.73/1998), iar în acest context prezinta relevanta prevederile art.33 din Legea nr.7/1996 care instituie prezumtia existentei dreptului real în folosul persoanei în favoarea careia a fost înscris respectivul drept în cartea funciara.
Fata de considerentele ce preced, instanta, în baza dispozitiilor art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat recursul, decizia atacata fiind pastrata în tot, constatându-se totodata ca intimatul nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul de procedura civila.
