Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 8450 din 12 septembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 958 din 22.01.2013, a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocata de petenta B.S. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj-Napoca şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art.7 pct.15 din HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009. Fără cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art.7 pct.15 din HCL nr.191/2009, următoarele:
Ţinând seama de regula „tempus regit actum” instanţa a analizat legalitatea Hotărârii nr. 191/2009 a Consiliului Local Cluj-Napoca prin raportare la actele normative cu forţa superioara în vigoare la data emiterii acesteia.
Analizând hotărârea Consiliului Local Cluj-Napoca sub aspect formal, instanţa a reţinut ca aceasta hotărâre au fost emisa urmare a luării în dezbatere a proiectului iniţiat de primarul municipiului Cluj-Napoca privind buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca, în vederea aplicării prevederilor OG nr. 21/2002, având în vedere raportul de specialitate nr 58647/482/19.03.2009 al Direcţiei Politia comunitara. Hotărârea Consulului Local mai sus menţionata a fost semnata de preşedintele de şedinţa şi contrasemnata de secretarul municipiului Cluj-Napoca
Aşadar, sub aspect formal HCL nr. 61/1999 şi HCL nr. 66/2010 întruneşte elementele de legalitate prevăzute de art. 44-48 din Legea nr. 215/2001 precum şi ale art. 18 din OG nr. 21/2002.
Asupra conformităţii hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca cu dispoziţiile legale cu forţa superioara, în vigoare la data emiterii acesteia, instanţa a constatat ca la adoptarea HCL nr. 191/2009 au fost eludate prevederile art. 3 din OG nr. 2/2001 modificata .
Astfel, din conţinutul HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009 rezulta ca prin aceasta se incriminează faptele care constituie contravenţii raportat la normele privind gospodărirea localităţilor, protecţia mediului şi depozitarea deşeurilor.
În preambulul hotărârii se face trimitere la OG nr. 2/2001, OG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobata prin Legea nr. 265/2006, OG nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor rurale şi urbane, aprobata prin Legea nr.515/2002, OUG nr.243/2000 privind protecţia atmosferei, HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor aprobata prin Legea nr. 426/2001, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor.
Potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 2/2001, autorităţile administraţiei locale au dreptul de a stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
În domeniile de activitate în care au atribuţii, autorităţile publice locale au atât dreptul de a stabili ce fapte constituie contravenţii, cat şi dreptul de a stabili sancţiunile aplicabile acestora.
Potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001: “actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea”.
Prin urmare, actul normativ cu forţa juridica inferioara OG nr. 2/2001 poate sa stabilească:
– faptele ce constituie contravenţii, cu descrierea corespunzătoare;
– sancţiunea aplicabila fiecărei contravenţii în parte;
– persoanele abilitate sa constate contravenţii, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Pe de alta parte, prin OG nr. 21/2002 au fost stabilite obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora iar potrivit art. 18 alin 1 din acest act normativ: “Detalierea obligaţiilor şi responsabilităţilor concrete care revin instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice, precum şi cetăţenilor, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, se face prin hotărâri ale consiliului local, la propunerea primarului.”
Pentru a răspunde dezideratului de legalitate este necesar ca norma de incriminare sa fie accesibila şi previzibila. În cauza de fata instanţa a constatat ca norma contravenţionala nu a fost enunţata cu suficienta claritate astfel încât orice persoana sa fie în măsura sa înţelege ce acţiuni sau inacţiuni sunt interzise pentru a-si putea regla comportamentul în sensul cerut de actul normativ. Astfel, potrivit prevederilor art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 500 la 2500 lei “neluarea masurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate” exprimarea eliptica nefiind în măsura sa răspundă exigentelor art. 3 alin 1 din OG nr. 2/2001republicata.Modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibila identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectiva şi latura subiectiva, prin urmare instanţa a admis excepţia de nelegalitate şi sa constate nelegalitatea dispoziţiilor art.7 pct.15 din HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila instanţa a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, solicitând modificarea hotărârii în temeiul art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă cu consecinţa respingerii excepţiei invocate.
În motivarea recursului consideră sentinţa civilă mai sus menţionată, ca nelegală pentru următoarele considerente:
Arată că prin art. 7 din Hotărârea Consiliului Local nr. 191/2009, se stabileşte că “faptele săvârşite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice şi juridice, constituie contravenţii ” si sunt enumerate situaţiile concrete care intra sub incidenţa acestei prevederi precum şi faptul că se sancţionează cu amenda contravenţionala.
Potrivit pct.15 “neluarea măsurilor de conservare şi reparare a imobileleor şi împrejmuirilor deteriorate, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei”. Astfel dorim sa învederam Onoratei Instanţe următoarele: Actul administrativ adoptat a fost întemeiat pe următoarele acte normative: Ordonanţa de Urgenta nr. 195/2002 privind protecţia mediului aprobata prin Legea nr.
265/2006 cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor rurale şi urbane, aprobată prin Legea nr. 515/2002 cu modificările şi completările ulterioare; OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei modificările şi completările ulterioare; HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor aprobată prin Legea nr. 426/2001; Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizarea localităţilor, modificările şi completările ulterioare; – OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
În sensul Legii nr. 554/2004, actul administrativ are semnificaţia unui act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de autoritatea publica in vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Elementul central al regimului juridic al actelor administrative este legalitatea, înţeleasa ca fiind conformitatea acestora cu actele normative si administrative cu forţa superioara in temeiul cărora au fost emise.
Astfel consideră că instanţa de contencios administrativ investita cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate era abilitata, aşadar, sa verifice doar concordanta acestuia cu actele normative cu forţa juridica superioara în temeiul si în executarea căruia a fost emis.
Din aceasta perspectiva, apare total neîntemeiata admiterea excepţiei de nelegalitate de către instanţa de fond, act emis în temeiul si cu respectarea prevederilor legale invocate în preambulul acesteia.
Cu privire la faptul că ” textul art. 7 pct.15 din HCL 191/2009 nu răspunde exigentelor art.3 alin.l din 0G2/2001 rep., exprimarea textului fiind eliptica” şi modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibila identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectiva şi latura subiectivă, arată următoarele:
Art.3 alin.l prevede” Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minima şi maxima a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor”.
Astfel consideră că instanţa de fond a realizat o interpretare eronata a prevederilor acestui articol din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, articol care obliga agentul constatator al unei contravenţii sa descrie în procesul-verbal pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii, precum si sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea.
Urmare a constatării persoanele de către agentul constatator a faptei contravenţionale în cuprinsul procesului verbal, acesta va descrie fapta în detaliu astfel încât să poată fi identificata ca şi contravenţie, fiind posibila totodată şi identificarea elementelor constitutive ale contravenţiei.
Scopul legii contravenţionale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii.
În consecinţă, pentru motivele mai sus-expuse, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea hotărârii cu consecinţa respingerii excepţiei de nelegalitate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 august 2013, reclamanta Buduşan Silvia Valeria, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de intimat împotriva sentinţei civile nr. 958/22.01.2013 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa menţinerii întru totul a sentinţei din fond.
În motivare arată că soluţia pronunţată prin Sentinţa Civilă nr. 958/22.01.2013 a Tribunalului Cluj este motivată după cum urmează:
„Pentru a răspunde dezideratului de legalitate este necesar ca norma de încriminare să fie accesibila şi previzibila. în cauza de faţă instanţă constată că norma contravenţională nu a fost enunţată cu suficientă claritate astfel încât orice persoană să fie în măsură să înţeleagă ce acţiuni sau inacţiuni sunt interzise pentru a-şi putea regia comportamentul în sensul cerut de actul normativ. Astfel potrivit prevederilor art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 2500 lei “neluarea măsurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate” exprimarea eliptică nefiind în măsura să răspundă exigentelor art. 3 alin 1 din 06 nr. 2/2001 republicata. Modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibila identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectivă şi latura subiectiva, prin urmare instanţă urmează să admită excepţia de nelegalitate şi să constate nelegalitatea dispoziţiilor art.l pct. 15 din HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009.”
Această motivare este criticată de către intimat prin recursul formulat, sens în care face următoarele afirmaţii:
“Art. 3 alin. 1 prevede “Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.”
Astfel consideră că instanţă de fond a realizat o interpretare eronată a prevederilor acestui articol din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, articol care obliga agentul constatator al unei contravenţii să descrie în procesul verbal pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii, precum şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.”
Practic, deşi recursul formulat se întinde pe 4 pagini, aceasta este singura critică adusă Sentinţei a cărei recurare se
solicită.
Drept urmare, raportat la motivarea instanţei de fond, la situaţia de fapt şi de drept a prezentului dosar, şi la motivul de recurs invocat, vă solicităm să constataţi ca acesta este nefondat.
Art. 3 alin, 1 din OG 2/2001 stabileşte foarte clar faptul că actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice.
Prin urmare în speţă HCL 191/2009 trebuia să cuprindă aceste menţiuni, astfel ca susţinerile intimatului sunt evident în neconcordanţă cu prevederile legale.
În măsura în care prevederile art. 3 alin. 1 din OG 2/2001 s-ar interpreta astfel cum o face intimatul, atunci prevederile art. 16 alin. 1 din acelaşi act normativ ar fi lipsite de eficienţă, având în vedere că acest articol prevede expres faptul că procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite şi indicarea actului normativ prin care se stabileşte si se sancţionează contravenţia.
Aşadar, “articol care obliga agentul constatator al unei contravenţii să descrie în procesul verbal pe care îl întocmeşte faptele ce constituie contravenţii, precum şi sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea” este art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 şi nu art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ.
Aceasta este interpretarea logică, întrucât este evident că obligaţia de a descrie faptele ce constituie contravenţii si sancţiunile pentru aceste fapte îi revine emitentului respectivului act normativ, în vreme ce agentul constatator are obligaţia de a descrie fapta efectiv săvârşită pentru a se putea verifica în caz de contestare a procesului verbal dacă fapta efectiv săvârşita se încadrează sau nu pe textul de lege sancţionator.
Practic, art. 3 alin. 1 din OG 2/2001 nu face altceva decât să sublinieze importanţa legalităţii contravenţiei şi să stipuleze expres obligaţia subînţeleasă a legiuitorului de a defini contravenţiile şi de a le stabili câte o sancţiune, întrucât contravenţia, asemenea unei infracţiuni, trebuie să întrunească următoarele elemente: obiect juridic, valoarea socială protejată; obiect material, materializarea obiectului juridic; subiect activ, contravenientul; subiect pasiv, persoana care suferă consecinţele contravenţiei; latura obiectivă, comportamentul ilicit împreună cu urmărea produsă de acesta; latura subiectivă, reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită;
Dată fiind obligativitatea întrunirii tuturor acestor elemente, din formularea, “faptele săvârşite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice şi juridice, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă (… ) neluarea măsurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate cu amendă de la 500 de lei la 2.500 lei”, nu rezultă care sunt faptele contrare normelor legale, care este termenul limită de luare a acestor măsuri, şi care este persoana fizică/juridică răspunzătoare de neluarea respectivelor măsuri.
Practic, astfel cum a reţinut şi instanţă de fond, modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibilă identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectivă si latura subiectivă.
Prin urmare, atâta timp descrierea din actul de incriminare nu este suficient de bine determinată, nu se va putea determina dacă fapta efectiv comisă se înscrie în descrierea existenta în norma sau nu, motiv pentru care neconcordanţa prevederilor art. 7 pct. 15 din HCL 191/2009 cu dispoziţiile actului normativ cu forţă juridică superioară – OG 2/2001 – este evidentă.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea ca nefondat recursul declarat de intimat împotriva Sentinţei Civile nr. 958/2013 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa menţinerii întru totul a acesteia, cu obligarea intimatului recurent la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Excepţia de nelegalitate din speţă vizează dispoziţia normativă conţinută de art. 7 pct. 15 din HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009.
Astfel, conform acestei norme, faptele săvârşite cu încălcarea normelor privind protejarea domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice sau juridice, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă, după cum urmează:. pct. 15: neluarea măsurilor de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate, cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.
Pentru a statua că acest text normativ contravine art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa de fond a reţinut că norma analizată cu corespunde cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate, că norma nu a fost enunţată cu suficientă claritate astfel încât orice persoană să fie în măsură să înţeleagă ce acţiuni sau inacţiuni sunt interzise pentru a-şi putea regla comportamentul în sensul cerut de actul normativ.
Se mai reţine că modalitatea de descriere a faptei contravenţionale face imposibilă identificarea celor patru elemente ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă.
În primul rând Curtea nu reţine că instanţa de fond ar fi constata nelegalitatea pe temeiul lipsei justificării punerii în aplicare a unor acte normative de ordin superior. În acest context afirmaţia recurentei că actul atacat este legal căci are menţionat în formula introductivă cerinţele prevăzute de art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 este fără relevanţă câtă vreme acest lucru nu s-a contestat şi nici nu a fost analizat de instanţa de fond or sancţionat de aceasta.
În ceea ce priveşte carenţele de normare efectivă, Curtea are în vedere că potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minima şi maxima a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.
Această normă este opozabilă şi autorităţilor administraţiei publice locale dotate de lege cu competenţa de a norma în câmpul contravenţional.
Sub aspectul cerinţei accesibilităţii actului normativ trebuie menţionat că această chestiune nu a fost antamată de instanţa de fond în substanţă ci doar menţionată colateral.
Este important de reţinut că sub aspectul calităţii unei legii în sensul larg, atributele de accesibilitate şi previzibilitate trebuie reţinute ca şi cerinţe primare, aspect care se degajează pregnant şi din jurisprudenţa CEDO (în special cauza Sunday Times contra Regatului Unit şi Aurel Rotaru contra României).
Sub aspectul cerinţei accesibilităţii legea trebuie să fie posibil a fi adusă la cunoştinţa celor interesaţi prin diferite mijloace. În cazul hotărârilor consiliului local, conform legii acestea se publică în monitorul oficial al judeţului şi se transmit publicului larg prin afişare la loc vizibil şi se publică pe pagini de internet a autorităţii emitente. Din această perspectivă, nu sunt date împrejurări ori aspecte care să contrazică prezumtiv îndeplinirea acestei exigenţe.
Aşa fiind, câtă vreme asupra acestui element nu se impun a se face alte sublinieri, examinarea hotărârii atacate se va face sub cel de al doilea element respectiv cel al previzibilităţii actului normativ.
Previzibilitatea legii are în vedere cerinţa ca actul normativ ori dispoziţiile acestuia să fie redactate cu suficientă claritate astfel încât persoana care intră sub incidenţa normei, chiar apelând la consultanţă de specialitate, să poată să-şi regleze şi adapteze conduita astfel încât să nu contravină normelor stipulate.
Din această perspectivă şi cu utilizarea elementelor contravenţiei trecute în revistă şi de dispoziţiile art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001, Curtea reţine că textul analizat nu este deficitar redactat.
Dincolo de o anumită formulare generică specificul contravenţiei impune analiza în concret a trăsăturilor ei caracteristice pentru determinarea acestei fapte socialmente periculoase.
De aceea, în activitatea de prevenire, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, o importanţă deosebită o are necesitatea analizării fiecărei fapte în parte, în sensul de a vedea dacă sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale unei anumite contravenţii, respectiv trăsăturile specifice privind obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
Sub aspectul obiectului contravenţiei se are în vede relaţia – bunul, interesul, valoarea socială căreia fapta îi aduce atingerea sau o pune în pericol.
Obiectul juridic al acesteia este reprezentat, de relaţiile sociale ocrotite prin norme de drept cu caracter administrativ.
În speţă, rezultă foarte clar că obiectul contravenţiei este legat de relaţiile sociale de protejare a domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia aşa cum reiese din partea introductivă a art. 7 din HCL Cluj-Napoca.
Prin latura obiectivă a contravenţiei se înţelege fapta propriu – zisă, adică un complex de elemente obiective şi anume: acţiunea sau inacţiunea, respectiv de a face ceva care este oprit de lege sau a nu face ceva ceea ce este cerut imperativ printr-o normă legală, apoi intră în analiză urmarea socialmente periculoasă, respectiv rezultatul produs sau pe care l-ar produce fapta în mod obiectiv precum şi modul ori mijloacele folosite la comiterea faptei, timpul şi locul unde se săvârşeşte fapta.
În speţă, sub aspectul laturii obiective se reţine că norma arată clar că este vorba despre o inacţiune a subiectului de drept, respectiv fapta de a nu lua măsurile de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate. Altfel spus, prin actele normative menţionate în formula introductivă a actului normativ analizat sunt enumerate o serie de acte normative de rang superior care impun o conduită în sensul obligativităţii subiectelor de drept vizate de a întreprinde măsuri de conservare şi reparare a imobilelor şi împrejmuirilor deteriorate.
Semnificativ în acest sens sunt obligaţiile impuse de OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale. Aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 1 această ordonanţa stabileşte obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora.
Cât priveşte analiza în concret a acestei element aceasta întrece examinarea de faţă, competenţa aparţinând instanţei de contencios contravenţional.
Subiectul contravenţiei este persoana care a conceput şi săvârşit în mod direct, fapta. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al unei contravenţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: vârstă, adică să aibă împliniţi 14 ani; responsabilitate, adică să aibă capacitatea de a înţelege, de a judeca caracterul faptei şi de a prevedea urmările acesteia, precum şi capacitatea de a voi, de a se conduce şi a fi stăpân pe faptele sale; libertate de hotărâre şi acţiune, adică posibilitatea de a hotărî liber, după voinţa sa, neconstrâns din afară şi posibilitatea de a acţiona potrivit voinţei proprii.
În cazul unor anumite contravenţii, se cere ca subiectul (autorul) să aibă anumite calităţi.
În conţinutul normei analizate, rezultă că subiectul activ al contravenţiei poate fi orice persoană fizică sau juridică.
Concretizarea şi identificarea subiectului se face în concret de agentul constatator prin actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei, deci o atare analiză în concret revine instanţei de contencios contravenţional.
Prin latura subiectivă a contravenţiei se înţelege o anumită atitudine psihică a contravenientului faţă de faptă şi urmările ei.
Atitudinea psihică este formată din stări afective, cum sunt: motivele sau mobilurile care determină comiterea faptei; stări intelective, cum este atitudinea cunoştinţei faţă de faptă, adică vinovăţia; stări volitive, cum este voinţa de a săvârşi fapta şi scopul. Aceste stări psihice determină hotărârea de comitere şi însoţesc fapta contravenţională şi urmărirea ei.
Ca element al laturii subiective, prin voinţa de a săvârşi contravenţia se înţelege că făptuitorul din
iniţiativa sa proprie şi neconstrâns de nimeni a trecut la comiterea ei.
Acest element este prezumat în conţinutul contravenţiei, căci numai faptele ilicite contravenţionale sunt supuse sancţiunii amenzii.
Pe cale de consecinţă, din analiza textului normativ nu rezultă că acesta ar fi fost redactat deficitar cel puţin din perspectiva unei analize generale cu trimitere la actele normative în baza căruia a fost elaborat.
Analiza efectelor concrete şi aplicative ale textului, excede analiza excepţiei de nelegalitate aşa cum s-a mai relevat în precedent.
Din această perspectivă, Curtea reţine că este dat ca fondat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma efectelor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.cvi. recursul va fi admis cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a
dispoziţiilor art. 7, pct. 5 HCL Cluj-Napoca nr. 191/2009, invocată de petenta B.S.