Judecata. Repunerea pe rol a cauzei. Citarea părţilor


Repunerea pe rol a cauzei determină obligativitatea citării părţilor, conform legii.

(Decizia nr. 1268 din 9 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin încheierea de şedinţă din 14.02.2002, pronunţată în Dosarul nr. 2776/2001, judecătorul-sindic de la Tribunalul Bucureşti a repus pe rol cauza privind procedura de lichidare judiciară a debitoarei S.C. “T.” S.R.L. şi a dispus continuarea procedurii de faliment, în baza Legii nr. 64/1995, republicată.

împotriva acestei încheieri, debitoarea a formulat recurs, învederând că numai la data de 15.03.2002, dată la care a efectuat fotocopii de pe actele din dosar, a cunoscut actele de procedură înfăptuite în dosar, deoarece nu a fost niciodată citată la adresa sediului său social din Bucureşti, astfel încât nu a avut posibilitatea să se apere.

Curtea a apreciat că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Cu adresa din 6.03.2001, Tribunalul Vâlcea, în baza Sentinţei civile nr. 171/2001, a înaintat Tribunalului Bucureşti spre competentă soluţionare dosarul privind pe debitoarea S.C. “T.” S.R.L. şi pe creditoarea S.C. “C.” S.A.

La dosarul format la Tribunalul Bucureşti, prin Adresa nr. 578 din 10.04.2001, debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei.

în antetul acestei adrese, recurenta a indicat ca sediu social Râmnicu Vâlcea, sediu unde a fost citată pentru termenul din 31.05.2001, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

Deşi printr-o altă adresă din 28.05.2001 recurenta debitoare a indicat că noul sediu social se află în Bucureşti, ulterior, în antetul Delegaţiei nr. 735 din 29.05.2001, recurenta a indicat vechiul sediu social din Râmnicu Vâlcea.

Mai mult decât atât, din încheierea de şedinţă de la termenul din 31.05.2001, rezultă că recurenta debitoare a fost prezentă prin , când a solicitat amânarea cauzei pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, de la acest termen până la pronunţarea Sentinţei civile nr. 6608 din 20.09.2001 recurenta având termen în cunoştinţă.

Ca atare, până la pronunţarea Sentinţei civile nr. 6608 din 20.09.2001, recurenta nu se poate prevala că au fost încălcate dispoziţiile procedurale privind citarea, din acte rezultând că a fost legal citată la sediul indicat prin cererile depuse la dosar, fiind şi prezentă prin reprezentant la termenul din 31.05.2001.

însă, după pronunţarea Sentinţei civile nr. 6608 din 20.09.2001, pentru termenele din 29.10.2001, 22.11.2001 şi 7.02.2002 (termen când instanţa a rămas în pronunţare, aceasta fiind amânată pentru data de 14.02.2002), recurenta a fost citată la adresa din Râmnicu Vâlcea, unde aceasta nu mai avea sediul social.

în aceste condiţii, deşi prin încheierea pronunţată la data de 14.02.2002, judecătorul-sindic a dispus repunerea cauzei pe rol (după ce rămăsese în pronunţare pe cererea de deschidere a procedurii falimentului) şi continuarea procedurii falimentului, au fost încălcate dispoziţiile legale privind citarea, motiv pentru care Curtea a admis recursul, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 312 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instantă.