In cadrul ocrotirii parintesti, deplina egalitate in drepturi a parintilor in ceea ce priveste exercitarea drepturilor si indatoririlor fata de copiii minori reprezinta unul dintre principiile de baza ale Codului familiei, prevazut in art.97 al.1, iar ca o expresie a acestuia art.98 al.1 C.fam. dispune ca “masurile privitoare la persoana copilului (…) se iau de catre parinti de comun acord”. Nu trebuie insa pierdut din vedere aspectul ca exercitarea drepturilor parintesti se realizeaza exclusiv in interesul copiilor minori.
In ceea ce priveste dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu minorul, art.43 al.3 C.fam. contine o dispozitie de principiu, potrivit careia parintelui divortat, caruia nu i-a fost incredintat copilul spre crestere si educare, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.
Astfel, in situatia in care parintele caruia i s-a incredintat copilul impiedica celalat parinte in exercitarea drepturilor sale, prin interzicerea, împiedicarea sau prin impunerea unui program de vizitare necorespunzator, de natura a reduce pastrarea legaturii cu minorul la un minim care practic o face ineficienta, se pot lua de catre instanta masuri ca parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul sa aiba posibilitatea de a avea legaturi personale cu acesta in mod firesc. Acest drept urmeaza a fi exercitat insa in asa fel incat sa nu se influenteze negativ dezvoltarea minorului, urmand a se stabili un program prin care sa fie respectate conditiile normale in privinta intretinerii acestor legaturi.
In cauza de fata, instanţa retine ca din căsătoria părţilor a rezultat minorul O.R.R.I., născuta la 24.06.2000. Odată cu desfacerea căsătoriei părţilor, a fost încredinţat minorul spre creştere, educare si supraveghere mamei sale, pârâta în cauză.
Din probele administrate in dosar, respectiv declaraţiile martorilor M. L. ( f.39) şi şi B. S. ( f.41), instanta retine ca reclamantul ca s-a preocupat sa ia legatura cu minorul, prin vizitarea acestuia atât la şcoală, cât şi la domiciliul pârâtei.
Acelaşi aspect este confirmat şi de declaraţiile martorilor B. C.( f.40) B. I. ( f.42), care arată că reclamantul l-a vizitat pe minor la şcoală. Din declaraţiile celor doi martori reiese însă şi faptul că reclamantul consumă în mod excesiv băuturi alcoolice, minorul plângându-se că era luat de tatăl său în baruri, la biliard şi uneori era agresiv faţă de acesta, odată minorul fiind bătut cu furtunul. Aceste declaraţii sunt concordante cu cele reţinute în considerentele Deciziei nr.365/R a Tribunalului Mehedinţi (f.27), intrate în puterea lucrului judecat, din care rezultă că reclamantul îl bătea pe minor şi-l punea să doarmă pe jos.
Cele reţinute de instanţă nu se coroborează cu declaraţiile martorilor M. L. ( f.39) şi şi B. S. ( f.41), care arată că nu l-au văzut pe reclamant şi nu au auzit ca acesta să fie agresiv faţă de copil, motiv pentru instanţa le va înlătura din ansamblul materialului probator. Faptul că cei doi martori nu l-au văzut pe reclamant şi nu au auzit despre acesta să se manifeste violent faţă de minor nu exclude posibilitatea ca aceste acte de violenţă să fi avut loc.
Dispoziţiile Legii nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care au caracter de prevederi speciale promovează aceeaşi idee a menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii, rudele, realizate prin întâlniri, vizite. Dreptul menţionat se menţine pentru copil şi când este separat de un părinte (cum este cazul în speţă prin încredinţarea minorului mamei, în temeiul sentinţei de divorţ)- art.14, 15, 16 din legea menţionată.
Se arată însă, în art.16 alin.2 din Legea nr.272/2004 că, luând în considerare cu prioritate interesul superior al copilului se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală morală… a copilului.
Interesul superior al minorului O.R.R.I. este evitarea stării de pericol, asigurarea unei „stări de bine” în contextul în care probatoriul administrat a dovedit că a fost „victima” agresiunilor exercitate de tatăl său asupra sa. Relaţiile tensionate dintre tată şi minor se concretizează în efectele negative pe care le marchează în stabilitatea emoţională a copilului, astfel că se impune ca derularea relaţiilor dintre copil şi tată, ţinând seama şi de vârsta copilului, de preocupările şi activităţile specifice acestei etape a dezvoltării sale, să aibă loc gradual.
Având in vedere aceasta situaţie de fapt, raportata la considerentele expuse mai sus, instanţa considera adecvat atât interesului minorului, cat si dreptului părintesc al reclamantului, un program de vizitare, pentru început, într-o formă mai restrânsă decât cea solicitată de reclamant în cererea de chemare în judecată, astfel: de două ori pe lună, în prima şi a patra săptămână a fiecărei luni, sâmbăta între orele 10,00 şi 18,00, minorul urmând a fi luat de reclamant şi adus la domiciliul pârâtei. Instanţa consideră că nu se impune ca legăturile personale cu minorul să aibă loc numai în localitatea în care domiciliază minorul, având în vedere că, dispunând astfel, s-ar restrânge în mod nejustificat dreptul reclamantului, iar această obligaţie ar putea deveni chiar împovărătoare prin repetiţie şi monotonia mediului ambiant, ceea ce ar produce un efect contrar celui scontat, respectiv stabilirea unei apropieri reale între tată şi fiu. La stabilirea acestui program de vizitare a minorului, urmează a fi avute în vedere şi împrejur?rile relevate de ancheta social? la domiciliul reclamantului cu privire la condiţiile locative pe care acesta le poate oferi.
Instanta apreciaza de asemenea ca se impune luarea şi aducerea minorului la domiciliul pârâtei in timpul programului stabilit, parintelui reclamant trebuind sa i se creeze posibilitatea de a avea legaturi personale cu copilul sau in mod firesc.
Stabilirea unui astfel de program nu constituie o măsură cu caracter definitiv, deoarece, aşa cum se prevede în art.44 C.fam., în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale dintre părinţi şi copii. În consecinţă, acest program este modificabil oricând, dacă starea de fapt se modifică.
Instanţa consideră că nu se impune obligarea pârâtei de a-i furniza reclamantului informaţii referitoare la minor, având în vedere că reclamantul beneficiază, în virtutea art.97 al.1 C.fam., de aceleaşi drepturi ca şi pârâta in ceea ce priveste minorul, printre care şi dreptul de a veghea la cresterea, educarea, învaţătura si pregatirea lui profesionala, iar în virtutea acestui drept reclamantul poate culege singur toate informaţiile referitoare la persoana minorului.
Pentru considerentele expuse, instanţa urmeaza a admite in parte cererea formulata de reclamant si a incuviinta acestuia sa aiba legaturi personale cu minorul O.R.R.I.,, după următorul program: de două ori pe lună, în prima şi a patra săptămână a fiecărei luni, sâmbăta între orele 10,00 şi 18,00, minorul urmând a fi luat de reclamant şi adus la domiciliul pârâtei.
