Singura dată de la care moştenitorii îşi exprimă opţiunea
succesorală este aceea a pronunţării hotărârii de declarare a morţii
pentru calcularea termenului de prescripţie de 3 ani, şi nu de la
data declarării dispariţiei autorului comun.
Art. 97 din Legea nr. 19/2000
Art. 3 din Decretul nr. 167/1958
Dreptul moştenitorilor de a solicita sumele rămase
neîncasate cu titlu de pensie, precum şi pensia pe luna în care a
avut loc decesul autorului se poate exercita în condiţiile dreptului
comun potrivit art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public
de pensii.
Dreptul solicitat de către moştenitori este, într-adevăr,
unul de creanţă ce poate fi valorificat în termenul general de
prescripţie de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958
privind prescripţia, dreptul material la acţiune urmând să curgă de
la data deschiderii succesiunii, respectiv data morţii autorului.
Data morţii autorului a fost declarată judecătoreşte ca
fiind în ziua de 14 noiembrie 2004, potrivit hotărârii nr.1371
pronunţată la 15 mai 2008, hotărâre ce urmează să-şi producă
efecte juridice diferit având în vedere caracterul declarativ al său.
Cu privire la dreptul de opţiune succesorală, respectiv
acela de a solicita plata pensiei neîncasate, termenul nu poate să
curgă decât de la data pronunţării hotărârii şi nu de la data
stabilită ca zi a morţii, fiindcă această dată nu a putut fi prevăzută
de către moştenitori decât în urma administrării probelor,
operaţiune în urma căreia a fost stabilită de către instanţă ca o dată
prezumtivă.
Considerarea datei stabilite ca zi a morţii ca una în
raport de care moştenitorii au obligaţia să-şi exprime opţiunea
succesorală, ar fi de natură să împiedice exercitarea reală a acestui
drept datorită imposibilităţii de a prevede această dată ce se
stabileşte numai pe cale judecătorească, la data pronunţării
hotărârii.
Această imposibilitate poate să fie înlăturată
considerând că actul de opţiune succesorală poate să fie exercitat
numai de la data pronunţării hotărârii, cererea moştenitorilor de a
se plăti pensia în condiţiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind
sistemul public de pensii, fiind unul de acceptare a succesiunii.
Recurenta a considerat în mod greşit că dreptul material
la acţiune s-a născut în favoarea reclamanţilor la data de 14.11.2004,
când s-a declarat dispariţia autorului, or, hotărârea judecătorească
de declarare a dispariţiei nu are niciun efect cu privire la încetarea
capacităţii de folosinţă a persoanei, aceasta fiind considerată în
viaţă, fiind doar o formalitate prealabilă de declarare a morţii.
(Decizia civilă nr.1222/R-CM/27 iulie 2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data
de 24 octombrie 2008, reclamanta D.S. a chemat în judecată Casa
Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru a fi obligată să-i plătească pensia ce s-
ar fi cuvenit soţului acesteia D.C. pe perioada noiembrie 2003-octombrie
2004, precum şi ajutorul de înmormântare.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin hotărârea
judecătorească a fost declarată ca dată a morţii soţului reclamantei ziua
de 22 octombrie 2004, astfel că aceasta, în calitate de soţie
supravieţuitoare, avea dreptul să primească pensia pe perioada noiembrie
2003-octombrie 2004.
În cursul cercetărilor judecătoreşti au formulat cerere de
intervenţie în interes propriu D.I. şi Gh.M., în calitate de moştenitori ai
autorului D.C.
Prin sentinţa civilă nr.409/10 aprilie 2009 a fost admisă în
parte acţiunea reclamantei în sensul că pârâta a fost obligată să plătească
acesteia şi intervenienţilor pensia cuvenită autorului D.C., pentru
perioada noiembrie 2003-octombrie 2004.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa de fond a
reţinut că prin hotărâre judecătorească a fost declarată moartea autorului
D.C. la data de 22 octombrie 2004, acesta lăsând ca moştenitori pe
reclamantă şi intervenienţi.
De la data dispariţiei şi până la data declarării morţii autorul
nu a încasat pensia, sumele rămase de încasat urmând să se plătească
moştenitorilor în condiţiile dreptului comun potrivit art.97 din Legea
nr.19/2000.
Împotriva hotărârii au formulat recurs părţile pentru motivul
prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a criticat hotărârea pe
motivul că instanţa a încălcat dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958
privind prescripţia extinctivă, deoarece dreptul material la acţiune al
reclamanţilor a început să curgă de la data declarării dispariţiei autorului
de 24.11.2004 şi nu data pronunţării hotărârii de declarare judecătorească
a morţii.
Reclamanta şi intervenienţii au criticat hotărârea pentru
Reclamanta şi intervenienţii au criticat hotărârea pentru
motivul că instanţa a omis să treacă în dispozitiv suma concretă pe care
pârâta a fost obligată să o plătească.
Recursurile au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele
considerente:
Dreptul moştenitorilor de a solicita sumele rămase neîncasate
cu titlu de pensie, precum şi pensia pe luna în care a avut loc decesul
autorului se poate exercita în condiţiile dreptului comun potrivit art.97
din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.
Dreptul solicitat de către moştenitori este, într-adevăr, unul
de creanţă ce poate fi valorificat în termenul general de prescripţie de 3
ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia,
dreptul material la acţiune urmând să curgă de la data deschiderii
succesiunii, respectiv data morţii autorului.
Data morţii autorului a fost declarată judecătoreşte ca fiind în
ziua de 22 octombrie 2004, potrivit hotărârii nr.1371 pronunţată la 15
mai 2008, hotărâre ce urmează să-şi producă efecte juridice diferit având
în vedere caracterul declarativ al său.
Cu privire la dreptul de opţiune succesorală, respectiv acela
de a solicita plata pensiei neîncasate, termenul nu poate să curgă decât de
la data pronunţării hotărârii şi nu de la data stabilită ca zi a morţii, fiindcă
această dată nu a putut fi prevăzută de către moştenitori decât în urma
administrării probelor, operaţiune în urma căreia a fost stabilită de către
instanţă ca o dată prezumtivă.
Considerarea datei stabilite ca zi a morţii ca una în raport de
care moştenitorii au obligaţia să-şi exprime opţiunea succesorală, ar fi de
natură să împiedice exercitarea reală a acestui drept datorită
imposibilităţii de a prevede această dată ce se stabileşte numai pe cale
judecătorească, la data pronunţării hotărârii.
Această imposibilitate poate să fie înlăturată considerând că
actul de opţiune succesorală poate să fie exercitat numai de la data
pronunţării hotărârii, cererea moştenitorilor de a se plăti pensia în
condiţiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii,
fiind unul de acceptare a succesiunii.
Recurenta a considerat în mod greşit că dreptul material la
acţiune s-a născut în favoarea reclamanţilor la data de 14.11.2004, când s-
a declarat dispariţia autorului, or, hotărârea judecătorească de declarare a
dispariţiei nu are niciun efect cu privire la încetarea capacităţii de
folosinţă a persoanei, aceasta fiind considerată în viaţă, fiind doar o
formalitate prealabilă de declarare a morţii.
Pentru aceste considerente instanţa de fond, în mod corect, a
apreciat că singura dată de la care moştenitorii îşi puteau exprima
opţiunea succesorală era aceea a pronunţării hotărârii de declarare a
morţii, respectiv data de 15 mai 2008, în raport de care s-a calculat
termenul general de prescripţie de 3 ani.
motivul că instanţa a omis să treacă în dispozitivul sentinţei suma
concretă la care pârâta a fost obligată.
O condiţie de legalitate a hotărârii este aceea a motivării în
fapt şi în drept a acesteia, potrivit dispoziţiilor art.261 Cod pr.civilă, astfel
ca să i se asigure un caracter executoriu după rămânerea definitivă.
Omisiunea instanţei de a trece în dispozitivul hotărârii suma
la care a fost obligat pârâtul în mod concret nu poate constitui un motiv
de nelegalitate a acesteia, ce poate fi înlăturat pe calea recursului,
deoarece, cu privire la această neregularitate, legiuitorul a reglementat
instituţia, îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii, potrivit secţiunii a
VI-a din Capitolul IV privind hotărârile judecătoreşti reglementat în
Codul de procedură civilă.
Prin dispozitivul hotărârii instanţa a obligat Casa Judeţeană de
Pensii Vâlcea să plătească reclamantei şi intervenienţilor suma ce
reprezintă pensia cuvenită autorului D.C. pentru perioada noiembrie
2003-octombrie 2004, fără a se preciza cuantumul acestei sume.
Neprecizarea cuantumului creanţei la care a fost obligată
debitoarea nu împiedică executarea hotărârii deoarece sunt suficiente
criterii de determinare a acestei sume în cursul executării hotărârii
potrivit art.3712 pct.2 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste argumente, recursurile au fost respinse ca nefondate.
