In condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că în cauză probatoriul administrat de către reclamantă este insuficient, trebuia să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 129 din Codul de procedură civilă, şi nu să se respingă -practic ca nedovedit – capătul de cerere privitor la debitul pretins.
(Decizia nr. 1287 din 28 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială sub nr. 3244/2002, reclamanta A.F.I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “P.” S.R.L., solicitând evacuarea acesteia din spaţiul pe care îl ocupă, pentru lipsă de titlu, obligarea la plata unei sume de bani reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă plus majorări de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 2960 din 1.03.2002, instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat, a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând despăgubiri şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de închiriere, având ca obiect spaţiul de la parterul unui imobil, termenul fiind de trei ani, prelungit ulterior prin tacită relocaţiune. Având în vedere această situaţie de fapt şi faţă de dispoziţiile art. 480 şi 1410 din Codul civil, instanţa de fond a dispus evacuarea pârâtei.
în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata chiriei restante şi a majorărilor de întârziere, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada debitului solicitat, iar simplul extras de cont anexat la dosar nu este suficient, în lipsa altor probe din care să rezulte chiria datorată de către pârâtă.
Faţă de această situaţie, tribunalul a respins, ca nefondat, acest capăt de cerere.
împotriva acestei soluţii, reclamante a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a învederat că, potrivit art. 129 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, instanţa poate ordona probe şi trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, iar magistratul, în baza rolului activ, trebuia să pună în vedere părţii să depună la dosar calculul desfăşurat al pretenţiilor.
Recurenta a depus la dosarul de recurs calculul desfăşurat al daunelor pretinse.
Curtea, analizând actele dosarului şi hotărârea atacată, a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cauza a fost soluţionată de către tribunal la primul termen de judecată, termen la care reprezentantul legal al reclamantei a fost prezent în şedinţa publică de judecată, iar pârâta a lipsit şi nu a depus la dosar întâmpinare sau un alt înscris prin care să conteste debitul pretins de recurenta din prezenta cauză. în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că în cauză probatoriul administrat de către reclamantă este insuficient, trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 129 din Codul de procedură civilă, şi nu să respingă – practic ca nedovedit – capătul de cerere privitor la debit.
Având în vedere probatoriul administrat, în faţa instanţei de fond, şi înscrisurile noi depuse de recurentă, în dosarul de recurs, Curtea a admis recursul, conform art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat intimata-pârâtă la plata sumei pretinse, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă şi majorări de întârziere. Ca temei de drept, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 1073 din Codul civil şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
