Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. 1 şi 2, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, condiţia cerută de lege fiind ca societatea comercială să fie privatizată. Modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii este decisă de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 69 din 28 aprilie 2010
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, la data de 28.07.2005, reclamanta a chemat în judecată Primăria Municipiului Iaşi/Primarul Municipiului, Prefectura Iaşi, S.C. „I.” S.A., A.V.A.S. Bucureşti pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul preluat abuziv de stat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că era succesoarea lui C.M.-E., de la care s-a preluat prin de stat imobilul situat în municipiul Iaşi, compus din suprafaţa de 1.272 m.p. şi casa de locuit în suprafaţă de 171,73 m.p.
Reclamanta a susţinut că autorităţile competente, deşi notificate prin judecătoresc în anul 2001, nu au soluţionat cererea prin dispoziţie şi respectiv decizie.
Cauza a fost conexată cu dosarul nr.71209/2006 al Tribunalului Iaşi, în care reclamanta a contestat dispoziţia nr. 687 din 22.03.2006 dată de Primarul Municipiului Iaşi, prin care s-a respins cererea formulată de reclamantă privind retrocedarea imobilului – construcţie şi teren în suprafaţă de 1.272,73 m.p. – cererea fiind tardivă, formulată peste termenul prevăzut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr.531 din 28.02.2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi, a Prefecturii judeţului Iaşi şi A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Iaşi, Prefectura judeţului Iaşi şi A.V.A.S. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. „I.” S.A. Iaşi.
Totodată, a fost respinsă şi cererea conexată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi privind dispoziţia nr. 687/22.03.2006.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, aşa cum a fost formulată, fiind obligat pârâtul Primarul Municipiului Iaşi să emită decizie motivată pentru soluţionarea notificării din 2001 privind construcţia demolată.
În soluţionarea excepţiilor, prima instanţă, în aplicarea art.22 alin.1 şi art.33 alin.1 din Legea nr.10/2001, a reţinut că notificarea trebuie adresată unităţii deţinătoare a imobilului S.C. „I.” S.A. Iaşi, iar pentru construcţia demolată Primarului Municipiului Iaşi, astfel că Prefectura şi Primăria Municipiului Iaşi nu aveau calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a constatat că unitatea deţinătoare nu era societate comercială integral privatizată, pentru a fi incident art.29 din lege, astfel că A.V.A.S. nu avea calitate procesuală pasivă, iar pentru construcţia demolată erau aplicabile prevederile art. 22.
Pe fondul acţiunii s-a reţinut că reclamanta era persoane îndreptăţită la măsuri reparatorii, formulând în termen notificarea. Restituirea în natură nu mai era posibilă, pe teren construindu-se o fabrică, în prezent S.C. „I.” S.A.
În cursul judecăţii, societatea comercială a emis decizia nr.774 din 28.11.2005, prin care propunea măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005. Prima instanţă a constatat că Primarul Municipiului Iaşi era competent în soluţionarea notificării pentru construcţia demolată, reclamanta solicitând prin cerere numai obligarea la emiterea dispoziţiei motivate. Cum Primarul nu a soluţionat cererea, persoana îndreptăţită se putea adresa instanţei de judecată competente pentru ca entitatea competentă să emită dispoziţia sau decizia, ce finalizează faza procedurii administrative.
Referitor la acţiunea conexată înregistrată la 03.05.2006, ce avea ca obiect dispoziţia nr. 687/22.03.2006 dată de Primarul Municipiului Iaşi, notificarea cu nr. 153 din 08.11.2005 era tardivă, soluţia dată fiind legală.
În considerentele sentinţei au fost redate şi interpretate dispoziţiile art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, modificată prin Legea nr.247/2001, fiind reţinut că persoanele îndreptăţite nu sunt repuse în termenul de soluţionare a notificării. Tribunalul a constatat că dispoziţiile art.21 alin.5 din lege, potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificărilor (14.02.2001 – 14.02.2002) atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent, au fost declarate constituţionale prin Decizia nr.21/27.01.2004 a a României. Sancţiunea procesuală era decăderea, termenul prevăzut de art.21 din Legea nr. 10/2001 fiind incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 15 din 23.01.2008 a soluţionat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.531/2007 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare a acţiunii promovate de reclamantă în contradictoriu cu S.C. „I.” S.A. Iaşi şi cu A.V.A.S.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2441 din 05 martie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr.15/23.01.2008 a Curţii de Apel Iaşi, hotărârea fiind definitivă.
În cel de-al doilea ciclu procesual, atât problemele de drept dezlegate de instanţele de control judiciar sunt obligatorii pentru instanţa de prim grad, cât şi limitele investirii ce au autoritate de lucru judecat. Trimiterea s-a dispus urmare încălcării de tribunal a principiului disponibilităţii în procesul civil, instituit de art.129 C.pr.civ.
Prima instanţă s-a pronunţat numai cu privire la dispoziţia nr.687/2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, fără a se pronunţa şi asupra deciziei nr.774 din 28 noiembrie 2005 emisă de S.C. „I.” S.A. Iaşi, ce a făcut obiectul contestaţiei deduse judecăţii. Instanţa de trimitere trebuia să lămurească dacă procesul de privatizare al societăţii deţinătoare a terenului s-a finalizat, situaţie de natură a determina aplicarea art.29 alin.1-4 din Legea nr.10/2001, cu consecinţe asupra calităţii procesuale a A.V.A.S.
În consecinţă, pentru reclamantă, soluţia din apel de admitere şi schimbare în parte a hotărârii date de tribunal şi neexercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 15/2008 a Curţii de Apel Iaşi, a avut ca efect intrarea în puterea lucrului judecat, a părţii din dispozitivul sentinţei civile nr.531/2007, ce a fost păstrat.
În rejudecare, tribunalul ca primă instanţă, potrivit indicaţiilor obligatorii ale instanţelor de control judiciar a fost legal investit numai prin contestaţie împotriva deciziei nr.774/28.11.2005 dată de S.C. „I.” S.A.
Prin sentinţa civilă nr.2084 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lisei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta S.C. „I.” S.A Iaşi.
A fost menţinută decizia nr.774 din 28.11.2005 emisă de pârâta S.C. „I.” S.A. Iaşi, ca fiind temeinică şi legală.
S-a reţinut în justificarea soluţiei, tribunalul însuşindu-şi concluziile expertizei tehnice efectuate de A.C., că întreaga suprafaţă de 1.272 m.p. aflată pe amplasamentul proprietăţii autorului reclamantei era ocupată de construcţii şi căi de acces, descrise în lucrare şi anexe, nefiind liberă în sensul art.11 din Legea nr.10/2001.
Tribunalul a constatat, în aplicarea şi interpretarea art.22, art.21 din Legea nr.10/2001 redate în considerentele sentinţei şi din documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, că A.V.A.S. nu avea calitate procesuală pasivă, procesul de privatizare nefiind încheiat.
Pe fondul cauzei, soluţionarea notificării prin respingerea cererii de restituire în natură şi propunerea de acordare de titluri de despăgubire în procedură instituită prin Legea nr.247/2005 era corectă.
În apelul declarat împotriva hotărârii Tribunalului Iaşi, reclamanta a formulat următoarele critici:
Din înscrisurile emise de S.C. „I.” S.A. şi O.R.C. Iaşi cu privire la structura acţionarului la data notificării, precum şi la momentul soluţionării cauzei, a rezultat că A.V.A.S. era acţionar la societatea comercială. Critica a vizat faptul că societatea comercială, în condiţiile în care nu era integral privatizată, nu putea soluţiona notificarea, ci A.V.A.S., ceea ce impunea pentru instanţă anularea deciziei contestate şi obligarea A.V.A.S. la emiterea unei noi decizii.
Un alt motiv de nelegalitate, deşi s-a precizat în considerente faptul că Primarul Municipiului Iaşi va fi obligat să soluţioneze notificarea prin emiterea dispoziţiei în privinţa plăţii prin echivalent a contravalorii construcţiilor, în dispozitivul hotărârii nu s-au mai făcut niciun fel de precizări.
Intimata-pârâtă A.V.A.S. a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul judecăţii, în rejudecare aşa cum s-a arătat, a fost stabilit de instanţa de recurs şi apel, respectiv decizia civilă nr.15/2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Instanţele au reţinut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, Primarul a fost obligat să emită dispoziţia pentru construcţia demolată, aspect intrat în puterea lucrului judecat, ce nu poate fi obiect al altei judecăţi, respectiv în rejudecare (art.1201 C.civ., art.166, art.315 C.pr.civ.).
Tribunalul nu avea obligaţia de a se pronunţa prin dispozitiv asupra plăţii prin echivalent, ceea ce nu s-a cerut în primul ciclu procesual.
Redarea în considerentele hotărârii, în stabilirea situaţiei de fapt, a fazelor procesuale parcurse şi a hotărârilor pronunţate, schimbate în parte în apel, nu constituia omisiune asupra pronunţării prin hotărâri, în sensul art.129 C.pr.civ., tribunalul a soluţionat corect cauza, în limitele obiectului stabilit, în rejudecare de instanţele de control judiciar.
În soluţionarea excepţiei calităţii procesuale a A.V.A.S. şi pe fondul cauzei, soluţia tribunalului este legală.
Prin motivele dezvoltate de apel şi cu înscrisurile depuse la dosar a fost făcută dovada certă în sensul art.2, art.21 ale Legii nr.10/2001 şi Cap. II din H.G. nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, că unitatea deţinătoare era pârâta-intimată societatea comercială, care are înregistrat bunul în patrimoniul său. În cadrul procedurii instituite prin Legea nr.10/2001, Capitolul III „Proceduri de restituire” şi art.25, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie asupra notificării, ceea ce s-a dispus prin decizia nr.774/2005 contestată şi obiect al rejudecării.
În art.21 alin.1 şi 2 Legea nr.10/2001 face distincţie între societatea comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar, categorie în care este inclusă şi S.C. „I.” S.A. şi societăţile comerciale integral privatizate.
Pentru a fi incident art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001, aşa cum se susţine prin motivele de apel, pentru ca măsurile reparatorii în echivalent să fie propuse de instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, în speţă A.V.A.S., trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile ca imobilul să facă parte din patrimoniul societăţii comerciale şi să fie privatizată în cauză, cea de a doua condiţie nu este îndeplinită.
Faptul că A.V.A.S. era doar acţionar, făcea aplicabil numai art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Curtea a avut în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, notificarea nu era soluţionată (decizia fiind emisă la 28 noiembrie 2005), ceea ce a făcut incident în cauză Titlul VII din lege, care stabileşte „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. Prin decizia contestată s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus conform Legii nr.247/2005 acordarea de titluri de despăgubire.
În art.4 din decizie s-a dispus comunicarea deciziei împreună cu întreaga documentaţie aferentă secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi persoanei îndreptăţite.
Soluţia susţinută prin motivele de apel nu avea temei legal în condiţiile în care restituirea în natură nu era posibilă, iar pentru acordarea despăgubirilor, oricare ar fi fost modalitatea şi cuantumul, competenţa revenea altei autorităţi (art.16 din Titlul VII, Legea nr.247/2005).
Cum A.V.A.S. nu avea competenţa dată prin lege, la situaţia de fapt stabilită, de a emite decizie în soluţionarea notificării pentru imobilul în litigiu, nu avea nici o obligaţie corelativă dreptului la măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001 faţă de reclamantă şi nici calitate procesuală pasivă în cauză de parte în proces, în sensul art.41 C.pr.civ.
În apel reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte cauze, ca practică judiciară în materie, alăturând concluziilor scrise informaţiile date de Oficiul Registrului Comerţului din 30.10.2009, cu nr. 22.420, act depus în dosar şi la judecata în primă instanţă.
În cauză nu s-a dovedit că societatea intimată era integral privatizată. Numărul acţiunilor deţinute de A.V.A.S. şi echivalentul în lei noi de 688.209,90 era cu mult superior valorii de circulaţie a terenului, stabilită conform Raportului de evaluare pentru municipiul Iaşi a terenurilor pentru anul 2010, la cererea Camerei Notarilor Publici Iaşi, pe care instanţele au obligaţia de a-l aplica. Curtea a reţinut că obiectul acţiunii era „obligaţia de a face”, de a emite decizia, ce nu a fost modificat în termenele şi modalitatea cerută de lege.
În alin.2 art.16 din Cap.V Titlul VII din Legea nr.247/2005 se prevede că notificările ce nu au fost soluţionate în sensul alin.1 se predau pe bază de proces-verbal de primire, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce s-a şi dispus prin decizia atacată, sens în care a dispus şi Î.C.C.J. – Secţiile Unite, prin Decizia nr. 52/22.02.2008 în interesul legii.
Sub acest aspect, dintr-un alt punct de vedere, decizia fiind emisă în cursul judecăţii şi sub imperiul Legii nr.247/2005, se putea reţine că acţiunea a rămas fără obiect.
Trimiterea pentru rejudecare s-a dispus pentru a se verifica dacă A.V.A.S. avea sau nu calitate procesuală, neimpunându-se administrarea altor probe la prima instanţă, în aplicarea art. 292 C.pr.civ., decât a înscrisurilor arătate în motivarea apelului, în calea de atac.
Pentru considerentele expuse, atât pe excepţie cât şi pe fond, hotărârea dată de tribunal este legală şi temeinică, fiind păstrată conform art. 296 C.pr.civ.
