Prin contestatia adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 572/39/2009, reclamantul K.F. a solicitat anularea deciziei nr.3299949 din 8.04.2009 de returnare de pe teritoriul României emisa de Oficiul Român pentru Imigrari – Serviciul pentru Imigrari Suceava .
În motivarea contestatiei se arata ca prin decizia contestata s-a dispus returnarea reclamantului, cetatean turc, de pe teritoriul României întrucât s-a considerat ca la data de 9.01.2009 acesta a încheiat a casatorie de convenienta cu numita B.I.M.
Arata reclamantul ca la data efectuarii verificarilor de catre Serviciul pentru Imigrari locuia împreuna cu sotia sa la domiciliul acesteia din municipiul Radauti.
Mai arata ca sotia sa este bolnava si ca intentioneaza sa lucreze ca bucatar în municipiul Radauti, pentru a-si întretine familia .
Reclamantul nu a invocat temeiul de drept al contestatiei .
Prin întâmpinare, Oficiul Român pentru Imigrari – Serviciul pentru Imigrari Suceava a solicitat respingerea contestatiei, aratând ca în data de 10.03.2009 cetateanul turc K.F. a depus la ghiseul Serviciului pentru Imigrari Suceava o cerere de prelungire a dreptului de sedere în scopul reîntregirii familiei, în calitate de membru de familie al unui cetatean român. Acesta este casatorit cu cetateana româna K.M.I., conform certificatului de casatorie nr. 433895 eliberat de Consulatul General al României la Istambul la data de 9.01.2009 .
În vederea obtinerii mai multor informatii despre casatoria cetateanului turc K.F. cu cetateana româna K.M.I., conform art. 63 alin. 3 lit. a din OUG nr. 194/2002 republicata, cei doi soti au fost programati pentru efectuarea unui interviu la sediul serviciului în data de 17.03.2009, ora 16,30.
Cu ocazia analizarii cererii de prelungire a dreptului de sedere, în urma verificarilor efectuate si a evaluarilor prin comparatie a celor declarate de soti în timpul interviului efectuat în baza art. 63 alin. 3 lit. a din OUG nr. 194/2002 privind regimul strainilor din România, republicata, s-a constatat existenta elementelor unei casatorii de convenienta între reclamant si cetateanul român.
În urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca sunt întrunite elementele pe baza carora se poate constata faptul ca este o casatorie de convenienta: nu s-au cunoscut înaintea casatoriei, nu vorbesc o limba înteleasa de amândoi si sunt inconsecventi în declararea datelor cu caracter personal ori a altor informatii relevante despre ei, conform art. 61 alin. 1 coroborat cu art.63 alin. 2 lit. b, d, f din OUG nr. 194/2002 republicata, elemente ce rezulta din datele obtinute în urma interviului, declaratiile unor terte persoane si controalele efectuate la domiciliul conjugal si alte verificari suplimentare conform art. 63 alin. 3 lit. a, c, d din acelasi act normativ si ca strainul nu mai îndeplineste conditiile cerute la acordarea vizei.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, Serviciul pentru Imigrari Suceava a invocat aceleasi sustineri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar precum si declaratiile martorilor J.I., respectiv N.G., instanta constata ca plângerea este nefondata.
Prin decizia nr. 3299949/8.04.2009 emisa de Oficiul Român pentru Imigrari – Serviciul pentru Imigrari Suceava s-a dispus returnarea reclamantului K.F., cetatean turc, de pe teritoriul României, constatându-se ca acesta a încheiat o casatorie de convenienta cu numita M.I., cetatean român.
S-a concluzionat existenta unei casatorii de convenienta întrucât la interviului luat celor doi soti cu ocazia analizarii cererii de prelungire a dreptului de sedere al reclamantului s-a constatat ca acestia sunt inconsecventi în declararea datelor cu caracter personal, nu vorbesc o limba înteleasa de amândoi si nu s-au cunoscut înainte de casatorie .
Instanta constata ca între parti, asa cum corect a retinut Serviciul pentru Imigrari, s-a încheiat o casatorie de convenienta în sensul art..63 din OUG nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, astfel ca în mod legal s-a refuzat prelungirea dreptului de sedere al reclamantului .
Se constata, în primul rând ca sotii nu s-au cunoscut înaintea casatoriei, în sensul de a se stabili între acestia o relatie care sa poata conduce la finalizarea acesteia prin institutia casatoriei.
Perioada scurta de timp cât partile au avut posibilitatea de a se cunoaste efectiv anterior casatoriei este extrem de redusa.
Astfel, conform relatarilor reclamantului, acesta a cunoscut-o pe viitoarea sotie pe care de 27.10.2008, dupa care a locuit cu aceasta câte 2 zile pe saptamâna pâna la data casatoriei, 8.01.2009.
Ori, conform înregistrarilor oficiale a intrarilor si iesirilor din tara ale reclamantului, acesta a plecat din România la data de 26.12.2008 si a revenit la 4.03.2009 (fila 46 dosar).
Este evident ca o eventuala coabitare a viitorilor soti, chiar câte 2 zile pe saptamâna, nu avea cum sa înceapa chiar dupa prima întâlnire a acestora si, oricum, încheierea casatoriei dupa o perioada de doua luni de la prima întâlnire ridica evidente semne de întrebare asupra scopului încheierii acesteia.
Desigur ca aceasta îndoiala puternica cu privire la casatoria partilor este sustinuta si de faptul ca, nici în acest moment, reclamantul nu poate purta un dialog în limba româna cu sotia sa, ori într-o alta limba înteleasa de amândoi, ceea ce creeaza certitudinea faptului ca viitorii soti nu s-au cunoscut înaintea casatoriei, fiind în imposibilitatea de a comunica fara traducator .
Fiind apelat în instanta, prin intermediul traducatorului, cu privire la cunostintele sale de limba româna, reclamantul a exemplificat doar „hai plimbare/ hai magazin/mâncare/ pentru bucatarie/ Ce faci?”.
De asemenea, un alt aspect relevant este inconsecventa declaratiilor privitoare la datele cu caracter personal, declaratii date de reclamant si sotia sa cu ocazia interviului luat de reprezentantii Serviciului pentru Imigrari .
Trebuie de precizat ca la interogatoriul luat reclamantului în instanta, aceste inconsecvente nu au mai fost semnalate, însa este evident ca de la data interviului luat de Serviciul pentru Imigrari pâna la data interogatoriului reclamantul si-a pregatit strategia de aparare .
Astfel, de exemplu, atunci când a fost întrebat de ofiterul Serviciului pentru Imigrari daca are copii din prima casatorie, reclamantul a raspuns „Da, un baiat de 9 ani” , iar sotia acestuia a raspuns „Nu, sotul nu are copii din prima casatorie” iar la întrebarea „În Turcia aveti vreo afacere ?” , reclamantul a raspuns „Da, am o afacere cu taxi”, iar sotia acestuia „Nu, sotul meu nu are afaceri în Turcia”.
În aceste conditii, în mod legal s-a considerat ca între parti s-a încheiat o casatorie de convenienta în sensul art. 63 alin. 2 lit. b, d, f scopul casatoriei fiind cel mai probabil ca reclamantul sa beneficieze de avantajele materiale care decurg din încheierea casatoriei cu un cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv gasirea unui loc de munca în România ori libertatea de circulatie, ceea ce contravine scopului real al unei casatoriei si anume acela de a întemeia o familie .
Îngradirea libertatii reclamantului de a-si alege în mod liber resedinta sa pe teritoriul României este în primul rând o masura prevazuta de lege si în al doilea rând, constituie o masura necesara pentru protejarea moralei publice, în caz contrar existând probabilitatea de a crea opinia conform careia casatoria priveste doar intereselor materiale dintre soti, fiind înlaturata relatia de afectiune reciproca pe care o presupune institutia casatoriei.
Sunt astfel îndeplinire exigentele art. 2 din Protocolul 4 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Instanta nu poate retine ca temei al actiunii starea de sanatate a sotiei reclamantului, acest aspect putând face, eventual, obiectul protectiei sociale speciale acordate de statul român acesteia.
Având în vedere cele de mai sus, instanta , în baza art. 63,84 din OUG nr. 194/2002, a respins contestatia, ca nefondata.
