Prin sent. pen. nr.3690 din 02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, a fost respinsă, ca fiind nefondată, cererea formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin judecătorul delegat, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei totale rezultante de 3(trei) ani închisoare aplicate condamnatului I.C., prin sentinţa penală nr.133 din 19.01.2009 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.10302/245/2008 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 26.03.2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:
Prin sentinţa penală nr.133 din data de 19.01.2009, pronunţată de Judecătoria Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.03.2009, s-a dispus condamnarea inculpatului I.C. la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.86 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi respectiv a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută şi pedepsită de art.89 alin.(1) din acelaşi act normativ, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art.33 lit.a) din Codul penal.
În baza dispoziţiilor art.861 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, iar în baza art.863 alin.(1) din Codul penal, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar, în ultima zi de vineri a lunii respective, la judecătorul delegat din cadrul Compartimentului Executări Penale – Judecătoria Iaşi, desemnat cu supravegherea sa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Apreciindu-se că numitul I.C. nu a respectat obligaţiile impuse prin hotărârea de condamnare, judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Iaşi a formulat cerere de revocare a suspendării sub supraveghere a executării acestei pedepse, cerere ce a făcut obiectul acestei cauze penale.
Instanţa a dispus citarea condamnatului I.C. la adresele menţionate în dosarul de fond nr.10302/245/2008 al Judecătoriei Iaşi şi emiterea mandatelor de aducere pe numele acestuia, la toate adresele. Din menţiunile cuprinse în procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele condamnatului, a rezultat că acesta nu mai locuieşte împreună cu familia sa pe raza localităţii Gîrceni, judeţul Vaslui, nefiind cunoscut locul în care s-a mutat, iar la adresa situată în mun.Vaslui, (….), familia condamnatului nu a locuit niciodată, deşi potrivit informaţiilor furnizate de Biroul Judeţean de Evidenţă a persoanelor Vaslui şi aflate la dosarul cauzei, condamnatul figurează cu domiciliul la această din urmă adresă.
Fiind legal citat, condamnatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele stabilite în vederea soluţionării prezentei cauze.
La dosarul cauzei au fost ataşate şi adresele de răspuns ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, în care se precizează că în niciuna dintre unităţile subordonate acestora, condamnatul I.C. nu figurează ca fiind încarcerat.
Analizând actele existente în dosarul de fond al Judecătoriei Iaşi, instanţa a constatat că, la soluţionarea acestuia, inculpatul I.C. a fost prezent doar la termenul de judecată din data de 24.06.2008, iar la termenul din data de 14.10.2008, avocatul T.B., în calitate de apărător ales al inculpatului, a învederat instanţei că a reziliat contractul de asistenţă încheiat cu acesta, asistenţa juridică a inculpatului fiind asigurată până la finalizarea procesului de către un apărător desemnat din oficiu.
Referitor la modalitatea de înştiinţare a condamnatului cu privire la obligaţia respectării măsurilor de supraveghere, instanţa constată că Judecătoria Iaşi a comunicat un extras de pe minuta sentinţei penale de condamnare, prin afişarea acesteia în data de 02.02.2009 la uşa Consiliului Local Gîrceni, iar la data de 14.03.2009, afişarea s-a realizat şi la „Cabinetul de avocatură T.B.”. Totodată, în data de 18.03.2009, a fost restituită de către serviciile poştale dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare cu menţiunea „Destinatar necunoscut în Slobozia, Gîrceni, judeţul Vaslui”.
De asemenea, instanţa a constat că şi în cazul adresei de înştiinţare a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi din data de 30.03.2009, prin care i-a fost adusă la cunoştinţă condamnatului obligaţia respectării măsurilor de supraveghere, comunicarea s-a realizat prin afişarea la data de 02.04.2009 la uşa „Cabinetului de avocatură T.B.”, iar în data de 07.04.2009, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a înştiinţării respective a fost restituită de către serviciile poştale cu menţiunea „Destinatar plecat definitiv din localitate”.
Analizând dispoziţiile art.864 alin.(2) din Codul penal, care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, s-a reţinut că legiuitorul a impus drept condiţie de bază a revocării în această situaţie, constatarea existenţei relei-credinţe a condamnatului, care nu a respectat măsurile de supraveghere ori obligaţiile dispuse de instanţă.
Fiind vorba de o revocare obligatorie a suspendării executării pedepsei, prin instituirea căreia s-a urmărit o creştere a rolului instructiv-educativ al măsurilor de supraveghere, legiuitorul a limitat puterea de apreciere a instanţei doar la constatarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor de revocare, astfel cum rezultă acestea din dispoziţiile art.864 alin.(2) din Codul penal, fără a-i conferi acesteia posibilitatea de a se pronunţa cu privire la oportunitatea dispunerii revocării.
În raport de textul de lege mai sus-menţionat şi de consideraţiile făcute pe marginea acestuia, se poate observa că stabilirea existenţei relei-credinţe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, nu poate fi realizată fără o cercetare prealabilă a motivelor neprezentării.
Astfel, pentru a se reţine reaua-credinţă în neîndeplinirea măsurilor de supraveghere este necesar să se constate că persoană în cauză avut o atitudine în mod voit contrară dispoziţiilor legale, fiind pe deplin conştientă atât cu privire la nerespectarea obligaţiei de prezentare la organul însărcinat cu supravegherea, cât şi cu privire la consecinţele conduitei sale.
Faţă de aceste considerente, se poate observa că legiuitorul a condiţionat dovedirea relei-credinţe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, de cunoaşterea în fapt sau, altfel spus, de cunoaşterea efectivă de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor dispuse de instanţă.
În acest sens, instanţa reţine că interpretarea dispoziţiilor art.864 alin.(2) din Codul penal trebuie să se realizeze şi prin raportarea la prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.1239/2000, republicată.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.8 alin.(1) din Legea nr.275/2006, controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă se asigură de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale de la instanţa de executare, direct sau prin intermediul consilierilor serviciului de probaţiune în circumscripţia căruia se află domiciliul, reşedinţa sau locuinţa persoanei condamnate.
Analizând dispoziţiile Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000, care reglementează modul în care se realizează în concret activitatea de supraveghere, se constată că unul din documentele pe care trebuie să îl conţină dosarul de supraveghere este procesul-verbal de luare la cunoştinţă a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă faţă de persoana condamnată, dispoziţiile art.21 prevăzând în mod expres obligaţia de aducere la cunoştinţă şi de întocmire a unui proces-verbal, care să fie semnat în acest sens de către persoana condamnată.
Aşadar, dispoziţiile legale în materie de supraveghere prevăd în mod expres necesitatea cunoaşterii efective de către condamnat a măsurilor sau a obligaţiilor dispuse de instanţă, considerându-se astfel că simpla comunicare a unor documente, conţinând referiri la obligaţia respectării acestora, nu oferă certitudinea luării la cunoştinţă.
Faptul că această prevedere este cuprinsă într-un act normativ care reglementează supravegherea exercitată de către serviciile de probaţiune, nu este de natură să impună o altă concluzie, în cazul în care controlul se realizează direct de judecătorul delegat la biroul executări penale din cadrul instanţei de executare, atâta timp cât aplicarea aceloraşi dispoziţii ale Codului penal nu trebuie să conducă la apariţia unor situaţii de discriminare a persoanelor supravegheate.
Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că stabilirea, în mod aprioric, a faptului cunoaşterii de către condamnat a conţinutului măsurilor de supraveghere, doar prin prisma dovezilor care atestă îndeplinirea unor simple formalităţi de comunicare, nu răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile actelor normative mai sus invocate şi nici scopului instituirii măsurilor respective.
Analizând documentele existente la dosarul penal nr.10302/245/2008, se constată că dovezile de comunicare prin poştă au fost restituite organelor judiciare, iar afişarea s-a realizat la uşa Consiliului Local Gîrceni, în a cărui rază teritorială s-a dovedit că nu locuiau nici condamnatul I.C., nici familia sa sau alte rude, precum şi la „Cabinetul de avocatură T.B.”, care învederase instanţei, încă din cursul procesului penal, că a reziliat contractul de asistenţă încheiat cu condamnatul.
Faţă de acestea, instanţa a reţinut că reaua-credinţă a condamnatului I.C. nu a fost dovedită, neprezentarea acestuia la judecătorul delegat de la Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi, în vederea verificării modului de executare a măsurilor de supraveghere, datorându-se faptului că acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de măsurile de supraveghere la care a fost obligat.
Pe de altă parte, nici lipsa condamnatului de la judecată cauzei în fond nu poate fi adusă ca argument în susţinerea relei-credinţe a acestuia, deoarece, potrivit jurisprudenţei CEDO, sarcina probei renunţării la dreptul de a participa la judecată nu revine inculpatului (care nu trebuie să dovedească că nu a încercat să se sustragă procedurilor judiciare sau că neprezentarea sa a fost determinată de un caz de forţă majoră, Cauza Collozza contra Italiei, parag.30), ci instanţei, care ar trebui să stabilească dacă inculpatul a avut un motiv întemeiat să nu se prezinte sau dacă neprezentarea se datorează unui motiv care excede voinţei sale (Cauza Demebukov contra Bulgariei, parag.49; Cauza Sejdovic contra Italiei, parag.88).
Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art.447 din Codul de procedură penală raportate la art.864 alin.(2) din Codul penal, a respins, ca nefondată, cererea din prezenta cauză prin care s-a solicitat revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată condamnatului I.C. prin sentinţa penală nr.133 din data de 19.01.2009, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul penal nr.10302/245/2008, rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.03.2009.
