Sentinta civila 1027


Dosar nr. 677/201/2009- divort cu copii –

JUDECATORIA CALAFAT JUDETUL DOLJ

SENTINTA CIVILĂ NR. 1027

Şedinta publică de la 11 mai 2009

Preşedinte – MP – judecător

Grefier – LP

x.x.x.x.

Pe rol, solutionarea actiunii civile de divort, formulată de reclamantul UMF, impotriva pîrîtei UC şi a cererii reconventionale formulată de pîrîtă.

La apelul nominal, facut in şedinta publică, au raspuns av. IC, pentru reclamant, av. G. V, pentru pîrîtă, lipsă fiind autoritatea tutelară a Primăriei mun. Calafat şi Primăria Ciupercenii Noi.

Procedura completă.

S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, după care instanta apreciind cauza in stare de judecată, a acordat cuvintul in fond.

Av. I. C, pentru reclamant, a solicitat desfacerea căsătoriei din vina pîrîtei., incredintarea minorelor tatalui reclamant, obligarea pîrîtei la plata pensiei pentru minore şi la cheltuieli de judecatăî.

Av. G. V, pentru pîrîtă, a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soti, incredintarea celor două minore tatalui, obligarea pîrîtului să-i permită legaturi personale cu minorele, să-şi reia numele purtat anterior căsătoriei.

J U D E C A T A :

Reclamantul UMF a chemat in judecată pe sotia sa, UC, solicitind ca prin hotartirea ce se va pronunta, să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pîrîtei, să-i fie incredintate spre crestere şi educare minorele UCL şi UMS, obligarea pîrîtei la plata pensiei lunare in favoarea minorelor, şi să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de T.

In motivarea in fapt a actiunii, a aratat că s-au căsătorit in anul 1996 şi au locuit in casa parintilor săi din C, iar din căsătorie au rezultat cele două minore. S-au despartit in fapt in luna ianuarie 2008 deoarece pîrîta a părăsit domiciliul conjugal stabilind relatii de concubinaj cu alt barbat, iar in prezent se afla in strainatate impreună cu concubinul.

A mentionat că după aceasta despărtire, pîrîta a mai venit acasă in luna august 2008, cind i-a spus sotului său că nu se mai intoarce in domiciliul conjugal şi că el poate să promoveze actiune de divort.

A mai aratat că minorele au rămas in intretinerea sa şi a părintilor săi, sint bine ingrijite şi au conditii materiale bune pentru cresterea şi dezvoltarea correspunzatoare, solicitind să-i fie incredintate spre creştere şi educare, iar pîrîta să fie obligată la plata unei pensii de intretinere la nivelul salariului minim pe economia natională.

In drept, a invocat preved.art. 37,37,40,42 şi 94, Cod fam.

A depus la dosar anexat certificat de căsătorie in original, certificate de nastere ale minorelor in copii, taxă de timbru.

Pîrîta a formulat intimpinare şi cerere reconventională, solicitind admiterea in parte a actiunii reclamantului, mentionind că este de acord cu desfacerea căsătoriei din vina ambelor părti, să-i fie incredintate spre creştere şi educare minorele rezultate din căsătorie, obligarea reclamantului la plata unei pensii de intretinere pentru minore şi să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, Topor.

In subsidiar, a solicitat dreptul de a avea legaturi personale cu minorele cite o saptamină in vacantele de iarnă şi primăvară şi o lună in vacanta de vară a acestora.

Sub aspectul intimpinarii, pîrîta a arătat că reclamantul obisnuia să o lovească chiar şi atunci cind lucrau impreună in strainatate, unde plecaseră pentru a asigura intretinerea familiei. Raporturile de familie s-au deteriorat cind a intrat in relatii intime cu alte femei, obligînd-o să revină in tară , deşi avea un loc de muncă sigur, iar reclamantul fusese concediat.

A mai arătat că nu a acceptat să revină deoarece in tară nu are mijloace de trai şi apreciază că este mai utilă pentru minore, muncind şi trimitind bani acestora.

In drept, a invocat art. 114,115 şi art. 118,119 c.p.c.

In cauză, s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul minorelor, de către autorit. tutelară a Primăriei mun. Calafat, iar la cererea pîrîtei, s-a efectuat ancheta socială de către Primăria com. CN, la domiciliul sorei pîrîtei.

Au fost audiati martorii UV, BV, AE şi NN.

Din probele administrate in cauză, instanta a retinut că reclamantul şi pîrîta s-au căsătorit la data de 22.01.1996 la Primăria Calafat şi s-au despărtit in fapt in luna ianuarie 2008. Au avut domiciliul comun la părintii reclamantului din C iar din căsătorie s-au nascut minorele CL la 25.04.1996, şi MS la 29.07.1999.

Anterior despartirii in fapt, sotii au plecat in strainatate la muncă iar pîrîta a intretinut relatii extraconjugale cu un bărbat din Calafat. Din acest motiv, intre ei s-au iscat neintelegeri, reclamantul i-a propus sotiei sale să se intoarcă in tară, dar aceasta a refuzat, raminind in strainatate desi sotul său a revenit in domiciliul comun. In luna august 2008, pîrîta a venit acasă dar nu a mai revenit in domiciliul comun şi i-a propus sotului său să promoveze actiunea de divort.

Reclamantul nu a incercat in nici un fel să reia convietuirea .

Astfel fiind şi retinind din probe că raporturile dintre soti sint grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, instanta va admite actiunea reclamantului şi in parte cererea reconventională, declarind, in temeiul art. 37 al.2 Cod fam., desfacuta căsătoria, din vina ambilor soti.

După despartirea in fapt, cele două minore nascute din căsătorie au ramas in intretinerea tatalui şi a bunicilor paterni, unde au crescut de la nastere. In acest domiciliu li se oferă conditii bune şi un climat corespunzator atit sub aspect material cit şi moral.

Minorele sint atasate de bunici şi de tată, iar pîrîta a mentinut legatura telefonic cu acestea şi le-a trimis bani şi pachete pentru intretinere.

Pîrîta nu a dovedit că are conditii pentru creşterea celor două minore, nu are un domiciliu stabil în ţară şi in prezent locuieste in Spania unde munceşte .

In raport de aceste considerente, avind in vedere opinia autoritatii tutelare, a minorei CL, exprimată in Camera de consiliu, in temeiul art. 42 Cod fam., instanta apreciază că este in interesul superior al minorelor să fie incredintate spre creştere şi educare tatalui.

In acelaşi timp, cererea pîrîtei privind legatura personală cu minorele este intemeiată, potrivit disp. art. 31 Cod fam.

Reclamantul va fi obligat să-i permită acesteia legaturi personale cu minorele pentru a veghea la cresterea, educarea şi pregatirea profesională a acestora, in modalitatea solicitată, respectiv in vacantele de iarnă şi primăvară cite o saptamină şi in vacanta de vară a minorelor pe timp de o lună.

In temeiul art. 86 şi 94 Cod fam., urmează ca pîrîta să fie obligată să contribuie la cheltuielile de creştere şi intretinere ale minorelor, iar la stabilirea pensiei de intretinere, instanta va avea in vedere nevoia minorelor şi posibilitatile materiale ale pîrîtei prezumate la nivelul salariului minim pe economie, urmind să fie obligată la cite 65 lei lunar pensie pentru fiecare  minoră, incepind cu data inregistrarii actiunii, 16.02.2009 pină la majorat.

Vazind disp. art. 40 al.3 Cod fam., in viitor pîrîta urmează să reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de Topor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

 

Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul UMF, , impotriva pîrîtei UC, cu şi în parte cererea reconvenţională formulată de pîrîtă.

Declară desfăcută căsătoria încheiată şi înregistrată sub nr. 3/22.01.1996 la Primăria Calafat din vina ambilor soţi.

Încredinţează spre creştere şi educare pe minorele CL născută la 25.04.1996 şi MS născută la 29.07.1999, tatălui .

Obligă pîrîta la cîte 65 lei lunar pensie de întreţinere pentru fiecare minoră, începând cu data înregistrării acţiunii 16.02.2009 , până la majorat .

În viitor , pîrîta va relua numele purtat anterior căsătoriei, T .

Obligă reclamantul să-i permită pîrîtei legături personale cu minorele , o săptămână în vacanţele de iarnă şi de primăvară şi timp de o lună în vacanţa de vară , în domiciliul pîrîtei.

Sentinţă cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11.05.2009 .

Preşedinte, Grefier,

Jd.M.P  LP

MP/CB/

5 ex./

21.05.2009