Arest preventiv (Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu).
Situaţia personală şi familială a inculpatei, comportamentul său procesual corect si durata măsurii arestării preventive au fost elemente care au permis judecatorului de drepturi şi libertăţi sa aprecieze că măsura arestului la domiciliu, prin restricţiile, interdicţiile şi obligaţiile pe care le presupune, este adecvată şi proporţională cu scopurile prevăzute de legiuitor.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Încheierea Nr. 293/CO/DL din 19.03.2015, Dosar nr. 5570/3/2015)
Prin încheierea de şedinţă din 03.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpata J.A.C., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p. a fost obligată inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut în esenţă următoarele:
– s-a solicitat instanţei să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu;
– în motivarea cererii, inculpata a arătat că nu are legătură cu grupul infracţional organizat, cu livrarea de produse petroliere; s-a mai motivat că are doi copii cu nevoi speciale în întreţinere;
– inculpata este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., constând în aceea că la data de 01.10.2012, la iniţiativa lui R.P.E., a constituit împreună cu R.P.E., C.M., N.A.I., B.I., S.E., A.S.F., S.A:O., C.C.D., P.G., P.O.F., un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, care a acţionat pe teritoriul României în perioada 01.10.2012 – 31.08.2014. Acesta a acceptat să deţină calitatea de asociat şi administrator al A.C. SRL, , pe care a folosit-o în circuitul evazionist al grupului infracţional organizat. Totodată în perioada 01.11.2012 – 31.08.2014, cu intenţie, a emis în calitate de administrator al A.C. SRL, facturi fiscale de livrare către M.C. SRL, de utilaje agricole şi materiale de construcţii care în fapt nu existau, pe care le-a evidenţiat în contabilitatea A.C. SRL, şi au fost evidenţiate şi în evidenţele contabile ale M.C. SRL, fiind remise administratorului M.C. SRL, N.A.I.. În acest fel, J.A.C. a ajutat la crearea pentru M.C. SRL, a unui drept de deducere a TVA nereal pe baza unor operaţiuni fictive în sensul art.2 lit.f din legea nr.241/2005, urmărind astfel ca M.C. SRL, să se poată sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezentând TVA de plată la bugetul general consolidat al României, prejudiciul creat în acest mod la nivelul M.C. SRL, fiind de 1.724.143,71 euro.
– există suspiciunea rezonabilă, bazată pe probatorii, în sensul că inculpata ar fi comis faptele pentru care este cercetată;
– gradul de pericol social ridicat al presupuselor fapte, împrejurările concrete ale comiterii lor, prejudiciile estimate ca fiind considerabile, mijloacele solicitate folosite de inculpată pentru încălcarea legii reclamă o măsură de excepţie, care este cea a privării de libertate, singura proporţională cu aceste criterii;
– în fine, în raport de toate circumstanţele reale şi personale ale cauzei, apare ca justificată concluzia că menţinerea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfăşurare în continuare a procesului.
Împotriva acestei încheieri, inculpata a declarat contestaţia de faţă, solicitând desfiinţarea ei şi, în rejudecare, să i se aplice o măsură preventivă mai puţin severă –controlul judiciar.
A arătat că o astfel de soluţie se justifică prin faptul că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, are o situaţie dificilă, are doi copii cu nevoi speciale.
Pe parcursul soluţionării contestaţiei judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat solicitarea inculpatei de a depune la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanţiere.
Nu au fost formulate alte cereri şi nu s-au invocat excepţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul contestaţiei formulate şi având în vedere dispoziţiile art.204 şi urm. C. pr. pen., Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art.202 alin.1 C. pr. pen., măsurile preventive pot fi dispuse „dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”.
Pe de altă parte, alineatul 3 al aceluiaşi text stabileşte, tot cu valoare de principiu, că orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În raport de datele concrete ale cauzei, Judecătorul de drepturi şi libertăţi, examinând cauza, reţine, sub un prim aspect, că o măsură preventivă împotriva inculpatei contestatoare s-a luat în mod legal şi este în continuare justificată.
Cu privire la natura şi conţinutul acestei măsuri, Judecătorul de drepturi şi libertăţi reaminteşte principiul, consacrat, între altele, de art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art.9 din Codul de procedură penală român, potrivit căruia starea de libertate a inculpatului pe timpul procesului este şi trebuie să rămână regula, arestarea preventivă având un caracter excepţional şi temporar. Există în acest sens o jurisprudenţă bogată şi constantă a Curţii de la Strasbourg, exprimată în zeci şi zeci de decizii („Labita contra Italiei”, „Lechere contra Franţei”, „Weimhoff contra Germaniei”, „Dumitru Popescu contra României” şi multe altele), care conturează ideea că arestarea preventivă nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă, iar privarea de libertate urmează să înceteze de îndată ce nu mai este absolut necesară pentru protejarea unor valori sociale fundamentale.
În speţă, Parchetul nu a făcut dovada că privarea de libertate a inculpatei contestatoare ar fi singura proporţională şi adecvată atingerii scopurilor prevăzute de art.202 alin.1 C. pr. pen. şi că în lipsa acestei măsuri ar fi periclitate ordinea publică şi normala desfăşurare în continuare a procesului penal.
Ţinând seama şi de situaţia personală şi familială a inculpatei, de comportamentul său procesual corect, de durata de până în prezent a măsurii arestării preventive, Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel va aprecia că măsura arestului la domiciliu, prin restricţiile, interdicţiile şi obligaţiile pe care le presupune, este adecvată şi proporţională cu scopurile prevăzute de legiuitor.
În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile în acest sens, Judecătorul de drepturi şi libertăţi va admite contestaţia formulată de inculpată, va casa încheierea atacată şi, rejudecând:
– în baza art.242 alin.2 C. pr. pen. raportat la art.202, art.219 cu referire la art.221 C. pr. pen. va înlocui măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o durată de 30 de zile, conform art.222 C. pr. pen., în locuinţa deţinută fără forme legale din municipiul P., judeţul P., conform Încheierii din 20.03.2015, care începe să curgă de la data punerii în libertate a acesteia.
În baza art.218 C. pr. pen. cu referire la art.221 C. pr. pen. se va stabili ca pe durata arestului la domiciliu, inculpata urmează să respecte următoarele obligaţii:
– să nu părăsească imobilul unde locuieşte fără permisiunea organului judiciar care dispune prezenta măsură sau în faţa căruia se află cauza şi să se supună restricţiilor stabilite;
– să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat;
– să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii, precum şi cu alte persoane care se stabilesc de organul judiciar;
– să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
În baza art.221 alin.6 C. pr. pen., inculpatei, pentru o perioadă determinată de timp, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime ale acesteia, în baza unei cereri scrise şi motivate, judecătorul de cameră preliminară prin încheiere sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite părăsirea imobilului pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă şi în alte situaţii temeinic justificate.
În baza art.221 alin.7 C. pr. pen., inculpata are obligaţia să informeze autoritatea desemnată cu supravegherea sa – organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte – şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căreia se află cauza, în situaţia de cazuri urgente şi pentru motive întemeiate când fără permisiunea organului judiciar părăseşte imobilul pe o durată de timp strict necesară.
În baza art.221 alin.4 şi 11 C. pr. pen. se va atrage inculpatei atenţia că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
Se vor pune în vedere inculpatei dispoziţiile art.221 alin.9 şi 10 C. pr. pen.
Se va face aplicarea art.221 alin.8 C. pr. pen. referitoare la comunicarea către instituţiile statului cu atribuţii în materie a prezentei încheieri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
