Arest preventiv (Regula neagravării situaţiei în propria cale de atac. Masuri preventive).
Chiar dacă contestaţia Parchetului a vizat prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, Curtea a considerat ca poate înlocui măsura preventivă luată de prima instanţă cu una mai uşoară, regula neagravării situaţiei în propria cale de atac referindu-se la părţi, şi nu la Ministerul Public.
Cu alte cuvinte, în calea de atac declarată de procuror în defavoarea unei părţi instanţa poate crea o situaţie mai uşoară pentru aceasta, chiar dacă partea nu a formulat cale de atac.
Este suficient că a fost învestită Curtea şi cu situaţia juridică a celor doi inculpaţi, indiferent de motivele Parchetului.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Încheierea Nr. 671/CO/DL din 24.06.2015, Dosar nr. 22696/3/2015 )
Prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr.22696/3/2015 s-a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul A.Ghe.A. privind nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 222 alin.4 Cod procedură penală pentru formularea propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu.
S-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală în dosarul nr. 328/P/2014 faţă de inculpaţii Stan Robertino şi Stan Mariana.
În temeiul disp. art. 237 al. 2 din C.pr.p. rap. la art. 218 din C.pr.p. şi art. 223 al. 2 din C.pr.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, faţă de inculpaţii: S.R. şi S.M..
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. s-a impus inculpatului S.R. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H.G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Stan Robertino are următoarele obligaţii:
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Stan Robertino are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatei S.M. cu care este căsătorit), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/UP/29.01.2015, emis de către Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/UP/29.01.2015, emis de către Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. s-a impus inculpatei S.M. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H. G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. s-a impus inculpatei S.M. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H. G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpata Stan Mariana are următoarele obligaţii:
În baza art. 221 al. 2 din C.pr.p., pe durata arestului la domiciliu, inculpata Stan Mariana are următoarele obligaţii:
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatului Stan Robertino cu care este căsătorită), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatului Stan Robertino cu care este căsătorită), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 221 al. 4 din C.pr.p. s-a atras atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatei S.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP din 05/02/2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 (430/2015) la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
S-a admis propunerea, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii C.Şt.F., U.P.M., C.L. şi A Ghe.A.
În temeiul disp. art. 222 al. 2 din C.pr.p. a fost prelungită măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpaţii:
– C.Şt.F. de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– C.Şt.F. de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– U.P.M., de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– C.L., de la data de 27.06.2015 până la data de 26.07.2015 inclusiv;
– A.Ghe.A., de la data de 20.06.2015 până la data de 19.07.2015, inclusiv.
S-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţii U.P.M., C.L. şi A.Ghe.A. privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 275 al. 3 din C.pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că prin referatul nr. 328/P/2014 din 18.06.2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I a Penală la data de 18.06.2015 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi ca prin încheierea pe care o va pronunţa să dispună prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii: S.R. pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 28.06.2015 până la data de 27.07.2015, inclusiv şi S.M. pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.07.2015 până la data de 03.08.2015, inclusiv, precum şi prelungirea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpaţii C.Şt.F., de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv, U.P.M., de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv, C.L., de la data de 05.07.2015 până la data de 03.08.2015, inclusiv şi A.Ghe.A., de la data de 20.06.2015 până la data de 19.07.2015 inclusiv.
În motivarea propunerii de prelungire a măsurilor preventive faţă de inculpaţi s-a arătat că inculpaţii S.R. şi S.M., pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive sunt cercetaţi în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Astfel, inculpatul S.R. în perioada aprilie – mai 2014 în calitate de administratori de drept şi în fapt al. S.C. B.P. S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive reprezentate de facturi de achiziţie de servicii de marketing în sumă de 741 666 lei, prejudiciind bugetului consolidat al statului cu suma de 296 648 lei. De asemenea, faţă de acelaşi inculpatul s-a reţinut că în perioada 2013 – 2014 în calitate de administrator în fapt al S.C. C.P. S.R.L., în coautorat cu inculpata S.M., administrator în drept şi în fapt al societăţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa financiar – contabilă cheltuieli fictive de facturi de prestări servicii, prejudiciind bugetului consolidat al statului cu suma de 4 945 912 lei. În acelaşi mod, inculpatul S.R. a acţionat şi în perioada 2013 – 2014 când, în calitate de administrator în fapt al S.C. F.V.C. S.R.L., în coautorat cu inculpata S.M., administrator în drept şi în fapt al societăţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa financiar – contabilă cheltuieli fictive de facturi de prestări servicii, prejudiciind bugetului consolidat al statului cu suma de 8 222 154 lei.
În privinţa infracţiunii de spălare de bani de care inculpatul a fost acuzat, s-a reţinut că acesta în perioada 2013 – 2014 în calitate de administrator în fapt al S.C. C.P. S.R.L., în coautorat cu inculpata S.M. – administrator în drept şi fapt – în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul retragerii sumelor de bani în numerar de către reprezentanţii societăţilor de pe circuitul financiar şi sustragerii acestor suma din circuitul civil licit, prin S.C. C.P. S.R.L s-au transferat sume de bani către numiţii S.M., C.Şt.F., C.Ghe., C.C.R., U.P.M., A.Ghe.A: şi I.A.M., sumele astfel dobândite, deţinute şi folosite de către aceste persoane, în baza unor contracte de împrumut simulate şi prin simplu transfer bancar, prejudiciul total cauzat fiind de 21 889 631 lei.
Faţă de inculpata S.M. s-a reţinut că în perioada 2013 – 2014 în calitate de administrator în drept al S.C. C.P. S.R.L., în coautorat cu inculpatul S.R., administrator în fapt al societăţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa financiar – contabilă cheltuieli fictive de facturi de prestări servicii, prejudiciind bugetului consolidat al statului cu suma de 4 945 912 lei. În acelaşi mod, inculpata S.M: a acţionat şi în perioada 2013 – 2014 când, în calitate de administrator în drept al S.C. F.V.C. S.R.L., în coautorat cu inculpatul S.R., administrator în fapt al societăţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa financiar – contabilă cheltuieli fictive de facturi de prestări servicii, prejudiciind bugetului consolidat al statului cu suma de 8 222 154 lei.
În privinţa infracţiunii de spălare de bani de care inculpata a fost acuzată, s-a reţinut că aceasta în perioada 2013 – 2014 în calitate de administrator în drept al S.C. C.P. S.R.L., în coautorat cu inculpatul S.R. – administrator în fapt – în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul retragerii sumelor de bani în numerar de către reprezentanţii societăţilor de pe circuitul financiar şi sustragerii acestor suma din circuitul civil licit, prin S.C. C.P. S.R.L au transferat sume de bani către numiţii C.Şt.F., C.Ghe., C.C.R., U.P.M., A.Ghe.A. şi I.A.M., sumele astfel dobândite, deţinute şi folosite de către aceste persoane, în baza unor contracte de împrumut simulate şi prin simplu transfer bancar, prejudiciul total cauzat fiind de 21 889 631 lei. De asemenea, inculpata în perioada 2013 – 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 7 258 410 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin simplul transfer bancar din contul S.C. C.P. S.R.L.
Tot în motivarea referatului cu propunerea de prelungire a măsurilor preventive au fost descrise infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestului la domiciliu.
Astfel, s-a arătat că inculpatul C.Şt.F. este acuzat de săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. Pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 4 571 090 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin transfer bancar din contul S.C. C.P. S.R.L., în baza unui contract de împrumut simulat, cunoscând faptul că aceste sume provin din săvârşirea de infracţiuni.
De asemenea, inculpatul U.P.M. este acuzat de săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. Pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 1.814.227 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin transfer bancar din contul S.C. C.P. S.R.L., C.U.I. 27624421, în baza unui contract de împrumut simulat, cunoscând faptul că aceste sume provin din săvârşirea de infracţiuni.
Faţă de inculpata C.L. s-a reţinut că aceasta, în calitate de contabil la S.C. B.P. S.R.L., S.C. C.P. S.R.L şi S.C. F.V.C. S.R.L., a oferit ajutor material de specialitate inculpaţilor S.R. şi S.M., ajutor ce a constat în înregistrarea în evidenţa financiar contabilă a celor 3 societăţi, a cheltuielilor fictive de marketing şi de prestări servicii. De asemenea, s-a reţinut că acesta în perioada anilor 2013 – 2014 în calitate de contabil la S.C. C.P. S.R.L, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a oferit ajutor material de specialitate inculpaţilor Stan Robertino şi Stan Mariana în scopul retragerii sumelor în numerar de către reprezentanţii societăţilor de pe circuitul financiar şi sustragerii acestor suma din circuitul civil licit, din care s-au transferat sume de bani către numiţii S.M., C.Şt.M., C.Ghe., C.C.R., U.P.M., A Ghe.A. şi I.A.M., sumele astfel dobândite, deţinute şi folosite de către aceste persoane, în baza unor contracte de împrumut simulate şi prin simplu transfer bancar, prejudiciul total cauzat fiind de 21 889 631 lei, fapte încadrate în complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.Ghe.A. s-a arătat că acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. Pen., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dobândit, deţinut şi folosit suma de 1.670.145 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin transfer bancar din contul S.C. C.P. S.R.L., C.U.I. 27624421, în baza unui contract de împrumut simulat, cunoscând faptul că aceste sume provin din săvârşirea de infracţiuni.
Tot în motivarea referatului cu propunerea de prelungire a măsurilor preventive au fost descrise probele din care a rezultat suspiciunea rezonabilă în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor menţionate mai înainte, fiind indicate concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de specialitate financiar fiscală din data de 20.01.2015 efectuat în cauză, procesele-verbale conţinând convorbiri interceptate în cauză în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise conform încheierilor date de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, din care au rezultat legăturile existente între inculpaţii cercetaţi în cauză, procese-verbale conţinând rezultatele percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză în baza mandatelor de percheziţie emise conform încheierii dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 2270/3/ 2015 din data de 26.01.2014; declaraţiile inculpaţilor date la procuror precum si în faţa judecătorului de drepturi si libertăţi, fiind descrisă poziţia procesuală adoptată în cauză de fiecare dintre inculpaţii vizaţi prin propunerea de prelungire.
În referat au fost indicate actele de cercetare care au fost efectuate de la ultima prelungire acordată, susţinându-se că în cauză desfăşurarea urmăririi penale presupune continuarea efectuării percheziţiilor informatice asupra celor 47 sisteme informatice pentru care s-a obţinut mandat de percheziţie informatică, continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, audierea de martori şi audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L.
A fost menţionat în motivarea referatului pericolul social deosebit pentru ordinea publică, fiind indicate aspectele din care a rezultat în cauză acest pericol.
S-a mai arătat că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prejudicia desfăşurarea în continuare a urmăririi penale, cu consecinţa, deosebit de riscantă, a creării unui sentiment de neîncredere şi nesiguranţă pentru societatea civilă, care aşteaptă ca organele de aplicare a legii să riposteze ferm, prin mijloace legale, faţă de o gravitate deosebită, pentru a stopa fenomenul infracţional evazionist şi al spălării de bani, în special în contextul prezentei speţe, în care s-au eludat obligaţiile legale în segmentul comerţului cu medicamente, cu posibile repercusiuni grave asupra sănătăţii populaţiei.
S-a mai arătat că faţă de întreaga activitate infracţională a inculpaţilor S.R., S.M., C.L., A.Ghe.A., C.Şt. şi U.P.M., faţă de pregătirile efectuate de aceştia pentru a zădărnici aflarea adevărului, cu scopul de a încerca să scape de răspunderea penală şi luând în considerare că niciunul dintre aceştia nu a efectuat niciun demers în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunilor, apare ca fiind necesară prelungirea măsurii preventive faţă de aceştia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 222 alin.2 Cod procedură penală şi art. 234 Cod procedură penală.
În vederea soluţionării propunerii de prelungire a măsurilor preventive a fost înaintat instanţei dosarul nr. 328/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Analizând actele si lucrările dosarului şi susţinerile Ministerului Public şi ale inculpaţilor privind prelungirea măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. art. 237 al. 1 din C.pr.p.., că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.R. şi S.M., urmând a respinge propunerea de prelungire formulată şi să înlocuiască această măsura cu măsura arestului la domiciliu, pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C.pr.p., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Potrivit alin. (3) al art. 202 C.pr.p., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, potrivit alin. 223 al. 2 din C.pr.p., „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
În ceea ce priveşte prelungirea măsurii arestării preventive, art. 234 din C.pr.p. prevede la al. 1 că „arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.”, iar la al. 2 că „prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”.
Judecătorul a reţinut astfel că din probele administrate în cauză s-a conturat suspiciunea rezonabilă la care face referire art. 223 alin.2 Cod procedură penală cu privire la săvârşirea de către cei doi inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi şi care au fost avute în vedere la momentul arestării preventive, infracţiuni care potrivit textului de lege menţionat permit luarea măsurii arestării preventive.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana2privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Totuşi faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
Judecătorul a reţinut că, aşa cum s-a stabilit prin încheierile de arestare preventivă, în cauză sunt indicii în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, astfel cum au fost descrise în referatul conţinând propunerea de prelungire a măsurii preventive, reţinând totodată că probele administrate în cauză după momentul arestării preventive nu conduc la reţinerea unei situaţii contrare celei avută în vedere la instituirea măsurii.
Aspectele invocate de inculpaţi în apărare cu prilejul soluţionării propunerii de prelungire a stării de arest preventiv, respectiv criticile aduse actelor de constatare efectuate, lipsa unei expertize care să clarifice aspectele pe care inculpaţii le-au criticat, nu au fost de natură a conduce judecătorul la concluzia că în cauză nu s-ar putea reţine suspiciunea rezonabilă privind comiterea de către cei doi inculpaţi a infracţiunilor pentru care aceştia sunt cercetaţi.
Au fost întemeiate criticile apărării legate de ritmul în care s-au desfăşurat în cauză cercetările în această cauză, în care doi dintre inculpaţi sunt arestaţi preventiv de mai multe luni iar alţi patru sunt cercetaţi în arest la domiciliu.
Astfel, aşa cum a arătat apărarea, în referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive Ministerul Public a preluat aceleaşi motive indicate chiar şi la ultima prelungire, astfel cum a rezultat şi din cuprinsul încheierii date de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I a Penală, la data de 26.05.2015.
În cauză, judecătorul a reţinut că activităţile de urmărire penală pe care organele urmează să le realizeze, aşa cum au fost ele prezentate în referat, respectiv: continuarea efectuării percheziţiilor informatice asupra celor 47 sisteme informatice, continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, audiere de martori şi audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L., nu pot fi îngreunate sau împiedicate dacă faţă de inculpaţii aflaţi în arest preventiv s-ar dispune o altă măsură preventivă, mai uşoară.
În ceea ce priveşte audierea de martori, judecătorul a reţinut că organele de urmărire penală nu au indicat motivele pentru care punerea în libertate a inculpaţilor sau luarea unei alte măsuri, mai puţin restrictive ar împiedica efectuarea acestor audieri, mai ales că această probă a fost menţionată generic de Ministerul Public, fără indicarea persoanelor care urmează a fi audiate, fără a da posibilitatea judecătorului de a aprecia asupra existenţei riscului unei eventuale împiedicări în administrarea acestor probe de către inculpaţi, prin indicarea nominală a persoanelor a căror audiere o apreciază necesară Ministerul Public.
În ceea ce priveşte audierea reprezentantului S.C. P.P.S. S.R.L., judecătorul a apreciat justificate criticile apărării legate de împrejurarea că identificarea şi audierea acestei persoane s-ar fi putut realiza în condiţiile unei urmăriri penale susţinute, desfăşurate de organele de urmărire penală.
De altfel, judecătorul a reţinut că din motivarea propunerii de prelungire nu a rezultat că urmărirea penală ar fi finalizată în cele 30 de zile pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, prelungire prin care s-ar atinge termenul maxim prevăzut de art. 236 alin.4 Cod procedură penală, dispoziţii potrivit cărora durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile.
În soluţionarea prezentei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive judecătorul nu a ignorat împrejurarea că aceleaşi motive au fost invocate de Ministerul Public în susţinerea referatului anterior de prelungire, dată la care s-a obţinut prelungirea măsurii. Numărul mare de sisteme supuse percheziţiilor informatice nu a putut justifica prelungirea faţă de cei doi inculpaţi a celei mai grele dintre măsurile preventive prevăzute de lege în condiţiile în care nimic nu a împiedicat organele de cercetare să procedeze la efectuarea acestei activităţi imediat după ridicarea acestor sisteme, cu ocazie percheziţiilor domiciliare efectuate şi nu să determine întârzierea finalizării urmăririi penale pentru realizarea acestor operaţiuni, în cauză fiind solicitată încuviinţarea percheziţiei informatice la 24.04.2015 şi respectiv la 15.06.2015.
Aceleaşi au fost şi aprecierile legate de continuarea efectuării desigilării şi verificării obiectelor şi înscrisurilor identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii, reţinând că această operaţiune putea să fie finalizată raportat la data ridicării acestor obiecte iar activitatea menţionată nu poate fi cu nimic influenţată de inculpaţii pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.
Judecătorul a reţinut că simpla menţinere a temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurii preventive nu este suficientă pentru a justifica prelungirea arestării preventive la aproape cinci luni de la momentul luării acestei măsuri, astfel că se impune a verifica, în ce măsură aceste motive iniţiale mai justifică în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, prin arest preventiv. Chiar însăşi trecerea unui interval de timp de la luarea măsurii preventive este de natură a pune în discuţie persistenţa necesităţii menţinerii de a menţine măsura arestării preventive doar pe baza temeiurilor iniţiale, fără a se aduce motive relevante şi suficiente pentru o nouă prelungire.
În acest sens, judecătorul a avut în vedere Cauza Patsouria c. Georgiei, sau Cauza Tiron c. României, în care Curtea Europeană de la Strasbourg a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenţii şi că acesta trebuie examinat la fiecare caz, ţinând seama de condiţiile concrete. Astfel, continuarea detenţiei nu se justifică în speţă decât dacă indicii concrete demonstrează o cerinţă veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii respectării libertăţii.
Prin urmare, judecătorul a apreciat că organele de urmărire penale, nu au oferit motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpaţilor în arest preventiv încă 30 de zile, după o detenţie de aproape cinci luni, având în vedere că nu au fost prezentate fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză (cauza Calmanovici c. României).
Prin urmare, judecătorul, analizând posibilitatea aplicării de măsuri alternative, fără a nega gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi cei doi inculpaţi, a apreciat că măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsură proporţională şi necesară care asigură pe de o parte desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal şi pe de altă parte continuă eliminarea inculpaţilor din societate şi comunitate, dându-le totodată acestora posibilitatea de a-şi păstra relaţiile de familie şi mai ales acordându-le posibilitatea celor doi copii minori ai inculpaţilor să-i aibă alături pe părinţii lor.
Judecătorul a mai reţinut în plus, cu privire la inculpata S.M. că în condiţiile în care faţă de ea a fost respinsă iniţial propunerea de arestare preventivă, s-a aflat sub măsura controlului judiciar până la soluţionarea contestaţiei Ministerului Public şi nimic din conduita procesuală a acesteia nu a condus la reţinerea vreunei intenţii de a îngreuna actele de cercetare efectuate în cauză.
Judecătorul a remarcat că deşi faţă de ceilalţi inculpaţi, cu o implicare adevărat mai redusă în activitatea infracţională, s-a dispus în diverse momente măsura arestului la domiciliu, nu a rezultat că activitatea de urmărire penală ar fi fost în vreun fel îngreunată prin instituirea unei măsuri mai blânde, datele cauzei neconferind vreun indiciu judecătorului în sensul că prin luarea şi faţă de inculpaţii S.R. şi S.M. a unei măsuri mai blânde ar fi în vreun fel afectată buna desfăşurare a urmăririi penale, apreciind că prin obligaţiile pe care le presupune şi care vor fi impuse inculpaţilor, măsura arestului la domiciliu este de natură a conduce la atingerea scopului prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte atitudinea de negare a comiterii infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, aceasta nu a putut justifica acordarea unei prelungiri a măsurii arestării preventive care nu a putut fi privită ca o sancţiune faţă de poziţia procesuală a inculpaţilor care au libertatea de a-şi face apărarea în cauză aşa cum au considerat, reţinând că măsura arestului la domiciliu a fost dispusă în cauză faţă de alţi inculpaţi cu o poziţie procesuală similară cu cea a inculpaţilor S.R. şi S.M., de negare a comiterii infracţiunilor.
Faţă de aspectele arătate mai sus, judecătorul a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală în dosarul nr. 328/P/2014 faţă de inculpaţii S.R. şi S.M.
În temeiul disp. art. 237 al. 2 din C.pr.p. rap. la art. 218 din C.pr.p. şi art. 223 al. 2 din C.pr.p., a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, faţă de inculpaţii: S.R. şi S.M..
În baza art. 221 al. 1 din C.pr.p. a impus inculpatului S.R. obligaţia de a nu părăsi imobilul din B. str. H. G. nr. 90, sector 1, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
b) să nu comunice cu coinculpaţii (cu excepţia inculpatei S.M. cu care este căsătorit), suspecţii, cu martorii din cauză ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatei S.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP din 05/02/2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 2795/3/2015 (430/2015) la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Cu privire la propunerea organelor de urmărire penală de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii C.Şt.F., U.P.M., C.L: şi A.Ghe.A., judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut următoarele:
Asupra aspectelor invocate cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art.222 alin.4 Cod procedură penală, în cazul inculpatului A.G.A.:
Faţă de acest inculpat a fost instituită măsura arestului la domiciliu prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pronunţată la data de 21 mai 2015, măsura fiind luată pe un termen de 30 de zile de la data acestei încheieri respectiv până la 19.06.2015. Prin urmare, în referatul cu propunere de prelungire a arestului la domiciliu s-a solicitat prelungirea acestei măsuri preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 20.06.2015.
Sesizarea instanţei cu propunerea de prelungire a intervenit la data de 18.06.2015, aspect faţă de care apărătorul inculpatului a solicitat să se constate că nu a fost respectat termenul procedural de 5 zile prev.de art.222 alin.4 Cod procedură penală şi să se dispună respingerea propunerii de prelungire a arestului la domiciliu ca tardiv formulată, invocând decizia Curţii Constituţionale nr.336 din data de 30 aprilie 2015 prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.235 alin.1 Cod procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art.268 alin.1 Cod procedură penală.
Cu privire la aspectul invocat, judecătorul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.222 alin.4 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii arestului la domiciliu de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. Textul menţionat nu a făcut până în prezent obiectul vreunui control de neconstituţionalitate pe aspectul legat de interpretarea pe care acest text de lege a primit-o în practică cu privire la natura juridică a termenului reglementat de aceste dispoziţii, împrejurare în care asupra naturii juridice a acestui termen şi asupra consecinţelor care intervin în cazul nesocotirii acestui termen, judecătorul are libertatea de apreciere.
Decizia nr.336 din 30 aprilie 2015 vizează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.235 alin.1 Cod procedură penală care se referă la procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale iar considerentele pentru care Curtea a apreciat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidenţa art.268 alin.1 Cod procedură penală sunt legate în principal de asigurarea unei apărări eficiente pentru persoana aflată în arest preventiv.
Din această perspectivă legată de posibilităţile de exercitare a dreptului la apărare, situaţia unui arestat preventiv este esenţial diferită de cea a unei persoane aflate în arest la domiciliu, care poate lua contact nemijlocit nelimitat cu apărătorul său ales şi îşi poate pregăti o apărare eficientă în cauză, poate solicita încuviinţarea de a părăsi domiciliul pentru a se prezenta la parchet pentru studierea dosarului.
De altfel, în cauza de faţă în care judecătorul a fost sesizat cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestului la domiciliu anterioare, apărătorul ales nu a formulat o cerere de amânare a cauzei şi nici nu a susţinut că nu i s-ar fi acordat timpul şi înlesnirile necesare în vederea pregătirii apărării, reţinând totodată că inculpatul A.Ghe.A. a beneficiat de serviciile aceluiaşi apărător la mai multe acte din faza de urmărire penală astfel încât nu se poate ridica problema unei nesocotiri a dreptului la apărare.
În aceste împrejurări, deşi este adevărat că textul art.235 alin.1 Cod procedură penală declarat neconstituţional este aproape identic cu cel prev. de art.222 alin.4 Cod procedură penală, aplicarea prin analogie a deciziei nr.336 din 30 aprilie 2015 dată de Curtea Constituţională nu apare ca fiind justificată.
Faţă de aceste aspecte, reţinând că în privinţa termenului prev. de art. 222 alin.4 Cod procedură penală nu sunt incidente aspectele reţinute în decizia Curţii Constituţionale menţionate mai sus iar sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen nu este cea prev. de art.268 alin.1 Cod procedură penală, judecătorul a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul A.Ghe.A. privind nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 222 alin.4 Cod procedură penală pentru formularea propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu.
Asupra aspectului menţionat de apărătorul inculpatului U.P.M. legat de declararea ca neconstituţional, în întregime a articolului 222 Cod procedură penală, text care cuprinde şi menţiunea privind posibilitatea de prelungire a acestei măsuri preventive:
Judecătorul a reţinut că prin decizia nr.361 din data de 7 mai 2015 publicată în M.Of. nr.419/12.06.2015 s-a constatat că dispoziţiile art.222 Cod procedură penală sunt neconstituţionale. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că dispoziţiile art.218-221 Cod procedură penală sunt constituţionale, ultimele articole referindu-se la condiţiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, luarea acestei măsuri şi conţinutul măsurii arestului la domiciliu.
Judecătorul a mai constatat că deşi prin decizia menţionată în dispozitiv s-a reţinut neconstituţionalitatea în întregime a articolului nr.222 Cod procedură penală care se referă la durata arestului la domiciliu, în considerentele acestei decizii s-a reţinut că articolul menţionat este neconstituţional prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă reţinând că organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp fiind astfel restrâns, în mod nelimitat temporar, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri.
Prin urmare, din motivarea deciziei, a rezultat că a fost avută în vedere situaţia măsurii arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în condiţiile în care textul menţionat, pentru faza de urmărire penală, stabileşte atât un termen pentru care poate fi luată măsura (o durată de cel mult 30 de zile) iar durata maximă a măsurii arestului la domiciliu în cursul urmării penale este de 180 de zile.
Faţă de aceste aspecte, reţinând că în considerentele deciziei nr.361 din 07 mai 2015 a Curţii Constituţionale se face referire exclusiv la luarea şi menţinerea acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată, împrejurarea că în dispozitivul deciziei este menţionată neconstituţionalitatea în întregime a dispoziţiilor art.222 Cod procedură penală care se referă şi la prelungirea măsurii arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale nu poate conduce la concluzia că instanţa constituţională ar fi vizat şi neconstituţionalitatea acestor prevederi cu consecinţa imposibilităţii de luare, respectiv de prelungire a acestei măsuri în faza de urmărire penală sau cu aceea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu luată faţă de unii inculpaţi cu măsura controlului judiciar.
De altfel, pe acest aspect jurisprudenţa Curţii Constituţionale este una constantă, reţinând că în cazul unei hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională considerentele acesteia au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul.
Prin urmare, aspectul invocat de apărare nu constituie un impediment în soluţionarea propunerii de prelungire a arestului la domiciliu şi nici nu justifică de plano o înlocuire a acestei măsuri cu o măsură preventivă mai uşoară.
În ceea ce priveşte situaţia inculpatei C.L., aşa cum s-a reţinut şi în practicaua încheierii, prin referatul întocmit de Parchet s-a solicitat pentru această inculpată prelungirea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.07.2015 până la data de 03.08.2015 inclusiv.
Faţă de această inculpată, prin încheierea din data de 26.05.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti s-a luat măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu 05.06.2015 până la data de 04.07.2015 inclusiv, dispunându-se punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.6/up din 05.02.2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.
Prin încheierea nr.558/28.05.2015 dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă contestaţia Ministerului Public cu privire la inculpata C.L., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
În cauză au fost efectuate verificări fiind întocmit un referat de către grefier din care a rezultat că inculpata a fost pusă în arest la domiciliu la data rămânerii definitive a încheierii din 26.05.2015, respectiv la data de 28.05.2015, dată de la care a început să curgă perioada de 30 de zile pentru care a fost impusă măsura arestului la domiciliu.
În aceste împrejurări, reţinând şi precizările făcute de Ministerul Public în şedinţa din 19.06.2015 solicitarea de prelungire va fi analizată pentru perioada 27.06.2015 – 26.07.2015 inclusiv.
Cu privire la solicitarea Ministerului Public de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de cei patru inculpaţi, s-au reţinut următoarele aspecte:
Potrivit art. 218 din C.pr.p. „arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 223 şi luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 al. 1 Cod procedură penală.
Aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) s-a făcut ţinându-se seama de gradul de pericol al infracţiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situaţia familială şi alte împrejurări privind persoana faţă de care se ia măsura.
În ceea ce priveşte prelungirea acestei măsuri, în cursul urmăririi penale, legiuitorul a prevăzut, potrivit art. 222 al. 2 din C.pr.p. că „arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. „
Prin urmare, verificând condiţiile prev. de art. 223 din C.pr.p. judecătorul a constatat că la dosarul cauzei există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi, iar privarea inculpaţilor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Apărările unora dintre inculpaţi legate de caracterul insuficient al probelor care să contureze vinovăţia inculpaţilor nu au fost relevante în cauză câtă vreme probele reţinute de judecători la momentul la care s-a dispus faţă de inculpaţi arestul la domiciliu sunt apreciate suficiente pentru reţinerea unei suspiciuni rezonabile în sensul comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.
Pe de altă parte, judecătorul, aşa cum a arătat mai sus, analizând alternative ale măsurii arestului la domiciliu, a constatat că urmărirea penală nu a fost finalizată, deci nu ar fi oportună o altă măsură mai puţin restrictivă care nu ar putea oferi suficiente garanţii pentru asigurarea scopului prevăzut la art. 202 al. 1 din C.pr.p., solicitările inculpaţilor U.P.M., C.L. şi A.Ghe.A. legate de înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar fiind respinse ca neîntemeiate.
Criticile legate de modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale sunt valabile şi în cazul acestor inculpaţi, apreciind însă că în raport de măsura preventivă sub care se află aceştia, aceasta apare ca fiind necesară în continuare în cauza de faţă.
Nici aspectele invocate de inculpata C.L. privind situaţia familială a acesteia şi nici aspectele legate de imposibilitatea de a munci invocate de o parte din inculpaţi nu au justificat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, reţinând că inculpaţii pot proceda potrivit dispoziţiilor art. 221 alin.6 Cod procedură penală.
Judecătorul a reţinut că nici criticile legate de durata rezonabilă a arestului la domiciliu nu pot fi primite în raport de datele la care au fost luate măsurile preventive faţă de inculpaţi.
Prin urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală, de prelungire a măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii C.Şt.F., U.P.M., C.L. şi A.Ghe.A..
În temeiul disp. art. 222 al. 2 din C.pr.p. a prelungit măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpaţii:
– U.P.M. de la data de 01.07.2015 până la data de 30.07.2015, inclusiv;
– C.L. de la data de 27.06.2015 până la data de 26.07.2015 inclusiv;
– A.Ghe.A. de la data de 20.06.2015 până la data de 19.07.2015, inclusiv.
S-au respins neîntemeiate cererile formulate de inculpaţii U.P.M., C.L. şi A.Ghe.A. privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.L. şi U.P.M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală la data de 22.06.2015 sub nr. 22696/3/2015:
Parchetul critică încheierea atacată pentru netemeinicia respingerii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală – faţă de inculpaţii S.R, şi S.M. – cu consecinţa greşitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru cei doi inculpaţi.
În conformitate cu prevederile art. 234 alin 1 C.p.p., măsura arestării preventive poate fi prelungită în cursul urmăriri penale dacă temeiurile iniţiale care au determinat arestarea preventivă se menţin în continuare sau există temeiuri noi care impun, pe mai departe privarea de libertate a inculpatului.
Parchetul arată că din analizarea datelor aflate la dosarul cauzei rezultă că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor S.R. şi S.M. rămâne in continuare neschimbată, temeiurile avute în vedere la momentul luării arestării preventive necomportând nici un fel de modificări ulterioare datei de 28.05.2015 când Curtea de Apel Bucureşti a dispus prelungirea duratei arestării preventive faţă de aceştia pentru 30 de zile, de la 5.06.2015 până 4.07.2015.
De asemenea, gravitatea faptelor reţinute in sarcina inculpaţilor S.R. şi S.M. derivă din prejudiciul impresionant cauzat bugetului general consolidat al statului, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în sumă totală de 13.464.714 lei precum şi din cuantumul sumei de 21.889.631 lei, formând obiectul infracţiunilor de spălare a banilor din perseverenţa infracţională a acestora demonstrată pe parcursul celor 2 ani, din forma continuată de săvârşire, precum şi strânsele legături avute cu alţi inculpaţi din dosar.
Un element important ce se impune a fi evaluat la acest moment procesual îl constituie şi conduita procesuală a inculpaţilor care nu şi-au recunoscut participaţia la săvârşirea faptelor, încercând să le disimuleze sau oferind explicaţii proprii asupra situaţiei de fapt menţionând, în mod constant, că nu au avut nici o implicare în activităţile ilicite ale societăţilor pe care le-au administrat. Doar urmare a declanşării de către inspectorii ANAF a fost stopată activitatea infracţională a inculpaţilor de controale.
Parchetul a rată că măsura alternativă, restrictivă de libertate, luată de instanţă, – arestul la domiciliu pentru cei doi inculpaţi, nu este suficientă, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
În aceste condiţii consideră că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse privarea de libertate a acestora fiind aptă să asigure desfăşurarea în bune condiţii a fazei de urmărire penală ce se află în plină desfăşurare având în vedere multitudinea activităţilor procesuale şi procedurale ce urmează a fi realizate.
Având in vedere cele arătate precum şi împrejurarea că măsura arestului la domiciliu pentru cei doi inculpaţi nu este aptă să asigure scopul prevăzut de art.202 alin.l C.p.p., în temeiul art. 425 ind.l alin.7 punctul 2 litera a), art. 234 şi art. 237 alin. 1 şi 2 Cpp, solicită admiterea contestaţiei, desfiinţarea în parte a încheierii atacate şi admiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpaţi, cu 30 de zile pentru fiecare, în conformitate cu perioadele menţionate la fila 31 din Referatul cu propunere de prelungire a măsurilor de arestare preventivă şi arestului la domiciliu din 19.06. 2015 emis în dosarul nr. 328/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Secţia de Urmărire Penală si Criminalistică.
Contestatoarii-inculpaţi C.L. şi U.P.M. critică încheierea contestată pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând, în esenţă, cercetarea lor în stare de libertate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept – Curtea consideră contestaţiile ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
Curtea reţine că potrivit disp. art. 222 alin. 2 Cod proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu se poate realiza, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa probelor care să confirme suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi se constată că aceasta este îndeplinită, probele administrate şi evidenţiate în propunere, confirmând acest fapt.
În ceea ce priveşte condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică, în raport cu criteriile enunţate în art. 223 alin. 2 Cod proc. pen., ţinându-se cont de durata de timp scursă de la data luării măsurilor preventive faţă de inculpaţi, de dispoziţiile art.202 C.p.p., de natura infracţiunilor reţinute în sarcina lor (fără violenţă) şi avându-se lipsa oricăror probe din care să rezulte că inculpaţii se vor sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată sau vor săvârşi noi infracţiuni, apreciază că măsurile preventive privative de libertate nu mai sunt necesare, faţă de actele de urmărire penală menţionate, ce mai sunt de efectuat în cauză, buna desfăşurare a procesului penal putându-se realiza prin luarea faţă de inculpaţi a unei alte măsuri preventive restrictive de drepturi care va fi de natură să asigure prezenţa inculpaţilor în faţa organelor de urmărire penală, respectiv măsura controlului judiciar.
Sub aspectul cadrului procesual, chiar dacă contestaţia Parchetului vizează prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii S.R. şi S.M., Curtea le poate locui măsura preventivă luată de prima instanţă cu una mai uşoară, regula neagravării situaţiei în propria cale de atac referindu-se la părţi, şi nu la Ministerul Public. Cu alte cuvinte, în calea de atac declarată de procuror în defavoarea unei părţi instanţa poate crea o situaţie mai uşoară pentru aceasta, chiar dacă partea nu a formulat cale de atac. Este suficient că a fost învestită Curtea şi cu situaţia juridică a celor doi inculpaţi, indiferent de motivele Parchetului.
Faţă de aceste considerente, Curtea în baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii U.P.M. şi C.L. împotriva încheierii din data de 19.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, va desfiinţa în parte încheierea atacată şi, rejudecând,
În baza art. 242 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 202 alin. (4) lit.b) şi art.215 C.p.p., va înlocui măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii S.R. şi S.M. cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, fiecare dintre inculpaţi va trebui să respecte următoarele obligaţii:
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, fiecare dintre inculpaţi va trebui să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (secţia de poliţie în circumscripţia căreia îşi are domiciliul) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa (secţia de poliţie în circumscripţia căreia îşi are domiciliul) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, va impune fiecăruia dintre inculpaţi să respecte următoarele obligaţii:
În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, va impune fiecăruia dintre inculpaţi să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu părăsească România, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;
a) să nu părăsească România, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;
b) să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi şi suspecţi cercetaţi în cauză, cu martorii ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar;
b) să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi şi suspecţi cercetaţi în cauză, cu martorii ori cu experţii desemnaţi de organul judiciar;
c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Va respinge, ca neîntemeiată, propunerea Pachetului de pe lângă Î.C.C.J. – Secţia de Urmărire Penală, de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii U.P.M. şi C.L:.
În baza art. 242 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 202 alin. (4) lit.b) şi art.215 C.p.p., va înlocui măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii U.P.M. şi C.L. cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate, care nu sunt contrare prezentei.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
